-Nu are nevoie de protectie. Lordul Intunericului a disparut… continua Severus cu aceeasi voce sfasiata.
Prefacatoria era demult unul dintre punctele lui forte si ii venea foarte simplu sa se comporte de parca nu ar fi stiut nimic despre horcruxuri.
-Lordul Intunericului se va intoarce si Harry Potter va fi in pericol cand o va face.
Severus ii cantari vorbele pentru cateva secunde, dupa care isi dadu seama ca oricum avea sa-l ajute. Nu mai putea sta in prezenta lui Dumbledore, mintindu-l asa, fara a sti de ce trebuia s-o faca.
-Foarte bine. Foarte bine. Dar niciodata, niciodata sa nu spui nimanui, Dumbledore! Acesta trebuie sa ramana intre noi. Jura-mi! Nu as putea suporta... mai ales fiind vorba despre fiul lui Potter... da-mi cuvantul tau!
-Cuvantul meu, Severus, ca nu voi descoperi vreodata ce e mai bun in tine? Daca insisti...
Barbatul se ridica, ii stranse mana puternic lui Dumbledore si iesi val-vartej din biroul acestuia. Ar fi putut la fel de bine sa foloseasca semineul sa ajunga mai repede inapoi la Conacul Prince, insa avea nevoie sa se plimbe inainte de a se intoarce. Stia ca trebuia fie acolo in cel mai scurt timp posibil fiindca o lasase singura intr-o stare ingrijoratoare si mai ales fiindca ardea de nerabdare sa afle ce se intamplase defapt. Stia ca ea il astepta insa nu se putea intoarce inainte de a-si pune gandurile in ordine.
Strabatu domeniul castelului cu pasi incerti. Trecusera mai bine de doi ani decand pusese piciorul ultima data acolo si totusi isi amintea cu precizie fiecare detaliu al intamplarilor de atunci.
Bratul sau inca mai purta fierbinteala semnului intunecat ce il chemase in prezenta lui Voldemort cu cateva ore inainte. Il acoperi inconstient cu cealalta mana si isi aduse aminte de ziua care il obligase sa se alature Devoratorilor. Zarise in departare salcia sub care ii marturisise pentru prima data lui Lily ca o iubeste.
Cand plecase in graba spre James si Sirius, lui Severus i se paruse ca primise un raspuns evident. Il lasase in urma fara a-i adresa un raspuns. Ii aparu in fata imaginea sa: un tanar iesind cu capul plecat de sub salcie, calcand apasat spre portile intredeschise ale castelului, spre Expresul de Hogwarts.
***
Coridoarele se aglomerasera in timp ce Severus statea cu Viperinii in compartiment. In drum spre tren, luase decizia finala: acum ca stia ca Lily nu avea nici cea mai mica intentie de a-i da o sansa, nu mai avea de ce sa se razgandeasca. Se va alatura si el Devoratorilor si isi va tine promisiunea de a o apara, chiar daca nu va fi niciodata alaturi de ea.
Toata ceremonia trecuse ca un vis prin mintea sa. Umbrele celor care depuneau juramantul se perindau prin fata lui, lasandu-l complet indiferent. Privirea lui glaciara si-o fixase pe cufarul din spatele lui Avery. Incerca sa nu se gandeasca la nimic, insa nu-i reusea. Tot ce isi dorea era sa-i vada pentru ultima data chipul. Isi imagina cum ea ar fi aparut de nicaieri si ar intrat pe usa comparimentului, in plina ceremonie, i-ar fi impietrit pe toti si l-ar fi luat pe el de mana. Apoi i-ar fi marturisit ca ii impartaseste sentimentele si ar fi fugit impreuna, departe de toti. Pana in ultimul moment continua sa viseze ca asa se intampla si mai ca ii venea sa se uite cu speranta spre usa. Insa stia ca ea nu era acolo, stia ca spera in van si ca Lily era undeva in cealalta parte a trenului, petrecand alaturi de Cercetasi.
Unul dupa altul, in ordine alfabetica, toti Viperinii din compartiment facusera legamantul suprem. Cand isi auzi numele, spatele-i deveni rigid. Nu simtea nici emotie, nici spaima. Simtea doar ca era datoria lui sa continue traditia familiei si ca era responsabilitatea lui sa stearga petele lasate de mama sa. Cu acest gand, se aseza demn in genunchi si ii stranse mana lui Malfoy.
-Promiti ca te vei alatura Lordului Intunecat atunci cand el ti-o va cere?
Cand auzi intrebarea isi incrunta involuntar sprancenele si se gandi ca daca Lily ar fi fost de fata si i-ar fi vazut expresia si-ar fi dat seama ca nu asta isi dorea.
-Promit!
In scurt timp, parasira pe rand compartimentul. Ramas ultimul, Severus se opri in fata geamului de pe hol si incerca sa urmareasca cu privirea pomii inalti pe langa care treceau in viteza. Insa gandurile ii zburau mereu aiurea spre amintiri ce ii lasau un gol ciudat. Era ciudat pentru ca desi se simtea singur si coridorul era pustiu, parca Lily era langa el. Ii simtea prezenta si avea impresia ca, daca ar fi intins mana in gol, ar fi cuprins-o in brate. Era gata sa pufneasca sec atunci cand Dolohov il chema in celalalt vagon.
