Capitolul 4

—Audrey, sub nicio forma nu ies din casa imbracata asa! Ma plang exasperata, cu ochii in oglinda.

—Stii ceva? Esti o mironosita. Cu ce ai vrea sa te imbraci intr-un club? In straie monahale? In blugi si tricou? Ei bine, don'soara, asa ceva nu se va intampla! Nu cand mergi cu mine! Imi tine Audrey teoria chibritului, batand din picior. Da, ma rog, am mai auzit placa aceasta de vreo suta de ori.

—In plus, Iris, e La Femme, e o rochie de 238 $! Incearca sa ma convinga, bosumflandu-se.

— Cine te-a pus sa dai atatia bani pe o bucata de material? Ma revolt si mai imbufnata.

— Chiar nu iti place deloc? Ma intreaba cu fruntea usor plecata uitandu-se la mine pe sub gene cu privirea unui copil caruia i-ai interzis sa se joace cu jucaria preferata.

Pufai iritata si ma privesc in oglinda. Mmmda…trebuie sa recunosc, nu arat tocmai rau. Rochia, de un albastru electric, imi vine ca turnata. Poate putin cam prea turnata, dar, daca fac abstractie de acest mic detaliu, de faptul ca va trebui sa am grija sa nu ma aplec ca sa nu imi expun posteriorul si sa nu ma uit in decolteu daca vreau sa nu-mi vad buricul, arat…sexy. Da, poate ca exagerez putin cu decolteul, dar pun pariu ca « fetele mele » nu s-au simtit niciodata mai expuse ca acum. Noroc cu bretelele acestea subtiri, ca altfel s-ar putea sa ma trezesc cu rochia in poala.

Expir cu un oftat, imi dau ochii peste cap si ma intorc spre ea.

—Te rog, Spiridus, pentru mine, mi-ai promis ca asta e seara mea, ma santajeaza Audrey, impreunandu-si palmele in fata, rugator. Uite cat de bine iti scoate in evidenta ochii!

—Bine, rostesc invinsa, dar numai pentru ca ti-am dat mana libera in seara aceasta si pentru ca tu mi-ai promis sa nu exagerezi, o avertizez, pe un ton sever.

— Super!-ma saruta in fuga pe obraz- o sa vezi, Iris n-o sa-ti para rau, ti-am spus ca astazi e seara karaoke si vin si Aiden si Valerie si o sa-l cunosti pe Dean care e….of...o sa vezi. Iese val vartej din camera.

—Grabeste-te ca e deja 8! In 5 minute vine taxiul! O aud strigand din baie.

Ma incalt cu sandalele argintii cu niste tocuri inspaimantatoare, si ma mai uit pentru ultima oara in oglinda. Da, chiar ma prinde culoarea. Parul meu pare aproape negru. Va trebui sa-l mai tund. Chiar si prins in coada aceasta inalta, tot imi ajunge pana la mijlocul spatelui. In rest, ce-i daca se vede prea multa piele? Nu spunea Audrey sa miros trandafirii, sa invat sa ma distrez putin? Si dupa dimineata de astazi, chiar mi-ar prinde bine putina distractie.

Nu, Iris, ti-ai promis ca in seara aceasta nu te vei mai gandi la el! Imi aminteste repede constiinta. Are dreptate, ca de obicei, asa ca imi indrept umerii si merg sa o caut pe Audrey.

Clubul nu e foarte departe de casa, doar la vreo cateva strazi spre centru. Coboram din taxi si ne indreptam spre intrare. In fata usii sta postat un barbat, ce pare scos dintr-o reclama la steroizi. Ma opresc un moment sa imi slabesc bareta la una dintre sandale, in timp ce Audrey vorbeste cu Mister Steroizi. Fir-ar sa fie de tocuri, sper sa nu mai iau vreo tranta, ca nu ma mai incalt in viata mea cu nimic ce depaseste doi centimetri in inaltime. In sfarsit...ma ridic si ma grabesc sa o ajung pe Audrey. Nu fac doi pasi si ceva ma opreste brusc. La 50 de metri distanta, il vad pe Blade, imbracat complet in negru, intr-o pereche de blugi ce i se muleaza perfect pe coapsele sculptate si o camasa ce-i pune in valoare pieptul tonifiat. In dreapta lui, o blonda tip Barbie, cu niste picioare ce par sa nu se mai termine, zambeste cu privirea in pamant la ceva ce ii sopteste el. Ceva din postura ei timida mi se pare ca nu se potriveste contextului. Oare o trateaza si pe ea ca pe un copil neascultator?

Simt o intepatura, ca un ghimpe in piept. Bineinteles ca e superba, cum ar putea fi altfel? Si in momentul acela realizez mai multe lucruri deodata. Primul, ca imi place Damon mai mult decat am crezut. Al doilea ca acesta nu e deloc bine pentru mine, iar al treilea…ca nu ma voi ridica niciodata la acel nivel de frumusete pe care si-l doreste el…nu cu supermodelul Barbie in comparatie.

Ma cuprinde un sentiment de tristete inexplicabil. Ce naiba se intampla cu mine ? M-am amagit singura daca vreodata am sperat ca ma va putea privi ca pe o potentiala iubita. Si cred ca am sperat, din moment ce ma deranjeaza asa de tare ca-l vad cu Miss Perfectiune...

Imi inghit nodul din gat. Nu, nu ma voi gandi in seara aceasta, imi repet in minte, apropiindu-ma de Angela. Cu coada ochiului il vad pe Blade intrand intr-un alt club, sau ceva de genul acesta, nu departe de Falling Angel.

Nu te mai uita Iris, nu acum! Ma cearta constiinta. Bine macar ca nu m-a vazut.

—Hai, Spiridus, Aiden si Val ne asteapta deja inauntru. El e Jim, imi striga Audrey, gesticuland spre Mister Steroizi si incercand sa-si ridice vocea peste zgomotul care se aude din interior.

Ii fac cu mana masivului Jim si o urmez.

