Va multumesc foarte mult pentru comentarii, chiar apreciez!Astfel de review-uri ma incurajeaza sa duc fic-ul pana la capat. Sper sa va placa capitolele urmatoare!

Capitolul 2

O noua provocare

Un peisaj splendid de toamna tarzie se oglindeste in fata ochilor mei. Verdele galbui al ierbii vestejite si portocaliul vesel al frunzelor, culori specifice acestui anotimp pitoresc, formeaza un contrast intens care ma duce cu gandul la un tablou parca pictat de cei mai talentati artisti. Frunzele ruginii se separa incet-incet de crengile goale, impodobite doar cu lumina plapanda a soarelui obosit. Vantul aspru de toamna se joaca cu suvitele mele negre, in timp ce fosnetul magic al padurii acopera cat de cat latratul nerabdator al unui catelus alb, foarte jucaus.

Eu si colegii mei de echipa il asteptam de peste o ora pe noul nostru sensei in locul stabilit. Ce il poate retine atat de mult? Vreau doar sa fug din luminis si sa ma opresc cand voi ajunge in camera mea din capatul scarilor. Este locul unde imi pot varsa in voie lacrimile stapanite cu greu si incerca sa uit ziua asta groaznica. Prevad deja o noapte lunga. Dar cum mereu e mai usor sa gandesti decat sa pui in aplicare un plan, singurul lucru mai interesant de facut ramane cercetarea cu atentie a noilor mei coechipieri.

Shino se ascunde parca de lumina slaba a zilei, stand la umbra unui stejar batran. Niciodata nu am putut intelege cum reuseste sa vada clar prin ochelarii lui negri. Ii poarta inca din primul an de Academie. Ochii sai au fost si raman in continuare un adevarat mister pentru mine, cel putin. Mi se pare un baiat destul de ciudat… Daca eu, Hinata, supranumita de colegi "trista, timida, infricosata si absolut total ciudata din ultima banca", am dreptul sa spun asa ceva.

Kiba si catelusul sau, Akamaru, se joaca impreuna prin intregul luminis si sunt foarte energici, asemenea unor titirezi in mana unui bebelus malefic. Chicotesc usor la acest gand. Imi place sa privesc cum se inghiontesc unul pe altul, ca intre cei mai buni prieteni. Nu-l cunosc foarte bine pe Kiba, singura amintire legata de el e guma de mestecat cu extra-aroma de capsuni pe care mi-a lipit-o in par pe vremea cand aveam vreo cinci-sase ani. El, Shikamaru si Chouji s-au distrat copios pe seama mea, in timp ce obrajii mei deveneau rosu aprins. Zambesc discret si melancolic la amintirea acelor zile indepartate din copilaria mea si imi ridic privirea la nesfarsita bolta cereasca. Norii de un gri palid se grupeaza in formatiuni ce vestesc o alta ploaie de toamna.

Ar fi bine totusi sa nu mai stau retrasa, sa ma ridic de pe buturuga si sa incerc sa socializez cu noii mei coechipieri. In special cu Shino, el pare genul meu. Este mai singuratic, mai misterios. Si, cine stie, poate intre noi se va lega o prietenie frumoasa. Dar daca el ma va considera o ciudata, la fel ca toti ceilalti? Daca se va crede superior si nu va dori sa vorbeasca cu cineva ca mine…?

- Buna-ziua, copii! o voce destul de cunoscuta ma readuce la realitate. Imi cer scuze pentru intarziere. Am fost retinuta de Iruka. Se pare ca s-a produs o eroare la repartizarea Jouninilor si initial am inteles ca voi preda la Echipa 7, dar iata-ma intr-un final aici. Numele meu este Kurenai Yuuhi. As vrea ca voi trei sa va prezentati, sa ziceti ce va place, ce nu va place si ce vise aveti pe viitor. Sa incepem cu tine, baiatul in hanorac gri.

- Ok. Numele meu este Kiba Inuzuka, iar el este catelul meu, Akamaru. Cel mai mult imi place sa ma antrenez si sa ma joc cu Akamaru. Urasc pisicile si nu-mi place deloc ca cineva sa-mi subestimeze calitatile de shinobi. Visul meu? Sa ajung unul dintre cei mai puternici si talentati ninja din Konoha!

- Foarte interesant, Kiba. Daca vei munci si te vei antrena din greu, sigur iti vei indeplini visul, il incurajeaza noul nostru sensei cu un zambet dulce. Urmatorul, cel cu ochelari negri.

Kurenai… singura persoana care mi-a inveselit ziua. O cunosc de foarte mult timp. Mi-a fost aproape in cele mai grele clipe pe care le-am trait. Inca imi mai amintesc acea convorbire care a avut un impact imens asupra mea. A fost momentul cand propriul meu tata mi-a negat existenta.

