Rezumat: În care cineva are probleme cu mafia, și o babă aproape că și-o ia în freză.
Avertisment: Această poveste va conține violență, sânge, o grămadă de înjurături, și subiecte ce s-ar putea să deranjeze cititorii. Continuați pe propria răspundere. Mai multe detalii la sfârșitul capitolului.
Capitolul 1: Excursia
Era o zi de vară caldă ca oricare alta. Stăteam în fața mall-ului din Timișoara, mâncând o înghețată de ciocolată în timp ce îl așteptam pe fratele meu Cristi să-și termine examenul de conducere. Eram puțin nervos că nu aveam loc niciunde la umbră și mă bătea soarele-n cap, dar nu aveam ce-i face.
Cristi era plecat deja de 20 de minute, ceea ce pentru mine nu era un semn bun. De obicei ori luai carnetul în primele 15 minute, ori te plimba polițaiul până te pica. Iar eu îmi făceam griji că avea să fie a doua variantă.
După încă câteva minute, un golf mic negru a apărut în trombă de după un colț. S-a apropiat de mine și a frânat brusc la câțiva metri distanță, iar de la volan a coborât Cristi, mulțumindu-i polițaiului.
"Deci?" Am întrebat eu nerăbdător în timp ce m-am apropiat de el.
"Admis," mi-a răspuns Cristi cu un zâmbet larg pe buze.
"Super, hai atunci să mergem. Am planuri pentru noi."
Ne-am apropiat de mașina mea, iar Cristi mi-a tăiat calea spre ușa șoferului.
"Mă lași te rog pe mine, Costi?"
Am ezitat puțin, dar i-am aruncat într-ul final cheile.
"Te las, dar dacă o strici, o plătești," i-am spus în timp ce m-am urcat în scaunul din dreapta.
Cristi a pornit motorul și a intrat încet în trafic. După ce s-a asigurat că drumul este liber, a început să-mi vorbească.
"Ai zis că ai planuri pentru noi..."
"Da," i-am răspuns.
"Deci nu mă ține în suspans!" A răbufnit el. "Ce planuri? Băutură? Cluburi? Party time?"
"O excursie în doi la Băile Lazare," i-am răspuns eu.
La auzul veștii, lui Cristi i-a picat instant fața.
"Nu!" A strigat. S-a încruntat și s-a răstit din senin la mine, ceea ce m-a cam speriat, devreme ce nu îi stătea în fire.
"Ce naiba te-a apucat?" Am întrebat. După câteva secunde de liniște, s-a calmat suficient cât să-mi răspundă.
"Îmi pare rău, dar nu vreau să merg acolo."
"Dar de ce nu?" Am continuat să-l pistonez. "E festivavul verii acolo. Muzică, mâncare, băutură..." am așteptat câteva secunde să-i văd reacția, dar tot bosumflat a rămas. "Gagici..." am încercat o tactică finală, sperând că nu va putea rezista tentației.
"Nu și basta," mi-a răspuns el pe un ton deja nervos.
"Ce naiba? Ai probleme cu mafia pe-acolo?"
"Pur și simplu...am un sentiment rău. Hai mai bine să stăm acasă, luăm vreo două baxuri de bere, și-i chemăm și pe Darius și Deian."
"Bine," am răspuns dezamăgit. "Dacă nu vrei, nu vrei. Ce să-ți fac. O să sun la hotel să văd dacă pot să recuperez avansul pe care l-am plătit..."
Am ieșit din Timișoara și ne apropiam de Vlașnița, micul orășel unde locuiam. Treceam printr-o câmpie deschisă și nu mai erau alte mașini pe drum, așa că eu m-am pierdut în gânduri. Mă întrebam ce l-a apucat pe Cristi mai devreme. Nu era din fire o persoană violentă sau ușor de enervat, și deși nu îi prea plăceau ieșirile, nu s-a plâns niciodată de câte-o excursie, mai ales dacă mergeam doar noi doi.
Pierdut cu privirea în drumul din față, am văzut de-odată o femeie cum a ieșit din lanul de grâu și a intrat pe șosea. M-am speriat și, din instinct, am sărit din scaun, cu mâinile pe volan. L-am tras tare către stânga, și Cristi a frânat puternic.
"Ce dracu ai? Vrei să ne omori?!" A țipat el, speriat.
"Femeia..." am bâjbâit în timp ce am arătat cu degetul drumul gol din fața noastră.
"Ce femeie?"
"Era o femeie pe drum, jur!" Am încercat să mă apăr, surprins să văd că nu mai era nici urmă de ea. "Era înaltă și albă ca varul, avea părul negru, și avea o rochie albă lungă."
