Capitolul 2

- Tirania pericolului fumegând -

După ce-am declanşat un gigantic moment de panică în interiorul băncii, eu nu eram preocupat de protejarea singurei domniţe care mă interesa. Toţi se crizau şi se holbau la cei cinci nemernici ce-au invadat instituţia financiară, în timp ce eu mă întorceam la Sakura, pentru a o proteja în caz că urma să se declanşeze un joc tare distractiv cu focuri de arme. Auzeam tot felul de şuşoteli în stânga şi-n dreapta mea, dar nu le băgam în seamă.

În cele câteva secunde în care am parcurs foarte scurta distanţă de la locul în care mă oprisem şi biroul Sakurei i-am auzit pe bărbaţii ce, probabil, aveau să jefuiască banca vorbind.

- Naruto, uite, uite, aici sunt şi unii cu măşti, l-am zărit pe cel mai umflat spunându-i blondului său partener, în timp ce îi dădea câteva coate în stomac. Ce facem cu ăştia? A întrebat râzând după aceea.

Pateticul blond, purtând doar nişte pantaloni până la genunghi şi o cămaşă cu flori de toate culorile, i-a tras o palma peste ceafă, apoi a urlat la el:

- Mă, tu eşti complet idiot? Nu mai spune cum mă cheamă când comitem o infracţiune! Ai înţeles?

Amicul lui doar dă din cap.

Toată lumea se uita la spectacolul plin de prostie ce ni-l ofereau caraghioşii aceştia, majoritatea oamenilor fiind cam dezorientaţi si uimiţi în acelaşi timp. Ceilalţi trei hoţi erau total surprinşi de lipsa de profesionism de care puteau cei doi să dea dovadă. La fel mă simţeam şi eu.

Atmosfera devenea din ce în ce mai tensionată cu fiecare fracţiune de secundă ce trecea, căci nimeni nu spunea nimic, iar infractorii se holbeau unul la celălalt, analizându-se probabil. Niciunul din cei care lucrau aici nu îndrăznea să zică ceva, nici măcar nu mişcau. Erau cu toţii o adunătură jalnică de fricoşi.

Aşa că, singura opţiune care-mi mai rămânea era să vorbesc eu. Doar că, exact în momentul în care deschid gura pentru a spune orice mi-ar putea trece prin cap, unul dintre mascaţi mi-o ia înainte:

- Ce faceţi voi aici?

- Jefuim banca, nu-i evident? îi raspunde Naruto.

- N-aş prea zice, da unul cu mască din cap. Şi-mi pare rău pentru voi, dar noi jefuim banca.

- Cum adică?

- Adică trebuie să plecaţi de aici, până nu vă împuşc, strigă cel aflat sus, pe podea, îndreptând mitraliera spre cei doi care nu fac parte din echipa lui.

Blondul îi aruncă o privire cu subînţeles şatenului, apoi grăsanul îi înmânează o armă, cea pe care-o scoase din buzunarul pantalonilor atunci când au intrat în bancă.

- Să ştii că şi nouă ne place să ne hârjonim cu gloanţele, deci ai grijă ce spui.

- Da, exact, îl aprobă rotofeiul. Voi să plecaţi, bine? Noi avem treabă cu bancomatele. Apoi îi zâmbeşte mândru prietenul lui, bătând palma cu el. Aproape că izbucneam în ras, la felul în care se puteam face de râs cei doi.

- Ei bine, zice cel care începuse discuţia, eu am de deschis un seif, aşadar n-am timp de prostiile voastre de doi bani. Hai, căraţi-vă şi nu ne mai faceţi să ne pierdem timpul.

- Dacă vrei neapărat, vă obligăm să vă confruntaţi cu noi şi să...

Dar blondul n-are timp să termine ce avea de spus, deoarece este întrerupt de durduliu.

- Chiar voi face asta? Ăştia au mitraliere şi par mai pregătiţi decât noi, frate. Poate ne omoară!

- Ascultă-ţi mai bine prietenul şi renunţaţi. Oricum n-aveţi nicio sanşă, rade cel aflat la etaj.

Mi-am dat ochii peste cap, plictisit să-i tot aud certându-se care să jefuiască banca.

- Nu! Noi nu ne dău niciodată bătuţi! Pregătiţi-vă, fraierilor, caăci aveşi sa vi-o luaţi rău de tot!

Apoi apasă pe trăgaci, un glonţ zburând în faţă. Au continuat la fel şi ceilalţi, aruncând peste tot gloanţe. Asta m-a determinat să mă arunc imediat peste biroul in spatele căruia stătea frumoasa Sakura, aterizând astfel peste ea. A durut, atât pentru mine, cât şi pentru ea, atunci când corpurile noastre au făcut, inevitabil, un contact dur cu podeaua. Ea avea nevoie de protecţie, dar eu nu. Mie-mi plăcea atmosfera mult prea dinamică din faţa birourilor. Focurile de armă mă antrenau, ducându-mi corpul pe culmi extreme ale adrenalinei. Aceasta îmi pulsa extatic prin vene, căci orice risc îmi administra o surpadoză, pe care fără pic de conştiinţă o veneram şi mă ţineam strâns de ea, ca un malefic dependent de suprarenină ce eram.

