Capitolul 14

Misterul lui Misdow – Partea 1

Se spunea despre Cuthbert Binns că era cel mai plictisitor profesor din istoria Hogwarts-ului. Şi deşi Hervin Azanak părea să se străduiască din greu să îl depăşească, profesorul de Istoria Magiei trona pe primul loc de sute de ani.

De fapt, Ambyra Bayrn chiar notase pe prima pagină a manualului de această materie : „Prof. Cuthbert Binns. Declanşează căscatul în lanţ în rândul elevilor încă din 1050 " . Sigur, dacă s-ar fi obosit să le controleze cărţile de studiu, ea ar fi intrat într-o mare belea, dar cu siguranţă nu se putea aştepta la ceva atât de inteligent din partea lui. Şi desigur Binns nu părăsea catedra decât pentru a se duce la cancelarie între ore. Ce-i drept, nimeni nu ştia unde se ducea la sfârşitul zilei. Nimeni din rândul elevilor cel puţin.

Ora aceea nu se anunţa cu nimic mai interesantă decât celelalte. Profesorul-fantomă puse o carte uriaşă pe birou, spuse Cercetaşilor şi Ochilor-de-Şoim la ce pagină să deschidă propriile manuale, apoi se puse masiv pe dictat detaliile unei bătălii mai mult decât pasionante între spiriduşii de casă şi goblinii reformaţi din Irlanda care se petrecuse cu câteva sute de ani în urmă.

Albus era printre puţinii care nu se plângeau. El continua să scrie cu stoicism, deşi în jurul său auzea numai comentarii la adresa lui Binns. Unele nici măcar nu erau justificate, fiind pur răutăcioase. Partea şi mai neplăcută era că Owen şi Rose se aşezaseră de la început de-o parte şi de alta a lui la începutul anului şi aşa rămăseseră. De ce nu era bine? Pentru că ei găseau întotdeauna ceva de vorbit şi, cum Albus era ca un fel de intermediar în calea lor, ori îl puneau pe el să transmită mesajele unul altuia (ceea ce el ura să facă, pentru că era în timpul orei), ori îl puneau să se dea la o parte ca să poată să se contrazică mai eficient. Astfel era imposibil să nu audă şuşoteli, sursele de zgomot fiind în direcţia ambelor lui urechi. Noroc că asta era singura oră de curs unde se întâmplase asta.

Şi el era şi printre puţinii care chiar voiau să fie atenţi. La început, ca orice boboci, toţi erau mai rezervaţi şi făceau linişte, sperând să facă impresie bună. Dar după ce şi-au dat seama că orice ar face, profesorul rămâne indiferent, s-au dezlănţuit. Binns de altfel nici nu le ştia numele. Probabil după atâtea ore în care trebuiau să stea nemişcaţi, simţeau nevoia să sfideze regulile măcar într-un loc pentru a se destinde. Din nefericire pentru Albus, locul ăsta era ora de Istoria Magiei.

La un moment dat, în mijlocul lecturii, el îşi dădu seama că din cauza „bruiajelor" tocmai scrisese pe pergamentul său „în anul 753 goblinii au preluat puterea asupra ultimelor fire de păr de pe chelia lui Binns". Gata, asta era prea mult. Rupse încet o bucată din foaie şi scrise pe ea cu litere mari „Linişte!", plasând bileţelul strategic în faţa lui Owen. Imediat cei doi certăreţi se potoliră şi continuară activitatea monotonă la care îi supunea profesorul. Albus avea un talent surprinzător de a media conflictele între oameni, deşi el nu îşi dădea seama.

După vreo 5 minute însă în care fusese neaşteptat de linişte, prietenul lui parcă iar găsise un subiect de conversaţie. Fu întâmpinat însă de o privire hotărâtă care spunea un clar „Nici să nu te gândeşti". Owen însă îi răspunse în şoaptă:

- Haide, Al...

- Eu chiar vreau să fiu atent, să nu pierd ceva din ce spune...

- Hai, fii serios. El predă cuvânt cu cuvânt din manual!

Apoi, observând expresia mirată de pe chipul lui, continuă:

- Ce, Al? Nu ştiai? Ia verifică.

