Capitolul 11

Dulcea răzbunare

Luni de dimineață, toți elevii din Hogwarts se aflau în Marea Sală bucurându-se de bunătățile de la micul dejun. Toți, în afară de micuța fată Viperină cunoscută și ca „Prințesa întunecată", care aștepta în spatele ușii principale cu un sul de pergament în mână.

În curând auzi vocea pe care o aștepta:

- Ai adus tema, Mortrand?

Ea nu zise nimic, doar îi întinse pergamentul.

- Uau, Prințesă Întunecată, te-ai întrecut pe tine însăți! Doi metri și jumătate despre decocturile din mătrăgună! Dacă asta nu-mi scoate un 10, nimic nu o va face!

„Atunci ar trebui să te consolezi de pe acum cu gândul...Numai 10 nu o să iei tu cu chestia aia." își zise ironic Rosabella. Îi venea să râdă în hohote, dar la exterior își crease o mască de copil supărat că trebuie să facă tema altcuiva ca să scape de detenție.

- Încă două săptămâni de 10 și m-am scos! zise el, îndreptându-se spre sala de mese. Fata așteptă puțin și intră și ea, așezându-se la masa Viperinilor. Toată durata micului dejun nu se uită însă la masa Cercetașilor.

Jumatate de ora mai tarziu, Cercetasii de anul doi aveau ora de Potiuni cu Ochi-de-Soim. Cei patru strengari se indreptau spre beciul bine-cunoscut, gandindu-se la urmatoarele lor peripetii - si la prima sa nota de zece la materia respectiva, in cazul unuia dintre ei.

In clasa era intotdeauna galagie, caci profesorul nu prea se pricepea sa-si controleze elevii - dupa spusele lui, asta era fiindca nu dorea sa-i persecute. Asa era insa firea lui Horace Slughorn, caci batranul profesor de Potiuni se reintorsese la Hogwarts, cuprinzandu-l cu vreo zece ani in urma nostalgia predatului. Si cum la aceasta materie nu se gaseau profesori la toate colturile de strada, directorul Magophilus fusese mai mult decat receptiv la cererea lui.

Acesta isi si facu aparitia la vreo zece minute de la inceputul orei, timp in care James si ai lui reusisera deja sa facă un ceaun să leviteze și să transfigureze una din mese într-un șarpe galben, speriind câteva fete de la Ochi-de-Șoim.

- Gata, gata, copii, faceți liniște, spuse Slughorn. Nu că i-ar fi reușit vreodată.
- Domnule profesor! urlă una din fetele de la Ochi-de-Șoim. E un șarpe pe jos! Potter l-a făcut să apară!
Slughorn aruncă o privire mirată asupra scenei și întrebă mirat:
- Dar aici de ce lipsește o masă, domnișoară?
- Nu înțelegeți? Potter a transformat-o în șarpe...Luați șarpele de aici! continuă să strige ea speriată.
- A fost doar o glumă, domnule profesor, zise James râzând.
- Sigur că da, completară ceilalți.
- Vedeți, fetelor? Nu trebuie să vă agitați așa. A fost doar o glumă nevinovată. Acum, James, fii bun și transfigurează masa la loc, ca să începem ora. Profesoara Haltfire trebuie să fie mândră de tine!

Băiatul făcu așa cum i se spuse, mai mult pentru că mica lui farsă își atinsese scopul. Ce fricoase erau fetele alea, parcă erau Astropufi. Dar, în fine...Avea lucruri mai bune de făcut, cum ar fi să contempleze momentul când avea să primească primul 10 de la Poțiuni.

După ce Slughorn se așeză la biroul său, se gândi pentru o clipă ce avea de făcut pe ziua de azi, apoi își aduse aminte:
- A, da. Să vă dau înapoi temele. Încep să uit din ce în ce mai repede. Mi-ar trebui un Amintește-ți tot...Dar să nu mă abat de la subiect. V-am verificat temele - unele sunt absolut magnifice! Câtă dedicație, câtă pasiune pentru decocturile care folosesc mătrăgună! Dacă n-aș fi așa bătrân, v-aș invita în clubul meu...dar acum nu mai am nici timp, nici vlagă...Ce păcat, erau vremuri așa de bune...

James începu să se enerveze. De ce nu împărțea temele alea odată? Cui îi păsa de clubul lui antic despre care și așa aducea vorba în fiecare oră? Își și imagina expresia de pe fețele prietenilor lui când aveau să audă: „Și James Potter primește 10 cu felicitări!". Da, avea să fie frumos.

Slughorn se hotărî într-un final să revină la subiectul temelor.
- Deci, le-am citit pe toate cu foarte mare atenție și le-am și notat. În general, ați primit note mari și foarte mari, de opt și peste.