Renuntand plictisit la gandurile sale, porni de-a lungul holului. Se opri cu ciuda la iesirea din vagon. Ce n-ar fi dat ca Lily sa fi fost acolo? Si paraliza aerul imbufnat.
Auzi tipete disperate din compartimentul in care Dolohov intrase si recunoscu vocea pitigaiata imediat. Nu era nimeni altul decat Sobo, umbra lui Potter si a lui Black. In alte circumstante, s-ar fi alaturat Viperinilor fiindca Peter Pettigrew fusese mereu acolo ca sa rada la glumele facute pe seama lui. Dar, in acea dupa-amiaza i se parea imposibil sa gaseasca ceva amuzant. Vazu prin geam cum Avery si Mucliber il tineau ingenunchiat, amenintandu-l cu baghetele, in timp ce acesta se smiorcaia neincetat. Apoi cele trei fire de foc ii cuprinsera mana tremuranda si Severus vazu cum buzele sale formara cuvantul ,,promit'', dupa care ochii i se dadura peste cap si se prabusi sub greutatea celor doi Viperini.
Severus reflecta pentru un moment si apoi isi dadu seama ca trebuia sa o avertizeze pe Lily. Pettegrew ar fi putut reprezenta un oarecare pericol daca nu le-ar fi spus prietenilor sai despre legamantul suprem, in speranta ca Lordul Intunecat nu i-ar fi cerut sa i se alature.
Apoi isi dadu seama ca deja isi alesese partea... dar, de asemenea, isi aminti ca ii promisese ca o va apara mereu. Inima invinse ratiunea. Se hotari sa o anunte de indata ce vor cobori din tren.
Entuziasmul Viperinilor nu il molipsi deloc si ramase indiferent pe tot parcursul drumului. La coborarea din tren, o cauta cu privirea si cand intr-un final o zari la iesire, ceea ce vazu si auzi il facura sa uite de motivul pentru care o cauta.
Isi lua, fara chef, la-revedere si se facu nevazut prin peretele dintre peronul 9 si 10. Dincolo de acesta, in lumea Incuiatilor putu sa respire aerul incarcat de fum al Londrei. Dorea sa scape cat mai repede de toti, asa ca flutura din mana spre cei care venisera dupa el, isi scoase energic bagheta si, fericit ca acum se bucura de libertatea pe care cei saptesprezece ani ai sai i-o ofereau, Disparu.
Aparu in fata portilor conacului Prince si fu placut surprins cand statuia cavalerului care pazea intrarea se inclina in fata lui si-i permise sa treaca, fara a-i pune intrebari. Draperiile erau trase cu mai multa indarjire decat de obicei si se parea ca linistea pusese stapanire cu incapatanare pe domeniu.
Tragand cufarul ce hurducaia in urma lui, intra in hol prin usa din gradina. Auzi un poc mic in spate si stiu imediat ca spiridusul de casa venise sa-l intampine. Nu avea chef de absolut nimic asa ca, trantind cufarul pe jos, i-o taie rapid:
-Dispari !
Urca in fuga pana in dormitor unde se arunca pe patul sau imens cu baldachin.
A doua zi, de dimineata, cobori morocanos pe scarile pustii si intra in biblioteca. Nu gasi nimic care sa ii distraga atentia asa ca se duse sa vada ce mai era nou prin biroul lui Edward Prince. De obicei dadea peste corespondenta interesanta sau afla despre diferite evenimente daca scotocea amanuntit. De data asta, il surprinse dezodrinea din birou. Se observa de departe ca nu mai pusese nimeni piciorul pe acolo deoarece de jur imprejur zaceau dosare vechi si scrisori nedesfacute. Lua in vedere fiecare maldar de foi, insa unul singur ii trezi interesul. Avea o foaie atasata pe care era mazgalit cu un scris dezordonat: ,,Dosare la zi - Incuiati''. Desfacu sfoara innodata si incepu sa dea dosar dupa dosar. Nume care nu ii ziceau nimic treceau prin fata ochilor sai. Deschidea aiurea cate unul si citea motivul pentru care Incuiatul respectiv era urmarit, impreuna cu familia sa.
Un nume pe care il intalnise o singura data pana atunci, il facu sa se opreasca din rasfoit: Petunia Dursley. Deschise dosarul si descoperi ca intr-adevar era vorba despre aceeasi persoana la care se gandea si el. Il citi in diagonala si nu ii fu greu sa isi dea seama care era adevarul: bunicul sau continuase sa urmareasca familia lui Lily. Afla ca Petunia se casatorise cu Vernon Dursley la putin timp dupa moartea mamei sale si ca se mutase undeva la periferie. De asemenea, raportul preciza faptul ca nu mai luase legatura cu sora ei. Nota de subsol ii raspunse lui Severus la intrebarea in legatura cu motivul pentru care Devoratorii statusera departe de ea: in urma incidentului de pe strada Fusului, ea si familia ei fusesera pusi sub protectia Ministerului. Ceea ce-l infurie si mai tare pe Severus fu mentiunea ca sora ei, un ,,sange-mal'' era suspectata de legaturi cu Ordinul Phoenix.
Insfaca nervos dosarul si porni spre dormitorul bunicului sau. Se opri in dreptul usii cand vazu mai multi spiridusi carand de colo-colo diferite obiecte sau cufere vechi. Se uita nedumerit la ceea ce se intampla. Doamna Fairfax aparu cu o fata trasa din spatele usii.