Albus ridică atunci ochii din pergament şi compară ce tocmai notase cu textul cărţii. Absolut identic. Se părea că profesorul selecta la întâmplare nişte paragrafe şi le dicta. deşi erau la fel şi în manual. Şi atunci, ce rost mai avea? Putea să înveţe direct din carte. Cu toate acestea, ar fi părut foarte ciudat să nu scrie nimic în timpul orei, aşa că răsuflă greu şi continuă să scrie povestea fascinantă care plictisea pe toată lumea, în timp ce Owen dădu să găsească o confirmare şi de la Rose:

- Hei, Rose, nu eşti de acord că Binns...

Dar imediat observă că fata nici nu-şi ridicase privirea din propriul pergament. Imediat ce îşi dăduse seama că pierduse mult prea mult timp vorbind cu Owen, trecuse la scris pentru a recupera. Deloc surprinzător. Într-adevăr, Rose era probabil a doua cea mai interesantă de Istoria Magiei de la Cercetaşi. De fapt...ce materie nu o interesa? Mda, zburatul. La asta nu era bună. Deci exista ceva la care Rose Weasley nu se pricepea, dar el, Owen Carlson, da. Ei, era un singur domeniu, dar bine că exista şi acela.

Tocmai când ora nu părea să devină mai anostă, profesorul-fantomă menţionă în trecere un pasaj care deodată începu să sune interesant pentru un anumit grup:

„în mijlocul celei de-a treia bătălii de la Pyres elfii au fost sprijiniţi de o grupare mistică acum de mult dispărută numită Spiritele Cetăţii, care aveau un cult pentru magia neagră..."

Owen imediat remarcă ceva şi şopti către cei doi din dreapta lui:

- Magie neagră, aţi auzit?

- Şi ce-i cu asta, Owen? spuse Rose neafectată, nedezlipindu-şi ochii de foaie.

Apoi avu o revelaţie.

- Stai puţin...Devoratorii Morţii! Asta e!

- Ar trebui să-l întrebăm pe Binns dacă ştie ceva despre Misdow! E istoria magiei, ar trebui să ştie! şopti Albus către ceilalţi. Dar cine să o facă?

Cei doi băieţi aveau o idee pe cine să scoată la înaintare...Ca să o sugereze mai subtil, Owen formulă astfel:

- Ar trebui să fie cineva deştept, foarte interesat de Istoria Magiei, foarte studios...hmmm... Rose, ştii pe cineva cu această descriere?

Prima reacţie a fetei fu se se înroşească în obraji. După aceea îşi dădu seama că prietenii ei voiau să o pună pe ea să îl întrerupă pe Binns. Şi atunci încercă să scape:

- Albus! E o alegere potrivită, nu?

Corect, la asta nu se gândise. Descrierea i se potrivea şi lui. Dar planul era plan.

- Îţi este frică, Rose? Dacă ar şti părinţii tăi, ce ar zice?

La asta tânăra vrăjitoare se enervă.

- Nu mi-e mie frică, Owen Carlson! Sunt o Cercetaşă! Dar nu fac asta.

Atunci tot Albus interveni.

- Rose, dacă nu vorbeşte cineva, poate n-o să aflăm niciodată cine a fost în spatele atacurilor. Îţi reamintesc că fratele meu e încă în aripa spitalului. Vrei să...

- Bine, am...am prins ideea. O să...vorbesc eu.

Între timp, cei doi avură un scurt schimb de priviri. Albus întotdeauna apela la argumente mai raţionale...

Şi deci Rose Weasley, pentru prima dată de când se afla la Hogwarts (nu că asta ar fi însemnat foarte mult timp), ridică mâna pentru a-l întrerupe pe Binns. Imediat toţi se întoarseră spre ea. Deja nu începuse bine.

Profesorul de Istoria Magiei păru cam iritat de pauza pe care era nevoit să o facă. Doar ajunsese la o parte esenţială a predatului său! Îşi ridică ochelarii cu un deget şi întrebă pe un ton nu prea mulţumit:

- Da, domnişoară? Aveţi vreo întrebare?

Probabil Binns nu ştia nici cum o chema, deşi avea cele mai mari note din clasă dintre fete.

- Ahm...Da, domnule profesor. Ştiţi cumva cine a fost Misdow?

