Sumar: Turneul shamanilor este în plină desfăşurare. Yuzuki "Zuki" Fukuro i-a ratat startul şi a furat un Clopoţel Oracol pentru a putea concura; singura problemă este că bunicul ei, şeful tribului Patch, Goldva, nu vrea să o lase să participe din cauza pericolului care îi pândeşte pe toţi concurenţii de după colţ, dar Zuki nu are de gând să îşi lase tot furyokul să se stingă nefolosit. Astfel, decide să îi provoace la luptă pe Yoh Asakura şi pe prietenii săi, ca să dovedească de ce e în stare, ba chiar merge atât de departe încât ajunge să îi stârnească interesul lui Hao.
Nimeni nu ştie ce se va alege de turneu acum că Zuki a decis să agite puţin lucrurile. Destabilizează alianţe, distruge relaţii, tulbură echipe puternice şi îşi lasă amprenta peste tot pe unde trece.
Simbolul bufniţei va rămâne în istorie.
Prolog
Afară ploua şi ferestrea se aburise. Uşile duble ale cafenelei se deschideau ritmic pentru a lăsa grupuri de toate vârstele să intre în încăperea călduroasă şi podeaua era plină de urme de încălţăminte. În colţul cel mai îndepărtat, umbrele colorate aşteptau să fie ridicate de la pământ, deschise şi vârâte înapoi sub duşul cald de vară.
La una dintre mesele din jurul şemineului stins şedea un trup firav; în lumina palidă arăta subţire şi vlăguit, cu încheieturi osoase, umeri chirciţi peste cana din care plutea un miros îndulcit de tei, cu o haină lungă care mătura praful de pe solul de lemn şi îndoit de mijloc. Arăta înfrânt, trist, obosit. Singurătatea, în ciuda mulţimii gălăgioase din local, îl separa de realitatea înconjurătoare precum un zid impenetrabil şi invizibil. Deasupra capului albit de bătrâneţe se ridica o umbră, o pată de întuneric cu mişcări fluide, ce vibra şi se unduia sub atingerea brizei care reuşea să scape odată cu persoanele ce tocmai păşeau înauntru.
Cu fiecare deschidere a uşii, clopoţelul metalic îşi cânta notele ca să anunţe sosirea unui nou client. Aceste note se legau între ele strâns într-o melodie ridicată şi stridentă. În ciuda haosului general, explozia ajunse la urechile tuturor. Orice discuţie încetă, cuvintele muriră subit pe buzele tuturor şi toţi ochii căutau sursa bubuiturii.
Şemineul ardea acum cu forţă şi în locul în care stătuse cu câteva clipe în urmă bătrânelul, o bufniţă neagră îşi arunca aripile în spate, pregătindu-se de zbor. Scaunul căzuse, iar masa fusese aruncată departe şi se întorsese cu tăblia în jos, unul dintre picioarele de lemn se frânse şi chelnerul care tocmai trecea cu o tavă în mână căzu la pământ mort. Bucata de lemn, în mod misterios, îi străpunse pieptul. Ceaiul se vărsă şi fu absorbit de covor, amestecându-se cu sângele.
Lumea începu să ţipe şi nimeni nu zări pasărea mare cum taie aerul pe deasupra capetelor tuturor şi trece prin zidul de peste bar, pătând timp de o fracţiune de moment peretele cu întuneric.