Nota Autorului: Capitolul urmator va fi putin cam intunecat, dar important pentru storyline. Nu va place, nu cititi. Pe langa asta, daca ar putea cineva sa imi scrie un review in care sa imi dea traducerea expresiei troublesome in romana, as fi foarte recunoscator :D. Shikamaru este unul dintre persoanjele mele favorite, asa ca vreau sa ii reproduc cat mai bine personalitatea: a bored, lazy, genius bastard.

"Vultur, ia trupele si cautati intreg satul pentru vreun supravietuitor Uciha si investigati teritoriul clanului pentru vreun indiciu care ne-ar putea ajuta sa aflam ce s-a intamplat acolo."

"Hai!"

"Eu ma voi duce dupa Naruto"

"Hokage-sama, cu tot respectul, nu puteti…"

"Decizia mea este finala. Spune-mi ultima locatie unde l-ati vazut."

Scarile late si reci se sfarsira, ajungand pana la picioarele muntelui. Naruto isi continua ingrijorat pasii mici si repezi, din ce in ce mai alerti. Soarele apuse deja, iar oamenii din jurul sau ii aruncau priviri pline de ura, luminate de felinarele plasate pe strada sau de luminile aproape palpabile care se raspandeau din interiorul magazinelor.

"Uite demonul…" sopti unul dintre satenii care isi strangea alene taraba de fructe, privind cu acreala copilul, un zambet ciudat, mic si plin de viclenie bantuindu-i buzele.

"Da… Astazi micuta noastra vulpe implineste sase anisori, stiai? Sase lungi si amari ani in care moartea tatalui meu a ramas nerazbunata." Sopti un altul care statea rezemat de un zid, fata in fata cu primul barbat, avand acelasi zambet sinistru pe buze.

Ceva nu era in ordine. De obicei, oamenii ii zbierau in ureche si alergau dupa el de fiecare data cand il zareau, injurandu-l in gura mare si aruncand cu diverse obiecte in el. De ce brusc au inceput sa sopteasca discutiile despre el? Copilul isi inteti pasul, dupa care incepu sa alerge, frica curgandu-i prin vene si pe sira spinarii ca gheata. Intorcand capul sa se asigure ca nu este urmarit, vazu fetele barbatilor intoarse spre el, zambind; zambind acelasi zambet plin de multumire si rautate. In acelasi moment se izbi de o persoana, fiind aruncat inapoi de forta impactului. Deschise ochii in timp ce reflexele sale ascutite il facura sa se rostogoleasca pe spate… tocmai la timp pentru a evita sticla grea de vin care se sparse exact in locul unde cu o secunda in urma se aflase capul sau, stropind lichidul puternic aromat peste tot. Odata in siguranta, pe picioare, copilul ridica privirea pentru a vedea un barbat inalt, musculos si in floarea varstei pasind incet spre el, savurand frica care se citea clar pe figura baiatului. Pe fata sa, Naruto putea sa recunoasca un ranjet infiorator, si o cicatrice urata care cobora de la ochiul drept pana la barbie, infiorand pe oricine o privea. Barbatul purta de asemenea vesta usor de recunoscut, a Chuninilor, iar fruntea ii era protejata de hitai-ate-ul cu simbolul frunzei gravat adanc in metalul greu.

Instinctul supravietuirii intra in actiune inca odata, punand in miscare piciorusele scurte ale copilului, care tasni in fuga pe langa shinobiul satisfacut din fata sa, observand in treacat privirea barbatului urmarindu-i siluieta . Fugii cat il tineau picioarele, cu frica alimentandu-i stamina, iar adrenalina alimentandu-i viteza. Fugea ca pentru viata sa. In urma lui, Chuninul se intoarse catre ceilalti sateni care se adunasera acolo si priveau multumiti.

"Raspanditi vorba la toti. Incepem in doua minute."

Oamenii chicotira fericiti si se imprastiara pentru a strange pe toate persoanele care faceau parte din plan. Barbatul zambi. In curand sotia sa va fii razbunata. Sase aniversari i-au fost mai mult decat suficiente Demonului.