Imediat se auziră murmure prin clasă. Era prima oară când luau cu toții atât de mult.
- Gata, liniște, copii! Altfel nu o să mai auziți ce vreau să spun! Așa, bine...Deci, unde eram? La clubul meu, nu? A, nu, stați, vă împărțeam temele. Notele sunt foarte mari, chiar excepțional de mari, cu o singură excepție de altfel regretabilă care a luat nici mai mult, nici mai puțin decât zero...

James îi dădu un cot lui Apollo, care stătea în stânga lui.
- Să vedem cum l-o fi chemând pe fraierul care a luat zero.
Glasul profesorului răsună în întreaga clasă:
- James Potter.

Elevii ambelor clase rămaseră muți. Știau ei că James nu prea înghițea ora de Poțiuni, dar ... să facă o temă de nota zero? Protagonistul era însă cel mai palid dintre toți. Ce auzise? Își auzise...propriul nume? Și ce notă primise?

- Da, James, îmi pare rău să îți dau nota asta...Știu că ești un elev bun și ai potențial (aici mai ales cei de la Ochi-de-Șoim râseră înfundat) dar...uite, chiar nu pot să îmi explic această schimbare la tine.
- D...dar, domnule profesor...eu știam că am făcut o lucrare foarte bună!
- Așa zici tu, James? spuse mirat Slughnorn, privindu-l pe sub ochelari. Ia fiți atenți aici.

Profesorul luă tema lui în față și citi de pe pergament, modificându-și un pic vocea:
- „Mătrăguna este o plantă foarte sănătoasă, utilizată de generații și generații de Încuiați la preparea băuturilor răcoritoare."
Cei de la Ochi-de-Șoim râdeau de se prăpădeau. Slughorn continuă:
- „Există cinci tipuri de decocturi care folosesc mătrăguna - cele bune și cele care nu sunt bune."
Acum și Cercetașii începuseră să râdă de prostiile debitate în tema lui James.
- „Plânsul mărtăgunei" - greșeli de scriere, James, băiete? - „în stadiul adult" - nici cu Ierbologia nu te ai prea bine - „sună aproximativ ca...profesorul Slughorn când scapă Polipoțiune pe mâini la ore."

După asta, toți se tăvăleau pe jos de râs, chiar și prietenii lui James. Numai el nu râdea, evident. Și profesorul, căruia nu îi convenise deloc că fusese insultat în asemea manieră.
- Frumos îți șade, James. Să critici asemenea defecte - doar oricărui om i se poate întâmpla să mai scape un pic din poțiune!
Elevii nici nu mai auzeau ce zicea Slughorn, altfel ar fi râs și mai tare - dacă era posibil acest lucru.
- Și voi, faceți liniște!
După vreo cinci minute se liniștiră studenții, însă doar parțial. Atunci el încercă disperat să se apere:
- Dar, domnule Slughorn, nu eu am făcut tema asta, a fost...

Însă brusc își dădu seama că făcuse o gafă. Îi venea să își dea singur o palmă. Slughorn se enervă proabil pentru prima dată de când preda:
- Ce ai spus, domnule Potter? După ce că habar n-ai la ce e bună mătrăguna, nu știi să numeri și își bați joc de profesori...acum îmi spui că ai pus pe altcineva să-ți facă tema? Așa ceva e inacceptabil! Minus treizeci de puncte de la Cercetași! Să facă un elev una ca asta...n-am mai pomenit...

Lui James îi venea să intre în pământ de rușine. Fusese umilit în ultimul hal. Toată ora putu auzi în clasă bancuri despre el. Cu câte litere scrie Potter „mărtăguna"? Cu cinci, că el nu știe să numere! sau Crezi că l-a pus pe Nick Aproape-Făr-de-Cap să-i facă tema? Nu cred, că fantomele n-au tupeul să insulte profesorii! se auzeau din ce mai des în clasă.

Când se sfârși ora, el fu primul care ieși, încă roșu în obraji, urmat îndeaproape de prietenii lui. Își petrecuse ultimele zece minute din viață explicându-le povestea.
- Și zici că Prințesa Întunecată m-a împietrit pe hol și m-a vrăjit să uit totul? zise Evan, stupefiat. Eu nu îmi amintesc chestia asta.
Ceilalți trei îi aruncară niște priviri care denotau semne de întrebare. Apollo continuă însă:
- Auzi, fii fericit că nu te-a blestemat!
- Și de ce ar trebui să fiu fericit, mă rog? Am fost umilit în fața clasei și Cercetașii au primit minus 30 de puncte din cauza mea. De-acum încolo o să mi se spună „băiatul-mărtăgună".