Clubul nu e tocmai cum m-am asteptat. Tot decorul este o combinatie reusita de retro si modern, de la mobilierul bordo si multitudinea de fotografii vechi de pe pereti, pana la muzica si costumatia personalului. In plus, e mult mai select decat ma asteptam. Sunt chiar si oameni trecuti de prima tinerete, care povestesc la mese sau danseaza. Iar muzica e cu siguranta oldies. Interesant. Deja ma simt mai bine. Pana la urma s-ar putea sa fie o seara reusita.

Audrey isi flutura ambele maini deasupra capului. Privesc in directia in care se uita si-i zaresc pe Aiden si pe Valerie, in picioare, in fata unui coltar din piele rosie. Langa ei se afla un barbat brunet, cu parul pieptanat pe spate, nu prea inalt, slabut, imbracat intr-un costum negru, probabil de firma, care porneste spre noi imediat ce ne zareste. Aha, sa inteleg ca el e Dean...Se opreste in fata noastra, saluta politicos si ii saruta galant mana lui Audrey, dupa care mi-o saruta si mie.

—Incantat de cunostinta, eu sunt Dean Morris, Audrey mi-a vorbit numai de bine despre tine. Imi spune zambind si intinzandu-si mana spre Audrey care a ramas cu gura intredeschisa. Da, cineva chiar ca s-a aprins.

—Ma bucur sa te cunosc, in sfarsit, Dean. Si eu am auzit multe lucruri placute despre tine. Zambesc, iar Dean imi face semn sa poftesc inaintea lor. Trebuie sa recunosc, tipul chiar are maniere. Si clubul acesta pe tema oldies, chiar pare sa i se potriveasca.

— Val, Aiden, ce ma bucur sa va vad, strig entuziasmata, incercand sa ii imbratisez pe amandoi deodata.

—Pai, bine Iris, cine e asa de scump la vedere in ultimul timp? Ma intreaba Aiden ridicand o spranceana.

—Nu mai spune, tu vorbesti? Il provoaca Val cu o mana in sold. De cand te-ai insurat cu „Brandon & Smith" nu te mai vede omul decat cu programare. Ma saruta pe obraz si ma trage usor de coada inalta pe care Audrey s-a chinuit 20 de minute sa mi-o aranjeze.

— Ce mai faci Copilu'? Am auzit ca iar iti da batai de cap Mao sau cum ii spuneti voi.

—Mussolini, o corectez razand. Da, iti povestesc mai tarziu, poate imi poti da vreun sfat.

— De-abia astept, imi raspunde si-mi face cu ochiul conspirativ.

Valerie este sora vitrega a lui Aiden, e cu 5 ani mai in varsta decat mine, inalta, blonda, cu ochii de un albastru violet si absolut superba, iar eu, pentru ea, sunt Copilu' sau Ri-Ri. E o femeie dint-o bucata care stie foarte bine ce vrea de la viata si care nu face compromisuri. Nici nu prea poate, luand in considerare faptul ca are o fetita de 2 ani, Anabelle, bruneta cu ochi albastri, o dulceata desteapta ca maica-sa. Nu stiu prea multe despre trecutul ei, decat ca a fost indragostita nebuneste de tatal copilului, de care s-a despartit inainte ca ea sau el sa afle ca este insarcinata. Nu stiu nici din ce motive s-au despartit, deoarece Val este o persoana foarte privata, in viata careia nu poti intra decat daca te invita. In rest, stiu ca detine, impreuna cu o partenera, una dintre cele apreciate firme de lenjerie intima din New York, "Conquette", pentru care a muncit pe branci si ca este o persoana de incredere la care poti apela pentru orice sfat.

Ne asezam la masa si atmosfera se destinde.

Dupa primul rand de shot-uri de tequilla, incep sa ma relaxez si eu si particip la conversatii din ce in ce mai aprins. Dupa o bere si un alt rand de tequilla, incep sa povestesc de ce vreau sa il pun la punct pe Mussolini. La al treilea rand, Val si Aiden sunt mai nervosi pe Marcus decat am fost eu cand am ascultat mesajul vocal in Half Moon, iar Audrey sta confortabil in bratele lui Dean, rupta de realitate.

—Stii ce ar trebui sa faci? Ma intreaba Aiden cu o sclipire vicleana in ochi. Ar trebui sa mergi cu altcineva la balul de caritate. Sa iti gasesti alt partener. Sa vedem ce o sa faca Mussolini cu „insotitorul" rezervat pentru tine.

— Da, ar trebui sa il iei pe Aiden, completeaza Valerie, pun pariu ca va face un stop cardiac daca il vede cu tine, mai ales ca lucreaza pentru concurenta, adauga uitandu-se cand la unul, cand la altul.

—Asta este cea mai buna idee pe care am auzit-o pe ziua de azi! Exclam entuziasmata, zambindu-le cu toata gura.

—Da, este o idee buna, dar eu nu voi putea sa vin, se scuza spasit Aiden. Sambata seara am o alta obligatie. E ziua unuia dintre proprietarii firmei la care lucrez si nu pot sa lipsesc, sub nicio forma. Imi pare rau.

Si mie si lui Val ni se taie elanul. Ce alt partener as mai putea sa gasesc? Nu cunosc prea multi barbati disponibili pe care sa-i pot invita. De fapt, nu cunosc prea multi barbati punct.

—Stiu! Striga Val. Aiden, nu-l aveai tu pe papitoiul ala care ti-a rezolvat actele cand ai mostenit patinoarul? Cum il chema...Micky sau asa ceva...

—A, Mike, da, ar fi o idee, aproba el ganditor, trecandu-si degetul aratator peste buza de jos.

—Care Mike? Intreb nedumerita.

— E un tip pe care l-am cunoscut cand am facut actele pentru Everson Enterteinment. E ok in mare, nu ti-as recomanda sa incerci ceva mai mult cu el –isi apleaca capul intr-o parte si-mi zambeste- nu ca ai face-o, dar e perfect pentru rolul de alt insotitor. Total inofensiv si jurist...continua ca pentru el.

