Rezumat: În care toată lumea aleargă peste tot, iar eu fur din greșeală o sferă ciudată.

Capitolul 2: Sfera Denryoku

Noaptea a progresat bine, deși Cristi s-a mai comportat ciudat. După câteva beri însă, i s-a deschis apetitul de distracție, așa că am început să umblăm. De la o tarabă la alta, din bar în bar, până la miezul nopții eram deja amândoi îmbibați bine cu alcool. Râdeam și ne distram, așa că am uitat complet de comportamentul lui ieșit din comun.

Ajunși la un bar cu terasă și muzică live, ne-am oprit la o masă. Am comandat ceva de mâncare să stingem băutura, și ne-am apucat să vorbim.

"Deci cum ți-a plăcut seara până acum?" Am întrebat în timp ce am aprins o țigară.

"A fost okay..." Mi-a răspuns Cristi, străduindu-se să pară indiferent, însă zâmbetul larg pe care îl purta de ceva vreme îl trăda.

"Și ce ai vrea să facem în continuare?"

"Hai să mâncăm, mai bem vreo două beri, și să ne întoarcem la hotel să ne odihnim."

"Sună bine," i-am răspuns. "Mai e și mâine o zi, și sunt cam obosit și eu deja."

Și așa, planul a fost stabilit. Ne-a venit comanda, am mâncat amândoi copios, și am mai dat câte-o bere peste cap înainte să ne îndreptăm cu pași amețiți către hotel. Pe drum am început să glumim și să ne înghiontim unul pe celălalt, spre ușurarea mea. Cristi și-a revenit din supărare, iar asta mă încânta.

Am ajuns în cameră, ne-am schimbat amândoi în pijamale, și ne-am trântit în paturi. După câteva minute, eu dormeam deja buștean, ajutat de alcool și de lipsa de somn. Însă în patul lui, Cristi nu avea somn. Imediat ce m-a auzit că sforăi, s-a ridicat. Și-a luat hainele în brațe și a ieșit din cameră tiptil ca să nu mă trezească.

După ce s-a schimbat, a luat-o la fugă prin oraș.

'Unde naiba ești?'

Pe dealurile înconjurătoare s-au mai deschis câteva portaluri. Din primul a ieșit un tip pompos, cu părul lung și un fular alb la gât, iar în urma lui a ieșit o fată scundă cu părul scurt și ochii violeți.

"Foarte bine," a spus pomposul după ce a observat celelalte portaluri. Al lui tocmai i se închidea în spate. "Văd că au ajuns și ceilalți."

"Unde naiba a ajuns Kenpachi de data asta?" A întrebat fata din spatele lui. Însă el nu a băgat-o de seamă, devreme ce o persoană a sărit de pe alt deal până la ei.

Un bărbat cu părul roșcat, lung, și împletit la spate le-a aterizat în față. S-a oprit în dreapta pomposului, și s-au uitau toți trei peste oraș. După câteva secunde, acesta a vorbit.

"Să ne despărțim și să-l căutăm pe Kenpachi?" A întrebat, și și-a pus o mână pe mânerul sabiei ce îi atârna la brâu.

"Da," a răspuns pomposul. "Dar dacă îl găsiți, să nu vă luptați cu el singuri. Este foarte puternic și așa, dar dacă a reușit să activeze sfera, cine știe cât de puternic a devenit acum."

Fata a înghițit în sec la auzul cuvintelor lui, dar nu a spus nimic. Puteau vedea și alte persoane pe dealurile înconjurătoare, multe dintre care s-au pus deja în mișcare. Așa că au sărit și ei jos de pe stânci și pe străzile orașului, fugind care pe unde în căutarea lui Kenpachi.

'Asta nu-i bine,' s-a gândit Cristi în timp ce s-a oprit din alergat. A început să se învârtă pe loc, încercând să numere toate prezențele noi pe care le simțea prin oraș. 'Nu-i bine deloc.'