-Buna ziua! saluta el. Ce se intampla?
-Buna ziua! ii raspunse grav. Am trimis zilele trecute o scrisoare la Hogwarts dar probabil ati plecat inainte sa ajunga. Edward Prince a decedat. Imi pare rau!
Isi scoase ochelarii cu rame subtiri si isi freca ochii cu o singura mana.
Severus ramase de-a dreptul uluit de veste si nu stiu cum sa reactioneze.
-Dupa cum bine stiti, conacul Prince si tot restul averii va apartine. Vroiam doar sa va intreb ce aveti de gand sa faceti cu mine. Domnul Prince nu a lasat nicio indicatie. As putea ramane? Va rog sa va ganditi.
-Desigur.
Vocea lui Severus era mai mult o soapta.
-Puteti ramane in aceleasi conditii de pana acum.
-Multumesc.
Isi pleca politicos capul.
-Ma scuzati ca va deranjez cu asa ceva intr-un moment ca asta. A sosit o scrisoare confidentiala pentru dumneavoastra. Mi-am permis sa o iau cu mine. Sper ca nu am facut rau. Mi s-a parut urgenta.
Isi strecura mana dreapta sub roba si scoase un plic ce purta numele sau alaturi de sigiliul unui blestem pe care Severus il recunoscu imediat. Daca oricine altcineva, inafara de el ar fi deschis plicul, ar fi murit pe loc.
Astepta pana ramase singur in biblioteca si abia atunci il deschise. Continea mai degraba un bilet scurt.
Lordul Intunecat are nevoie urgenta de cei care au facut legamantul suprem. Plicul contine un obiect ce il veti folosi ca portal pe data de douazeci iunie, la ora opt dimineata. Este inutil si absurd sa precizam ca prezenta este obligatorie.
*
Lui Snape totul i se paru ireal cand se vazu in mijlocul Devoratorilor, asezati in cerc in jurul Lordului Intunecat, in pestera slab luminata de tortele de foc albastrui. Acesta le vorbea despre ce insemna viata de Devorator reusind sa-i faca sa tremure pana si pe vechii adepti ai sai. Severus in schimb, nu schita niciun gest. Astepta rabdator ca discursul sa se incheie si sa aiba loc ceremonia. Insusi Lodul Voldemort urma sa le imprime semnul intunecat pe mana. Langa el, o femeie deosebit de frumoasa, cu parul lung si negru, suspina la fiecare cuvant rostit de stapanul ei. La un moment dat ii arunca o privire neplacuta lui Severus insa acesta nu se lasa intimidat si contiuna sa pastreze expresia lui impenetrabila.
Cand Voldemort incepu sa le tatueze semnul pe brat, ochii femeii de langa Snape incepura sa luceasca nebuneste. Severus putea paria ca isi amintea de momentul in care primise si ea acelasi semn.
Toti cei care fusesera insemnati deja isi tinusera ochii in pamant, insa Severus dori sa demonstreze ca nu era deloc inspaimantat de noua viata si ca era capabil sa-i sustina privirea celui de care toti se fereau, asa ca nu pleca deloc capul in timpul ritualului si nu facu niciun gest care ar fi putut sugera ca il ardea ingrozitor. Lordul Intunecat, in schimb, nu se uita pentru niciun moment in ochii sai. Lui Severus i se parea ca se grabea oarecum. Cand isi muta privirile spre femeia de langa el observa ca sclipirea din privirea ei se umbrise in timp ce-l urmarea pe el, ingustandu-si ochii neincrezatoare.
Acum ca toti cei prezenti devenisera Devoratori ai Mortii cu adevarat, stapanul lor le vorbi despre primul plan pe care majoritatea il primira cu o incantare fara masura, in timp ce Severus il intampina cu resemnare.
-Astazi aveti ocazia de a demonstra cat sunteti de buni ca Devoratori. Surse de incredere ne-au confirmat faptul ca plecarea in strainatate a noilor membrii din Ordinul Phoenix a fost amanata pana pe data de azi. Peste o ora au ultima intalnire in preajma aeroportului international al Incuiatilor. Obiectivul este sa eliminam cati mai multi dintre cei noi. Nu va fi o problema sa-i recunoasteti din moment ce majoritatea au terminat anul sapte la Hogwarts o data cu voi.
Isi plimba privirea de-a lungul noilor Devoratori.
-Vom crea o diversiune. Am capturat cativa Incuiati care vor bea o Polipotiune. Astfel vor lua forma Devoratorilor si, controlati, cu ajutorul blestemului Impreius, de catre Nott si Bella vor ataca o piata publica. Astfel, Dumbledore si cu alti vrajitori ii vor lasa singuri pe ceilalti si atunci vom ataca. Aveti zece minute sa invatati vraja mastilor de Devorator.
Se introarse spre cel pe care il identificase cu numele de Nott si schimba cateva cuvinte in soapta cu el.
-Am nevoie ca unul dintre cei noi sa ramana alaturi de Rosier sa-l ajute cu eventualii raniti. Unul care se pricepe foarte bine la Potiuni.
Severus stia prea bine ce avea sa urmeze. Intr-adevar toti il indicara pe el ca fiind cel mai bun pentru rolul respectiv, unii din cauza ca asta credeau cu adevarat, altii pentru ca nu stiau mai nimic despre potiuni si altii pentru ca isi doreau mai mult decat orice pe lume sa nu fie ei cei lasati in urma la prima batalie.