"Te-am chemat sa vorbim in legatura cu Hinata. Este mult prea slaba, nu merita sa fie mostenitoarea prestigiosul clan Hyuuga."

"Dar, Hiashi-sama, i-am supravegheat cu mare atentie antrenamentul si am observat ca se straduieste din greu. Daca va munci mai mult, cu siguranta…"

"Niciun daca, Kurenai! Pana si sora ei, Hanabi, mai mica cu cinci ani decat ea, este mult mai puternica si mai curajoasa! De acum incolo, doresc sa ai grija de Hinata, sa o antrenezi cum crezi tu de cuviinta! De acum incolo, Hinata nu mai este fiica mea!"

"Cum doriti, Hiashi-sama."

Am ascultat la usa scurta, dar marcanta conversatie, incercand cu greu sa-mi stapanesc siroiul de lacrimi care ma putea da de gol. Sentimentele pe care le-am experimentat in acea zi sunt aproape de nedescris: tristete, singuratate, agonie, neliniste, toate combinate cu ura pentru propria pesoana. Am fugit repede pe scari, pentru ca doream sa petrec cateva momente izolata de cei din jurul meu, sa-mi clarific scopul pentru care traiesc, dar mai ales sa plang. Insa o anumita persoana mi-a ghicit intentiile, iar niste brate delicate m-au prins din urma si m-au cuprins intr-o imbratisare calda si afectuoasa. Era Kurenai. De atunci, ea este sora mai mare pe care n-am avut-o niciodata sau mai degraba o a doua mama. M-a antrenat in fiecare zi si mi-a oferit cu generozitate iubirea de care aveam atat de mare nevoie. O femeie puternica, dar totusi foarte frumoasa: ochii rosii ca focul, incadrati de niste sprancene perfecte, pielea alba ca fulgii proaspeti de nea, parul lung, negru, ondulat…

- Hinata, este randul tau, ma trezeste din amintiri noul sensei.

Ma uit buimaca prin jur. Se pare ca am fost atat de concentrata pe gandurile mele, incat nu am realizat ca Shino deja s-a prezentat.

- Numele meu este Hinata Hyuuga. Imi place sa…

Fac o pauza destul de lunga, gandindu-ma ce ar fi potrivit sa spun pentru a nu face o prima impresie proasta.

- Da, Hinata, continua, te rog, ma incurajeaza Kurenai cu acelasi zambet pe care i l-a oferit si lui Kiba.

- Imi place sa citesc carti de aventura, sa scriu povesti si sa desenez. Nu stiu ce s-ar fi intamplat cu mine daca nu ar fi existat hartia si creioanele colorate. Nu pot sa zic ca imi displac anumite lucruri. Visul meu este sa devin una dintre cele mai puternice kunoichi din sat si sa impresionez doua persoane importante din viata mea!

M-am surprins placut singura. Nu am mai vorbit niciodata cu atat de multa incredere in mine. Poate ca acesta este inceputul schimbarii mult-asteptate. Totul datorita lui Kurenai.

- Ei bine, se pare ca toti trei aveti visuri marete! Ma bucur ca predau unor Genini atat de ambitiosi. Dar nu va umflati prea tare in pene, pentru ca, inainte de toate, trebuie sa dati un test si…

- Un test?! Dar de-abia ieri am absolvit Academia!

- Acel examen n-a avut o importanta prea mare si a fost superficial, Kiba! Testul de azi consta in dovedirea adevaratelor voastre abilitati. Fiecare trebuie sa gaseasca o cutie mica de lemn dintre cele trei ascunse strategic in padure, in directii total opuse. Trebuie sa-l completati in maximum o ora, iar daca picati, va veti intoarce la Academie… si nu cred ca va doriti asa ceva. Toate acestea fiind spuse, va urez succes tuturor!

Kurenai dispare rapid intr-un norisor de fum. Imi privesc uimita colegii de echipa. Si ei sunt destul de socati de noua provocare.

- Eu sunt sigur ca voi completa misiunea in cel mai scurt timp, zice Shino ca pentru sine si dispare printre crengile copacilor.

- Daca te crezi asa de tare, sa nu te astepti sa ne lasam mai prejos, nu-i asa, Akamaru? striga Kiba catre el si pleaca in cealalta parte a padurii, lasandu-ma pe mine singura.

Cum reusesc baietii sa fie mereu increzatori, chiar daca isi asuma un risc ridicat? Ii cunosc mai bine doar de doua ore si deja ii invidiez. Ma uit dezorientata prin luminis. Nu stiu ce sa fac, de unde ar trebui sa incep. Dar in mintea mea revin cuvintele spuse mai devreme:

Visul meu este sa impresionez doua persoane importante din viata mea!

De aceasta data, sunt hotarata- voi reusi! Trebuie sa reusesc!