Sunetul sec de paşi răsuna pe dalele din fata bibliotecii. Multimea de oameni care se indreapta grabiata spre locul de munca face un zgomot inferar. Oare ce le aducea aceasta bucurie de a-si lua genitiile din piele uzate si de a se intr-o goana nebunia spre birourile lor? Stand in holul bibliotecii mirosind puternic a vechi, acel miros dulceag pe care numai hartia îngălbenita de timp il poate da, urmăream plictisită sirul de oameni care se perindau prin faţa clădirii fara ai da importanţa.
Cascam ochii la rochiile doamnelor, la sacourile bărbatilor si la câinii vagabonzi care se târau printre picioarele trecătorilor, cerşind de mâncare. Cu blana incalcita... latosi...si jerpeliti, saracele dobitoace, erau azvarlite in afara fluxului de oameni fara a primi nici macar o coaja de pâine. Salutul gutural al bibliotecarei m-a trezit din visare: -Din pacate nu avem acest volum. Se pre poate sa fie vorba despre o editie princeps, iar dupa cum bine stiti: biblioteca noastra nu detine astfel de carti. Asezandu-si mai bine ochelarii pe nas, batrana s-a intors pe calcaie si s-a grabit spre biroul ei. Fusta din raiat scotea un zgomot usor, ca de frunze vestede cand doamna pasea pe holul institutiei. Nu am mai stat nici o secunda dupa cele aflate. Mi-am cotrobait prin ghiozdan in cautarea caciulii si a manusilor, iar apoi am luat-o din loc. In drum spre casa m-am ratacit de aproape patru ori. Inca nu m-am obijnuit cu strazile intortochiate ale orasului Konoha.
Inca nu imi dau seama ce cauta parintii mei aici, cu atat mai putin eu. Puteam sa raman bine merci acasa, sa invat in mirosul de scortisoara ce persista in fiecare anotimp in casa bunicilor, sa ma plimb prin aglomeratul, zgomotosul, dar dragul meu oras. In definitiv acolo m-am nascut si mult mai important acolo am copilarit. Mda... Cat de bine trebuie sa fie sa o iei de la zero intr-un cu totul alt loc cand acasa-aceea va ramane mereu "acasa" pentru tine-aveai tot ce puteai sa iti doresti(mai mult sau mai putin). Cam astea imi erau gandurile ce mi se rostogoleu in minte in timp ce imi croiam drum spre casa. Putin cam pesimiste pentru o tanara de doar 16 ani, nu? Ai, nu va faceti griji, poate fi si mai rau. Revenind... Mutarea a fost finalizata in urma cu doua zile, actele cu privire la schimbarea domiciliului vor sosi in curand, dar pana atunci parinti mei au avut grija sa ma inscrie la cel mai bun liceu din zona. Ce mai cliseu: se numeste Konoha High School. Nici nu va puteti inchipui fericirea mea cand am aflat ca voi invata la un liceu cu predare in limba engleza.(nu va inchipuiti ca sunt o anglofila, dar nu sunt stralucita in ceea ce priveste japoneza) In sfarsit, vad cremul la al carei noastre. Nu este chiar ceea ce poti numi casa traditional lipona, dar cred ca se potriveste cu peisajul. Odata intrata in casa imi arunc bocanci cat colo si o iau la goana pe scari pana la biroul tatei. Sunt singura asa ca am tot dreptul sa caut prin rafturile cu carti in speranta de a-mi completa lista. Desi nu am vazut-o pe directoarea liceului niciodata, am primit prin intermediul mamei o lista ce cuprinde cartile de care o sa ma folosesc acest an scolar Mi-am petrecut intreaga zi in biroul tatei in cautare de carti, cu Skype-ul pornit, sperand ca vreun amic o sa aiba inspiratia sa intre. Din pacate nu a fost sa fie... Seara, iar apoi noaptea au venit prea repede.