Naruto fugea speriat, observand din fuga privirile tuturor oamenilor indreptate spre el, susotind veseli intre ei. Vedea cum toti se opreau din ceea ce faceau pentru a-l privi, si mai observa zambete. Multe zambete. Dar nimic nu mai conta; apartamentul sau era la doar doua alei departare, iar acolo va fii in siguranta. Va muta cat de multa mobila va putea in fata usii de la intrare, va acoperii geamurile cu cearseafuri si se va inchide in baie. Va fi in siguranta. Inca o alee lasata in urma si Naruto era din ce in ce mai aproape de salvarea lui. Zambetele satenilor puteau insemna decat ceva cu mult mai grav decat ceea ce patea de obicei in perioada asta… Inca 200 de metri, inca 100, 50, 5, mai are doar de urcat scara, scoate cheia din fuga, ajunge in fata apartamentului, rasuceste cheia in broasca ruginita a usii, duce mana spre clanta veche…

"Whoah…"

Usa disparuse din fata lui, dezintegrandu-se rapid. Copilul privi tremurand cum intreg peisajul scarii darapanate incepe sa paleasca si sa se stearga, fiind inlocuit treptat cu un alt peisaj. Se afla intr-un spatiu mare dintre cladiri, insa constructiile erau extinse si in partea de sus, iar accesul in acest spatiu se putea face decat printr-o alee pietruita, ingusta. Insa nu aceste detalii ii captara atentia micutului baiat, ci multimea de sateni inarmati cu furci, bate, macete si cutite care il inconjura, asemeni unei armate cuceritoare in jurul unei colibe mici, fara speranta. Reflexul capatat in atatia ani de atacuri, care rivaliza cu acela al unui Genin, il facu pe micul copil sa se arunce intr-o parte exact in momentul cand un kunai ascutit ii zgarie obrazul, cauzand un mic firisor de sange sa ii coboare lenes pe obraz, dupa care se infipse in pamantul din spatele sau cu un sunet infundat. Atunci dintre umbrele lungi si negre incepura sa se distinga siluiete de shinobi. Cativa Jounini, o multime de Chunini cu vestele pe ei, pentru a-I proteja de racoroasa seara, vreo 5 ANBU cu animalele infioratoare figurand pe fetele lor si o multime de Genini. Nu exista iesire de aici...

"La multi ani, Jinchuuriki!"

O voce adanca rasuna in linistea apasatoare. Naruto ridica privirea si vazu pe un balcon din partea de sus a unei cladiri un om in varsta, cu jumatate de fata si cu o mana bandajate, cu parul negru putred, imbracat in roba specifica persoanelor cu influenta din consiliu. Privirea ca de vulture, de sub sprancenele stufoase era calma, insa parsiva. De-a lungul anilor, copilul invata sa citeasca personalitatea unor oameni foarte bine, calitatea asta fiind rezultatul incercarilor de a-l ucide care incepeau cu ademenirea lui printr-un gest frumos sau dar.

"Ci-Cine esti?"

Tremuratul nu cuteza sa se opreasca. Mai fusese in situatii periculoase, aproape de moarte, insa de data aceasta era diferit. Il cuprinse un sentiment de anxietae, urmat de un nod blocat in gat si sustinut de privirea apasata a batranului, fiecare muschi din corpul sau strigand la el sa se miste, fiind gata sa intre in actiune pentru a-si salva viata. KI-ul raspandit de catre toti shinobii il inneca, ii priva oxigenul, ii facea inima sa bata din ce in ce mai infundat si greu.

Batranul zambi la slabiciunea copilului, insa cu un glas rece si calm ii raspunse.

"Informatia aceasta nu iti va folosi acolo unde vei merge. Anunta Shinigami-ul din partea mea ca te vor urma si fratii tai. Adio Naruto…"

Cu un nod catre multimea infierbantata si gata de macel, impunatorul om se intoarse pe calcaie si incepu sa mearga incet prin usa care ducea cu siguranta pe cealalta parte a strazii.

