Cateva intrebari
Cand s-a asezat, am inspirat adanc. Doamne, miroase perfect. Asa cum a trebui sa miroasa un barbat adevarat. Sincer, m-am plictisit de toti tipii dati cu parfumuri scumpe si buni de nimic cu care am iesit pana acum. Dar la el? La el e un miros asa placut, ca imi simt genunchii moi. Norocul meu ca stau jos, ca altfel mi-ar fi fost greu sa mentin o pozitie verticala.
Cum sa-l descriu? O aroma nu chiar puternica, proaspata, poate si ceva floral, probabil venind de la gelul de dus. Nu e ceva foarte potent, si cu siguranta nu pot fi sigura ce e. Asta e combinata cu un miros mult mai puternic, ceva cu tente lemnoase. As ghici ca vine de la aftershave-ul lui, dar cine stie cu siguranta? Si pe langa toate astea, un singur miros nasul meu il detecteaza cu precizie. Cel de piele batatorita, desigur, venind de la dusterul pe care l-am vazut purtandu-l mai devreme.
Imprenuna, aceste mici senzatii pe care nasul meu le exploreaza, ma fac sa vreau ca fiecare inspir sa merite, doar ca sa il simt inca putin. Ce naiba e in neregula cu mine, asa deodata? Ar putea crede ca sunt vreo ciudata. Si in circumstantele astea, nu cred ca s-ar insela.
Asa ca, incercand sa imi pastrez normalitatea, ramanem intr-o tacere ciudata pentru cateva minute. Desigur, e un moment stanjenitor pentru mine, asa ca trebuie sa spun ceva.
- Deci, incep sa spun, nestiind macar unde vreau sa ajung. De cat timp locuiesti aici?
- Se fac doi ani in cateva luni.
- Dar inainte?
- Inainte de ce?
- Inainte de a te muta aici, duh.
- Am lucrat in fortele navale pentru doi ani in America, apoi am petrecut cateva luni in Baia.
Auzind de marina, deja mi-l imaginez imbracat in uniforma, oh, una bleumarin. Nu, nu, nu ar trebui sa imi las gandurile sa se indrepte spre un teritoriu periculos. Dar ce sa fac, am o slabiciune pentru barbatii in uniforma, si pariez pe tot ce am ca el arata delicios in una.
- Si ai renuntat? Incerc sa imi mentin aparentele de normalitate pentru a o suta oara in cateva ore.
- Huh?
- La marina, ziceam. Ai renuntat? Tot ce primesc e o incuviintare din cap. De ce?
- Nu e relevant.
Mai, mai, nu e el un vorbaret innascut? Nici nu ma mira ca a avut profesia asta. Raspunsuri scurte, la obiect. Militareste. I se potriveste.
Cum el nu deschide niciun subiect de vorba, mai degraba le inchide pe totate, ma vad nevoita sa imi racai crerul pentru o alta intrebare pentru el, mai putin intruziva de data asta.
Dar sunt salvata de baiatul cu pizza. Asta a fost rapid. Slava domnului ca voi avea gura ocupata cu mancatul si nu cu a face conversatie cu Capitanul Raspunsuri Scurte de langa mine.
- Apartamentul 5-01?
- Da, noi suntem.
Ii platesc tipului, strecurand un bacsis mare (sincer, nu mi-a fost livrat nimic asa repede in toata viata mea), si mai ca insfac cutia de pizza de la el. Reluandu-mi locul pe scari, am deschis cutia si oh, mirosul care m-a izbit mi-a lasat gura apa. Nici nu imi aduc aminte cand am mancat ultima data, dar stomacul meu se asigura protesteaza, scotand sunete aproape neomenesti.
In ciuda foamei mele, nu uit bunele maniere si indrept cutia spre el.
- Tu primul.
Nu protesteaza, si ia o felie, la fel si eu. La prima imbucatura, nu m-am putut abtine si am cam gemut. Surprins, el se intoarce si se uitat la mine, oprindu-se pana si din mestecat.
- Ce? Nu te uita asa la mine. Ador mancarea, okay? Si asta? Cu mana pe inima iti spun ca e cea mai buna pizza pe care am mancat-o vreodata. Asa ca vezi-ti de felia ta. Incerc sa nu ma simt stanjenita, afisand un zambet si fluturandu-mi prin aer felia de pizza.
Pe cand eu imi termin deja a patra felie, in mod incredibil, tipul inca e la a doua felie. Nu felul lui incet de a manca mi s-a parut ciudat, ci felul in care, din cand in cand, se uita la mine cu coada ochiului, parca studiindu-ma, asa cum faci cu un animal in salbaticie, ca sa nu-l sperii. Nu am inteles care-i faza, dar sper ca nu are vreun fetish ciudat pe care nu l-am remarcat pana acum. La o adica, el nu prea primeste o imagine draguta a mea aproape indopandu-ma cu pizza, dar treaba lui, face cum ii place.
Acum ca datoria mea fata de el e platitia si stomacul meu e plin, imi faceam planuri cum sa imi fac iesirea. Dar gandurile mi-au fost oprite de aparitia unei persoane la baza scarilor. Un tip. De asemenea, la fel de inalt ca cel de langa mine. Parul lui e in schimb scurt, tuns militareste, de un blond inchis, contrastand cu ochii mari, de un albastru intens. In mai putine cuvinte de atat, e bun de tot. La naiba, daca stiam ca rusii sunt toti asa de aratosi, m-as fi mutat in tara asta mult mai devreme.
Dar din nou, gandurile mi-au fost intrerupte de noua persoana, de data aceasta pentru ca a vorbit. A spus ceva in rusa, asa ca nu prea cred ca mi s-a adresat mie.
- Aham, i-a raspuns companionul meu.
Alta replica, tot in rusa. Nu-i corect. Nu inteleg si de unde stiu eu ca cei doi nu fac pe loc un plan sa ma ia pe sus si mai stiu eu ce?
Presupun ca privirile confuze pe care le aruncam celor doi l-au facut pe cel de langa mine sa realizeze sitautia mea.
- Oh. Ivan, ea e noua locatara. Locuieste de cealalta parte a holului. Numele ei este... um...
- Rose, spun in timp ce ma ridic si intind mana. Ma bucur sa te cunosc, Ivan.
- De asemenea, Rose. Sper sa te mai vad pe-aici, a adaugat, zambindu-mi in timp ce-mi strangea mana.
Dupa introducerea grabita, cei doi s-au scuzat si au plecat, lasandu-ma iar de una singura.