Cristi a răsuflat și s-a calmat.
"Bine. Ți-o fi somn, ești obosit și nervos, și ai halucinații," a spus pe un ton surprinzător de calm. "Hai să ajungem odată acasă..."
A pornit din nou motorul pe care l-a omorât și ne-am continuat drumul în liniște. Eu am vrut să continui discuția despre femeia misterioasă, eram sigur că am văzut-o, dar Cristi mi-a tăiat scurt vorbele. Din nou nefiresc lui, dar mi-am spus că probabil era nervos pentru că aproape am provocat un accident, așa că m-am resemnat și am tăcut.
Am ajuns acasă după aproape jumătate de oră. Cristi a parcat mașina în poartă și mi-a aruncat cheile după ce a oprit-o.
"Du-te înăuntru și odihnește-te," m-a rugat în timp ce se căuta în portofel. "Dormi puțin, revino-ți..."
"Tu unde mergi?" L-am întrebat când mi-a întors spatele.
"Mă duc să cumpăr berea aia. Dacă eu am luat carnetul, eu trebuie să fac cinste."
"Okay," am răspuns fără proteste. Se comporta cam ciudat și nu mai știam sigur ce să fac. "Eu îi sun atunci pe Darius și Deian să văd dacă trec pe la noi."
"Lasă că îi sun eu când mă întorc. Tu culcă-te, nu glumesc." A insistat el.
"Bine domnule polițai, mă culc!"
Am intrat înăuntru după ce Cristi a plecat, și m-am trântit în pat să mă odihnesc. Însă cele întâmplate nu îmi dădeau liniște. Eram sigur că am văzut o femeie. Eram sigur că Cristi se comporta foarte ciudat din senin. Dar nu îmi puteam da seama de ce, și asta mă rodea pe dinăuntru.
După jumătate de oră s-a întors și el cu berea. A fost supărat să mă vadă treaz și fumând în bucătărie în loc să fac ce m-a rugat el, dar pur și simplu nu îmi era somn.
"Spune-mi măcar că nu ai ieșit din casă," a spus el din senin. "Nu am nevoie să te apuce halucinațiile pe-afară."
"Dar ce, sunt sechestrat la domiciliu acum?" M-am răstit înapoi, nervos deja pe el. "Mă jur pe ce vrei tu, am văzut o femeie pe drum! Sunt sigur sută la sută!"
"Ai halucinat!" A insistat el. "Dacă chiar era o femeie pe drum, aș fi văzut-o și eu."
"Ce naiba te-a apucat dintr-o dată?!" Am încercat să mă apăr. "De când am menționat excursia ești întors pe dos."
Cristi a oftat adânc. A dat un pas înapoi, a lăsat berea pe masă, și s-a apropiat de usă. Afară soarele apunea și se lăsa întunericul, iar lumina roșiatică a apusului învăluia totul în jurul nostru. Cristi a scos o bere din bax, și o țigară din pachetul meu înainte să-mi vorbească.
"Îmi pare rău, sunt și eu stresat. Era să ne arunci cu mașina în șanț la urma urmei. Dar promit că mă calmez. Ies afară la răcoare, beau o bere și fumez o țigară, și mai vorbim după..."
"Dar tu nu fumezi..." am bolborosit eu, dar el nu m-a mai auzit.
Afară pe verandă, Cristi și-a deschis berea și și-a aprins țigara în liniște. A tras un fum adânc și s-a uitat în gol în timp ce-și răscolea creierii. Soarele a apus complet, iar lumina roșiatică a făcut loc pe cer primelor stele în timp ce întunericul învăluia totul.
"Poți să mi te arăți," a spus după o vreme. "Știu că ne pândești deja de ceva vreme."
La auzul cuvintelor lui, o siluetă slăbănoagă și albicioasă s-a apropiat de poartă. A trecut prin ea și a urmat trotuarul din curte până în fața lui Cristi, după care s-a oprit. Corpul ei emana o lumină slabă și lăptoasă, iar picioarele abia dacă îi atingeau pământul.
"Ce vrei de la noi?" A întrebat Cristi pe un ton obosit.
Silueta a prins încet contur, până ce a devenit femeia de mai devreme. Avea părul lung și negru, era îmbrăcată cu o rochie albă simplă, iar pielea ei era lipsită de orice culoare. Cristi a încercat să o privească în ochi, dar nu a putut deoarece îl încerca o senzație grea de neliniște oricând îi întâlnea ochii negrii și goi.
"Știi foarte bine ce vreau..." a răspuns silueta pe un ton moale și cu ecou.