—Bine. Aprob scurt. Amandoi se uita lung la mine.

— Cum? Intreaba amandoi deodata.

— Am zis bine. Pune-ma in legatura cu el si mergem impreuna, daca accepta bineinteles.

— Sunt sigur ca accepta, zambeste Aiden profesional, dupa care o se uita cu subinteles la Valerie.

Mi-a scapat ceva? Ma uit intrebator.

—A, Iris, cred ca ar trebui sa iti iei si alta rochie si cred ca am una perfecta. Cu tot cu accesorii si lenjerie, imi spune ea privindu-ma in ochi.

—Bine. Raspund scurt. De data aceasta amandoi ma fixeaza cu privirea suspicios.

—Ce s-a intamplat? Intreb facand ochii mari cu falsa confuzie?

— Nimic, raspunde Aiden.

— O, mai lasati-ma, m-am hotarat si eu sa ma las putin purtata de val, asta-i tot, nu trebuie sa va dati coate, ii lamuresc detasata. Insa uit de toata iritarea cand vine al patrulea shot de tequilla.

Dupa inca 15 minute, atmosfera devine incendiara. Ma simt incredibil de relaxata si, culmea, chiar daca m-a luat destul de bine de cap toata tequilla si berea de pana acum, nu m-am impiedecat nici macar o data. Toata lumea e vesela si lipsita de inhibitii, iar eu incep sa fiu din ce in ce mai usoara.

Pe la 11 jumatate hotaram ca e timpul sa dansam si noi. Iubesc la nebunie sa dansez. Pe patine sau fara, e una dintre pasiunile mele, care ma calmeaza de fiecare data cand e nevoie, numai ca, de obicei, sunt destul de reticenta sa o fac de fata cu asa multa lume. Tequilla a rezolvat si aceasta problema. Dupa inca o jumatate de ora si eu si Valerie il avem pe Aiden facut sanvis intre noi, unduindu-ne toti trei pe ritm de reggae si razand, care mai de care mai tare. Audrey danseaza provocator cu Dean , care, sunt sigura ca va avea nevoie de un dus rece in noaptea asta sau de o intalnire privata cu mana dreapta.

Nu-mi aduc aminte sa ma fi simtit in vreun club sau alt loc public, la fel de libera si fara griji ca acum. E adevarat ca nici nu am mai baut atat de mult nicaieri, dar...e recomfortant sa renunti la garda din cand in cand.

Incepe Karaoke. Dean, care are o voce fantastica, canta Only you, in timp ce n-o slabeste pe Audrey din ochi. Ii facem o galerie zgomotoasa, in timp ce la masa se aduc in continuu bere si tequilla.

Unul dintre dezavantajele alcoolului, dupa cate incep sa imi dau seama, este ca poti sa devi prea sentimental, la un moment dat. Un lucru care nu e tocmai indicat, cel putin nu in cazul meu. Noroc ca toti trei suntem aproape beti, iar Audrey e prea imbatata de Dean ca sa mai observe prea multe, asa ca las toate retinerile la o parte, merg in mijlocul ringului, incerc sa imi imaginez sala goala si incep sa dansez. Sa dansez in adevaratul sens al cuvantului. Basul imi vibreaza in urechi si in piept, luminile multicolore devin un vortex si o moleseala placuta imi cuprinde simturile. Cred ca m-am ametit destul de bine, dar nu imi pasa.

Important este ca, pentru prima oara de foarte mult timp, mi-am invins timiditatea si complexele si reusesc sa ma distrez. Este o mare realizare in ceea ce ma priveste, nu degeaba se tot minuneaza Aiden si Valerie. Melodia se sfarseste si imi dau seama ca in sala s-a facut liniste. Cam ciudat.

Ma intorc pe calcaie, dar uit ca alcoolul nu face bine la coordonare si ma impiedic, probabil de propriile picioare, cazand cu fata spre podea. Nu apuc insa sa o lovesc, pentru ca doua brate sigure ma prind la timp si ma aseaza pe picioare. Ma uit dezorientata la salvatorul meu si inghet. Uau, omul acesta chiar arata bine!

—Se pare ca echilibrul nu este unul dintre punctele tale forte, Iris. Imi sopteste amuzat, foarte aproape de ureche. Respiratia lui fierbinte imi ridica fiecare fir de par de pe ceafa. Tremur usor.

—Ooooo... domnule Blade... ce surpriza, credeam ca sunteti ocupat cu Miss Barbie? Il intreb chicotind. Sprancenele perfect arcuite i se ridica aproape inperceptibil. Imi dau seama ca m-am dat de gol si imi ridic repede mana la gura, Dar nu ma pot concentra prea mult asupra acestui fapt, in starea de euforie in care ma aflu si incep din nou sa rad.

—Oops!...Te-am vazut cand am venit in...club, rostesc pe post de explicatie si imi agat mainile de umerii lui, dezechilibrandu-ma din nou. Uau ! Se pare ca am terminat-o cu tequilla in seara asta.

—Iris, cat ai baut pana acum? Ma intreaba printre dinti, in timp ce ma prinde cu mainile de talie ca sa nu cad.

—Paaai...tequilla...apoi bere si tequilla si...nu mai stiu, ii spun ridicand din umeri si imi ascund capul la pieptul lui ca sa nu ii vad privirea furioasa.

— F**k! Esti beata! Articuleaza printre dinti, strangandu-si mainile in jurul taliei mele, pentru a ma sustine.

Ce se intampla cu mine? Acum 10 minute eram in forma maxima si acum, aproape ca nu mai pot sa ma tin pe picioare.

Inspir adanc. Ce bine miroase...ma gandesc si aproape mi se inchid ochii. Stai, stai, ce caut in bratele lui Blade?

—Da, apreciez ca iti place parfumul meu si esti in bratele mele pentru ca se pare ca nu te poti tine prea bine pe propriile picioare. Imi spune reflectandu-mi gandurile de mai devreme.

—Hai sa-i cautam pe prietenii tai, te duc acasa.