S-a aplecat la pământ, a pus amândouă mâinile pe el, și o sabie de fier i s-a format între palme. A apucat mânerul și a scos-o complet afară, dezvăluind o lamă lungă și ascuțită.

'Acum chiar o să am nevoie de asta...'

După ce și-a creeat sabia, a luat-o din nou la fugă pe străzi încercând să îl găsească pe Kenpachi. Acesta s-a ascuns bine, însă Cristi era determinat să îl găsească cu orice preț.

După câteva ore de răscolit orașul, nevoit din când în când să se ascundă de ceilalți urmăritori ai lui Kenpachi, Cristi a luat o pauză să-și tragă răsuflarea.

"Nu mai sunt în formă deloc," și-a spus în timp ce s-a așezat pe o bancă.

Câțiva oameni au trecut pe lângă el în timp ce se odihnea, iar din mulțime, o femeie s-a rupt de grup și s-a așezat lângă el. Au stat amândoi în liniște o vreme, Cristi răscolindu-și mintea și încercând să găsească o soluție, însă neajungând niciunde.

"Deci, cum merg căutările?" A întrebat femeia când a văzut că Cristi nu vorbește.

Acesta a tresărit și s-a întors subit către ea, sărind în picioare. A scos sabia, pe care o ținuse ascunsă lângă el, și a îndreptat-o către ea.

"Calmează-te, sau or să te vadă oamenii," a spus femeia pe un ton plictisit.

"Ce mai vrei?" A întrebat Cristi, dând un pas înapoi.

"Știi, m-am gândit mult și bine la ce ai spus. Este adevăr în ceea ce grăiești, ești mai experimentat decât fratele tău."

La auzul acestor cuvinte, Cristi a aplecat vârful sabiei în jos. Postura i s-a mai relaxat, și s-a apropiat încet de bancă.

"Sunt mai experimentat," a început să-i vorbească, "mai puternic, mai talentat. Dă-mi mie sfera ta blestemată și lasă-l pe el în pace, vei avea doar de câștigat."

"Se poate să fii o alegere mai bună," a început femeia din nou. "Dar apoi, se poate să nu fii. Fratele tău este o pânză albă, gata să fie pictată în orice fel doresc. Tu ești deja dezvoltat..."

"Pot să mă schimb!" A tresărit Cristi când a auzit ezitare în vocea ei. "Pot să devin orice ai nevoie, doar te rog...lasă-l..."

Femeia și-a încrucișat picioarele în fața ei și a căzut pe gânduri. Un zâmbet i-a apărut pe buze înainte să vorbească.

"Foarte bine, îți voi da o șansă," a spus, și s-a ridicat în picioare. "Și ca să grăbesc puțin lucrurile, îți fac și o favoare micuță..."

Nici nu a terminat bine ce a avut de spus, că o siluetă a trecut pe lângă ei ca fulgerul. Cristi a rămas bulversat pentru moment, dar femeia a început să râdă.

"Ce mai stai? Prinde-l," i-a spus lui Cristi printre hohote. "Ți l-am adus, acum du-te și ia-ți sfera."

Cristi nu a mai stat pe gânduri. A luat-o la fugă după Kenpachi cât l-au ținut picioarele. Trecând pe lângă un stand de suveniruri, a apucat o mască din vitrină și și-a pus-o pe față.

'Dacă reușesc,' s-a gândit, 'să nu mă recunoască după...'

A alergat în urma lui Kenpachi pentru câteva minute, însă acesta nu l-a observat. Fugea aiurea prin oraș, de pe o stradă pe alta, fără să-i pese de destinație. Văzând că nu poate să îl ajungă, Cristi a strigat după el.

"Oprește-te!"

Auzindu-l, Kenpachi s-a întors. Când l-a văzut cu sabia în mână, s-a oprit și l-a așteptat.

