Imperiul Roman se plimba prin taramul care tocmai l-a castigat. S-a luptat cu un adversar puternic renumit pentru victoriile sale. Sa luptat cu Dacia. Era un teritoriu destul de bogat. Foarte bun de adaugat la colectia sa. Totusi Dacia incerca sa apere ceva. Pentru acel ceva pana la urma si-a dat si viata... Oare ce este acest ceva? Argint? Aur ? DIAMANTE? putin probabil. Intr-un sfarsit Imperiul Roman avea sa gaseasca acel lucru pretios .

Imperiul Roman se uita prin jur si vede ca tocmai a iesit dintr-o padure tanara. Copacii nu aveau mai mult de 2-3 metrii. Langa padurice se afla un camp rosu. Era un camp cu bujori. Florile erau mari si frumoase. Imperiul Roman intra in campia sangerie si auzi ceva. era un planset de copil. Se uita timp de vreo 10 minute in jurul lui ca sa observe un coplias mic cu parul blond imbracat intr-o haina alba care la incheierea manecilor avea doua dungi. Una din dungi avea aceasi culoare ca bujorii, rosu sangeriu. A doua dunga era albastra ca cerul. Cele doua linii nu erau lipite erau despartite de niste cruciulite aurii.

Imperiul Roman se aproprie de micul copil.
-De ce plangi?
Copilul se uita tremurand la persoana din fata lui.
-Bunicu... a zis ca vine din razboi teafar si nevatamat, dar a trecut razboiul si nu a mai venit...
-Dar pe tine cum te cheama?
-Bunicu a zis ca o sa ma cheme Romania.
Imperiul Roman tresarii la auzul acestui nume. Numele era ca al capitalei sale numai ca se adauga un "nia" la sfarsit. El sta un pic si se gandeste. "Poate sa fie nepotul Daciei?" Se uita mai atent la copil. Avea multe din trasaturile sale. Si doar doua trei trasaturi apartineau Daciei. "Probabil este una din acele tari care se formeaza prin romanizare..." Se gandi imperiul Roman. " Asta inseamna ca oficial este nepotul meu si acum sunt bunicul lui"
-Romania de acum am sa am eu grija de tine. Bine?
-Bine...
-Acum trebuie sa gasesc un loc unde sa stau cat raman aici.
-Poti veni la casa mea. Nu e prea mare dar e frumoasa.
-Pai ce ma asteptam sa mergem.

Cei doi merg timp de jumate de ora prin campia cu bujori. la capatul acesteia era o casa intradevar modesta. Cei doi intra inauntru. Casa avea 2 camere si o mica bucatarie. Cea mai mare dintre camere avea un fel de covoare pe pereti, o masa de lemn rosu si 3 scaune. Camera mai mica avea doua paturi dua noptiere si ca si in camera precedenta acele covoare dar mai mici. Imperiul Roman s-a asezat pe un scaun din camera mai mare. Intre timp Romania umbla prin casa. Mai exaact pregatea ceva de mancat. Peste o ora Romania vine cu un pahar de vin intr-o mana si cu mancarea in cealalta mana. Le pune pe masa.

-Ti-am adus ceva de mancare.
-Multumesc. Dar tu nu mananci?
-Mie nu mie foame...
Marele Imperiu se uita la el. Era atat de firav si slab. Cum avea el sa se lupte. Avand in vedere unde se afla era putin probabil sa scape viu de unul singur.
-Mananca si tu! Nu vezi ce slab esti? Cum ai sa rezisti de unul singur?
Imperiul se hotarase sa faca un luptator din el. Nu parea o cauza pierduta asa ca o incercare poate da roade.

Cu timpul Romania devenea puternic. De doua ori pe zi Imperiul Roman il scotea afara din casa si il invata sa manuiasca sabia si alte arme. Desigur ca l-a invatat si lupta corp la corp deoarece nu o sa aibe mereu arme la el cand o sa fie atacat. Desii micul copil nu avea muschi el avea o minte agera si stia cum, cand si unde sa loveasca.

Cu timpul Imperiul Roman observa ca Romania a pastrat ceva de la Dacia, accentul. Romania nu avea un accent prea accentuat. Nu semana cu ceilalti frati ai sai, nu semana nici cu slavii nici cu tarile germanice. Avea un accent propriu si unic. Limba pe care o vorbea Romania se asemana foarte mult cu cea care o vorbea Imperiul Roman. Foarte putine diferente. Cu toate astea Imperiul stia ca limba pe care o vorbea micul copil o sa fie influentata de limbile slave deoarece era inconjurat numai de slavi.

Anii au trecut. Noi popoare au inceput sa apara in Europa. Imperiul Roman se decide sa plece si sa il lase pe Romania pe cont propriu. Era destul de puternic sa se descurce.
-Romania vino aici.
Un baietel venea fugind spre el. Purta un fel de camasa mai ciudata pe care el o numea ie. Era alba si avea un model facut din ata albastra.
-Ce s-a intamplat?
-Eu plec. Am sa iti las niste arme ca sa te descurci. Stiu ca nu o sa patesti nimic. Stiu ca ai sa ai un viitor frumos. Imi pare rau ca trebuie sa plec.
-...Bine...Pa...
-Pa...
Si astea fiind zise Imperiul Roman pleca spre vest.

Romania statea pe o piatra uitandu-se la un camp cu flori. Nu era campul rosu de bujori era un camp cu viorele albastre. Deodata auzi ceva din departare. Parea un strigat de bucurie.
-Iupii! Iupii! Taramul asta de acum e al meu. Am fost prima aici deci e al meu.
Romania se uita la figura care sarea in sus de bucurie. Se aproprie de ea. Era o fetita imbracata in haine baietesti.
-Stai mai usor. Taramul asta a fost al bunicului meu de mai bine de 3000 de ani si de vreo 200 de ani e al meu. Ce te face sa crezi ca poti sa il iei asa usor.
-Cand am ajuns aici nu era nimeni deci e al meu.
-Dar ma rog pe tine cum te cheama?
-Ungariaa!
-Mai incet ca nu sunt surd. Esti cumva din neamul huniilor?
-Si al maghiarilor!
-Aha...
Romania nu putea spune ca era mai mare decat ea. Pareau cam de aceasi varsta. Poate doar o mica diferenta.
-Da' tu cine esti?
-Huh...eu sunt Romania.
-ROMANIA ITI DECLAR RAZBOI!
-CEEEE?

Nu cred ca sunt greseli "istorice" am incercat sa evit sa folosesc prea multe date istorice deoarece nu eram sigura daca erau bune. La scoala ne invata toata istoria lumii..Mai putin a Romaniei... Oricum continuand singurele greseli posibile in aceasta poveste sunt greselile ortografice deoarece m-am grabit si nu am timp sa corectez. (sau chef) Am sa pun urmatorul capitol ori in noaptea asta ori maine (putin probabil dimineata)