Era o zi minunata. Soarele ardea pe cer cu o putere incredibila. Pasarile cantau iar florile erau inflorite. Era o zi minunata pentru a te plimba pe o pasune. Asta facea si Romano. Era atat de plictisit sa se uite cu Spania la telenovele (spaniole) incat cea mai buna solutie era sa se plimba prin natura. Nu era tocmai un fan al naturii dar in imediata apropriere a pasunii era o mica gradina de legume care era a lui. Lucra la acea mica gradina decand era copil si era sub protectia Spaniei. Totusi nu putea fii numita chiar o gradina de legume deoarece singura leguma de acolo erau tomatele, si mai nou tomatele sunt fructe. Prima data s-a dus la gradina lui secreta (nimeni inafara de el nu stia de ea) si a udat plantele. Iii placeau la nebunie sa vada cum munca lui da roade. Era totusi dezamagit ca inca nu au inceput sa li se faca culoarea rosiatica. Dupa aceasta s-a dus in pasune. Se insera incet. In timp ce mergea si-a dat seama ca a dat cu piciorul peste o piatra destul de maricica. Sau cel putin asta credea ca e.
-Aww!
Se uita in jos. Un copil mic cu par blond si ochi caprui spre rosu . Purta o haina alba cu un imprimeu rosu. Iii aducea aminte de cineva. Dar habar nu avea de cine.
-Cine naiba esti?
Copilul se uita un pic infricosat. Dar frica disparu repede.
-Roro.
Romano se uita mai atent la copil. Parea a fi o tara. Dar ce tara putea sa fie.
-De unde esti? Romano intreba cu foarte multa curiozitate
Copilul zambi.
-Roro!
-Se pare ca Roro e singurul lucru care il putin zice nu?
-Roro...
-Asa se pare.
Romano se indeparta de copil care a inceput sa planga. Se intoarce vazand ca copilul cumva s-a atasat de el. Nu era de mirare...Un copil fara aparare plange cand il parasesti in mijlocul pustietatii.
Romano se uita mai atent la el in timp ce il mangaia pe cap ca sa termine cu plansul. Deodata se uita mai atent la gura lui. Avea un dintisor mic care era foarte ascutit. Pentru un moment crezu ca e moldova dar nu era. Moldova avea doi coltisori iar baietelul acesta avea unul singur. Dupa cateva momente de gandire profunda isi da seama de ceva. Deschide larg ochii si se uita cu atentie.
-Romania?!
-Daaaaaaaaa! Copilul sarii in sus de bucurie cu un zambet larg pe fata.
-Se pare ca mai sti sa zici si altceva inafara de "Roro". Oare cum ai ajuns totusi copil?
-N-Nu tiu.
Romano se uita la el cu amuzament. Se pare ca nu prea putea pronunta "ş".
Romano il i-a de mana si incepura sa mearga. Nici Romano nu stia unde sa mearga. Ar fi mers la Spania dar ceva ii spunea totusi sa nu o faca. Isi amintea ce l-a pus pe Romano sa invete in spaniola cand era mic. Doamne... Ce om normal invata un copil sa spuna "Besame Mucho" adica "da-mi un sarut". Franta era exclus automat. In aproprierea pasunii acelea mai era si casa Germaniei dar nu avea de gand sa lasa micul copil in mainile Germaniei. Chiar daca parea cea mai buna solutie. Germania nu avea sa ii faca nimic rau micutului copil. Poate doar sa il indoape cu cartofi si carnati.
Nu...Stia la cine trebuie sa duca micul baietel. La fratele sau, Italia. Fiind o fire vesela cu siguranta avea sa capteze atentia si iubirea micului copilas in timp ce el cauta o solutie sa il readuca la normal. Deodata se auzi un zgomot. Venea din stomacul Romaniei. Probabil baietelului ii s-a facut foame. Nu avea alta solutie daca nu vroia sa omoare copilul lasandu-l flamand. Avea sa mearga la Spania sa ceara ceva de rontait pentru Romania si dupaia sa mearga la destinatia propusa.
-Tie foame asa-i?
-Da...
-Ok...Mergem acum sa mancam.
Peste doar vreo 2 minute amandoi erau la usa Spaniei. Nici nu apuca sa bata la usa ca Spania deja a deschis-o.
-A! Romano! Chiar acum vroiam sa vad daca mai vi.
Spania se uita in jos si vede micul baietel.
-Dios mio ! Ce s-a intamplat cu Romania?
-A fost transformat intr-un bambino daca nu se vede. Dar cum naiba l-ai recunoscut?
-Romano...Eu sunt mai mare decat Romania cu cativa ai buni. L-am vazut cand era mic. Tu nu aveai cum sa il vezi. Erai la fel de mic si de neajutorat ca si el.
-Aha... Oricum am venit aici ca sa mancam ceva si dupaia sa mergem la Veneciano.
-Dar de ce nu ramaneti la mine?
-Deoarece mie frica ca o sa il inveti si pe el cum sa ceara un sarut in spaniola...
-Oh Romanoo~! Asta te-am invat asta doar pe tine.
-Pleaca de aici si nu te apropria.
-Bine... am sa va aduc niste mancare de rontait.
Si cu un zambet pe fata, cantand incet o melodie se duce spre bucatarie. In cateva secunde se intoarce cu o punga mica.
-Adios! Fi-ti atenti la drum ca s-a intunecat.
-Addio! Si sa sti ca pot avea si eu grija de mine...Si de un copil...
-A-a-Adi-Adio!
-Ooo~ Ce dragut. Mica Romanie incearca sa isi ia la revedere~!
-Si,si. Hai ca plecam.
