Foc in castelul de gheata
devine posibil
Bella si Edward abia plecasera in luna de miere. O parte din mine se simtea multumita- in sfarsit imi vedeam fratele fericit dupa nouazeci de ani de singuratate, dar nu pe deplin. Nu eram fericita stiind ca Bella, Bella care avea toata viata inainte, va renunta la toate frumusetile si bucuriile oferite de umanitate pentru a fi ca noi- inghetata la 18 ani pentru eternitate. Daca as fi fost in situatia ei niciodata nu as fi procedat asa. Am incercat de cateva ori s-o conving, sa-I explic motivul pentru care nu pot s-o support, dar e de neclintit. Indifferent de cate ori va auzi tragica mea poveste, destinul cu care nici acum dupa multi, multi ani nu sunt pe deplin impacata, nu isi va schimba decizia de a devein nemuritoare. Cu toate astea ma intreb daca as putea trai fara Emmet, iar raspunsul meu este intotdeauna acelasi: nu, nu pot. Poate nici ea nu suporta idea de a trai fara Edward, dar asta nu-I da dreptul sa-si sfarseasca viata umana asa.
Invitatii au inceput sa plece rand pe rand, iar acest lucru m-a trezit din reverie. Dintr-odata eram numai noi in casa puternic luminata, stand intr-o liniste deplina. Poate si ceilalti gandeau la fel ca mine, dar nimeni nu avea curajul s-o spuna cu voce tare. Am decis in liniste ca ar fi cazul sa ne rtragem. Cand ne indreptam spre camerele noastre vocea subtire a lui Alice ne-a strigat pe fiecare apoi pe un ton poruncitor, tinandu-se strans de bratul lui Jasper:
-Esme. Rose. Emmet. Carlisle. Va vreu imediat aici. Trebuie sa strangem toate decoratiunile.
Nu am fost singura care a protestat, dar nimeni nu I se putea impotrivi lui Alice. La urma urmei putea fi distractive, mai ales fiindca eram impreuna cu Emmet. Fiecare clipa pe care ne-o pereceam separati mi se parea o eternitate. Ziua care abia se inceiase fusese atat de incarcata, de plina, incat nu am avut timp nici macar pentru un sarut. Ma gandeam ca in restul noptii vom avea timp sa ne demonstram cat de mult ne iubim, insa ordinele erau ordine si chiar nu aveam chef sa ma cert cu cineva. Nu dupa ziua care se incheiase. Nu dupa ce am fost admirata de toata lumea, fie ei vampiri sau oameni niciunii nu puteau rezista in fata mea. Stiu asta.
Asa cum ni s-a spus in mai putin de zece miute eram toti jos, imbracati normal. Aratam de parca nici nu am fi fost atat de elegant in urma cu doar cateva minute. Alice ne-a impartit pe sectoare. Eu impreuna cu Em si Esme trebuia sa strangem mile de beculetele multicolore din copaci, de la casa familiei Cullen pana la strada. Nu parea o munca grea, nici pe departe, ba mai mult era exact de ce aveam nevoie ca sa ma distrez. Era o placer sa ma arunc de pe crengi direct in bratele deschise a lui Emmet . Am vrut sa-l iau prin surprindere si am sarit spre el fara sa scot un sunet. Un salt lin incat nu se auzi un sunet. Pentru un moment am crezut ca va terbium sa ma descurc singura, dar bratele sale massive m-au prins in ultimul moment. Cu un zambet triumfator pe fata mi-a soptit:
-Te-am prins si de data asta!
-Te iubesc, i-am soptit si atunci buzele noastre s-au intalnit.
Dupa ce ne-am terminat treaba am dus in viteza instalatiile gigantice ale lui Alice in garaj. In timp ce alergam spre casa am hotarat ca nu mi-ar displacea o vanatoare nocturna. De altfel nimic nu era mai captivant decat asta. Trebuia sa ma simt mai bine.
-Cred ca ar trebui sa vanez. Ai vrea sa ma insotesti?
-Sigur, Rose. Nimic mai bun decat o intrecere pe urmele unui urs, imi raspunse el zambind, apoi incepu sa rada.
Pentru Emmet rasul era ceva obisnuit. Pentru el totul era amuzat, distractiv. Ne-am luat la inrecere prin padure si cand se pregatea de atac i-am sarit in spate. Si-a dat repede seama ca sunt eu asa a nu m-a atacat. De fapt am fi preferat sa fim ucisi decat sa ne ranim intre noi. M-a sarutat si excurisa mea de vanatoare s-a incheiat fara sa apuc sa dobor nici macar o caprioara. In zori ne-am intors acasa unde familia Cullen se reintorsese in rutina zilnica. Carlisle se pregatea sa plece la spital Alice era nerabdatoare sa plece la cumparaturi. Toata poveste cu pregatirile de nunta au tinut-o atat de ocupata incat nu a mai avut timp sa petreaca ore si ore in magazine reinnoind garderoba intregii familii. M-am oferit fericita s-o insotesc in timp ce restul se pregateau sa se duca sa continuie renovarea casutei care urma sa fie cadoul de ziua Bellei.
Urmatoarele doua saptamani au avut acelasi program. Nimic iesit din comun. Fiecare ne-am vazut de treaba in acelasi fel ca intotdeauna.
Ma indreptam spre iesire, cu bratul lui Emmet infasurat strans in jurul taliei mele cand, deodata, privirea lui Alice a ramas fixa- semn ca avea o viziune, iar apoi s-a indreptat impacientata spre telefon. Ultimul cuvant pe care l-am auzit a fost "Bella", dar pronuntat pe un ton ingrijorat. Oricum nu se putea intampla nimic rau asa ca mi-am continuat drumul spre garaj. Mai avem nevoie de ceva cai putere.
-Em, adu-mi,te rog, trusa de scule! am srigat la el de sub masina, iar apoi am auzit fasitul aerului semn ca please. In acel moment telefonul mi-a vibrat in buzunar. Pe ecran clipea luminous numarul lui Edward. Am raspuns si am ramas socata:
-Rosalie, te rog ajuta-ma! Edward...
Bella ma sunase sa imi ceara ajutorul. A pronuntat numele lui Edward printre suspine si apoi mi-a inchis lasandu-si fraza in aer. Acum eram convinsa ca se intamplase ceva serios. Chiar daca paream a fi de gheata aveam sentimente, chiar daca nu prea imi pasa de soarta fetei suspinele ei intretaiate m-au miscat si apoi era vorba si de fratele meu. Am lasat totul cum era si m-am intors fara a spune o vorba in casa. Acolo adevarul m-a izbit ca o piarta lansata din varful muntelui
-Bella crede ca e insarcinata, se auzi vocea lui Carlisle in biblioateca. Vin incoace cu primul zbor. Acest copil nu se poate naste. Legendele spun ca o va omori.
In acel moment toate s-au legat- viziunea lui Alice, telefonul Bellei, suspinele ei disperate. In acel moment am inteles-o pe deplin.