Dimineata urmatoare m-am trezit cu un gol in stomac si cu o senzatie de nervozitate accentuata. Nu am mai fost atat de noua si de straina de oameni din prima zi de scoala. Nu am mancat nimic, mi-a luat o vesnicie sa aleg tinuta potivita. Aveam senzatia continua ca voi face o impesie proasta(si totusi cum ar fi posibil...am incheiat anul trecut cu medii mari, mereu am fost politicoasa si niciodata nu am avut dispute aprinse cu vreun coleg). Si totusi imi simteam genunchii tremurand spasmotic, capul parca imi huruia, dar cel mai greu de suportat era dansul nebun al inimii, eram ca un drogat caruia i se refuza moftul de a lua o doza in plus de heroina. Pana sa ajung la liceu am avut impresia ca ma voi sufoca, dar in cele din urma ...AM AJUNS. Ocolind cladirea scolii am simtit familiarul miros de tutun. Mucuri de tigara neterminate erau aruncate la tot pasul, insa odata ajunsa in apropierea intrarii profesorilor, infatisarea curtii se schimba radical devenind un spatiu enervant de curat. Am pasit cu sfiala in cladire, indreptandu-ma spre secretariat. Nu as fi vrut sa atrag atentia noilor mei colegi.
Din fericire, holurile erau aproape pustii: doar cate un elev pe ici pe colo. Inainte sa intru la secretariat mi-am dres glasul si am ciocanit in usa. Am deschis-o usor de teama sa nu deranjez pe cineva, insa nu a avut importanta. Scartaia mai rau decat... Ei bine, nu prea stiu decat ce, dar zgomotul parea sa iti sfasie intreaga fiinta.
-Buna dimineata, doamna Shizune! Femeia se intoarce spre mine cu un zambet cald. -O, buna. Tu trebuie sa fi... propozitia îi ramane insa neterminata, fiind si imposibil sa imi stie numele atata vreme cat nu mi l-a ausit vreodata.
-Mithrim Yaela, o ajut eu. -A... Exact. Noua eleva. Stai doar o secunda sa iti gasesc orarul apoi te poti grabi la ora. Cautand printre dosare femeia s-a oprit din a-mi vorbi, dar tacerea nu a durat mult: un baiat cam de varsta mea, poate putin mai mare, a intrat in secretariat. Usa s-a inchis zgomotos in spatele lui, sunetul fiind suficient de puternic pentru a o deranja pe Shizune. Doamna s-a intors spre adolescent mai repede decat parea in stare o femeie la varsta ei, insa pustiul nu a bagat in seama iritarea ei. -Kakashi sensei mi-a cerut sa ma prezint in biroul directoarei, dar nu o gasesc nicaieri. Nu ca m-as plange, dar... Nu imi vine sa cred cat tupeu... Si-a bagat mainile in busunare si a inceput sa o priveasca pe secretara de parca i-ar fi fost superior. -Domnule Sasuke. A apasat pe cuvantul "domnule" , mai mult ca sigur luandu-l peste picior. Din cate observi, avem o eleva noua asa ca ar trebui sa ai grija cum te comporti. Nu dorim sa fie deceptionata cu privire la liveul nostru, nu-i asa? -Hm... Se pare ca Shizune a acceptat raspunsul.
-Bine. Acum fi bun si arata-i domnisoarei Yaela imprejurimile. Ora asta sunteti scutiti, cat o priveste pe urmatoarea, amandoi aveti istorie cu Iruka Umino. Sasuke, sper ca nu vei chiuli la aceasta ora. Pe curand! Femeia mi-a zambit din nou: acelasi zambet bland de mai devreme si mi-a dat orarul. Asta insemna ca trebuia sa incep turul liceului ghidata de brunetul pe nume Sasuke. In primul moment am crezut ca odata ce vom iesi din aria vizuala a secretarei, ma va lasa balta si va trebui sa bajbai singura dupa sala unde voi avea urmatoarea ora, dar nu a fost asa. Adevarat, nu era cel mai bun ghid din lume, nici cel mai vorbaret, cu siguranta nu era cel mai glumet, dar era concis si acum doar de atat aveam nevoie. In mai putin de cinci minute se suna de iesire cand tipul, pe care in decursul plimbarii il examinasem pe ascuns si il etichetasem drept atragator, se opreste in fata unei iesiri de incendiu. -Sper ca ai retinut straseul si esti capabila sa ajungi in sala 13 pentru ora de istorie. S-a intors sa plece cand mi-am facut curaj sa il intreb: -Nu ai de gand sa vi la ora? Nu s-a intors, dar a parut amuzat de intrebare(nu mi-a convenit deloc). Si-a trecut mana prin parul asezat neglijent si mi-a vorbit - m-a insultat mai degraba.