Ochii aproape rosiatici il privira cercetator pe Severus. Cand privirile li se intalnira trebui sa faca un efort in a-i raspunde. Era mai greu decat se asteptase, dar reusea sa faca fata provocarii.
Voldemort il contempla de sus pana jos, frecandu-si barbia ganditor. Nott se apropie de stapanul sau si ii spuse pe un ton jos.
-E nepotul lui Edward Prince.
Ingusta ochii si facu semn din cap a intelegere, insa privirea ii ramase la fel de rece cand i se adresa lui Snape:
-Intelege-te cu Rosier. Si daca esti nepotul lui Prince sper sa nu am vreodata probleme cu tine.
Severus aproba serios si respira usurat cand Lordul Intunecat ii intoarse spatele.
-Haideti, miscati-va!
Nimeni nu mai astepta un alt cuvant si cu totii se imprastiara prin incaperea neprimitoare.
In cateva minute, Severus stia unde era asezata fiecare potiune si se simtea pregatit pentru prima sa misiune in calitate de Devorator. Statea rezemat de perete si se uita cum ceilalti invatasera sa-si faca masca, cand cineva il batu pe umar timid. Se intoarse si vazu fata ingrozita a lui Yaxley.
-Ce vrei? Il intreba Severus enervat.
-Severus, stii ca nu ma prea pricep la farmece si cu atat mai putin la transfigurare. O sa ma transeze daca nu fac masca asta stupida. Nu reusesc sa invat asa repede. Te rog ajuta-ma!
Se uita indiferent la el.
-Si ce as castiga din asta?
-Fac ce vrei tu, numai nu ma lasa asa. Stii ca pot face orice vraja perfect inafara de transfigurari care nu-mi ies nicicum.
Severus se gandi pentru cateva secunde, dupa care isi dadu seama ca tocmai gasise solutia pentru problema care il macina.
-In timpul luptei trebuie sa faci ceva pentru mine, dar nu vreau sa afle nimeni, ne-am inteles?
-Da! Orice! Dar mai repede ca au trecut aproape opt minute.
-O stii pe Lily Evans?
-Sange-mal de la Cercetasi?
-Exact, zise Snape cu dintii inclestati de ciuda. Ii sunt datoare cu ceva si vreau s-o protejezi.
Yaxley casca ochii uimit.
-Fara intrebari sau fara masca, tu alegi! replica Severus taios cand ii vazu expresia.
*
Severus nu mai avea deloc rabdare. Isi frangea mainile neincetat si se plimba de colo-colo, amestecand potiuni, fierband ierburi si innebunind de griji. Toti Devoratorii, inafara de el si Rosier plecasera de mai bine de o ora si inca nu se intorsese nimeni.
Ca sa-si ocupe timpul, Severus mai insfaca inca o legatura de plante si le tranti intr-un ceaun. Privindu-le cum fierbeau reusi sa mai reziste inca un sfert de ora, cand in pestera incepura sa vina primii raniti. Cativa spiridusi de casa ii aduceau pe cate o targa improvizata. Severus si Rosier fugeau ca nebunii dintr-o parte in cealalta a pesterii administrand antidoturi si desfacand blesteme.
Severus cauta disperat fete cunoscute sau persoane care erau in stare sa povesteasca ce se intamplase. Cu siguranta cei din Ordin isi dadusera seama imediat ca era vorba despre o diversiune deoarece primii care se intoarsera fusesera Bella si Nott.
Abia dupa ceva timp dadu peste Dolohov care era ranit grav la mana dreapta si nu mai putuse sa faca vraji asa ca fusese nevoit sa se intoarca. In timp ce Severus il bandaja meticulos pe Avery, dupa ce ii daduse o cantitate apreciabila de camat halucinogen, il puse pe celalat sa-i povesteasca ce se intamplase.
-Am sarit pe ei din toate partile! I-am facut praf la inceput! Dar apoi s-au complicat lucrurile cand au venit si alti membrii ai Ordinului. Dumbledore a aparut acum cateva minute si cei care au mai ramas inca se mai lupta, in frunte cu Lordul Intunecat. Eu zic ca a avut succes planul.
-A murit cineva?
-Da. De la noi au murit vreo cinci, dar dintre vechii Devoratori.
-Aha. Si dintre ceilalti?
-Da mai ! Doar asta era scopu` ! Au murit multi.
Dolohov ramase pe ganduri cateva secunde, timp in care lui Severus ii veni chef sa-i sfarame capatana aia blonda si inceata.
-Cine pe cine a omorat?
-N-am vazut prea bine, dar cred ca Mulcliber cu Crabbe si inca unul pe care nu-l cunosc au facut-o tandari pe infumurata aia de la Cercetasi... cum naiba o cheama? Aia care umbla coada dupa Potter si ailalti.
Severus simti cum tot sangele i se scurge din corp.
-Cum naiba o chema, mai Avery?
-Mi`aanda, raspunse acesta cat de clar putu.
-Si mai cine? Intreba Severus, cu o voce care incerca sa fie indiferenta.
-I-am luat asa simplu pe gemenii aia de la Ochi de Soim si inca pe doi sau trei de la Astropufi. Plus inca vreo trei care nu stim de unde au rasarit, de astia noi in Ordin.