'Unul jos, opt ramasi.'

Tipetele disperate ale copilului taiara tacerea noptii ca o lama ascutita, in timp ce era aruncat de la un shinobi la altul, fiecare adancindu-si armele in pieptul si spatele lui, dupa care zmucindu-l in continuare catre urmatorul shinobi. Satenii alergau dupa el, oriunde era pasat, pentru a simti mainile lor manjite de sangele demonului, cautand razbunarea ravnita de atatia ani…

Sangele fierbinte curgea purpuriu pe pielea sa crapata, din ranile in care armele zaceau infipte, miscarea continua inzecind durearea. Shinobii stiau ca ultimul lucru pe care trebuia sa il faci intr-o lupta era sa iti lasi armele infipte in ranile oponentului tau, riscand ca acesta sa le intoarca efectiv impotriva ta la un moment dat, prefacandu-se mai slabit decat era in realitate. Dar partea care ii facea sa tremure de entuziasm era ca atotputernicul demon era acum un corp neantrenat al unui copil de 6 ani, fara vreo sansa de a riposta in orice forma. Inca un pumn puternic izbi firavul abdomen, inca un tipat ascutit plin de durere, inca un kunai infipt in umar, sfasiind carnea imbibata de sange, inca o ranga grea lovind spatele plin de rani si arme, inca o injuratura zbierata in urechea sfartecata de un satean franatic, avand furca in drum spre pulpa cupilului, deja taiata in cateva locuri. O noua taietura, un nou suvoi cald de sange tasnind din rana adanca.

Ochii albastrii lipsiti de viata privira intr-o disperare fara speranta spre oamenii din jurul sau, carora nu le gresise cu nimic in scurta lui viata. Ratiunea se intuneca innecata de durere si agonie. Dintii refuzau sa se desclesteze, iar gura refuza sa-si mai verse povara prin strigate. Nici o lacrima, doar sange stacojiu. Corpul sau firav, mutilat, cu sange tasnind din multiple locuri simultan, cu taieturi adanci care dezvaluiau albul osului si cu mainile picioarele, urechile si fata sfartecate si desfigurate. Un picior il izbi in dreapta capului cu putere, obtinand un troznit puternic si trimitandu-l prin aer catre una dintre cladiri. In ciuda agoniei fara margini, capata suficienta luciditate incat sa se rasuceasca partial in zbor, lovind zidul cu spatele, simtind ce a mai ramas din cutia toracica distrgandu-se, bucati de oase perforandu-o plamanii si stomacul de la forta impactului.

Naruto prvi printre ochii de gheata cum isi incepea caderea libera de la 8 metri inaltime. Cu o secunda inainte ca picioarele sale sa se izbeasca de pamant, o mana puternica il opri, infigandu-si adanc unghiile in gatul baiatului si incepand sa stranga cu sete. Dupa o clipa, insa, mana se retrase, permitandu-i corpului mic sa atinga pamantul. Copilul ridica cu greu capul, doar ca sa priveasca o bila imensa de foc, suflata de un ANBU care se indrepta spre el. Gura sa sfarmata se desclesta pentru a elibera spre cer inca un strigat rasunator in timp ce flacarile ii cuprinsera corpul, izbindu-l cu putere si arzandu-i parul, ce a mai ramas din haine si fierbandu-i sangele. Caldura imensa era de nesuportat, iar sentimentul flacarilor care-i devorau pielea si carnea il inebunea. Dupa un minut flacarile s-au stins, lasand in urma o masa organica inegrita, amintind vag de o forma umana. Un Jounin se apropie si asculta cu atentie, dupa care apuca gatul care prinsese o crusta neagra, crapata, si ridica corpul in aer.

"Demonule... In zadar te agati de fiecare fir de viata. Le vom taia pe toate. Degeaba te chinuiesti sa respiri."

