Am publicat şi capitolul al doilea, în speranţa că o să primesc ceva review-uri. De obicei nu suport criticile, dar să nu primeşti nimic e chiar mai rău. Aşa că să curgă cu comentarii – cât mai realiste, dacă se poate!

Numele bufniţei lui Albus, Avellion, provine de la numele lui Andrew Avellino, sfânt protector împotriva morţii bruşte (am făcut un pic de cercetare). Acest mic indiciu o să aibă relevanţă mai târziu.

Capitolul 2

Peronul 9 ¾

- Al, o să fie bine, fiule.

- Cu toții am trecut prin asta.

Harry și Ginny încercau să-l consoleze. El însă nu prea agrea gândul despărțirii de familie – nu ca fratele lui mai mare, care se ținea cât mai departe de ei, să nu-l vadă prietenii că a venit cu părinții.

- Stai calm, Albus. Avellion îți va purta de grijă, nu-i așa?

Băiatul zâmbi, uitându-se spre bufnița sa de zăpadă foarte asemănătoare cu Hedwig. Deodată însă își puse o întrebare:

- Tată, și dacă ajung la Viperini? spuse el cu o voce scăzută. Ambii lui părinți fuseseră Cercetași. Fratele lui mai mare era Cercetaș.

- Fiule, tu ai fost numit după doi oameni. Unul din ei a fost Viperin și a fost unul din cei mai curajoși pe care i-am cunoscut. Acum, curaj. Du-te spre expresul de Hogwarts.

- Și dacă mă lovesc?

- Nu te mai îngrijora. O să reușești să treci prin perete.

Puțin ezitant, Albus grăbi pasul spre peretele care făcea trecerea către tren. „Pot să o fac...pot să o fac...Să mă gândesc la ceva frumos. Da. Trebuie să trec, ca să nu îi dărâm cușca lui Avelly."

Cu acest gând dătător de curaj în minte, băiatul se îndreptă și mai mult...și trecu imediat de partea cealaltă. Nu-i venea să creadă. Se uită la sine – era întreg. Și bufnița lui de companie era cu toate penele la loc.

Apoi își ridică privirea și văzu maiestuosul expres pe șine. Acum era timpul întrebărilor. Cum arăta oare Hogwarts? Cum avea să se descurce? Inspiră adânc și apoi șopti încet către Avelly, ca și cum aceasta ar fi putut să înțeleagă:

- Haide, prietene. Aventura de-abia acum începe.

Începuse așadar să tragă după el cele două valize plus cușca bufniței până la una din uși. Acolo ajuns, se întrebă cum avea să le ridice. Drumul până acolo fusese deja destul de obositor. Deodată însă auzi un glas de sus:

- Hei, Potter. Să te ajut?

Se uită în direcția de unde auzi glasul și văzu un băiat de vârsta lui, blond cu ochi verzi.

- Sigur, de ce nu, acceptă el oferta.

Imediat ce bagajele lui fură urcate în tren, băiatul îl ajută și pe el să urce.

- Eu sunt Scorpius Malfoy.

Într-adevăr, el era – acum își dădea seama Albus. Auzise câte ceva despre el. Semăna foarte mult cu tatăl lui, doar că era mai receptiv față de Cercetași – sau față de cei care proveneau din familii de Cercetași.

- Încântat, zise Albus , strângându-i mâna.

- Vrei să vii cu mine în compartiment?

- Da, desigur. Oricum nu știu pe nimeni altcineva de vârsta mea decât pe Rose Weasley.

După câteva secunde de mers de-a lungul holului din expresul de Hogwarts, Scorpius deschise o ușă. Albus ar fi preferat să fie singuri acolo, dar spre dezamăgirea lui, înăuntru se mai aflau două fete foarte asemănătoare între ele. Grozav, încă două persoane cu care trebuia să vorbească. Dar acum doar nu era să-l lase baltă pe noul lui prieten.

- Uite, Albus, ele sunt Daphne și Arachne. Le-am cunoscut aici în tren.

Le salută scurt, iar ele răspunseră politicos. Păreau de treabă, își zise el. Arachne era blondă cu șuvițe șatene și ochi căprui-verzi, în timp ce Daphne avea părul șaten-închis, dar aceiași ochi.

- Sunteți surori? întrebă Albus. Nu știa ce îl apucase să vorbească din proprie inițiativă.

- Da, răspunseră fetele în cor.

Glasul lor combinat suna ca râsetul unei iele. Pe Albus îl trecură fiorii.

- Suntem gemene, spuse Arachne.

- Nu chiar identice, după cum se vede.

- Eu sunt mai mare cu cinci minute.

Când vorbeau separat, vocile lor sunau mai normal.

După ce se instalară confortabil în scaune, Scorpius remarcă:

- Am uitat să vă întreb. Voi în ce casă vreți să fiți sortați? Eu vreau la Viperini, spuse el mândru.

- Și eu, spuse fata cea blondă.

- Eu...păi, nu sunt sigură. Arachne vrea la Viperini și aș vrea să rămân lângă ea. Pe de o altă parte, îmi plac culorile Astropufilor. Dar în Hogwarts: O istorie se spune că Ochi-de-Șoim prețuiește creativitatea, iar eu...sunt puțin creativă. Nici la Cercetași nu ar fi prea rău. Tu ce zici, Arachne?

Sora ei își dădu ochii peste cap.

- Pălăria de Sortare știe cel mai bine, Daph. Nu mai fi așa agitată.

Scorpius își întoarse brusc atenția către noul lui prieten.

- Și tu, Albus? Bănuiesc că tu vrei la Cercetași.