Apollo și Evan se prăpădiră de râs, dar Alcyon le făcu semn să înceteze.
- Auzi, James, nu te supăra pe mine, zise el. Eu cred că ți-a făcut asta intenționat, să se răzbune pe tine. Și-a ales intenționat pedeapsa asta, pentru că era sigură că nu o să citești și tu ce scria în temă și astfel știa că o te faci de râs. Dar...nu poți să negi că a fost una bună. Eu nu m-aș fi gândit la asta.
- Ba știi ceva? Chiar neg. Nu a fost bună deloc...
Și înainte ca Alcyon să apuce să protesteze, James continuă:
- Iar asta, băieți...înseamnă război. Magophilus o să afle despre asta, iar Prințesa Întunecată o să zboare de la Hogwarts cât ai zice „Vâjthaț"!

Astfel, în pauza mare dintre ore, grupul celor patru se îndreptă spre biroul directorului. Alcyon nu avea nici un chef, dar James îl târî oricum după el. Spre surprinderea lor, fură primiți imediat – de obicei, puteau să aștepte mult și bine.

Bătrânul director scria o scrisoare, pe spătarul scaunului său stând o bufniță pentru corespondența oficială. Își ridică ușor ochii din pergament și îi privi pe ștrengari pe sub ochelari.

- Ce ați mai făcut de data asta, băieți?

Și își fixă privirea asupra liderului lor.

- Am auzit niște vești îngrijorătoare despre tine de la domnul profesor Slughorn, James. Tatăl tău nu ar fi fericit să audă asta...

- Exact despre asta voiam să vă vorbesc.

- Crezi că ai fost nedreptățit?

- Mai mult decât atât. Cred că v-ar interesa o anumită informație despre, să zicem...o membră a Casei Viperinilor.

Magophilus îl privi intrigat, la fel ca și Alcyon, care nu credea că o să se rezolve ceva.

- Ce fel de informație? Ia zi.

Partea asta îi plăcea lui James. Își luă un aer important și vorbi de parcă ar fi fost Perfect:

- Joia trecută am văzut-o pe domnișoara Mortrand, din anul intai, mergând pe holuri după ora zece noaptea.

- Hmm...Ciudat. Dar poate să-ți confirme cineva spusele?

- Teoretic, Evan ar putea...spuse el, privind sceptic către prietenul lui, care avea o expresie pe față de genul „N-am fost eu!". Dar Mortrand l-a vrăjit să uite totul.

- Ar trebui să fii conștient că acuzațiile pe care le aduci sunt foarte grave. În plus, Rosabella este o elevă eminentă a acestei școli, nu cred că ar risca detenția pentru așa ceva.

- Normal că sunt conștient! Cine știe în ce chestii dubioase e implicată! adăugă el și mai insistent.

- James, dragule, uite cum se pune problema. Atâta timp cât nu ai dovezi că se întâmplă ceva demn de menționat, eu nu pot să acuz pe nimeni. Bănuiesc că înțelegi de ce.

Făcu o pauză scurtă și apoi adăugă:

- Dar voi doi ce căutați afară din camerele voastre la acea oră?

James înghiți în sec. Iar făcuse o gafă. Proabil că fata aceea îl blestemase să n-aibă pic de noroc.

*
În aceeași pauză, Albus, Rose și Owen nu se îndreptară spre masa de prânz, așa cum făcuseră ceilalți, ci se duseră spre biroul lui Magophilus. Ceea ce trebuiau să-i spună nu mai aștepta întârziere.

În timp ce stăteau în fața statuii care păzea intrarea în birou, Rose comentă spre Albus:

- Dar prietenul tău, Malfoy, de ce nu a venit cu noi? Tu ar trebui să știi.

- Corect. Doar „voia și el să ne ajute", nu? adăugă Owen.

Celălalt băiat se uită urât la amândoi. De ce aveau ei tot timpul ceva contra lui Scorpius? Cui îi păsa din ce casă făcea parte? Cui îi păsa dacă cei din familia lui fuseseră adepții lui Voldemort? El nu era și asta îi ajungea. Dar nu avea chef să se certe cu ei.

- Scorpius are teme de făcut.

- Mda, sigur...De fapt, de ce l-ar interesa pe el să oprească atacurile? Atâta timp cât îi atacă pe dușmanii fostului Știm-Noi-Cine, poate lui chiar îi convine!

- Ajunge, Owen! sări Albus.

Era deja prea mult.

- De ce tot timpul...

Dar statuia îi întrerupse, anunțând că li se permitea intrarea. Magophilus îi privi pe tineri cu ochii lui albaștri.

- Of...Imediat vă ascult, copii, să expediez și eu scrisoarea asta...Luați loc, vă rog.

Așa și făcură cei trei, iar Albus putu să observe că pe plic scria Către Ministerul Magiei. Oare ce treburi importante avea de transmis directorul școlii Hogwarts?