Câţiva elevi tremurară la auzul numelui. Unele veşti se propagau cam repede, deşi ar fi trebuit să fie ceva ştiut numai de ei trei. Lui Albus i se păru că şi Binns avu o scurtă ezitare la auzul numelui.

- Domnişoară! Ce...ce legătură are...asta cu ce predam?

La asta nu se aşteptase. Deşi ar fi trebuit să o facă. Dar trebuia să gândească repede, pentru că dacă nu avea să-i dea un răspuns mulţumitor, avea să refuze să-i răspundă la întrebare. Bine că Rose ştia ceva Istorie a Magiei.

- Are...are legătură, desigur! Ne-aţi povestit în câteva rânduri de Spiritele Cetăţii. Iar eu...mai mulţi dintre noi am aprofundat tema în particular. Şi am dat peste acest nume, iar acum vrem să aflăm mai multe de la dumneavoastră.

Binns îi aruncă o privire întrebătoare.

- Domnişoară! Nu...nu mă interesează acest subiect. Ce învăţaţi în particular este problema dumneavoastră. Pe toţi trebuie să vă pese exclusiv de ce se predă la clasă. Şi dacă tot am ajuns la asta, să continuăm cu a şaptea fază a revoluţiei...

Dându-şi seama că mai târziu ar fi fost prea târziu, Ambyra reacţionă:

- Dar vrem să ştim, domnule profesor!

Şi alţii, din ambele case, săriră în apărarea acelei propuneri. Unii chiar voiau să vadă ce doreau să afle cei trei Cercetaşi, alţii voiau pur şi simplu să audă şi altceva decât lupta dintre elfi şi goblini.

Văzându-se copleşit de cererile elevilor săi, fantoma cedă:

- Bine...deşi nu este deloc ce voiam să vă predau, dar hai...Fac un compromis. Off...

Şi pentru prima dată fu linişte totală în clasă.

- Acum vreo 19 ani – îmi aduc aminte pentru că a coincis cu aniversarea a 514 ani de la ultimul atac al lui Emeric vampirul – aveam o serie foarte slabă de elevi în anul 7 la Ochi-de-Şoim. Cu o singură excepţie, pe nume Daniel Relvin. El era singurul care lua 10 la toate testele, nu ca ceilalţi colegi ai săi, cărora nu le păsa de Istoria Magiei. Întotdeauna am avut numai cuvinte de laudă pentru el – de fapt, aş putea să mă laud că eu i-am descoperit talentul! Da, da...de fapt îmi aduc aminte că într-o lucrare de început de an mi-a descris experimentele făcute de vrăjitorii din secolul VI în căutarea pietrei filosofale cu atâta pasiune că nu am putut să nu-i dau nota maximă!

Albus, Rose şi Owen oftară. Aici începea să devină ca Slughorn. De ce nu putea să treacă direct la acţiune?

Dar Binns continuă:

- Da, şi atunci l-am întrebat cum se făcea că era atât de interesant de subiect. Şi el mi-a răspuns: Oh, profesore Binns, Istoria Magiei este atât de pasionantă! Să poţi să înţelegi cum să devii nemuritor prin negura timpului este de-a dreptul fascinant! Într-adevăr...

Deja devenea prea plictisitor. Cei trei se înţeleseră dintr-o privire şi Rose, acum mai îndrăzneaţă, îl întrerupse din nou pe profesorul fantomă:

- Dar, domnule, ce legătură are asta cu Misdow?

- Păi...nici una. Doar voiam să vă povestesc despre unul dintre elevii mei speciali, care nu îmi punea întrebări în timpul orei, aşa ca dumneata, domnişoară impertinentă! Şi acum, să revenim în final la scopul lecţiilor noastre...

Rose păru să se afunde în scaun de ruşine. Să creadă un profesor despre ea că era impertinentă...Oare chiar aşa era? Prietenii ei se uitară în linişte la ea, încercând să o consoleze din priviri. Nici ei nu îl agreau mai mult pe Binns.

În fine, ceilalţi se apucaseră de mult de scris. Se părea că, cel puţin pentru următoarele douăzeci de minute, revoluţia goblinilor avea să fie singurul lucru despre avea să le povestească profesorul de Istoria Magiei. Deci trebuiau să găsească alte surse de informaţii.