"Nu!" Cristi a răbufnit și s-a ridicat în picioare. Senzația de greutate sufletească s-a înrăutățit, dar el s-a decis să i se opună. "Știu ce vrei, dar nu îl poți avea! Nu de data asta! Ia-mă pe mine, oricum sunt mai puternic!"
"Nu îl poți apăra de mine," a continuat silueta, calmă. "Destinele voastre sunt scrise deja. Sfera vrea să ajungă la el."
"Ba nu vrea sfera nimic, tu vrei asta. Dar nu îl poți avea, jur pe ce am mai sfânt."
Silueta s-a apropiat încet de Cristi în timp ce vorbeau, iar el a început să tremure în pantofi de neliniște. Gura ei s-a mărit nefiresc de mult, într-un zâmbet malefic.
"Cu puținele fărâme de putere ce ți-au rămas, nu mi te poți împotrivi," i-a spus aceasta. Cristi a dat un pas înapoi în fața greutății, dar silueta l-a urmat. "Oricum nu ai fi putut nici atunci, înainte."
Din senin, Cristi a făcut un pas în față către ea. Și apoi încă unul, și încă unul, forțând-o să dea înapoi. O flacără i s-a aprins în privire, una stinsă de mult și aproape uitată. Iar acum a revenit, atât de puternică și fierbinte încât a speriat entitatea din fața lui pentru un moment.
"Asta rămâne de văzut!" A strigat el.
A lovit cu putere pământul din fața lui cu talpa, și o sabie de piatră densă a sărit afară. A prins-o cu amândouă mâini și a sărit către siluetă, gata să o taie în două. Aceasta a strigat speriată și s-a evaporat din fața lui. Sângele îi fierbea în vene de furie.
"Întoarce-te și dovedește-mi cât de puternică ești!" A strigat Cristi în gol. Vocea siluetei a răsunat prin curte cu un răspuns final, însă aceasta nu a mai prins formă.
"Nu te poți împotrivi sorții..."
Cristi a dat drumul sabiei pe jos, iar aceasta a dispărut înapoi în pământul care i-a dat formă. A luat berea de pe verandă, a dat-o nervos peste cap, iar apoi a intrat înăuntru.
'O să vedem noi cine nu se poate împotrivi.'
"Fă-ți rapid bagajele, plecăm!" A urlat Cristi când a intrat înapoi în casă.
"Ce?" Am întrebat eu, scoțându-mi o cască din ureche.
"Bagaje! Plecăm!" A repetat Cristi.
"Ce? Cum de?" Am întrebat eu, punând pauză la ce ascultam și scoțând amândouă căști din urechi.
"M-am răzgândit. Hai să plecăm, sau o să pierdem festivalul ăla."
Auzind acestea, am uitat complet de ciudățeniile de mai devreme. Eram fericit din cale-afară, deoarece vroiam deja de ceva vreme să văd Băile Lazare. Așa că nu am mai pierdut timpul, și am fugit repede în cameră să-mi fac bagajele înainte ca Cristi să apuce să se răzgândească.
După 15 minute, eram gata. Am împachetat câteva schimburi de haine într-un ghiozdan, m-am schimbat în haine curate, și așteptam în fața mașinii după Cristi. A apărut și el curând, și s-a urcat în dreapta mea fără să zică nimic.
"Să știi că mă bucur că mergem până la urmă," i-am spus după ce am pornit la drum. "Îmi place să ieșim împreună, doar noi doi, și să ne distrăm."
"Și mie îmi place," mi-a răspuns Cristi scurt.
Restul drumului a fost la fel de lipsit de vorbe. Cristi a pornit radioul și am ascultat muzică să umplem timpul, iar el mai ofta adânc din când în când de parcă era supărat. Am vrut să îl întreb de câteva ori ce are, dar m-am decis să nu îl bâzâi și să-i sară din nou țandăra.
Am ajuns la intrarea în oraș în câteva ore. Vârfuri de blocuri și lumini colorate se vedeau de la distanță peste crestele munților erodați care împânzeau zona și înconjurau orașul. Era deja trecut de miezul nopții, însă spre surprinderea noastră străzile erau pline de oameni, muzică, și tarabe cu mâncare ori suveniruri. Am ajuns la hotel, o clădire mică cu câteva etaje la marginea orașului. După ce am parcat mașina, am intrat la recepție.
"Bună seara," am salutat recepționista. Aceasta, o femeie mai în vârstă, ațipise pe birou. S-a trezit când m-a auzit vorbind și mi-a aruncat o privire tăioasă, după care și-a dat seama că sunt un client și a început să-mi zâmbească.
"Bună seara, cu ce vă pot ajuta?"
"Am făcut o rezervare pentru weekend, cameră de două persoane. Ispir Constantin."