Am vorbit cu voce tare?Ma intreb ametita.

—Da, Iris, ai vorbit cu voce tare, hai, imi comanda, imi da drumul de talie si ma prinde de mana.

Mai bine tac. Sau mai bine nu ma mai gandesc la nimic. Sau amandoua. Se pare ca nu mai am niciun filtru la ora asta.

Dintr-o data muzica e prea puternica , luminile orbitoare si ma simt tot mai ametita. Nici aglomeratia nu ajuta.

—Trebuie sa ies de aici! Il trag de mana si ii urlu in ureche.

—Asta incerc sa fac, ai rabdare! Ma cearta iar ca pe un copil. Ajungem la Val si Aiden, care stau impreuna la masa. Val sta cu coatele pe genunchi si cu capul in maini, dar nu o vad pe Audrey nicaieri. Blade vorbeste ceva cu Aiden, apoi se uita amandoi la mine, vorbesc din nou, dupa care se uita la Valerie. Aiden se apropie, ma imbratiseaza si imi sopteste la ureche.

—Iris, te duce Damon acasa, nu-ti fa probleme, esti pe maini bune.

—Dar Val? Intreb ingrijorata.

— Ma ocup eu de Val, iar Audrey ramane la Dean. Vorbim maine, bine? Ma intreaba privindu-ma aproape parinteste.

—Aiden! Izbucnesc si ma arunc in bratele lui. Stii ca te iubesc nu? Il intreb stapanindu-mi lacrimile.

—Stiu, draga, si eu te iubesc, imi sopteste surprins si rade usor. Du-te sa dormi. Si daca ai nevoie dimineata de ceva pentru cap, sa ma suni. Imi desclesteaza mainile din jurul lui si ma impinge usor spre Blade.

Oh, uitasem de el. Ii zambesc din nou aratandu-mi dintii. El se uita la mine parca nevenindu-i sa creada clatinand din cap, dar nu-mi zice nimic. Imi ia poseta si haina si ma apuca strans de brat tragandu-ma spre iesire, banuiesc. Orientarea mea in spatiu nu mai functioneaza.

Dupa ce ne indepartam suficient de Jim, se intoarce brusc, ma prinde de umeri si se uita la mine ca si cand ar vrea sa-mi traga o mama de bataie.

—Ce dracu a fost in capul tau de ai baut atat? Ai aproape 22 de ani, ar trebui sa iti cunosti limitele, sa actionezi mai responsabil! Si te superi daca iti spun ca esti un copil rasfat. Imi tipa in fata.

Sunt socata, nu pot sa spun nimic.

—Raspunde, Iris, imi ordona. Simt cum incepe sa imi sara alcoolul din cap.

—Da, am aproape 22 de ani si sunt o persoana foarte reps... rep... resss...ponsabila, imi gasesc intr-un final vocea. De fapt, numai responsabila sunt de cand ma stiu! E singura seara in care am mirosit trandafirii si nu, nu imi stiu limita la alcool pentru ca eu nu beau alcool de obicei! Strig inapoi. Ochii i se maresc usor de surpriza, dar in rest ramane de necitit.

— Si... si... ce treaba ai tu? Ce-ti pasa tie ce fac eu? Nu esti fratele meu, nici tata si nu sunt una dintre proprietatile tale, asa ca nu ai niciun drept asupra mea! Continui fara sa ii dau ocazia sa-mi raspunda. Ma priveste cateva momente fara nicio emotie pe fata fara cusur. E atat de aproape ca ii ii simt respiratia pe fata. Imi da drumul bratelor.

—Da, s-ar putea sa ai dreptate. Imi permiti, totusi sa te conduc acasa? Ma intreaba cu un ton detasat.

— Da, rostesc aproape soptit, rusinata de izbucnirea mea.

Imi deschide portiera din dreapta si ma urc in BMW. Sunt inca ametita si pe deasupra incepe sa ma doara capul. Tot ce imi doresc e sa pot dormi. Cum naiba au iesit toate asa de prost in seara asta? Ma intreb in timp ce Damon porneste masina. Si ce cauta el aici, la Falling Angel? Daca n-as sti mai bine as crede ca ma urmareste. Dar e ridicol, de ce m-ar urmari pe mine? Si totusi, o voce mica din mintea mea imbibata cu alcool imi spune ca ceva imi scapa...

—Intotdeauna esti asa de autoritar si obsedat de control? Il intreb inainte sa am timp sa gandesc. Imi pun repede mainile la gura.

Se intoarce si ma priveste fulgerator.

—Iris, cred ca cel mai bine pentru tine ar fi sa taci. Imi spune scurt.

Imi vine sa ii scot limba, dar ma multumesc sa ii arunc cea mai taioasa privire de care sunt in stare. Sprancenele i se ridica de surpriza si isi scutura capul aproape imperceptibil, insa ramane tacut.

Ajungem pe 23 Street in mai putin de 10 minute. Imi deschide usa si cobor din masina, incercand sa imi tin echilibrul. Ma opresc un moment in fata lui.

—Cine esti? Il intreb din nou fara sa ma gandesc prea mult. Ma priveste cu aceeasi expresie pasiva.

— Sunt Damon Blade. Imi raspunde.

—Stii ce vreau sa spun, ii zic cu vocea joasa si ragusita. Nu, nu pot sa plang, nu in fata lui, imi repet in minte. Lua-l-ar naiba de alcool!emotiile mele au scapat de sub control!

Ofteaza prelung si ma priveste pentru cateva clipe cu buzele stranse.

— Eu si familia mea suntem in relatii bune cu Familia Rossi de multa vreme. In rest, nu e povestea mea sa o pot imparatasi…inca. Imi raspunde intr-un final. Fac ochii mari. Deci, am avut dreptate, chiar este ceva la mijloc.

—Ar trebui sa il intrebi pe Marcus, adauga.