-Si de la Cercetasi?
-Lua-i-ar naiba! Altii n-am mai putut elimina de la Cercetasi. Dar i-am ranit bine de tot pe cativa. Longbottom ma indoiesc ca o sa se mai poata da jos din pat vreo trei luni, in timp ce Black nu cred ca o sa se trezeasca vreo doua.
Ranji malefic.
-Zii-i de E`aans!
Dolohov ii dadu un pumn in fata ce vroia sa fie jucaus, facandu-l sa urle de durere.
-Tu si cand esti facut bucati te tii de glume. In fine, iti zic si de ei. Toata turma lor zici ca innebunise. La un moment dat se luptau toti cu Lordul Intunecat: Potter, Black, Evans, fata aia blonda, slabanogul ala care umbla cu ei, ca sa nu mai punem la socoteala pe alti trei din Ordin care ajutau si ei. Asa am reusit sa eliminam atat de multi. Ca toti s-au dus sa se lupte cu Lordul Intunecat si i-au lasat pe restu` singuri. Adevaru-i ca era buna strategia. Daca nu venea Yaxley cu ideea de a-i lua pe rand de acolo nu stiu cum ii mai desparteam. Uita-te la Avery in ce hal s-a duelat cu Black. Oricum ala arata mult mai rau. De restu nu mai stiu nimic. Ultimul lucru pe care l-am vazut a fost cand Yaxley a luat-o pe sus pe Evans, ca dupa aia nebuna blonda...
-Lau`a!
-Mersi mult! Sa stii ca nu puteam trai fara sa stiu cum o cheama.
-Cupla`ere, ranji Avery la fel de sarcastic.
-...nebuna aia nu stiu ce mi-a facut la brat. Sa te uiti Severus!
-Imediat!
Insa nu mai apuca sa vada ce vraja ingenioasa ii aplicase Laura deoarece agitatia din jur se intensifica si prin mutime deslusi siluetele a mai multor Devoratori ce il aduceau pe Voldemort. Acesta avea spatele sfartecat de un blestem care ii era extrem de familiar lui Severus deoarece el insusi il scrijelise in cartea sa de potiuni, in urma cu un an.
Il vazu pe Rosier indreptandu-se cu o potiune total gresita si cu intentia de a o turna direct pe rana. Severus se ridica brusc si se repezi printre ceilalti, impingand mana Devoratorului in ultima secunda.
-Nu turna porcaria aia!
Pocalul se rasturna pe pamant si lichidul galbui se imprastie peste tot. Rosier nici nu avu timp sa reactioneze inainte ca Severus sa inceapa a murmura contra-blestemul. Ranile de pe spatele Lordului Intunecat se inchideau rand pe rand in timp ce toti se uitau cu incertitudine si uimire unul la celalat.
-Carati-va! Urla vocea lui de neinduplecat.
Cu totii se imprastiara, inclusiv Severus.
*
Cateva luni mai tarziu...
-Severus, daca tii la viata ta, ai face bine sa dispari!
-De ce, Avery, ce se intampla?
-Misiunea din Franta a esuat. Ne-a blocat intrarea Ordinul Phoenix si Lordul Intunecat e mai furios ca niciodata.
-Cine anume a facut asta?
-Din Ordin. Cercetasii aia tampiti care ne-au scapat printre degete in iunie. Au adunat mai multi francezi si ne-au dat planurile peste cap. Si de data asta au scapat fir`ar sa fie! Da` las` ca ii prindem noi cand se intorc, fara griji.
Avery stranse nervos din pumni in timp ce Severus zambi usurat, pe ascuns.
*
Imediat dupa infruntarea de la sfarsitul anului sapte, Severus pierdu complet notiunea timpului. Nu inceta sa-l uimeasca ce mult i se schimbase viata. Acum traia singur intr-un conac care era doar al sau, beneficia de increderea absoluta a Lordului Intunecat care nu il punea niciodata la munca de jos si mai presus de toate, avea parte de respectul la care nu visase vreodata. Nu se gandise niciodata ca statutul sau va deveni o povara si cu atat mai putin o pedeapsa pentru prostia pe care tocmai o facuse inconstient. Si totusi, acum umbrele unui trecut nu atat de indepartat pe cum crezuse il determinau sa scotoceasca neincetat prin biblioteca dupa o raza de speranta. Nu isi putea aminti nicicum titlul cartii. Auzi soneria si stiu ca mai avea o singura incercare inainte ca cei trei Devoratori sa intre:
-Accio ,,Cartea Magiei Negre''! Accio ,,Cartea Intunecata''! Accio ,,Cartea Ororilor''!
Intr-un final nimerise titlul care il cauta. Facu restul cartilor sa se aseze la locul lor pe rafturi si o puse pe ultima langa semineu, pe fotoliu. Apoi se duse sa-si primeasca musafirii deosebit de voiosi. Yaxley si Avery aveau zambetele intinse de-a lungul fetei si amandoi adusesera vin-exploziv-argintiu. Pe fata lui Regulus Black, in schimb, se citea faptul ca venise obligat de imprejurari. Severus ii pofti inauntru si dupa ce le dadu voie sa bea cat poftira le chema pe cele doua vrajitoare din Franta, respectiv Belgia, ce stateau la Conacul Prince din ordinele lui Voldemort. Ajutasera intr-o misiune importanta cu o saptamana in urma iar Avery si Yaxley dezvoltasera o slabiciune pentru ele.