"Tu cine mai ești?" A întrebat pe un ton plictisit. Mâna lui dreaptă s-a așezat pe sabia ce o avea în teacă la brâu, însă nu a scos-o.

"Asta nu contează," a răspuns Cristi. "Ceea ce contează este că tu ai ceva ce îmi doresc."

Kenpachi a zâmbit la auzul acelor cuvinte.

"Oh, da?!" A întrebat în timp ce a început să râdă zgomotos. "Și ce ar fi aia?" Cristi s-a pregătit să-i răspundă, însă nu a apucat. Kenpachi a băgat o mână în haină și a scos afară sfera. "Asta îți dorești cumva?!"

"Da!" A urlat Cristi. "Dă-mi-o, și nu ți se va întâmpla nimic!"

Kenpachi a început să râdă și mai copios când a auzit amenințarea lui Cristi. A aruncat sfera în aer, și Yachiru a sărit după ea să o prindă. După ce aceasta a aterizat la o distanță sigură, Kenpachi și-a scos sabia și a îndreptat-o către Cristi.

"Dacă mă poți învinge, este doar a ta!"

După ce a strigat asta, Kenpachi a sărit direct la atac. Cristi a reușit să îl blocheze chiar la fix, însă puterea lui era enormă. L-a împins înapoi pe Cristi, care aluneca pe asfalt ca pe gheață.

'Nu-i a bună!'

'Cineva l-a găsit,' s-a gândit pomposul în timp ce s-a oprit.

S-a uitat confuz în direcția unde se luptau cei doi. Prezanța lui Kenpachi o putea recunoaște, însă pe a celuilalt oponent nu. S-a pus în mișcare într-acolo, și în scurt timp, fata cu care a ieșit din portal i s-a alăturat.

"Cu cine se luptă Kenpachi?" A întrebat ea.

"Nu știu," a răspuns pomposul, "dar după presiunea lui spirituală, nu este unul de-al nostru."

"Sau soul reaper măcar," a completat fata.

Au ajuns acolo în câteva minute, și i-au găsit pe cei doi ciocnindu-se în luptă. Strada în jurul lor era făcută praf, plină de tăieturi adânci și cratere în asfalt. Kenpachi a sărit din nou la atac, iar Cristi i-a răspuns cu propria sabie. Lamele lucioase s-au ciocnit între ele cu așa forță încât au scos scântei, însă niciunul nu a dat înapoi.

Fata s-a pregătit să intre și ea în luptă, însă pomposul a oprit-o cu o mână pe umăr.

"Lasă-i să se lupte între ei," a spus, cu privirea ațintită pe cei doi. "Obiectivul nostru este să recuperăm sfera. Nu are rost să luptăm dacă nu este necesar."

Fata a încuviințat din cap și a rămas în dreapta lui, să urmărească și ea lupta. Cristi a împins înapoi sabia lui Kenpachi, cu atâta forță încât i s-a crăpat asfaltul sub picioare. A dat apoi cu sabia în direcția lui, dar Kenpachi s-a ferit chiar la fix de tăietură. Strada s-a umplut de praf, iar când acesta s-a așezat, a rămas în urmă un șanț adânc în asfalt.

"Este puternic," a spus fata în timp ce-i urmărea.

"Da," a încuviințat pomposul. "În ritmul acesta, poate îl va învinge pe Kenpachi de unul singur."

Înapoi în camera de hotel, eu m-am trezit cu gura uscată și însetat. Am luat sticla de apă de lângă pat și am băut câteva guri. Când m-am uitat spre patul lui Cristi, am văzut că el lipsește.

"Yo, ești la baie?" Am strigat în camera goală. Nu am primit niciun răspuns, așa că am strigat din nou. "Cristi!"

Din nou nimic. M-am ridicat din pat, îngrijorat. Am verificat camera și baia, dar Cristi nu era nicăieri. Atunci m-am speriat de-a binelea. Nu îi stătea în fire să plece fără să mă anunțe, dar apoi tot comportamentul lui din ultima zi nu era obișnuit. Îmi făceam griji că a luat-o razna și poate a făcut vreo prostie.