Femeia a scos un caiet dintr-un sertar și a început să se uite prin el, mijind ochii la scrisul mărunt. Cristi a ajuns între timp și el în hol, cu bagajele amândurora după el.
"Ți-ai uitat geanta," mi-a spus, și a aruncat-o după mine.
"Uită-te aici, maică," a spus femeia în timp ce îmi adunam hainele ce s-au împrăștiat pe jos. "Ați întârziat puțin, dar camera este încă goală."
La auzul veștii am răsuflat amândoi ușurați. Ne-am făcut griji că avea să ni se ocupe locul, dar din fericire nu a fost cazul. Am luat cheile camerei și ne-am îndreptat direct către ea să despachetăm, însă nu aveam să ne odihnim. Imediat ce ne-am aranjat puțin, am tulit-o în oraș să ne bucurăm și noi de festival.
Pe unul din dealurile înconjurătoare, o siluetă înaltă și slăbănoagă a ieșit dintr-un portal. Lumina slabă a lunii și a orașului de dedesubt nu îi scoteau în evidență decât haina albă și părul lung și țepos dat pe spate, cu clopoței în vârf.
Acesta a băgat o mână în bluză și a scos afară o sferă albastră și strălucitoare. În lumina ei, i se putea vedea petecul ce îi acoperea ochiul stâng, și pielea uscată, plină de cicatrici.
"Unde naiba am ajuns, Yachiru?" A întrebat bărbatul.
O fetiță mică i s-a cățărat de pe spate pe umăr înainte să îi răspundă.
"Nu știu, Kenny. Ne-am pierdut din nou."
S-au uitat amândoi la oraș preț de câteva secunde, Kenny cu dezinteres însă Yachiru curioasă din cale-afară să afle care-i treaba cu muzica și toate mirosurile amețitoare de mâncare. Kenny a băgat sfera înapoi în haină, apoi a făcut un pas înainte spre marginea stâncii.
"Nu contează prea mult unde suntem," i-a răspuns lui Yachiru. "Cât timp nu ne găsesc ceilalți până îmi dau seama cum să activez sfera asta blestemată, pot fi și în fundul iadului pe cât îmi pasă mie."
Apoi, din senin, Kenny a făcut încă un pas înainte. Piciorul lui a înaintat în gol, iar el a plonjat în hăul de dedesubt râzând.
'Deci au ajuns,' s-a gândit Cristi în timp ce și-a ațintit ochii către crestele muntoase. Avea în mână o halbă de bere și stăteam amândoi la rând să ne luăm ceva de mâncare.
"Totul ok?" Am întrebat când l-am văzut paralizat cu berea aproape de gură.
"Da," mi-a răspuns și a luat o gură mare din halbă. "Totul e super."
A/N: Scuze în avans pentru un A/N așa de lung, nu plănuiesc să o mai fac din nou. Nu este necesar să îl citiți, dar vreau să explic anumite chestii despre poveste.
Aceasta este o poveste pe care am început-o de mult, acum mai bine de 15 ani. Prima mea poveste, de fapt, și recunosc că se vede în anumite privințe. Eu și cu un grup mic de prieteni, toți în jur de 10-13 ani la vremea aceea, am început să ne uităm la Bleach, și am iubit anime-ul instant. Și fiind copii, bineînțeles că ne-am decis să creeăm o poveste în care devenim și noi Shinigami. Am venit fiecare cu idei, le-am dezvoltat împreună, iar pe urmă eu le-am scris.
Mult timp a trecut de atunci, iar grupul s-a spart. Dar eu am păstrat povestea asta caraghioasă, și am citit-o de multe ori ca să-mi amintesc de vremurile alea bune din copilărie. Iar acum, m-am decis într-un final să o rescriu și să o postez. Nu am habar câtă lume va fii interesată să o citească, dar vom vedea.
Este o poveste plină de idei nebune, de exemplu dragoni, extratereștrii, și călătorii în timp sau universuri paralele, printre multe altele. Este self-insert despre mine și prietenii mei, dar sper că asta nu va împiedica cititorii să-i dea o șansă. De-asemenea, am început să o scriu când Bleach era mai pe la început (cred că tocmai ce a ieșit episodul când Ichigo a deschis Bankai), deci nu am inclus multe lucruri ce au fost dezvăluite mai târziu în anime.
Și cam atât. Povestea va fii în mare parte la persoana întâi din perspectiva "mea", dar vor fii momente când voi include perspectivele altora, mai ales pe la început. Nu știu sigur cât de des voi posta capitole noi, dar sper că voi reuși să postez măcar două pe lună. Și mai presus de toate, sper să vă placă.