Imi prind buza de jos intre dinti. Pe Marcus? Fantastic! Imi intorc privirea spre Damon. El se uita fix la gura mea. Isi umezeste buzele si isi ridica ochii. Sta la nici jumatate de metru de mine si ma priveste cu o pasiune salbatica ce imi taie respiratia. Incet, isi intinde mana dreapta si imi mangaie delicat obrazul cu varful degetelor, dupa care isi trece degetul mare peste buzele mele intredeschise. Toate intrebarile mi se opresc in gat. Insa, mult prea curand, privirea i se inaspreste si isi retrage rapid mana.

—Noapte buna, Iris imi sopteste, se intoarce pe calcaie si pleaca. Raman uitandu-ma dupa BMW-ul negru cu inima batandu-mi sa-mi sparga pieptul. Ce a fost asta? Si pentru o clipa ma intreb daca nu cumva visez.

Ma trezesc dimineata cu o durere crunta de cap. Nu-mi amintesc sa ma fi durut vreodata asa da tare. Am mintea goala. Nu ma pot concentra nici sa imi amintesc ce zi ar trebui sa fie astazi. Ma intorc pe burta si imi ascund capul sub perna. Imi apare Blade ca un flash in fata ochilor. Oh...si clubul...si Aiden si Valerie... Oh! oftez si ma ridic in capul oaselor. Sunt inca imbracata cu rochia de la Audrey...deci n-am visat.

—Audrey! Strig dint-o data si simt o durere ascutita fulgerandu-mi tamplele. Inchid ochii inspirand printre dinti. Capul meu nu suporta prea bine zgomotele in dimineata asta.

Unde e Audrey? Ma intreb si imi aduc aminte ca prin ceata ca ar trebui sa fie la Dean De fapt, ma uit la ceasul ce arata ora 10, ar trebui sa fie la birou. Imi iau telefonul de pe noptiera si ma duc in bucartarie sa-mi fac o cafea. Nu imi mai pulseaza asa tare capul, dar ma simt de parca ar fi dat trenul peste mine. Ce naiba s-a intamplat aseara? Ma intreb, sorbind din lichidul fierbinte. O sun pe Audrey, care imi raspunde cu o voce vesela.

—Spiridus, era si cazul sa te trezesti, am auzit ca te-a dus Blade acasa aseara, abia astept sa imi povestesti, daca ai stii cate am vorbit cu Dean si ce om extraordinar e si ce bine saruta...

—Dee, mai incet, cum de esti atat de fresh? Tu n-ai baut ce am baut eu azi-noapte? O intreb tinandu-ma de frunte.

— Antrenamentul, draga mea, experienta...in orice caz, ia doua tylenol, fa un dus si mananca o banana, in ordinea aceasta. A, si pe la 11 zicea Aiden ca o sa te sune Mike, stii, in legatura cu maine seara, adauga grabita. Acum te pup. Am treaba, pa-pa! Si imi inchide.

Da, cu siguranta Audrey e...Audrey. Iau doua tylenol si merg sa fac un dus. Dupa ce mai mananc si o jumatate de banana ma simt considerabil mai bine. Imi suna telefonul. Nu ma mai doare capul, constat cu surprindere. Stie Audrey ce spune.

-Da? Raspund.

-Aaa...buna ziua, domnisoara Iris Wild? Ma intreaba o voce e seamana mai mult cu a unui baiat decat cu a unui barbat.

- La telefon.

-Ma scuzati ca va deranjez, sunt Michael Carlton, o cunostinta comuna, domnul Aiden Everson, mi-a dat numarul dumneavoastra de telefon. Mi-a spus ca ati avea nevoie de un partener pentru un eveniment caritabil maine seara?

Dar stiu ca nu pierde timpul, imi spun sorbind din cafeaua rece.

-Da, asa este. Ati fi amabil sa ma insotit? Il intreb.

- Mi-ar face o deosebita placere, ma simt onorat ca va pot face un serviciu, dumneavoastra si domnului Everson. Incepe sa ma perieze.

- Bine, atunci ramane stabilit. La ora 6 si jumatate vin sa va iau de acasa. Mergem cu masina mea,- sau cu cea a lui Audrey din moment ce a mea e avariata- ma gandesc. Ati putea sa imi spuneti adresa?

-Da, cum sa nu, 21 Street nr. 248, imi spune ascultator.

- Da, am retinut. A, si e un eveniment black tie, adaug pentru orice eventualitate.

- Nu e nicio problema, m-a informat domnul Everson, voi fi pregatit. La revedere domnisoara Wild.

-Pe maine, Mike, salut scurt si inchid. Mi se pare mie sau tipul asta e cam ciudat. Nu mi l-ar fi recomandat Aiden daca n-ar fi avut incredere, dar totusi, ceva nu e in regula cu el. Bine macar ca sta aproape. Mai bine il sun pe Aiden.

-Buna dimineata, Spiridus, M-ai sunat sa-ti spun remediul meu miraculos pentru mahmureala? A, scuza-ma vorbesc prea tare? Ma intreaba razand.

-Da, foarte nostim, Aiden, dar merci, Audrey ti-a luat-o inainte. Am sunat sa iti spun ca m-a sunat Mike.

- Ihi, e tot ce aud de la celalalt capat.

- Ma duc maine sa il iau inainte de bal, dar, Aiden, ce poti sa imi spui despre el? Mie mi s-a parut putin ciudat, nu intr-un sens rau, dar...nu stiu...Aud un ras sonor.

- Iris, Mike e gay!

- Ce? exclam surprinsa.

- Credeam ca ti-am spus aseara, ar face orice pentru mine. Chiar crezi ca te impingeam sa mergi cu cineva undeva daca nu eram sigur ca nu-ti face avansuri? Ma intreaba jignit.

- Dar m-ai trimis aseara cu Blade, ii reprosez eu acid.

-Dupa cum spuneam, eram sigur ca esti in siguranta. Imi spune pe un ton ingamfat.

-Ooo, inseamna ca il cunosti bine, incerc sa il trag de limba.

- Il cunosc...dar asta e o discutie pentru alta data si nu pentru telefon, imi atrage atentia serios.