Atingandu-si scopul, Severus ii lasa pe cei patru singuri, petrecand in toata regula, si il pofti pe Black sa se aseze langa el pe canapea. Semineul ii incalzea fata palida de emotie. Daca cineva ar fi aflat ca ii daduse indicii intentionat ar fi avut probleme grave.
-In sfarsit esti si tu Devorator.
-Ihm... raspunse acesta pe sub barbie.
-Relaxeaza-te! O sa vezi ce mult o sa-ti placa.
Il vedea cum privea incruntat spre foc.
-Mai devreme citeam cartea asta de plictiseala.
Severus batu cu incredere ,,Cartea Ororilor''.
-Nu-mi place sa te vad asa de ingrijorat. Imi placea cand erai glumet. Nu uita ca tu mi-ai zis prima data ,,Printul Semipur''.
Regulus zambi nostalgic.
-Cartea asta-i foarte rara, dar sunt sigura ca o sa-ti placa. Ti-o imprumut.
I-o intinse lui Regulus care nu protesta ci doar ii multumi infundat.
Severus stia prea bine ca cel pe care incerca sa-l bine-dispuna cauta neincetat metode de a-l dobori pe Lordul Intunecat si spera ca indiciile pe care avea sa i le dea o sa-l duca pe drumul cel bun.
-Tu crezi ca noi, Devoratorii ar trebui sa ne temem de ceva?
Regulus pufni plictisit.
-Cel mai mult cred ca ne temem de Lordul Intunecat.
-Si normal! Aproba Severus. Dar oare el, el de ce se teme?
Vazu exprsia lui Regulus schimbandu-se si isi dadu seama ca nu se gandise pana atunci la asa ceva.
-Nu stiu ce sa zic. Poate de Dumbledore.
Severus rase sec. Stia ca vorbele lui purtau un oarecare adevar insa nu era acesta adevarul pe care il cauta.
-Ce i-ar putea face si Dumbledore?
-L-ar putea omori de exemplu, raspunse pe un ton evident.
-Bun raspuns, reflecta Severus, prefacandu-se. Tocmai mi-ai dat o idee. Cred ca cel mai mult se teme de moarte.
-Nimic neobisnuit in asta, replica Regulus.
Incepea sa-l impotmoleasca.
-Hm! Poate. Dar cati ar fi in stare sa faca ceva pentru a fi nemuritori?
-Nu inteleg.
-Ah, da-i pace! Am citit prea mult din cartea care ti-am dat-o.
Daca Regulus nu ar fi deschis cartea exact la capitolul horcruxuri si nu ar fi zambit de parca tocmai descoperise cel mai tainic secret, Severus ar fi putut jura ca in urmatorul moment ar fi urlat la el: ,,Haide, prostule! Prinde-te ca vreau sa te ajut subtil!''
Pe tot parcursul discutiei ce urma, Regulus nu reusi sa fie deloc atent. Gandurile ii zburau aiurea si parea sa fie intr-o dispozitie de milioane. Severus nu mai avea nevoie de alta confirmare. Acum tot ce putea sa mai spere era ca Regulus sa-i distruga horcruxurile, inainte ca acesta sa ajunga la Lily Evans, acum Potter, spre dezamagirea profunda a lui Severus.
Cand, intr-un tarziu, Yaxley si Avery se impleticira spre iesire, il vazu si pe Regulus pasind nesigur in urma lor. Incepea sa regrete ca ii daduse indiciile respective si era din ce in ce mai convins ca nu va fi in stare sa-si duca la bun sfarsit planul de a-l elimina pe Lordul Intunericului. Atunci isi dadu seama ca era timpul sa apeleze la ultima persoana la care s-ar fi dus un Devorator: la insusi Albus Dumbledore.
*
Acum ca era o persoana de incredere a lui Voldemort, avea acces la una din ascunzatorile sale. Statea aplecat peste balcon cu o sticla aproape goala de wisky-foc, asteptand. Din nou astepta… mereu astepta!
Seara rece de octombrie ii ingheta membrele si prin narile sale ieseau aburi ce se ridicau spre cerul incetosat. Oricat de puternic era mirosul de pamant umed, tot nu reusea sa-l perceapa datorita frigului. Pleoapele ii erau grele de la cat bause, semul intunecat nu-si pierduse deloc din intensitate si ii ardea pielea de marmura.
Stia ce anume ii va curma asteptarea. Doi Devoratori il trageau de brat pe Peter Pettigrew spre intrarea in ascunzatoare. La putin timp dupa ce disparura din raza lui vizuala auzi o usa de metal trandindu-se asurzitor si stiu imediat ca sobolanul acela era in camera de langa balcon. Si mai stia ca in cateva minute va fi dus in camera Lordului Intunecat unde ii va trada pe Lily si Potter. Mii de ganduri nebune ii trecura prin minte. Ar fi putu sa intre inapoi in camera si cu o singura miscare de bagheta l-ar fi omorat pe loc si atunci totul s-ar fi rezolvat. Apoi, prin mijloace miraculoase ar fi disparut si el. Insa nici nu avu timp sa isi termine gandul, ca o alta usa fu trantita in lateral si cei doi Devoratori il impinsera in incaperea lui Voldemort. In nici zece secunde acesta iesi, tarandu-l pe Sobo in urma sa si strigandu-l pe Severus.
