Acesta este primul meu fanfiction. Inițial plănuiam să îl scriu în engleză, dar am zis că e mai bine să îi scriu întâi în română și dacă e bun, îl traduc. De ce Harry Potter? Pentru că sunt fascinată de universul HP. De asemenea, am simțit că anumite lucruri în serie nu s-au petrecut așa cum mi-am imaginat eu, așa că am hotărât să îndrept ce mi se pare mie greșit în această nouă serie.

Am hotărât ca poveștile (care vor fi mult mai scurte însă decât romanele lui J., desigur) să fie o paralelă între vechea și noua generație. Deși am citit HP cu destul de mult timp în urmă, m-am documentat de pe net, sperând să nu fac gafe. În acest fanfiction se regăsesc destul de puține din personajele originale (veți descoperi în timp cine sunt acestea). Câteva sunt din epilogul volumului 7 (cum ar fi copiii lui Harry și Ginny), iar majoritatea sunt inventate de mine.

Și ca să nu zică cineva ceva: Pentru numele lui Merlin, nu dețin nimic din universul Harry Potter. Îmi aparțin în schimb personajele noi, pe care le voi prezenta gradat.

Sper să vă placă și aștept comentarii.

Capitolul 1

Întâlnire la Ollivander

Era aglomerație în Aleea Diagon în iulie 2017. Tinerii vrăjitori, actuali sau viitori elevi la Hogwarts, însoțiți sau nu de părinți sau rude, se perindau prin tot felul de magazine care de care mai excentrice pentru a-și cumpăra lucrurile utile pentru școală.

Cu siguranță însă atenția publicului era atrasă înspre cel al lui Ollivander, vechiul loc în care se vindeau atât de utilele baghete magice. Și asta deoarece înăuntru se afla deja celebra familie Potter, alături de fiul lor mai mic, Albus, aflat în primul său an la Hogwarts. Harry și Ginny se ocupau de reporterii de la „Profetul zilei".

- Ce fel de baghetă credeți că va avea tânărul Albus?

- Păi, eu...

Nici măcar nu apucă Harry să pronunțe bine răspunsul, că și veni următoarea întrebare:

- Și în ce casă credeți că va nimeri?

-Să sperăm că nu la Viper..., glumi Ginny, fiind însă întreruptă:

- Ce așteptări aveți pentru el în acest an?

- Noi credem...

În mijlocul acestui haos, Albus își căuta fără succes o baghetă potrivită. Îi spărsese deja câteva cutii nepotului lui Ollivander. Pentru numele lui Merlin! Ce noroasă trebuie să fi fost Rose, fata prietenilor părinților lui (Ron și Hermione) – ea o găsise din doar trei încercări. Dacă e adevărat ce se spune și anume că bagheta își găsește vrăjitorul...ei bine, probabil cea care îi era destinată era cam confuză, dacă nici până acum nu îl găsise.

Gândurile îi fură deodată întrerupte de un grup de tineri gălăgioși care nu păreau cu mult mai mari decât el. Îi recunoscu imediat pe fratele său mai mare, James, și pe prietenii lui, Apollo, Alcyon și Evan. Ei erau deja în anul doi, nemaiavând nevoie de baghete.

- În sfârșit te-am găsit, Al, îi spuse râzând James. Ce? Nici acum nu ți-ai găsit bagheta?

Albus nu era genul de copil care să vorbească prea mult, iar prezența celor trei prieteni ai fratelui său nu îl încuraja în acest sens. Dar se concentră și formulă două propoziții scurte:

- Cam așa ceva, James. Nu știu ce se întâmplă.

- Fii serios, Al, i se poate întâmpla oricui.

Nu era în general generos cu încurajările – doar moștenise personalitatea bunicului său -, dar ținea la fratele lui. Chiar dacă nu semănau.

- Aș vrea ca mama sau tata să mă ajute, se plânse Albus, văzând că nu reușește.

Ceilalți trei de-abia se abțineau să râdă în hohote, dar știau că nu trebuiau să glumească pe seama fratelui lui James. Mai încercaseră odată și avuseseră părul verde toată vara.

