*un fic dedicat lui Severus si Lily*

-Tuney, unde ziceai că sta? Vocea ii era incarcata de entuziasm.

-De ce intrebi? Sper ca nu vrei sa il cauti. Sau vrei?!

-Pai... e evident ca stie ceva despre toate lucrurile pe care le pot face. Si daca toate au o explicatie logica, eu vreau neaparat sa aflu. Tu nu?

-Fii atenta, nu e nimic in neregula cu tine. Esti absolut normala.

-Da? Si atunci de ce nimeni nu poate face lucrurile pe care le fac eu? Privind podeaua, Petunia incerca sa-si mentina expresia fetei neschimbata.

-Te rog, Tuney, continua Lily, spune-mi unde pot sa-l gasesc pe acest baiat, Snape! Se apropie incet de sora sa si ii lua mana.

-Uita-te la mine, te rog! Stii cat de importat este pentru mine. Promit ca nu o sa fac nimic nechibzuit si nici macar nu le voi spune parintilor nostri despre el.

Un moment de tacere urma, niciuna nu se misca. Era imposibil sa-ti dai seama ce ganduri treceau prin capul Petuniei in timp ce o privea direct in ochi pe sora sa. Intr-un final spuse:

-De-a lungul raului, pe strada Fusului. Isi muta privirea de la ochii frumosi ai lui Lily si isi trase mana din stransoare in care aceasta i-o tinea.

Lily nu mai astepta. Parasi casa in urmatorul moment, indepartandu-se tot mai mult de sora sa care o urmarea de la geam. Era atat de nerabdatoare sa-i vorbeasca baiatului incat norii ce se adunau nici nu existau in lumea ei. Nici intunericul ce se apopia nu o interesa. Singurul lucru pe care il vedea era raul ce o conducea spre strada Fusului. Strada ei vesele, cu gradini colorate si case ingrijite fusese brusc inlocuita de una ticsita cu locuinte saracacioase, gri si murdare. Gradinile nu erau decat niste tufisuri urate, aparute in lumina palida a apusului. Petunia avea dreptate: adresa lui nu era una de incredere.

Fusese o dupa-amiaza groaznica pentru tanarul Severus. Parintii lui reincepusera sa se certe fiinda tatal sau descoperise ca mama sa folosise din nou magia pentru treburile casnice. Ca de obicei, au inceput cearta pentru ca el se temea de vecinii care ar putea descoperi adevarul despre sotia sa: ca era o vrajitoare. Iar in acea seara lucrurile stateau mai rau ca niciodata.

De aceea, Severus statea afara, ascuns in spatele unui tufis, aruncand din cand in cand pietricele in apa raului. Mainile ii tremurau, iar cand zgomotele ce veneau din casa se intensificau, el inchidea ochii si incerca sa se concentreze asupra viitorului pe care il visa: ,,Un vrajitor priceput... si ea va fi unul grozav. E uimitoare!''

In timp ce se gandea astfel, auzi zgomotul unor pasi timizi in spatele sau. Pentru un moment avu impresia ca viseaza deoarece ii zari pantofiorii mici, rochita-i fluturand si ochi-i indreptati spre casa lui.

-Ce faci aici?

Lily se uita in jur si il vazu stand pe malul raului. Inca purta haina gigantica pe care o avusese mai devreme, acum plina de noroi. Insa infatisarea lui n-o sperie pe Lily. Aceasta ocoli tufisul si i se adresa cu vocea ei prietenoasa:

-Te cautam.

-Nu ar trebui sa fii aici. E periculos la ora asta, spuse el, ridicandu-se de pe pamant si analizand cu atentie imprejurimile de parca, in orice moment, ceva ar putea aparea de nicaieri s-o atace. Cu toate ca el era doar un baietel slab, imbracat in haine total nepotrivite si ciudate, gestul lui o facut pe Lily sa se simta, dintr-o data, protejata. Ii parea imposibil sa nu aiba incredere in el. Fata continua:

-Imi cer scuze daca te-a jignit sora mea. Se sperie cand... (isi cobori vocea) cand fac... acele lucruri.

Severus ramase atat de surprins ca cineva ii cerea scuze incat aproape ca nu auzi urmatoarea ei afirmatie.

-Ai vorbit serios azi? Chiar crezi ca sunt o vrajitoare?

-Da.

-Si tu... esti de asemenea un vrajitor??

-Da.

-Aha. Dupa un moment de tacere, isi dadu seama ca baiatul nu intentiona sa continue discutia asa ca se indrepta spre rau. Prividu-si reflexia spuse:

-Vreau sa-ti arat ceva.

Plesneala urmari cum isi apropie fata de apa. Statu asa cateva secunde, astfel incat el nu putu sa distinga ce anume astepta, iar cand se intoarse ochii ei nu mai erau verde-smarald ci devenisera albastrii: un albastru pur, inocent si luminos, cei mai frumosi ochi albastri pe care cineva poate sa-si imagineze. Severus ramase cu gura cascata si, abia revenindu-si, exclama:

-Uimitor! Poti sa-ti schimbi infatisarea. Stiam ca esti speciala. Foarte putini vrajitori pot sa faca asta.