-Fa ce vrei cu el! ii spuse malefic. Am o profetie de impiedicat.
Ramas singur in camera cu Pettigrew, Severus se aseza in genunchi langa el, pe jos. Il privi cu o compasiune sarcastica direct in ochi, iar cand acesta ii raspunse privirii, isi incrunta sprancenele brusc si lasa intreaga sa manie sa se reverse asupra lui. Il apuca cu ambele maini de gulerul robei si il smuci atat de tare incat il zdrobi de perete dintr-o singura miscare. Apoi il ridica deasupra capului, il lipi din nou de zidul masiv de piatra si astepta asa pana cand acesta inceta sa mai gafaie dupa aer. Ii dadu drumul brusc, lasandu-l sa se prabuseasca din nou pe podea.
-Severus, te rog ! spuse vocea pitigaita.
-Ce ma rogi ? Ha ? Ce ma rogi? Repeta Snape cu viteza, dupa care il imbranci cu piciorul.
-Iarta-ma! Potter e un idiot! Nu trebuia niciodata sa radem de tine. Jur ca regret!
Pettegrew nu intelegea nimic. Era inutil. Il lua din nou de guler si il scutura inca o data.
-Unde e?
-Potter?
-Da! Potter si sotia sa, scuipa Severus, cu o privire necrutatoare.
*
Strazile din Pestera lui Godric erau complet pustii. Inca nu se aflase despre atacul asupra ascunzatorii sotilor Potter. Singura persoana care se afla in fata casei era Severus Snape. Bagheta ii tremura in mana mai rau ca niciodata. Dadu in laturi usa de la intrare si inainta in hol, calcand peste cioburi si scanduri rupte. In bucataria din stanga nu se vedeau urme ale unei batalii, desi geamurile erau facute tandari si un ibric uitat pe soba suiera neincetat. Camera de zi, in schimb, era complet ravasita. Mobila fusese folosita pe post de arma in batalia ce tocmai se daduse. Severus urmari cu groaza fiecare detaliu al dezastrului. Ii era teama de ceea ce va descoperi daca va da la o parte ramasitele. Cand fu pe punctul de a-si lua inima in dinti si de a cauta raspunsul la intrebarea care il chinuia cel mai tare, suieratul ibricului se impleti cu scancetul unui copil. O lua la goana pe scarile rupte, punandu-si sperantele in zgomotul ce venea din dormitor. Niciodata nu ii batuse inima atat de repede.
Si atunci vazu ceva ce in ultimile cateva luni sperase cu incapatanare absurda sa vada. Lily statea aplecate peste patutul micutului care facea atata galagie, incercand sa-l linisteasca. Da! Era chiar Lily! Imaginatia nu ii juca feste. Nu putea sa-i confunde parul matasos si mainile-i gingase.
Acum tremura din toate incheieturile. Abia reusi sa inainteze cativa pasi in incapere. Calca pe o scandura si scartaitul o facu pe Lily sa tresara, scotandu-si bagheta si indreptand-o spre pieptul lui Snape.
Acesta ramase pe loc si nu mai putu sa se gandeasca la absolut nimic, acum ca ochii ei, inlacrimati cum erau, il priveau din nou. Ridica bratele si simti cum bagheta i se strecoara printre degete, intr-o cadere surda se rostogoleste pe podea si buzele incep sa-i tremure. O vede pe Lily cum isi ascunde fata in maini si scapa la randu ei bagheta. Apoi o ia la goana spre el si i se arunca la gat, incolacindu-si bratele in jurul lui. Severus, la randul sau, o cuprinde de talie si o tine in bratele sale atat de strans incat picioarele nu-i ajung jos. O aude suspinand de durere si simte cum pieptul ei urca si coboara brusc, dar nu-i da drumul. O strange si mai tare.
Intr-un final se aseaza, cu ea in brate, pe scaunul de langa patul copilului. Lily isi sterge lacrimile si intreaba curajos:
-L-a omorat, nu-i asa?
Severus nu stie cum sa-i raspunda si o strange din nou in brate, insa ea nu mai da niciun semn ca ar vrea sa mai planga.
-Severus, trebuie sa plecam, ii spuse hotarata.
-Da. Hai sa-l luam si sa mergem!
Severus se uita lung la copilasul ce tocmai inchisese ochii. Lily il mangaie duios pe frunte. Abia atunci Severus observa o zgarietura ce semana foarte bine cu un fulger.
-Am facut vraja-oglinda pe care o stiu de la tine. Dar uite, nu mi-a iesit chiar bine... si totusi, s-a intors blestemul impotriva lui. Severus, spune-mi te rog ca si el a murit! Cel-Ce-Nu-Trebuie-Numit. Trebuie sa stii.
Isi aseza o mana pe umarul ei.
-Din pacate, exista metode prin care se poate intoarce. Cu siguranta nu se poate spune ca a murit.
-Vai, nu! Isi ingropa iarasi fata.
-Dar nu-ti fa griji, voi avea grija de tine si de copilul tau. Nimeni n-o sa va faca rau.
Hohotele de plans pusera din nou stapanire pe ea. Printre lacrimi, Severus deslusi :
-Nu e copilul meu !
-Lily, te rog, linisteste-te! Nu stii ce vorbesti
-Severus, nimeni nu trebuie sa afle ca traiesc. Si Harry trebuie sa ramana aici. E destinul sau. Daca ai degand sa ma ajuti, fa-o acum! O sa-ti explic totul.