-Bine, bine, Aiden, ce face Val?

- Ce sa faca, nu cu mult mai bine ca tine, banuiesc. Am luat-o aseara la mine. Noroc ca vorbise cu Jaqueline sa stea pana dimineata cu Ana, ca altfel...

- Jaqueline? Intreb curioasa.

- Da, partenera ei de afaceri, conduc impreuna Conquette. Nu ma intreba detalii ca nu stiu. Nici macar n-am vazut-o niciodata, stii cum e Val, nu amesteca familia cu afacerile. Ma mir ca a lasat-o cu Ana…

- Da. OK, pai, atunci mai vorbim? Il intreb.

- Spiridus, nu te grabi asa, mai am ceva sa iti spun. Crezi ca te-as lasa eu sa suferi in tacere, fara remediu?

-Poftim? Ii spun nedumerita. Si nu imi mai spune Spiridus!

-De ce, draga mea? E atat de…adecvat. Oricum, de la ora 11.30 ai programare la Spa la Everson Enteretainment, tratament complet, din partea casei.

- Aiden, ce m-as face eu fara tine, exclam incantata la gandul unui masaj.

- Cred ca mi-ai spus aseara cat de mult ma iubesti, imi spune el pe un ton jucaus.

Iar eu cred ca sunt de culoarea steagului Chinei.

-Aiden...eu...

-Stiu, Iris, draga, nu iti fa griji -ma intrerupe - si eu te iubesc tot ca pe sora mea mai mica. Bucura-te de Spa si grabeste-te, s-ar putea sa intarzi. Mai vorbim, draga mea.

-OK, pa-pa Aiden.

Ziua la Spa a facut minuni. Exceptand sedinta de epilat, bineinteles. Intreaga zi de vineri am fost foarte productiva. Am invatat pentru examene, am tradus niste acte in franceza si chiar am gatit lasagne, preferatele lui Audrey. Surprinzator, am reusit sa nu ma mai gandesc la Damon Sau cel putin nu m-am gandit prea mult.

A doua zi, pe la 9, a venit Val ca sa imi aduca rochia promisa. Trebuie sa admit. Nu sunt foarte pasionata de vestimentatie, dar, chiar si eu recunosc un articol superb atunci cand il vad. Rochia e cu adevarat de vis. Este alba, lunga, dintr-un material diafan ca o panza de paianjen. O singura breteluta straluceste pe umarul dret, incrustata cu pietre Swarovski si o conformatie petrecuta din cute subtiri contureaza corsetul intr-o talie asimetrica, accentuata de o ramnificatie de alte pietre semipretioase. O crapatura adinca, mediana, desparte fusta care cade pana in pamant. Angela mi-a aranjat parul in bucle mari, lasate liber pe spate si mi-a imprumutat cerceii ei Cartier, cadou de la parintii ei, cand a terminat facultatea. O poseta plic satinata, un sal asortat si o pereche de sandale albe incrustate si ele cu pietricele, completeaza tinuta.

Ma simt ca o printesa troiana. Numai ca Paris al meu, prefera blondele, ma gandesc in timp ce ies din parcare, la volanul BMW-ului lui Audrey. Prostii! Nu a fost niciodata al tau! Ma avertizeaza constiinta.

Oare de ce nu m-a mai sunat Mussolini? Nu ii sta in caracter sa nu ma contactze atata timp. Nu m-as mira daca m-a scos din programul acela tampit de asa-zisa practica, mai ales dupa ultima mea isprava, dar totusi sa nu mai aud nimic de el...am sentimentul ca pune ceva la cale, ceva ce probabil nu o sa imi placa. Imi vin in minte vorbele lui Damon...da, poate ar trebui sa vorbesc cu Marcus. Poate ca ar trebui sa ma gandesc serios la ce vreau sa fac dupa examene...atatea decizii de luat si asa de putin timp de gandire. Un lucru e cert, nu vreau sa fac ceva ce nu imi place pentru tot restul vietii, dar cum sa il fac sa inteleaga? Si daca nu voi reusi, cum ma voi descurca singura? Ce as putea sa fac acum, dupa ce am terminat o facultate de Drept? Sa te faci chirurg ! Ma ironizeaza dulce constiinta. Oftez si virez spre Strada 21.

Mi-e atat de ciuda pe mine ca am lasat lucrurile la voia intamplarii. Daca imi sustineam punctul de vedere cand trebuia, acum nu mai eram atat de dezorientata...

Oftez din nou si opresc in fata unei cladiri vechi, in stil victorian, la numarul 248. Ma uit la ceas. E 6.30. de data aceasta nu am mai intarziat, imi spun multumita. Oricat de mult mi-ar placea rochia, nu am chef de niciun bal. Mai ales de unul simandicos, in „scop caritabil", care nu este altceva decat un prilej pentru „crema societatii" de a-si etala toaletele si bijuteriile si de a-si flutura banii. Dar daca asta inseamna ca niste copii bolnavi de cancer vor primi ajutor de pe urma acestei petreceri, fie...

O bataie in geam ma trezeste din meditatie. Tresar. Un barbat de vreo 25 de ani, inalt, blond si cu ochii deschisi de un verde albastrui, imi zambeste larg, aratandu-mi un set de dinti de un alb nenatural.

—Buna, sunteti Iris Wild? Ma intreaba politicos

—Doar Iris, tu trebuie sa fii Mike?

—Da, Mike Carlton, incantat de cunostinta, imi raspunde. M-ai lasat cu gura cascata, adauga pe un ton exagerat, ducandu-si mana la piept, intr-un gest foarte…gay..

—Poftim? Intreb debusolata.

—M3-ul pe care il conduci, e exact ceea ce mi-as dori de la o masina! E cabrio si pe deasupra si alb, ma lamureste cu ochii stralucind.

—Aha, ii spun razand, deschizandu-i portiere.

Intra, se aseaza confortabil pe scaunul din dreapta picior peste picior si pornim spre Casa Rossi, situata in nordul Manhattan-ului, mai sus de Central Park.