Pronunțarea numelui lui trezi admirația celor două tovarășe de călătorie.

- Albus? Ca în Albus Potter?

- Fiul lui Harry Potter? Care l-a înfrânt pe Lordul Voldemort?

- Mda, eu sunt...

Chestia asta nu-i plăcea. Faima era a tatălui său, nu a lui. El nu făcuse nimic să merite să fie admirat. Dar nu putea să oprească gura lumii.

Parcă special pentru a-l scoate din situația asta penibilă, James și gașca lui deschiseră brusc ușa compartimentului.

- Hei, Al ! Aici erai! Te-am căutat în tot trenul. Văd că ți-ai făcut și prieteni...spuse el privindu-l suspect pe Scorpius Malfoy. Ce căuta fratele lui lângă unul ca el? Oricum...viața lui, amicii lui.

- Hai, distrează-te, Albus. Mai avem ceva de mers până la Hogwarts, continuă el și se îndepărtă cu ceilalți trei.

După ce închise ușa, James le zise celorlalți:

- Ce-ar fi să mergem în compartimentul 52? O să ne distrăm pe cinste.

Intrigat, Evan întrebă:

- Se află cineva interesant acolo?

- Logic. Ciudata aia de la magazinul lui Ollivander. Stă singură – o să-i placă compania noastră, nu-i așa, băieți?

Toți aprobară ideea strălucită a șefului lor și se duseră într-acolo.

Fata în negru stătea, într-adevăr, singură în compartimentul 52, pe unul din locurile de lângă geam. Nu că ar fi folosit geamul pentru a privi prin el (i se părea chiar neinteresantă această ocupație), pentru că ea citea o carte destul de groasă și veche, cu coperți simple maronii, pe care nu scria nimic. Se bucura de solitudine. Numai tovarăși de drum care să vorbească încontinuu nu i-ar fi trebuit, când ea voia liniște în jurul ei.

Nici nu se aștepta că în curând avea să aibă companie. Auzi un fâșâit de ușă și atunci își ridică ochii din carte, sperând că nu a venit vreun întârziat să se așeze. Era mai rău de atât. Potter și gașca lui. Îi știa din vedere.

- Măi, măi, ia uite-o pe vechea noastră cunoștință, nu-i așa, băieți? zise James.

- Cum să nu, completă Apollo. Și...citește! În loc să facă ceva mai interesant.

Tânăra vrăjitoare le aruncă o privire care ar fi putut omorî dacă ar fi fost vie.

- Ca de exemplu să intre în compartimentele altora și să îi calce pe nervi? răspunse ea acid.

- Ia uite, s-a enervat, spuse James, intrând înăuntru.

Asta era deja prea mult. Îi încălcau spațiul ei privat.

- Ce carte e asta, domnișoară șoarece de bibliotecă?

Și fără să aștepte vreun răspuns, o luă din mâna ei. Îi rupse coperta maronie sub ochii ei șocați. În fața lui se afla cartea „Poțiuni de Nivel Avansat. Ghidul nu-atât-de-ușor al Vrăjitorului".

- Poțiuni de nivel avansat? Pe barba lui Merlin! Asta e și mai ciudat decât să stai singur în compartiment.

- Tu chiar citești chestia asta sau te uiți la poze? întrebă stupefiat Alcyon.

Acum era timpul să le răspundă. Mutilaseră coperta unei cărți în stare perfectă și își bătuseră joc de ea. Se ridică de pe locul în care stătea și zise:

- Cartea asta nu are poze. Pozele sunt doar pentru băieții deștepți ca voi care nu sunt în stare să facă diferența între Polipoțiune și un elixir al nemuririi.

Asta îi irită pe cei patru. James își scoase bagheta:

- Tarantallegra!

Fata însă puse mâna în fața baghetei lui. Nu se întâmplă nimic.

- Tarantallegra!

Tot nimic.

- Vrei să mă faci să dansez incontrolabil? Știi ce se spune, Potter. A șaptea oară e cu noroc, spuse ea, zâmbind ironic într-un colț al gurii.

- Cum...cum ai făcut asta?

- Eu pot mai multe decât crezi tu că pot. În plus, credeam că folosirea magiei e interzisă în afara Hogwarts-ului.

- Și pentru tine la fel, încercă el să se apere.

- Ți s-a părut ție că am folosit vreo magie? Am zis eu vreun cuvânt? Acum...afară!

Fără să mai aștepte alte instrucțiuni, cei patru ieșiră imediat din compartiment. Nu le venea să creadă că James nu fusese în stare să facă o vrajă simplă.

- Cum se poate chestia asta? Doar am încercat-o și pe alții înainte.

- Poate o fi apărată împotriva blestemelor, încercă Evan.

- Neah...Nu există așa ceva.

- Auzi, James...

Ceilalți se întoarseră spre Alcyon.

- Ea a ținut palma în direcția baghetei tale. Nu cumva...și-a creat un scut împotriva magiei?

- Fii serios. Magie fără cuvinte?

- Și altfel cum îți explici?

- Habar n-am. Dar știi ceva? Ignor-o. Hai să găsim alți tocilari în tren.

Din spatele ușii, fata voi să se așeze din nou, dar apoi își aminti că ar fi fost înțelept să se asigure că nu o mai deranjează nimeni:

- Colloportus.

Și apoi își reocupă locul, oftând asupra coperții distruse a cărții. O redeschise la prima pagină, pe care era scris doar titlul, apoi două rânduri scrise de mâini diferite:

Cartea lui Thassion M., 1993, Hogwarts

Cartea Rosabellei. 2017