-Istoria e pentru plictisitii de viata. Sunt in multe feluri, dar plictisit de viata inca nu. M-a salutat ca un pilot, a iesit pe usa pentru evacuare in caz de incendiu, dupa care mi-a trantit-o in nas.
Cascam ochii la rochiile doamnelor, la sacourile bărbatilor si la câinii vagabonzi care se târau printre picioarele trecătorilor, cerşind de mâncare. Cu blana incalcita... latosi...si jerpeliti, saracele dobitoace, erau azvarlite in afara fluxului de oameni fara a primi nici macar o coaja de pâine. Salutul gutural al bibliotecarei m-a trezit din visare: -Din pacate nu avem acest volum. Se pre poate sa fie vorba despre o editie princeps, iar dupa cum bine stiti: biblioteca noastra nu detine astfel de carti. Asezandu-si mai bine ochelarii pe nas, batrana s-a intors pe calcaie si s-a grabit spre biroul ei. Fusta din raiat scotea un zgomot usor, ca de frunze vestede cand doamna pasea pe holul institutiei. Nu am mai stat nici o secunda dupa cele aflate. Mi-am cotrobait prin ghiozdan in cautarea caciulii si a manusilor, iar apoi am luat-o din loc. In drum spre casa m-am ratacit de aproape patru ori. Inca nu m-am obijnuit cu strazile intortochiate ale orasului Konoha.
Inca nu imi dau seama ce cauta parintii mei aici, cu atat mai putin eu. Puteam sa raman bine merci acasa, sa invat in mirosul de scortisoara ce persista in fiecare anotimp in casa bunicilor, sa ma plimb prin aglomeratul, zgomotosul, dar dragul meu oras. In definitiv acolo m-am nascut si mult mai important acolo am copilarit. Mda... Cat de bine trebuie sa fie sa o iei de la zero intr-un cu totul alt loc cand acasa-aceea va ramane mereu "acasa" pentru tine-aveai tot ce puteai sa iti doresti(mai mult sau mai putin). Cam astea imi erau gandurile ce mi se rostogoleu in minte in timp ce imi croiam drum spre casa. Putin cam pesimiste pentru o tanara de doar 16 ani, nu? Ai, nu va faceti griji, poate fi si mai rau. Revenind... Mutarea a fost finalizata in urma cu doua zile, actele cu privire la schimbarea domiciliului vor sosi in curand, dar pana atunci parinti mei au avut grija sa ma inscrie la cel mai bun liceu din zona. Ce mai cliseu: se numeste Konoha High School. Nici nu va puteti inchipui fericirea mea cand am aflat ca voi invata la un liceu cu predare in limba engleza.(nu va inchipuiti ca sunt o anglofila, dar nu sunt stralucita in ceea ce priveste japoneza) In sfarsit, vad cremul la al carei noastre. Nu este chiar ceea ce poti numi casa traditional lipona, dar cred ca se potriveste cu peisajul. Odata intrata in casa imi arunc bocanci cat colo si o iau la goana pe scari pana la biroul tatei. Sunt singura asa ca am tot dreptul sa caut prin rafturile cu carti in speranta de a-mi completa lista. Desi nu am vazut-o pe directoarea liceului niciodata, am primit prin intermediul mamei o lista ce cuprinde cartile de care o sa ma folosesc acest an scolar Mi-am petrecut intreaga zi in biroul tatei in cautare de carti, cu Skype-ul pornit, sperand ca vreun amic o sa aiba inspiratia sa intre. Din pacate nu a fost sa fie... Seara, iar apoi noaptea au venit prea repede.
Dimineata urmatoare m-am trezit cu un gol in stomac si cu o senzatie de nervozitate accentuata. Nu am mai fost atat de noua si de straina de oameni din prima zi de scoala. Nu am mancat nimic, mi-a luat o vesnicie sa aleg tinuta potivita. Aveam senzatia continua ca voi face o impesie proasta(si totusi cum ar fi posibil...am incheiat anul trecut cu medii mari, mereu am fost politicoasa si niciodata nu am avut dispute aprinse cu vreun coleg). Si totusi imi simteam genunchii tremurand spasmotic, capul parca imi huruia, dar cel mai greu de suportat era dansul nebun al inimii, eram ca un drogat caruia i se refuza moftul de a lua o doza in plus de heroina. Pana sa ajung la liceu am avut impresia ca ma voi sufoca, dar in cele din urma ...AM AJUNS. Ocolind cladirea scolii am simtit familiarul miros de tutun. Mucuri de tigara neterminate erau aruncate la tot pasul, insa odata ajunsa in apropierea intrarii profesorilor, infatisarea curtii se schimba radical devenind un spatiu enervant de curat. Am pasit cu sfiala in cladire, indreptandu-ma spre secretariat. Nu as fi vrut sa atrag atentia noilor mei colegi.