Se indeparteaza putin de casa Spaniei. Si se uita in punga. in ea erau niste ... Un fel de grisine probabil... Oricum aratau destul de delicios. Isi ia 2 pentru el si restul avea sa le dea Romaniei. El avea sa se descurce pana ajungea la casa fratelui sau, dar un mic copil trebuia sa manance.
Dupa ce s-a hranit pe el si dupaia a hranit si pe Romania, Romano observa ca era foarte aproape de casa fratelui sau care era defapt si casa lui dar el prefera sa stea la Spania.
Romano lua o cheie din buzunar si cu ajutorul ei deschide usa. Ah.. Cand intra observa ca Veneciano era in bucatarie. Si cu ajutorul luminii becului observa ca Romania era foarte somnoros aproape sa cada din picioare.
-Romano?
-Si?
-A..Nu am auzit cand ai venit...Ve~
Veneciano se uita foarte atent la Romano care avea un copil in mana.
-Un bambinoooo~
Zicand asta se indreapta spre copil incercand sa il imbratiseze. Romania cand il vazu se ascunde in spatele lui Romano si zice:
-Nu! Nu il lasa sa ma manance!
La aceasta replica Romano izbucni in ras. Cum poate crede cineva ca inofensivul sau frate ar manca pe cineva.
-Stai calm Romania. Atata timp cat nu esti facut din paste nu v-a avea nici un gand sa te manance.
Veneciano totusi statea cu mainile intinse asteptand o imbratisare din partea micului copil care arata terorizat. Veneciano se uita mai atent la copil si ii observa frica din el. Se intreba cum putea fi speriat un copil de el.
Romano se uita la fratele sau si observa ca plange. Se uita si la Romania. Plange.
Ce avea de facut Romano? Pe cine sa opreasca mai intai din plans? Daca il oprea pe Romania probabil in timp ce il calma pe Veneciano aceasta ar fi inceput din nou sa planga. Daca il oprea pe Veneciano...Pai acesta nu avea sa inceteze sa planga daca Romania plangea. Singurul lucru care i-a ramas de facut lui Romano e sa planga si el. Dar nu. Avea sa faca pe Babysitter-ul si sa aibe grija de amandoi copii. Da amandoi erau copii. Numai ca unul dintre ei avea fizicul oarecum al unui adult. Il ia pe Romania in brate si il duce in patul unde dormea el cu fratele sau deobicei. Copilul a adormit foarte repede. Dupa cum isi imagina Romano, baietelul nu plangea deoarece Veneciano a inceput sa planga. Romaniei ii era foarte somn.
Dupa ce se asigura ca doarme, Romano se indrepta spre sufragerie unde era Veneciano plangand. Il ia si pe el dar nu in brate (nu avea atata putere) si il duce in dormitor si il aseaza langa Romania. Vazand ca copilul s-a linistit nordul a Italiei s-a linistit si el si din cauza plansului a adormit si el ca micul copil. Romano era si el obosit si numai avea chef de nimic. S-a asezat si el in pat si sau culcat cu totii.
Dimineata urmatoare a inceput o discutie despre cu cine sa il lase pe Romania in timp ce Veneciano si Romano gaseau o solutie sa il aduca inapoi.
-Romano stiu persoana perfecta cu care sa il lasam pe cel mic.
-Cine?
-Ungaria. Sigur v-a accepta. Cand eram mic a avut mare grija de mine.
-Nu! Ai innebunit? Fata aia deabea asteapta sa il poata lovi pe Romania cu o tigaie!
-Ve~Nu cred ca ar putea face ceva asa de rau unui mic bambino. Si in plus nu mai avem alta solutie.
-Ai dreptate. Dar daca accepta v-a trebui sa ne promita ca nu v-a incerca nimic .
-Ok.
Cei doi trezesc micul copil ii dau de mancare si merg cu el la casa Ungariei.
Veneciano bate la usa in timp ce Romano il ascundea pe baietel pentru orice eventualitate.
-Cine e la usa?
-Ve~ Sunt Veneciano. Ungaria auzind numele persoanei care in trecut i-a fost aproape ca un frate deschide usa.
-O Italia! Ce bucurie sa te vad. Dar cu ce ocazie?
-A...Pai as avea o mica rugaminte. O tara a fost transformata intr-un copil. Eu cu fratele meu nu putem avea grija de el deoarece nu ne pricepem, si tu esti singura solutie. Esti singura in stare sa ai grija de un copil.
-Dar mai intai ne promiti ca nu sa incerci sa il bati sau sa il lovesti sau orice alte actiuni ce il pot ranii. adauga cu un ton iritat Romano
-Desigur ca nu am sa il ranesc. De ce as ranii un copil nevinovat?
-Ziceam ca sa fim siguri..
-Ok...Hai aratati-mi despre cine este vorba.
Romano il pune in fata pe mica Romanie. Ungaria nu era surprinsa. Din momentul in care a fost pusa sa promita ca nu il v-a rani si-a dat seama despre cine este vorba.
-Ok noi plecam si o sa incercam sa gasim o solutie ca sa isi revina la loc.
-Ok pa
-Ciao...
Ungaria inchide usa si se uita la micul copilas care statea acolo linistit cu o lacrima in ochi.
...

Probabil va intrebati de ce Romano si Romania se inteleg atat de bine in povestile mele. Ei bine cand am fost mica am stat o luna in Italia. Chiar in partea de sud a Italiei. Acolo am intalnit un baietel mai nervos care mereu jignea lumea. Mai putin pe mine. Se comporta foarte frumos cu mine. Pacat ca nu am tinut legatura. Oricum revenind la ale noastre pe langa aceasta intamplare mereu mi l-am imaginat pe Romano sa se inteleeaga cu Romania...