M-am schimbat repede din pijamale, mi-am luat telefonul și portofelul, și m-am pregătit să ies din cameră. Telefonul lui suna în gol, însă el nu răspundea. Am închis apelul și am băgat telefonul în buzunarul de la piept.

"Costi..." am auzit o voce chemându-mi numele în timp ce m-am apropiat de ușă. Am încremenit cu mâna pe clanță.

"Cine-i acolo?!" Am întrebat, speriat.

"Costi..." am auzit vocea din nou, de data asta mai aproape.

M-am întors încet către cameră, îngrozit de ce aș fi putut vedea. Când am observat silueta albă și strălucitoare în balcon, am simțit cum îmi îngheață sângele în vene.

"Costi..." a șoptit aceasta din nou.

Am recunoscut-o instant. Era femeia de pe drum, pe care aproape că am călcat-o cu mașina și pe care Cristi nu a vrut să mă creadă că am văzut-o. Aceasta a trecut prin perdea și prin ușa de sticlă a balconului, intrând în cameră. A venit încet spre mine, plutind parcă de-asupra podelei.

"Costi, te căutam..." a spus.

Când am auzit asta, am simțit un fior rece cum îmi coboară pe coloană. Am deschis ușa apartamentului și am luat-o la fugă cât m-au ținut picioarele, cu ea pe urmele mele. Ajuns în stradă, am continuat să fug fără sens, sperând să reușesc să scap de ea.

"Ar trebui să intervenim," a spus tipul cu părul roșu când l-a văzut pe Cristi tăindu-l pe Kenpachi. A ajuns și el între timp la locul luptei, împreună cu aproape toți ceilalți care îl căutau pe Kenpachi și sfera.

"Nu," a spus pomposul din nou. "Amândoi sunt obosiți. Îi lăsăm să termine lupta, și ne va fi ușor să îi capturăm pe urmă."

Și într-adevăr, așa era. Atât Cristi cât și Kenpachi gâfâiau, plini de sânge și sudoare. Amândoi erau puternici, dar după câteva minute de luptă continuă se putea vedea că Cristi era în dezavantaj și avea să fie depășit eventual. Kenpachi doar se juca cu el.

Văzându-se depășit numeric totuși, și cu un adversar puternic încă neînvins în fața lui, Kenpachi și-a dat seama că se putea să fie învins. Și-a dus mâna dreaptă la petecul de pe față și i-a strigat fetiței.

"Yachiru, pleacă de-aici! Nu vreau să-mi ajungi în cale!"

Aceasta s-a ridicat de pe jos și s-a conformat fără proteste.

"Bine Kenny, să ai grijă de tine!"

"Și tu să ai grijă de sferă," i-a cerut acesta.

Pe urmă și-a rupt jos petecul și l-a lăsat să cadă la pământ.

'La naiba,' s-a gândit Cristi.

Puterea lui Kenpachi a început să crească enorm, în timp ce energia din corpul lui scăpa afară în valuri aurii. Vânturi puternice au început să măture strada, doborându-i pe cei mai slabi dintre urmăritorii lui din picioare.

"Acum începe distracția adevărată!" A strigat Kenpachi, și a sărit din nou la atac.

Cristi nu a mai reușit să îl blocheze. Dintr-o singură lovitură cu latul sabiei, Kenpachi l-a aruncat prin parterul unui bloc din jur și până în strada învecinată. Acesta a aterizat plin de zgârieturi și vânătăi.

Între timp, Yachiru a urmat ordinul lui Kenpachi și a fugit de pe câmpul de luptă. Ceilalți au văzut-o, așa că pomposul a început să dea rapid ordine.