-Chiar? Lily rosi putin.

-Da. Este un dar foarte rar.

Deodata se auzira zgomote mai puternice venind din casa baiatului. Lily se intoarse sa vada ce se intampla insa el se purta de parca nu ar fi auzit nimic.

-Nu ar trebui sa spui nimanui despre darul tau.

-De ce nu? Parea surpinsa si in acelasi timp ingrijorata.

-Nu stii niciodata la ce te poate ajuta un secret bine-pastrat. Poate fi util in zilele noastre.

-Tu stii mai bine. Nu voi spune nimanui. Dar tu stii...promiti sa nu mai zici nici tu?

-Da. Promit!

Avea o expresie serioasa pe fata si privirea sa ii spunea lui Lily ca e genul de persoana care stie sa-si tina promisiunea. Ii urmari cu privirea mana cand acesta arunca inca o piatra in lac iar cand se uita din nou la el il surprinse examinand-o cu atentie.

-Deci ochii tai nu sunt cu adevarat verzi?

-Ba nu! Sunt verzi. Clipi o data si cand isi deschise ochii erau din nou verde-smarald. Ii zambi prietenos. El dadu din cap a intelegere si, desi fata lui trada nicio traire emotionala, o caldura neobisnuita ii invada tot corpul.

-Aaa... habar n-am cum te cheama.

-Severus.

-Severus, repeta ea, facandu-i inima sa bata mai tare cand ii rosti numele. Eu sunt...

-Lily. Stiu!

-Ah, bineinteles ca stii. Doar esti un vrajitor. Aproape ca uitasem.

El zambi pentru prima data in seara aceea.

-Nu are nicio legatura cu magia. Am auzit-o pe sora ta spunandu-ti numele.

-Oh! Si incepu sa rada cu pofta. Rasul ei il facu pe baiat sa zambeasca din ce in ce mai tare, fata luminandu-se brusc. Insa, la fel de brusc, un zgomot asurzitor le intrerupse bucuria. Ramasera amandoi intepeniti, vazand usa de la intrare zburand in strada, geamurile spargandu-se in mii de bucati.

Severus se misca primul.

-Trebuie sa plecam acum! Vino! Te duc acasa.

Insa Lily ar mai fi stat sa vada ce se intamplase, mai ales fiindca era sigura de faptu ca tot ce se intamplase era datorita magiei. Vazand ca ea intentiona sa ramana, o lua de mana si porni in josul raului, cu pasi grabiti. Continuara sa fuga pana cand casa se pierdu in departare. Ploua cu galeata cand acestia parasira strada Fusului.

-Nu inteleg! De ce fugim?

-E complicat sa-ti explic acum. Nu e voie sa folosesti magia in prezenta Incuiatilor si sunt sigur ca dintr-un moment in altul vor veni cei de la Ministerul Magiei.

-Cum adica ,,Incuiati''? Despre ce vorbesti? Ministerul Magiei?

-Uite ce e... promit ca o sa-ti raspund la orice intrebare despre lumea vrajitorilor. Dar acum trebuie sa intrii in casa. Acolo o sa fii in siguranta.

Ploaia curgea siroaie pe fetele lor tinere, impiedicandu-i sa se priveasca in ochi fara a clipi. Uzi din cap pana in picioare, stateau nemiscati. Din prag, mama ei striga ceva insa ea nu putea sa o auda. Il intreba:

-Dar tu? O sa fii in siguranta?

Severus stia foarte bine ca noaptea va avea un final neplacut dar nedorind sa o sperie sau sa o minta ii raspunse pur si simplu:

-O sa ne mai intalnim! Si pleca.

Pentru Lily nu mai avea importanta faptul ca parintii sai erau extrem de furiosi din cauza plecarii ei neanuntate si nici nu ii pasa ca ii interzisera sa-l mai intalneasca vreodata pe ,,acel baiat ingrozitor'' sau ca sora ei insista mereu ca e doar un mincinos. Tot ce conta pentru Lily era sa afle mai multe despre vrajitori. Isi aminti cum Severus ii promisese ca ii va raspunde la orice intrebare. Gandindu-se la baiatul ciudat pe care tocmai il cunoscuse, nu putea sa evite un sentiment ciudat de euforie combinata intr-un mod la fel de ciudat cu o curiozitate aparte. Cand isi aminti despre parintii sai, o voce mica ii repeta: ,,Nu e voie sa folosesti magia in prezenta Incuiatilor''. Nu avea nici cea mai vaga idee la ce se referea cuvantul ,,Incuiat'', insa, dupa tonul vocii lui parea sa fie ceva grav. Gandul acesta o facea sa se teama ca nu il va mai intalni vreodata.

'Nu! A spus ca ne vom mai intalni si asa va fi!'

De indata ce soarele rasari, ea nu mai avea rabdare. Primul loc in care l-a cautat a fost parcul in care se vazusera prima data. Si iata-l! Era acolo, asteptand-o asa cum a facut mereu...