Am încercat să transpun oarecum, aşa cum mi-am imaginat eu, sentimentele Sakurei faţă de Sasuke. Dacă vă place, please review! Aştept orice opinie a vostra. Sper să vă placă.
Dacă stau să mă gândesc mai bine nici nu cred ca are vre-un rost să mă obosesc să trec pe la el astăzi sau mâine sau oricând. Nu am de gând să-mi umplu viaţa şi să renunţ la pasiunile mele penru fericirea exsitenţei lui josnice. Nici de ajutat nu cred că ar mai avea rost. Cu ce să ajuţi o clădirea fumegândă, deja cuprinsă de flăcări în întregime? Nu mi-ar lua mult să realizez pierderea de timp petrecută în compania lui,însă infimitatea minutelor uzate este pentru mine mereu catastrofală. Nu mă pot încadra în timpul acordat şi nici nu cred că mă voi obosi încercâd pentru că o asemenea experienţă nu va avea loc prea curând în viaţa mea. Nu aveam nimic de pierdut nici atât de câştigat. Lucrurile puteau fii ceva mai senine sau mai calme nu atât de melodramatice pe cât erau, doar dacă pur şi simplu îmi păstram cumpătul şi trcem cu vederea peste tot ce am trăit în ultimele săptămâni. Obişnuiesc să fiu la fel de calmă ca un tren ce deraiază panicându-mă la un simplu gând negativ. Dar nu asta este problema mea. Ce-i drept, în ultima vreme problemele mele s-au înmulţit vertiginos de la unu la zece fără a-mi da vre-un semn că se vor termina în viitorul apropiat.
Trăgeam de gândurile mele cu greu, autodisciplinându-le, însă în zadar. Să zicem că unele sentimente devin mai puternice decât propria persoană, dar asta nu înseamnă că te pot acapara, furându-ţi atenţia de la orice altceva. Nu vreau să par ceea ce nu sunt, dar simţeam nevoia de o pauză, fiind perfect conştientă de slăbiciunea caracterului meu şi de incapacitatea de a-mi controla singură prorpriul organism. Încercar să-mi umplu vremea cu activităţi care mai de care, unele mulate pe caracterul meu altele ieşite complet din raza mea existenţială, sperând că îmi vor distrage atenţia spre direcţia aleasă de mine nu de prsoanele ce mi-au înfluenţat şi din păcate îmi vor influenţa în continuare viaţa. Nu poţi fi singur pe lume. Capabil,necapabil, intelectual sau exagerat de idiot ai nevoie de atingerea cuiva, atât fizică cât şi spirituală, a acelui cuiva care te transformă dintr-o simplă prezenţă oarecare într-un motiv important de fericire. Nu poţi să-ţi cauţi fericirea toată viaţa şi nici nu poţi s-o obligi să vină la tine. Tot ce poţi să faci e să speri că razele albe ale zilei de mâine ţi-o vor livra pe uşa de la intrare cu prima scânteie de lumină.
Începeam deja să mă abat de la oricare subiect la care îmi sugestionam mintea să se concentreze şi purtam o conversaţie în van cu mine însămi fără să primesc un răspuns serios, deşi mă consideram o persoană total credibilă demnă de un raspuns capabil. Începeam să mă subestimez şi să mă simt lasată în urmă de propia persoană. Simţeam că trăiesc cu trecutul, fugind disperată spre prezentul ce îmi rânjea parşiv înaintând cu o viteză uimitoare. Pe de altă parte, viitorul se uita la mine suspinând în sinea lui în timp ce îmi îmbrăţişa asentimental prezentul. Eram surpinsă de propia viţă începând doar acum să înţeleg că în lumea mea , copacii nu mai sunt copaci, iar râurile nu mai sunt râuri. Se amestecă, se metamorfozea hibridizându-se într-o exitenţă nerealistică la fel de confuză ca mine. Le urmam uluită schimbările de parcă nu m-ar afectat în nici un fel, de parcă eu aş fi cea care aproape le ordonă să se comporte anormal. În sinea mea era un balamuc, o contorsionare de trăiri şi sentimenle neînţele datorate evident doar lui.