Îmi doream ca cineva să fie împuşcat, să îl pot primi în faţa ochilor cum cade la pământ, răpus de durere, sângele colorându-i corpul. Voiam să-l pot privi suferindm cum se zbate îngrijorat să rămână în viaţă, cum se chinuie să-şi oprească sângerarea, dar nu reuşeşte. Râvneam pofticios la ceva durere pentru cei din jurul meu, căci eram rău, de nestăpânit, obsedat de sânge şi moarte. Simţeam nevoia imensă de-a observa atent cum un om amnărât îşi va da ultima suflare în faţa mea, nimeni ajutându-l, toţi fiind cuprinşi de teama de-a nu fi şi ei împuşcaţi, omorâţi. Ar fi fost pur şi simplu fantastic, deoarece nu mai observasem de mult pe nimeni murind, nu mai vizualizasem cam de trei zile uciderea cuiva la picioarele mele.

- Dă-te de pe mine! a ţipat în şoaptă femeia atrăgătoare de sub mine, împingându-mă.

- Mă aşteptam la un „Mulţumesc" din partea ta, dar, fie, voi accepta şi să faci pe inabordabila, căci asta te face şi mai intrigantă. Totuşi, te anunţ de pe acum, îmi place ca femeia să stea sub mine.

I-am zâmbit pervers, deoarece orice înteles protector aş fi vrut eu să aibă iniţial, tot o propunere erotică i-am făcut. Ea a oftat, iritată, apoi, după ce m-am ridicat de pe ea, ea s-a aşezat în genunchi în spatele biroului, admirând amuzamentul periculos de care aveau parte cei participanţi la împărţirea părerilor contrare prin focuri de arme. Am făcut şi eu la fel, deoarece era pur şi simplu prea fantastică, exagerat de magnifică şi extrem de palpitantă priveliştea. Nu puteam să îmi ţin ochii prea departe.

- Cum ţi-ai dat seama c-o să fie un jaf aici?

- Poftim? m-am prefăcut eu că nu-mi dau seama despre ce vorbeşte.

Am privit-o cu coada ochilului, observând cu şi dă pe ai ei peste cap. Am chicotit silenţios.

- Înainte ca toată nebunia asta să-nceapă ai zic că banca va fi jefuită, iţi aminteşti? Nimeni altcineva nu a putut să-şi dea seama atât de repede. Cum se face că tu ştiai asta?

Imediat m-am prins ce ceea ce incerca să facă, şi anume să afle dacă, cumva, eu nu făceam parte din vreo echipă de hoţi.

- Nu sunt cu vreunul din ei.

- Cum de...?

- Mi-am dat seama ce insinuezi?

- Exact, răspunse automat.

- Chiar nu a fost greu, pentru că a doua oară când mi-ai pus întrebarea ai lăsat să-ţi scape o urmă vagă de temă, îndoială. Înţelegi ce vreau să zic?

Din nou am privit-o cu coada ochiului, deoarece reacţia ei era importantă, conta, trebuia s-o văd.

- Totuşi, îmi poţi răspunde la întrebare?

- Desigur.

Nu ştia cum să-i spun, având în vedere că eu prezisesem totul, fiecare amănunt, orice detaliu, dar cert era faptul că frumoasa femeie avea să primească un răspuns de la mine. Chiar unul pe care să-l poată accepta, chiar înţelege.

- Sunt foarte inteligent. Şi un extrem de bun observator. Leg orice detaliu şi îmi dau seama de foarte multe lucruri.

Acum mi-am ăntors faţa complet către ea, analizând-o mai bine. Am tras-o sub masă, ca să nu cumva să primească un glonţ în cap. Ar fi, în mod clar, o mare pierdere pentru omenire. Fireşte, dacă ar fi avut până acum măcar un singur act sexual cu mine nu mai era nicio problemă, puteam s-o las liberă, să fie împuşcată de căte mii de ori s-ar putea, până nu i-ar mai putea intra gloanţe în corp.

- Şi modest, nu eşti?

Se strâmbă, fiind enervata, evident, de felul în care vorbeam despre mine. Mă amuza teribil.

- Modestia este ceva prea abstract.

Plictiseala i se citea pe faţă, lipsa de fascinaţie era şi ea prezentă.

- Şi... începuse ea, dar n-am lăsat-o să continue.

- Taci!

- De ce?

Ştiam, după cum am mai spus, orice avea să se întâmple, aşa că eram foarte conştient că peste câteva secunde avea să urmeze ceva tare drăguţ.

- Vei vedea.

Inima îmi bătea nebuneşte în piept, fiind şi ea prea exaltată ca să mai poată sta potolită, să nu o ia complet razna.

Fără să-mi dau seama, ochii mei se măriseră, fiind parcă şi ei injectaţi cu epinefrică. Mă simţeam turbat de dorinţe păcătoase, atras de orice era rău pe lumea asta. Parcă cineva îmi turnase lavă prin corp, caci fremătam obsedat de-un dezastru ce, mai mult ca sigur, trebuia să se întâmple. Cineva avea să moară. Şi acest lucru se va întămpla acum.

Iar, exact în acel moment, o impuşcătură bruscă mi-a perturbat urechile, sunetul glonţului ce-a străpuns pielea cuiva auzindu-se, simţindu-se, atât de real. O satisfacţie personală mult prea mare pentru a putea fi controlată mi se infiripase adânc în orice părticică a corpului, intens crescând nivelul de adrenalină dn interioru-mi nebun. Îmi plăcea, mă bucuram, eram cu totul în extaz; eeram pur şi simplu pe cale să explodez de încântare.

Totul se întâmpla exact aşa cum planificasem. Era perfect.