- Pentru numele lui Merlin, nu am și eu o pauză liberă...zise el, dându-i drumul bufniței cu scrisoarea. Apoi, de parcă atunci ar fi remarcat că un Potter se afla în încăpere, adăugă către Albus:

- Acum câteva minute au ieșit fratele tău și prietenii lui. I-am trimis în detenție pe doi dintre ei – din nou. Dar tu nu ești ca ei – voi nu sunteți. Gata, haideți că v-am plictisit destul. Ce vești îmi aduceți, copii? întrebă Magophilus, de parcă ei ar fi fost reporteri de la Profetul zilei care îi povesteau un articol.

- Nu sunt neapărat vești, zise Albus, neștiind sigur cum să înceapă. E în legătură cu atacul calmarului uriaș, știți, cel de la...

- Știu, știu, băiete, spuse directorul îngrijorat. Continuă.

- Am făcut niște cercetări la bibliotecă și am aflat că cel mai probabil atacul a fost provocat de ... utilizarea Magiei Negre.

- Totuși, sună cam improbabil ca așa ceva să se întâmple la Hogwarts, completă Owen.

- Mai ales că într-una din cărți scria că persoana care îi comandă calmarului trebuie să și privească scena, zise și Rose.

În birou se lăsă liniștea pentru câteva clipe. Magophilus își șterse ochelarii, apoi fu rândul lui să vorbească, oftând.

- Credeți că nu știu, copii? Am predat atâția ani Grija față de creaturile magice. Ce-i drept, se spune că...în cercurile mai înalte de vrăjitori...

Ezită un pic, dar apoi se hotărî să le zică și finalul:

- Se spune că adepții Lordului Voldemort...

Rose și Owen tremurară la auzul numelui, dar Albus nu reacționă în nici un fel.

- ... s-ar fi reunit în secret. Încerc de atâta timp să-i conving pe cei de la Minister de adevărul acestui fapt – până nu este recunoscut oficial, nu se pot lua măsuri. Știți cum zic ei, „dacă nu există, nu avem cu cine să ne batem". Și încep să cred că atacurile nu se vor opri aici. Nu știu ce să mai fac, cum să-i mai apăr pe elevi.

Lui Albus îi veni însă brusc o întrebare în minte.

- Domnule director, ce este Comoara lui Misdow?

Culoarea pielii lui Sapientio Magophilus deveni brusc la fel ca și părul lui nins de vreme.

- De unde știi tu de Comoara lui Misdow, băiete? Chestiile astea sunt secrete de nivel înalt!

- Am aflat tot dintr-o carte de la bibliotecă. Iar pagina pe care scria numele lui Misdow este ruptă. Deci, ce este?

- Pe barba lui Merlin, cine ar fi avut îndrăzneala să rupă o foaie dintr-o carte de bibliotecă? Și sub ochii domnișoarei Pince!

Eh, asta nu era surprinzător, gândi Albus. Multe se puteau întâmpla în bibliotecă fără ca Mira Pince să observe. Și cel puțin el știa pe cineva în stare să facă așa ceva – fratele lui. Dar James nu avea absolut nici o legătură cu „Istoria recentă a personajelor magice".

- Trebuie neapărat să vorbesc cu profesorul Azanak despre asta, spuse directorul supărat.

Albus îi aruncă o privire neîncrezătoare. Hervin Azanak nu era nici pe departe un expert mondial în Apărarea contra Magiei Negre.

- Dar tot nu mi-ați răspuns la întrebare, domnule director.

- Ce curios ești, Albus, spuse el surâzând – ceea ce părea ciudat, având în vedere situația gravă în care se aflau. Sincer, nu știu. Într-adevăr, Ministerul a găsit niște scrisori în care se vorbea despre ea, dar în nici una din acestea nu se precizează explicit în ce constă. Tot ce ce știe e că rolul ei este de a readuce la viață persoane decedate.

Albus oftă în sinea lui. Știa deja chestiile astea – exact aceleași lucruri erau scrise și în cartea pe care o citise. Nu-l ajutase cu nimic. Dar oare...directorul știa ce anume citise el la bibliotecă?

- Domnule Magophilus, cine este Misdow?

În aceeași clipă însă intră pe ușă profesorul Azanak. Hipogriful Felfinn deschise brusc ochii, apoi îi închise la loc, plictisit. Celor trei nu le venea să creadă ce ghinion aveau. Exact la momentul culminant...Clar, prezența lui nu aducea nimic bun niciodată.

Hervin Azanak întrebă cu glasul lui obișnuit neutru și sec:

- M-ați chemat, domnule?

- Da, Hervin, spuse el privind îngrijorat către cei trei elevi de anul I. Voi trei puteți să plecați – întrebarea voastră va primi un răspuns mai târziu.

Albus, Rose și Owen ieșiră pe ușă, nemulțumiți. Nu aflaseră mai nimic și pe deasupra problema lor părea să nu aibă rezolvare. Până accepta Ministerul adevărul, puteau să mai fie atacați nenumărați elevi...