Pentru totdeauna
Noaptea a trecut mai repede ca niciodata. Iubirea care m-a facut mereu sa ma simt vie in acest corp rece ca de marmura ma cuprindea iar, facandu-ma sa uit de tot. Am ajuns Inapoi la marea casa a familiei Cullen dupa-amiaza. Renesmee era mai frumoasa decat ultima data cand o vazusesm. Buclele mai lungi, ochii mari deschisi ma priveau cu o curiozitate demna de un adult. Stapana pe situatie, pe iesirile mele de vampir insetat, m-am apropiat si am luat-o in brate.
In momentul in care mica sa mana m-a atins am inceput sa vad realitatea zilei trecute prin ochii ei. Am ramas in stare de soc pana cand am inteles ca ea imi arata ziua precedenta. La fel ca si fratele meu avea un dar, un talent. Am inceput sa citesc intrebari in gandurile si amintirile ei. Toate se indreptau spre Bella.
-Nu stiu ce mai face, micul meu copil frumos. Sper doar ca va fi bine. Trebuie sa fie bine.
Ultima parte am spus-o mai mult pentru mine si pentru linistea mea. Carlisle si Esme au aparut in usa sufrageriei privind marea intalnire dintre mine si Renesmee, discutia noastra. Emmet a luat copilul din bratele mele in timp ce ma indreptam sper Carlisle doritore sa aflu cum se simte Bella, cat mai dureaza procesul de transformare, ce mai face Edward. Fpatul ca nu l-am vazut cu Renesmee insemna ca se afla langa sotia lui care strabatea chinuitorul drum spre nemurire.
-Ce mai fac? L-am intrebat nerabdatoare pe Carlisle.
-Edward e lipit de patul ei si nu exista forta care sa-l ia de acolo. Iar Bella…pauza sa mi-a dat fiori. Bella probabil va fi bine. Alice spune asta si vreau sa o cred. Leziunile ei au fost mai puternice decat cele ale lui Esme, dar nu imposibil de vindecat cu veninul pe care i l-a injectat el.
-Ma bucur sa aud ca macar ei vor fi bine. Renesmee m-a asaltat cu intrebari despre mama ei la care nu am stiut ce sa-I raspund. Banuiesc ca Edward stie exact cum sa abordeze problema cu ea.
-Petrece cat de mult timp posibil cu ea in brate langa Bella. Ii canta si ii spune povesti si asta o fascineaza, dar nu tine mult timp. Cand se plictiseste o ia unul dintre noi. Plus ca uraste sa fie masurata, dar cu toate astea sta cuminte.
Ma uit cum se joaca relaxata in bratele lui Emmet. Oare cat pricepe din tot ce se intampla cu ea? Toti spun ca e incredibil de receptiva si desteapta, dar oare intelege? E doar un copil de o zi, pana la urma.
Ma prind in jocul lor ascultand din timp in timp bataile accelerate ale unei inimi pe cale de a se opri. Nu pot evita sa nu imi amintesc durerea si setea nou-nascutului. Momentele de dezorientare cand nu stii la ce sa te astepti, cum sa-ti controlezi corpul, mult mai receptiv si mai rapid decat cel uman. Si apoi setea. Setea asta de sange care este mereu prezenta si in momentele de maxima concentrare iti innoureaza ratiunea. Oare ce s-ar fi intamplat daca nu as fi fost oprita la timp? As fi curmat 2 vieti fara sa ma uit? Ma intorc la joc. Am toaata eternitatea sa-mi pun intrebari fara rost, la care nu voi afla niciodata raspunsul.
Timpul zboara. I-am dat de mancare lu Renesmee. Sange uman intr-un biberon metalic, exact asa cum ii place. Mi-a fost destul de greu desi am vanat si nu cred ca ar incapea mai mult sange in mine.
Razele calde ale soarelui tomnatic se joaca in buclele ei prin peretele de sticla dandu-le un ton nemaivazut. E liniste deplina. Fiecare e cu gandul in alta parte, fiecare face altceva. Jacob patruleaza, in forma umana, prin jurul casei. Nu am chef sa-l vad. Pur si simplu nu vreau.
Linistea noastra este intrerupta de un strigat mascat. Edward ne striga. Dansul lui Alice dezvaluie totul: Bella se trezeste. Hotarasc sa raman sa am grija de copil. Jacob mi se alatura si nu pot protesta. Sigurata ei e mai importanta decat faptul ca nu ne suportam.
Ascult tot ce se vorbeste. Mi-as dori sa fiu acolo, dar ma gandesc ca Bella ar vrea pe cineva de incredere in preajma fetei asa ca raman nemiscata. Ii aud pregatindu-se de prima vanatoare a Bellei si imi amintesc de o discutie in care declara cat de mult si-ar dori sa-l vada pe Edward in aceasta ipostaza. Vor avea ocazia sa fie impreuna, parteneri, egali. Ma bucur mult pentru ei.
Ma intorc spre geam cu Renesmee in brate si ii privim cum alearga de mana si sar peste rau, pierzandu-se in padure. Renesmee isi lipeste manuta de gatul meu si imi adreseaza o intrebare tacita, in stilul sau unic de a comunica. Zambind, ma uit in ochii ei si ii raspund:
-Da, ea este mama ta.
Eram sigura de dragostea care crestea in mine pentru Renesmee, de dragostea pentru famialia mea si eram sigura ca nimic nu-mi putea schimba sentimentele. Zilele de ingrijorare, teama, certuri inutile au trecuta, lasand in urma lor calmul. Un calm ce se reflecta in frumosul apus de soare pe care am ramas sa-l privim impreuna, toata familia, bucurandu-ne sperand ca fericirea va domni in clanul Cullen pentru tot restul acestei mici bucati din eternitate.