Naruto nu murise. Nici macar nu lesinase. Simtise tot fara sa aiba posibilitatea sa se afunde in inconstienta dulce. Amintirile vietii lui amare incepura sa suvoiasca pe dinaintea ochilor sai inchisi. Isi aminti cum Jiji a avut grija de el inca de cand se stia. Isi aminti cum batranul i-a explicat ce inseamna sa fi Hokage, l-a aparat de consiliu si l-a invatat. A fost ca un bunic pentru el, invatandu-l sa nu urasca, sa nu se razbune, avertizandu-l despre falsul sentiment al satisfactiei. L-a invatat ceea ce este nobil.

'Invataturile sale inutile te-au adus aici..."

"Nu. Este drept sa iti dai viata pentru Sat, pentru persoanele tale pretioase."

'Este drept sa iti dai viata pentru sat... TU REALIZEZI IN CE SITUATIE TE AFLII? ESTI OMORAT DE OAMENII PE CARE VREI SA IL PROTEJEZI. NU AI FACUT NIMIC CA SA MERITI MACAR O FRACTIUNE DIN CEEA CE TI SE INTAMPLA IN MOMENTUL ASTA! ZI-MI CARE SUNT PERSOANELE PE CARE LE PRETUIESTI DIN TOT SATUL ASTA BLESTEMAT!' racni vulpea.

"Jiji, batranul Ichiraku, Ayame, Lupul..."

'HA HA HA! Intelegi acum? Esti SINGUR. Batranul Hokage ti-a introdus in cap ca ai pentru ce ramane loial satului, ti-a explicat ce este bine si ce este rau, distorsionand valorile ideale ale vietii, inoculandu-ti false dorinte si promisiuni din frica. De frica sa nu realizezi ca nu apartii locului asta si ca nu e absolut nimic care te oblica sa suporti tratamentul idiotilor astora cand ai puterea sa nivelezi intreaga Konoha. Batranul a avut grija sa-ti inoculeze in minte concepte ca 'nobil' sau 'loial' fiindca a vrut ca sa te controleze prin niste principii pe care te face sa crezi ca le-ai ales tu insuti. Si unde te-a condus nobilitatea? La moarte. O mana de oameni te impiedica sa nivelezi terenul pe o raza de 20 de mile. Ce patetic..."

"Kyuubi, nu le pot trada increderea. Ayame, Jiji, Ichiraku, Lupul. Nu ii pot ucide. Nici pe ei, nici pe acestia... Razbunarea intotdeauna duce doar la mai multa razbunare..."

Imagini ale momentelor terifiante din viata sa isi aveau acum randul. Toate lacrimile, tot sangele fierbinte curs din ranile sale, toata durerea fizica si toata durerea surda, a singuratatii. Isi aminti toate diminetile care il gaseau intr-o alee intunecoasa, in balta propriului sange. Avand rani si zgarieturi pe tot corpul, cu un kunai infipt in abdomen, straduindu-se cu greu sa scoata cutitul din rana. Simtea mereu puterea rosie care incepea sa ii vindece ranile si sa ii repozitioneze oasele, sudandu-le pe cele rupte si provocandu-i dureri imense, in timp ce el scapa un strigat printre buzele crapate de lovituri.

"Ucide-i pe cei care ti-au facut asta.. ei sunt chiar langa tine... Valideaza-ti existenta... Gusta-le sangele si desfata-te din expresia chipurilor lor distorsionate de durere. Iti doresti asta, nu? Ii urasti, ii dispretuiesti. Fa-i sa simta ura ta, arata-le cat de mare e durerea ta!"

Sangele care incepea sa fie regenerat de Vulpe sparse crusta arsa si continua sa curga cald, clocotind infundat pe corpul ars al copilului. Totul era intunecat. Intunecat si rosu. Nu il vedea, dar il simtea; stia ca e acolo si ca se aproprie... Parul cu suvite rosii; dintii cu colti ascutiti gata sa distruga; ghiare lungi, indoite la capete pentru a sfasia mai bine, gata sa guste sange si carne; valuri si valuri de putere, de energie electrizanta, racoroasa. Ura si dorinta. Suvoiul rosu de energie pura se apropie din ce in ce mai mult pana cand invalui cu totul copilul, gata sa-l transforme in demonul care il poseda.