Mike se dovedeste a fi o persoana surprinzator de agreabila, deschisa, cu un extrem bun simt si conversatia curge de la sine. Tot drumul vorbeste mai mult el si ce ma impresioneaza este faptul ca are curajul sa spuna lucrurilor pe nume. Nu face un secret din atractia lui pentru Aiden. Chiar se ofera sa imi dea cateva sfaturi in materie de barbati. Ajungem la destinatie fara sa stiu cand a zburat timpul. Predau cheile valetului si intru in vila la brat cu Mike, care pare foarte in elementul lui. Va trebui sa ii multumesc lui Aiden…

Insa nu apuc sa ma bucur prea mult de starea confortabila in care ma aflu, ca ochii imi aluneca pe statura intimidanta a lui Marcus. Inghit in sec si incerc sa nu ma las coplesita de privirea ucigatoare cu care ma fixeaza, in timp ce se apropie sa ne intampine.

—Buna seara, Iris, e o placere sa vad ca ai reusit sa ajungi, arati minunat, totusi, nu-mi amintesc sa fi mentionat ca vei veni insotita. Imi spune zambindu-i politicos lui Mike, fara nicio urma din nemultumirea de acum 30 de secunde.

—Buna seara, domnule Rossi, permiteti-mi sa ma prezint. Eu sunt Michael Carlton. Aveti o locuinta incantatoare, nu cred ca se gasea o locatie mai potrivita sa gazduiasca aceasta minunata serata in scop caritabil, i se adreseaza Mike protocolar.

—Multumesc, tinere, esti deosebint de amabil, ii raspunde Mussolini pe acelasi ton. Va doresc o seara cat mai placuta…si, Iris, imi faci placerea sa imi acorzi un dans, mai tarziu? Ma intreaba mieros.

Imi pica fata. Eu sa dansez cu Mussolini? N-am dansat niciodata cu el. De fapt, nu cred ca l-am vazut dansand vreodata.

—Da, desigur, articulez repede .

Se inclina usor in fata si pleaca. Il vad vorbind ceva cu unul dintre ospatari.

—Barbatul acesta e fermecator! Pacat ca nu e mai tanar. Cred ca a fost o adevarata frumusete la viata lui, comenteaza insotitorul meu.

—Mike! Il atentionez soptit. Te rog, vorbesti despre bunicul meu!

—Scuza-ma, Iris, imi raspunde cu falsa parere de rau.

Consultam lista informativa si mergem sa ne cautam locurile. Numai ca la masa indicata, nu gasesc nicaieri biletul cu numele. Ciudat. Se apropie un alt chelner care ne conduce la o alta masa, rotunda, la care sunt deja asezate alte trei persoane, un cuplu intre doua varste si un barbat tanar, care discuta apropiat. Femeia isi ridica privirea spre noi si face ochii mari, oprindu-se in mijlocul frazei. Se uita la mine blocata. Si se uita…OK…Cam ciudat. Ce se intampla? Imi spun nedumerita si ma intorc intrebator spre Mike. Ridica discret din umeri. Se intorc si cei doi barbati si e randul meu sa raman cu gura cascata. E Damon. Barbatul mai tanat nu e altul decat Damon Blade, care ma fixeaza cu o expresie de surpriza, combinata cu iritare. Simt cum mi se incalzesc obrajii si zambesc incordat. Barbatul mai in varsta pare la fel de socat ca femeia cu ochii verzi ce inca ma fixeaza cu privirea.

—Buna seara, rostesc. Mike isi apleaca usor capul in semn de salut.

—Buna seara, raspund cei doi barbati deodata.

—Trebuie sa fiti domnisoara Iris Wild si domnul Carlton. Marcus ne-a informat ca vom sta impreuna in aceasta seara, o modificare de ultim moment, daca nu va deranjeaza, bineinteles, mi se adreseaza barbatul mai in varsta, revenindu-si din orice i-a provocat expresia socata de mai inainte.

Aprob din cap zambind la fel de incordat.

—Sarut mainile, stimata doamna, domnilor…nu va faceti probleme, nu e absolut niciun deranj, intervine Mike, dandu-mi timp sa imi revin.

—Eu sunt Richard Blade, iar aceasta doamna deosebita este sotia mea, Natalie Blade. Pe fiul meu, Damon, cred ca il cunoasteti deja, continua barbatul cu o voce calda.

—Incantata de cunostinta si va rog sa imi spuneti Iris,imi regasesc glasul, in timp ce Mike imi tine galant scaunul pentru a ma aseza.

Domnul si doamna Blade schimba o privire conspirativa.

—Chiar ne gandeam cand are de gand Marcus sa ne prezinte pe frumoasa lui nepoata, ne cunoastem de atata vreme si nu am avut ocazia sa ne intalnim nici macar o singura data, imi spune Richard cu un timbru usor afectat.

—Te rog sa ne scuzi ca te-am studiat asa de impoliticos, Iris – se dezmaticeste Natalie – semeni extraordinar cu bunica ta, Camille si cand te-am vazut...

Dar nu mai reusesc sa aud nimic in afara de pulsul accelerat din urechi. Tot ce pot sa fac e sa aprob din cap. Acesta este intr-adevar un lucru la care trebuie sa ma gandesc...insa nu acum, daca vreau sa fac fata acestei seri. Incerc sa imi controlez respiratia. Expir, inspir...

—Iris? Expir. O voce de catifea imi capteaza atentia. Ma intorc si ma pierd din nou intr-o privire verde, ingrijorata.

—Esti in regula? Ma intreaba Damon. Dau din cap afirmativ si ma uit in jur. Natalie si Richard vorbesc cu capetele apropiate, iar Mike cere ceva unuia dintre ospatari. Bun. Inseamna ca momentul meu de soc nu a fost atat de evident pe cat credeam.

