Capitolul 4
Lacrimi si frica
Il vad stand in fata mea, privindu-ma cu un zambet total superior, la fel ca cel al unui criminal in serie care tocmai si-a gasit victima perfecta. Simt cum intregul meu corp tremura doar la auzul respiratiei barbatului, bataile puternice ale inimii care parca incearca prin ritmul lor alert sa-mi transmita mesajul "Pleaca de acolo, Hinata! Fugi cat mai poti!", dar un anume sentiment reuseste sa ma tina pe loc: o curiozitate absurda de a-mi cunoaste atacatorul, cel care, dupa nici macar cinci minute, ma catalogheaza drept slaba. Cat de puternic ar putea fi el?
Imi inchid pentru o secunda ochii si incerc sa imi sterg toate aceste ganduri stupide. In momentul de fata, nu conteaza capacitatile sale ninja, ci scopul pentru care ma ataca. O fi vreun "ding-ding la cap" (cum zice Naruto!) care se distreaza copios cand ucide oameni nevinovati, un adolescent rebel peste care alcoolul si-a pus evident amprenta sau poate chiar un shounin trimis de Kurenai-sensei pentru a-mi testa capacitatile in situatii extreme.
In marea de intuneric care ne inconjoara si incepe putin cate putin sa ne acopere, cateva raze de lumina difuza contureaza chipul atacatorului. Ii observ cu uimire ochii obositi de un visiniu misterios, fata palida si inexpresiva si pletele negre ce ii acopera umerii. Imi pare atat de cunoscut…
- Draguta, chiar vrei sa stii cine sunt? ma intreaba demonul in bataie de joc dupa multele schimburi de priviri.
Ma uit in pamant, nestiind ce altceva sa mai spun. Sunt in stare de soc. Nu pot sa gasesc niciun plan inteligent pentru a scapa cu viata, iar corpul nu mai reactioneaza nici la cele mai mici comenzi. Parca as fi paralizata.
Atacatorul imi mangaie cu degetul mare obrazul, eu tresarind usor la simpla atingere.
- Stii, scumpo, daca ti-as povesti despre mine si viata mea, probabil ai incepe sa plangi si sa tremuri si mai tare de frica. Sincer, azi chiar nu am chef de drame. Asa ca hai sa terminam repede si fara durere, bine? ma intreaba retoric, indreptandu-si kunai-ul in directia mea.
Frica. Diseperare. Soc. Groaza. Exista oare vreun sentiment in intreagul univers care sa exprime toate aceste trairi? Toate regretele mele, visele spulberate intr-o singura secunda? Oare viata atarna doar de deciziile neintelese ale persoanelor din jurul tau? Cei care pretind ca te iubesc si tin la tine sau, dimpotriva, aceia care apar pe neasteptate si iti schimba radical destinul.
Picaturi mici, dar amare de apa imi acopera fata. Plang incontrolabil, de parca as cersi mila demonului din fata mea. Plang pentru ca mor mult prea repede, pentru ca nimeni, nici familia mea, nici Kurenai, nici Naruto nu vor sti vreodata cine a fost ucigasul meu. Plang pentru ca nu am avut pana acum curajul sa-mi impartasesc sentimentele fata de persoana pe care o iubesc cel mai mult in lume, pentru ca nu voi lasa nimic in urma mea. Plang pentru a ma linisti in asteptarea momentului fatal.
- Lacrimile si frica sunt pentru cei slabi, murmura demonul la vederea mea.
Tresar. El obisnuia sa-mi repete incontinuu asta cu o urma subtila de regret in glas:
Lacrimile si frica sunt pentru cei slabi, Hinata. Lacrimile si frica sunt doar pentru cei slabi…
- Byakugan! strig cat de tare pot.
Dintr-o singura saritura ma retrag cu succes cam cinci metri in fata barbatului. Simt cum bobite de transpiratie mi se preling pe fata datorita efortului depus. Gafai usor si ma relaxez pentru cateva secunde la umbra protectoare a unui copac.
Sunt in viata.
Il privesc preventiv pe demon, pastrand totusi o oarecare distanta. Pentru prima data zambetul lui ironic a fost inlocuit cu o expresie uimita. Parca ar avea o multime de intrebari pentru victima sa aproape perfecta.
- Surprins? cuvantul imi iese din gura fara a ma gandi la consecinte.
- Trebuie sa recunosc, draguta, nu m-am gandit un moment ca am de-a face cu un mostenitor al clanului Hyuuga.
Il observ cum imi analizeaza cu atentie cutele din jurul ochilor.
- Chiar si asa, nu te bucura prea mult. Inca nu s-a terminat, situatia s-a schimbat total.
"In bine sau in rau?" as vrea sa-l intreb, dar prefer sa-mi inghit singura cuvintele cu un sunet zgomotos.
- In cazul asta, se pare ca trebuie sa aplic artileria grea, ma ameninta demonul, privindu-ma lung si afisand inca o data surasul sau malefic.
Nu realizez ca trupul mi-a luat-o inainte cu mult timp in urma. Intreaga mea chakra este supraconcentrata la nivelul talpilor, iar eu las in urma locul unde acum cateva minute plangeam fara oprire. Poate ca sunt o mare lasa. Fug de pericolul fatal pentru a doua oara astazi, dar macar fug in viata si nu sunt in targa unor ninja medicali. Totul a devenit o cursa pe viata si pe moarte.
- Kurenai, Kurenai! Shino! Ajutor! strig din rasputeri, dar tot ce primesc ca raspuns e un ras demonic de undeva, din spatele meu.
Thanks for your review, anonymous :)).
Apreciez!