Din fericire, holurile erau aproape pustii: doar cate un elev pe ici pe colo. Inainte sa intru la secretariat mi-am dres glasul si am ciocanit in usa. Am deschis-o usor de teama sa nu deranjez pe cineva, insa nu a avut importanta. Scartaia mai rau decat... Ei bine, nu prea stiu decat ce, dar zgomotul parea sa iti sfasie intreaga fiinta.
-Buna dimineata, doamna Shizune! Femeia se intoarce spre mine cu un zambet cald. -O, buna. Tu trebuie sa fi... propozitia îi ramane insa neterminata, fiind si imposibil sa imi stie numele atata vreme cat nu mi l-a ausit vreodata.
-Mithrim Yaela, o ajut eu. -A... Exact. Noua eleva. Stai doar o secunda sa iti gasesc orarul apoi te poti grabi la ora. Cautand printre dosare femeia s-a oprit din a-mi vorbi, dar tacerea nu a durat mult: un baiat cam de varsta mea, poate putin mai mare, a intrat in secretariat. Usa s-a inchis zgomotos in spatele lui, sunetul fiind suficient de puternic pentru a o deranja pe Shizune. Doamna s-a intors spre adolescent mai repede decat parea in stare o femeie la varsta ei, insa pustiul nu a bagat in seama iritarea ei. -Kakashi sensei mi-a cerut sa ma prezint in biroul directoarei, dar nu o gasesc nicaieri. Nu ca m-as plange, dar... Nu imi vine sa cred cat tupeu... Si-a bagat mainile in busunare si a inceput sa o priveasca pe secretara de parca i-ar fi fost superior. -Domnule Sasuke. A apasat pe cuvantul "domnule" , mai mult ca sigur luandu-l peste picior. Din cate observi, avem o eleva noua asa ca ar trebui sa ai grija cum te comporti. Nu dorim sa fie deceptionata cu privire la liveul nostru, nu-i asa? -Hm... Se pare ca Shizune a acceptat raspunsul.
-Bine. Acum fi bun si arata-i domnisoarei Yaela imprejurimile. Ora asta sunteti scutiti, cat o priveste pe urmatoarea, amandoi aveti istorie cu Iruka Umino. Sasuke, sper ca nu vei chiuli la aceasta ora. Pe curand! Femeia mi-a zambit din nou: acelasi zambet bland de mai devreme si mi-a dat orarul. Asta insemna ca trebuia sa incep turul liceului ghidata de brunetul pe nume Sasuke. In primul moment am crezut ca odata ce vom iesi din aria vizuala a secretarei, ma va lasa balta si va trebui sa bajbai singura dupa sala unde voi avea urmatoarea ora, dar nu a fost asa. Adevarat, nu era cel mai bun ghid din lume, nici cel mai vorbaret, cu siguranta nu era cel mai glumet, dar era concis si acum doar de atat aveam nevoie. In mai putin de cinci minute se suna de iesire cand tipul, pe care in decursul plimbarii il examinasem pe ascuns si il etichetasem drept atragator, se opreste in fata unei iesiri de incendiu. -Sper ca ai retinut straseul si esti capabila sa ajungi in sala 13 pentru ora de istorie. S-a intors sa plece cand mi-am facut curaj sa il intreb: -Nu ai de gand sa vi la ora? Nu s-a intors, dar a parut amuzat de intrebare(nu mi-a convenit deloc). Si-a trecut mana prin parul asezat neglijent si mi-a vorbit - m-a insultat mai degraba.
-Istoria e pentru plictisitii de viata. Sunt in multe feluri, dar plictisit de viata inca nu. M-a salutat ca un pilot, a iesit pe usa pentru evacuare in caz de incendiu, dupa care mi-a trantit-o in nas.