Ma uit din nou la Damon. Dumnezeule, arata incredibil, ca intotdeauna. Nici macar n-am apucat sa observ, cu atatea emotii dintr-o data. Poarta un tuxedo negru, clasic la doi nasturi, cu o camasa alba cu papion negru, din matase, o pereche de pantofi de lac in care as putea sa imi vad culoarea ochilor, iar parul este pieptanat pe spate, sexy si elegant. Colturile gurii ii sunt ridicate intr-un zambet strengaresc. Isi apropie buzele de urechea mea.

—Esti incredibil de frumoasa in seara aceasta, imi sopteste.

Cred ca am uitat sa respir. Din nou.

—L-ai preferat pe el, in locul meu? Adauga brusc. Uau ! Schimbare de directie. Ma uit la el neintelegand despre ce vorbeste.

—Pe Carlton, ma lamureste pe un ton foarte serios, aruncand o privire scurta si inghetata in directia lui Mike..

Poftim ?

—Stiai ca eu voi fi insotitorul tau, ai facut-o ca sa ma scoti din sarite? Ma intreaba iritat acum.

Si-mi pica fisa. Nu imi vine sa cred. El e insotitorul pe care mi l-a procurat Mussolini? Incredibil!

—Sau poate nu stiai, adauga studiindu-ma atent, iscoditor.

—Iris, ai dori sa bei ceva? Ne intrerupe Mike, spulberand momentul. Damon ii arunca o alta privire de gheata si se intoarce spre Natalie.

Eu nu reusesc sa imi revin. Ma simt bombardata din toate partile. Incuvintez pentru o apa minerala si ma ridic sa caut o toaleta. Barbatii de la masa se ridica impreuna cu mine. Imi musc buzele jenata si incerc sa zambesc. Daca nu ies mai repede de aici nu stiu ce fac, ma gandesc in timp ce hotarasc sa merg la una dintre baile de la etaj.

Inchid usa dupa mine si respir usurata. Sunt atat de furioasa pe Mussolini, incat nu stiu ce as fi in stare sa-i spun daca l-as vedea acum in fata ochilor. Imi retusez putin machiajul, nu ca ar fi nevoie, dar trebuie sa fac ceva cu mainile si incerc sa-mi controlez respiratia. In astfel de momente mi-as fi dorit sa ma fi apucat de yoga.

Dupa cateva minute bune, reusesc sa ma aduc pe linia de plutire. Ies increzatoare din baie si dau nas in nas cu Mussolini.

—Iris, toata seara am urmarit un moment sa te prind singura! Spune-mi te rog ce a fost in capul tau cand ai venit cu papitoiul acela cu apucaturi muieresti? Am crezut ca am fost destul de clar cand ti-am spus ca ai deja un insotitor. Si rochia, Iris, nu spun ca aceasta nu este potrivita pentru eveniment, dar de ce o atitudine atat de sfidatoare? Imi spune dintr-o suflare. Cred ca astepta de mult sa se descarce.

—Iti dai seama in ce postura m-ai pus, din nou – accentueaza- in fata domnului Blade? Continua fara sa astepte vreun raspuns. Iti dai seama cum apar eu in fata intregii familii? Explica-mi si mie ce se intampla cu tine? Ii distrugi procesul, ii strici masina, pleci in Half Moon Bay fara sa spui nimic, apari la bal insotita de un...astept o explicatie. Isi incheie monologul incrucisandu-si deliberat bratele. Uau! Nu mi-a mai vorbit atata de ...de ultima oara cand am dat-o in bara. Cred ca l-am enervat rau. Numai ca de aceasta data, putin imi pasa. De data aceasta vreau si eu niste explicatii. Simt cum mi se ridica sangele in obraji.

—M-ai intrebat vreodata ce vreau sau daca vreau ceva? Izbucnesc inversunata. Nu, raspund tot eu. M-ai consultat vreodata inainte sa iei vreo hotarare in ceea ce ma priveste? Nu. Ti-a pasat vreodata de ceea ce cred eu? Nu! Adaug ridicand tonul. Pentru tine sunt o alta grija in plus, o povara, obiectul care iti aminteste mereu de greseala fatala pe care a facut-o mama maritandu-se cu un nimeni! Motivul pentru care a murit! Ii strig si simt cum imi dau lacrimile.

Dar nu pot sa cedez acum, nu cand in sfarsit am curajul sa il infrunt in fata. El ma priveste consternat.

—Da, domnule Rossi. Continui, coborand tonul. Stiu toate acestea, le vad in ochii tai de fiecare data cand ma privesti. Imi pare rau ca nu reusesc niciodata sa ma ridic la asteptarile tale, regret ca sunt o constanta dezamagire in viata ta impecabila, dar nu mai pot sa continui asa, rostesc stergandu-mi o lacrima incapatanata de pe obraz.

—Ce vrei sa spui? Ma intreaba cu o voce abia soptita?

—Ca de azi inainte voi face eu alegerile pentru mine, voi fi propria mea stapana si ca nu voi mai accepta sa imi impui nimic. Iar daca dorintele si actiunile mele nu vor corespunde cu ceea ce doresti tu...ori le accepti, asa cum sunt, ori inseamna ca nu mai avem ce sa ne spunem.

—Si ce crezi ca o sa faci de una singura? Ma intreaba pe un ton zeflemitor, dupa o clipa de tacere.

—Voi vedea. Ii raspund rece. Acum va rog sa ma scuzati, adaug si ma intorc pe calcaie.

—Iris, striga in urma mea. Iris Alexandra!

Dar nu mai pot sa stau, nu fara sa ma prabusesc. Trebuie sa plec de aici. Acum. Cobor scarile in fuga. Lacrimile imi inunda ochii. Ma grabesc sa ies pe usa din spate, ca sa nu mai vad pe nimeni. Oricum, nu stiu ce caut eu aici. Asta nu e lumea mea.

Imi iau cheile de la gardeoba si nu ma opresc decat cand ajung in masina. Ce naiba fac? Nu pot sa il las pe Mike asa. Ma gandesc si imi scot telefonul. Ii trimit un mesaj cu scuzele de rigoare si calc acceleratia. Stiu exact unde am nevoie sa ma duc...