Se uita la chipul ei ravasit. Dupa doi ani in care fusese Devorator auzise multe lucruri nesabuite si nimic nu il mai mira.
-Sigur ceea ce zici nu e din cauza socului?
Ea ii apuca fata in ambele maini si il privi adanc in ochi.
-Sigur, sopti ea.
-Bine atunci. Gerry Jr!
Cu un poc discret, in camera darapanata aparu un spiridus extrem de mic ce facu o plecaciune adanca si respectuasa.
-Buna seara, stapane !
-Gerry Jr o sa te duca la Conacul Prince, in biblio... mai bine in camera de mai intreb o data: esti sigura?
Nu putea s-o lase pe Lily sa fie de fata la ceea ce urma sa faca.
Lily aproba din cap, apoi se intise peste patutul baiatului si il saruta.
-Adio Harry! Sper ca totul sa iasa asa cum a vrut mama ta. O sa am grija de tine chiar daca nu iti voi fi alaturi. Si sa stii ca mama ta si cu mine te-am iubit mereu.
Suspinand din ce in ce mai tare, se apropie de spiridusul de casa si disparura amandoi.
Ramas singur, Severus se vazu nevoit sa construiasca ceva ce il ingrozea mai mult decat orice altceva: cadavrul lui Lily. Pe masura ce avansa, ceva se schimba in interiorul sau si in doar zece minute cat ii lua sa termine, toata pasiunea lui pentru Magia Neagra sa transforma treptat in dispret, scarba si ura. Acele zece minute de oroare fusesera suficiente ca sa distruga o pasiune ce il ardea decand descoperise ca exista. Tulburat complet se uita pentru o ultima data, inainte de a pleca, spre micutul ce se agita intre paturi. Oricine i-ar fi vazut ochii verzi ar fi putut jura ca erau ai lui Lily. Dar Severus, care ii iubise atat de mult, vedea acum clar ca erau doar identici cu ai ei.
*
Nici nu deschise bine usa camerei de zi, ca Lily il si intampina:
-Ai reusit?
El aproba trist.
-Lily, ce s-a intamplat defapt?
Ii cuprinse umerii cu ambele maini si o aseza pe canapea.
-Eram singuri in casa si la un moment dat s-a auzit o bubuitura si atunci am stitut ca ne descoperise. Eu am fugit sus sa am grija de Harry si James a ramas jos.
Severus ii mangaie parul intelegator. Nu vroia sa o forteze sa-i spuna ca James murise.
-Si sus ce s-a intamplat?
-Nu stiu din ce motiv nu vroia sa ma omoare.
Severus stia: fiindca i-o ceruse el.
-La un moment dat am crezut ca se razgandise pentru ca m-a trantit la pamant cu o vraja care semena cu Avada Kadavra. De acolo tot ce imi amintesc e ca l-am vazut aplecat peste Harry, pregatit sa arunce blestemul de neiertat asupra lui si n-am stitut ce sa fac decat sa pun vraja-oglinda intre ei doi. Dar am lasat o crapatura... stii ca nu imi iesea bine. Macar i-a lasat doar o zgarietura. Saracutul, o sa ramana cu cicatrice.
Lacrimile ii invadasera din nou ochii.
-Si daca nu e copilul vostru, atunci al cui e?
Se uita pierduta la chipul chinuit al lui Severus.
-E copilul lui James, dar nu si al meu. Vezi tu, profetia spunea ca parintii baiatului nascut la sfarsitul lui iulie l-au infruntat pe Lordul Intunecat de trei ori, iar mama lui Harry nu a facut-o decat de doua si atunci nu l-ar fi insemnat niciodata ca pe egalul sau. Asta ar fi provocat un adevarat dezechilibru, asa ca a trebuit sa ma prefac ca sunt mama lui.
-Stai stai! Ia-o mai incet! Nu inteleg nimic... decand crezi tu in profetii?
Se uita in gol ca si cum ar fi incercat sa-si dea seama ca trebuia sa existe raspuns la intrebarea respectiva.
-Am continuat sa sper ca nu te poti baza pe asa ceva pana in momentul in care mi-ai zis ca el se poate intoarce, ca nu a murit.
-Bun, si de ce nu l-am luat cu noi?
Pentru a mia data in seara aceea, isi acoperi fata cu mainile.
-Pentru ca asa a vrut mama lui, abia deslusi Severus.
-Dar cine e mama lui?
O bataie in usa il impiedica sa afle raspunsul. Spiridusul de casa isi facu intrarea, aplecandu-se pana jos.
-Stapane, mult-stimatul Albus Dumbledore va asteapta acum in biroul sau din Hogwarts.
Se uita cand la spiridus, cand la Lily.
-Sigur vrea sa-mi spuna ca ... ai murit.
-Du-te! Si sa nu-i spui nimic, te rog! Ai incredere in mine.
***
Strabatuse intregul domeniu, lasand salcia in urma, iesind prin portile de fier ale castelului. O silueta aparu de nicaieri.
-Severus, tu esti? McGonagall il privea pe deasupra ochelarilor. De ce nu vii cu noi sa sarbatorim?
-Am lucruri mai importante de facut, veni raspunsul sec si indiferent.
Femeia se uita indignata cum barbatul Disparu.