- Gata, gata. Nu mai fi așa dependent de ei. Privește partea bună: dacă ar veni să te ajute, toți reporterii ăia ar veni la tine. Hei, Evan, uite-o pe aia care a scris articolul ăla despre noi când i-am blocat pe toți Cercetașii în camera comună din greșeală!

Toți râseră cu poftă la amintirea acelei fapte – care le dăduse și puțină detenție, de altfel. Micul Albus oftă. Nu înțelegea ce găseau ei amuzant în închiderea a sute de suflete întro cameră, chiar și accidental.

În timp ce ceilalți se amuzau pe tema ultimelor lor grozăvii, în magazinul lui Ollivander intră o fată însoțită de aproape de tatăl ei. Era brunetă cu ochii negri ca noaptea, deși un pic cam scundă față de restul fetelor de vârsta ei. Se îndreptă direct către tejghea, fiind repede remarcată de unul din ajutoarele lui Ollivander.

- Bine ați venit, domnișoară. Doriți o baghetă magică, nu-i așa?

Fata aruncă o privire întrebătoare către el.

- Nu, vreau un autograf. Logic că vreau o baghetă, de asta sunt aici.

Puțin perplex după răspunsul ei la întrebarea lui de altfel retorică, asistentul căută din priviri una potrivită pentru cineva ca ea. Între timp, ea făcu o remarcă ironică spre tatăl ei din spate.

- Uite cine se află aici, tată. Celebra familie Potter. Cei care obțin totul doar pentru că au faimă.

- Ușor, scumpo. Nu e frumos să vorbești așa, mai ales că te-ar putea auzi.

- Să mă audă, doar...

Replica amenințătoare a fetei fu întreruptă de glasul subțire al asistentului:

- Lucrată din lemn de salcie veninoasă, cu două fire din păr de unicorn atașate.

Sceptică, o luă și o îndreptă într-un colț al magazinului, unde se aflau două tablouri în mișcare. Explodară imediat. Tânărul oftă. În fiecare an trecea prin asta. Fata se uită în ochii tatălui ei, de aceeași culoare cu ai ei, și îl întrebă:

- Acum pot?

- Bine, bine. Doar nu vrem să-i stricăm magazinul domnului Ollivander.

El răsuflă ușurat – cine știe ce metodă or fi având cei doi care să fie mai puțin distructivă. Rămase uimit însă când tatăl îi dădu bagheta lui. Fata o o îndreptă spre cutii și rosti tare:

- Revelo.

O rază de lumină izvorî din vârf, iar una din baghete ieși de pe rafturi, fata prinzând-o în mâna rămasă liberă.

- Asta e.

Asistentul clipi de câteva ori, apoi spuse:

- Din lemn de santal negru, stropită de șapte ori cu apă din faimoasa peșteră a lui Merlin. O...piesă exclusivă. Și cam scumpă.

- Nici o problemă. Am economisit atâta timp pentru ocazia asta.

Tatăl fetei scoase câțiva bani de aur și plăti, apoi cei doi părăsiră magazinul așa cum intraseră. Fără să se uite în dreapta sau în stânga, ci drept înainte.

Departe însă de acest colț al magazinul, cinci băieți se uitau cruciș.

- Revelo? N-am auzit în viața mea de vraja asta, zise Apollo.

- Pentru numele lui Merlin...ce snobi! comentă James.

Albus însă se duse drept la tatăl său, trăgându-l de robă.

- Tată, dă-mi bagheta ta.

Harry se întoarse puțin de lângă reporteri.

- De ce ai nevoie de ea, fiule?

- Așa. Dă-mi-o.

Puțin intrigat de cererea lui, făcu așa cum i se ceruse. Albus o îndreptă spre rafturi și rosti cuvântul pe care îl auzise. Imediat îi veni una în mână.

- Uite, tată, am reușit!

- C...cum ai făcut asta? Ce vrajă e asta? De unde ai aflat-o?

- Nu contează. Fii fericit că nu i-am incendiat magazinul lui Ollivander.

Revelo...De ținut minte, notă Albus.