"NU!"

Valul purpuriu se opri clocotind in punctul in care doar fata copilului se mai putea vedea dintre scanteile de energie, dupa care se spulbera, impins inapoi de o forta neobisnuita venita din interiorul corpului pe care urma sa il cuprinda, lasand baiatul liber. Cu o voce calma, Naruto adauga...

"Nu-i voi ucide..."

Ochii albastrii de cristal incepura sa se deschida, iar timpul isi relua incet viteza normala. Naruto privi calm cum barbatul din fata sa il strange de gat, izbindu-l cu spatele in perete, sufocandu-l. Un alt barbat se apropie zambind cu un cutit de bucatarie si anunta ceremonios ca familia lui se va odihni in pace dupa acest moment.

"Marele Kyuubi este atat de slab... Iubitul nostru Yondaime ne-a oferit aceasta binecuvantata oportunitate, sperand ca noi sa terminam ceea ce a inceput el. Haideti sa ii onoram amintirea prin implinirea aceastei ultime misiuni pe care el, Hokagele nostru, ne-a incredintat-o oamenilor cinstiti ai Satului ascuns in frunza."

Barbatul se intoarse spre Naruto si rase fanatic, plin de un soi de bucurie, dupa care izbi cutitul de abdomenul copilului, lama iesind pe cealalta parte. Barbatul repeta fericit prcesul, in aplauzele si ovatiile multimii, injunghindu-l din nou si din nou... Cand omul obosi, isi pozitiona cutitul in dreptul inimii copilului, dupa care trase mana inapoi, gata sa dea lovitura finala.

Naruto inchise ochii. Strigatul prelung de agonie i se opri pe buze, mana infipta in gatul sau strangandu-i corzile vocale. Imaginea ii deveni neclara si din ce in ce mai fada, pana cand ramase doar o imensitate alba. Simturile care inca se desprindeau de pamant il anuntara ca mana care il strangea de gat ii dadu drumul. De asemeni, injungherea finala intarzia sa se faca simtita, asa ca Naruto a presupus ca deja s-a sfarsit. Dupa toata concentrarea pe care o folosise ca puterea Vulpii sa nu izbucneasca, el abia acum incepu sa realizeze ca e mai usor. Probabil era in cadere. O izbitura scurta ii confirma presupunerea. A cazut, inseamna ca oamenii i-au dat drumul.. Probabil Jiji a trimis shinobi sa il scape; oricum ar fi fost prea tarziu. El va muri oricum. Durerea il parasi de la a treia injunghere, iar tot ce a putut sa perceapa ereau convulsiile slabe ale corpului sau si racnetele indepartate pe care probabil gura lui le scotea in timpul acela.

Albul incepea sa devina negru... Se obisnuise deja cu gandul mortii din momentul in care s-a vazut inconjurat de acea multime de oameni. Deci asta este.. Mi-as fi dorit sa mai pot traii macar o zii. Mi-ar fi placut sa il imbratisez pe Jiji o ultima data, sa ii multumesc pentru tot ce a facut pentru mine... Sa le urez ceva frumos Ayamei si batranului Ichiraku, sau chiar Lupului, chiar daca mai mereu se arata imun la sentimente; era o masca pe care meseria i-o cerea, insa stiu ca are un suflet bun... Oricum poate e mai bine asa... Niciodata nu am fost bun la cuvinte sau la urari. Sper macar sa aiba o viata buna, sa se bucure de lucrurile de care eu nu ma voi mai putea bucura, sa traiasca mult si sa fie fericiti... Heh... nici macar in pragul mortii nu pot indruga doua cuvinte potrivite... Kyuu are dreptate; chiar sunt patetic. Nu a fost sa fie..."

Chiar inainte sa paraseasca constientul, un sunet patrunse pana la el, venind parca din alta lume. Un singur cuvant:

"Tsukuyomi"