"Duceți-vă după locotenentul Yachiru și recuperați sfera," a spus în șoaptă celor doi de lângă el. "Restul vom rămâne aici și vom avea grijă ca Kenpachi să nu vă urmărească."

Fata din dreapta lui și tipul cu părul roșu s-au conformat. I-au ocolit pe Cristi și Kenpachi, apoi au luat-o pe urmele lui Yachiru să o prindă. Fugeau amândoi cât îi țineau picioarele, însă fetița era mai agilă decât ei.

"Oprește-te odată, Yachiru!" A strigat fata după ea. "Nu știi ce faci, sfera aceea nu e o jucărie! E foarte periculoasă!"

"Știu," a răspuns Yachiru în timp ce alerga. "Dar Kenny o vrea, așa că nu pot să v-o dau înapoi!"

Au mai alergat câteva minute pe urma ei, sărind de pe un bloc pe altul, însă nu o puteau prinde. Tipul cu părul roșu s-a enervat și și-a scos sabia.

"M-am săturat de prostiile astea!" A urlat după Yachiru și a îndreptat sabia în fața lui. "Răge, Zabimaru!"

Sabia lui a început să elibereze energie roșie în timp ce și-a schimbat forma. Lama i-a crescut și s-a lățit, apoi s-a secționat în șapte bucăți pătrățoase cu colți ascuțiți în vârf. Acesta a dat cu sabia către Yachiru, iar aceasta s-a lungit după ea asemenea unui șarpe.

Yachiru l-a auzit strigând și s-a întors, dar nu a apucat să se ferească. Sabia i s-a izbit în umăr, iar când tipul a tras-o înapoi unul dintre colții ei s-a înfipt în umărul fetiței și a adus-o în mâinile lui.

"Dă-mi sfera!" A strigat la ea.

"Nu!" I-a răspuns în timp ce se zvârcolea.

Țepușa i-a făcut franjuri umărul și a umplut-o de sânge, însă a reușit să se elibereze și a încercat să fugă din nou. Dar urmăritorii ei au sărit pe ea și au oprit-o, apoi au început să-i caute prin haine după sferă.

"Am găsit-o!" A strigat fata.

"Dă-mi-o înapoi! E a lui Kenny!" A urlat Yachiru și și-a scos sabia.

Se putea vedea clar că era nervoasă și pusă pe luptă. Corpul îi emana o energie rozalie, iar puterea ei creștea rapid.

"Fugi cu sfera, Rukia! O țin eu pe loc!" A spus tipul.

Rukia s-a conformat și a plecat în timp ce lupta celor doi începea.

"Să ai grijă ce faci, Renji! Mă auzi?!" A strigat Rukia înapoi. "Să dea dracu să nu te întorci viu!"

Renji a zâmbit la auzul acelor cuvinte. Și-a ridicat sabia în fața lui, gata de luptă.

"Costi!" Mă striga silueta de pe urmele mele, pe un glas ce devenea din ce în ce mai strident.

Eu eram speriat din cale-afară, am și uitat de Cristi. Fugeam de rupeam asfaltul și puteam simți că mușchii îmi vor exploda de la atâta efort, însă nu puteam să scap de ea. Era chiar pe urmele mele, la câțiva pași în spate.

"Lasă-mă naibii în pace!" I-am strigat înapoi.

Asta, evident, nu a funcționat. Ci dimpotrivă, părea doar că am enervat-o mai tare. A accelerat după mine, scoțând țipete ascuțite. Eu am tras aer adânc în piept și am încercat să fug și mai tare, deși nu îmi mai simțeam picioarele de la genunchi în jos. Doar frica de ea mă mai împingea înainte.

În timp ce fugeam, am auzit o bubuitură puternică din spatele meu. Am întors rapid capul să văd ce se petrece, și am văzut că silueta dispăruse.

"Doamne...ajută..." Bolboroseam în timp ce gâfâiam.

M-am oprit să respir și să mă odihnesc puțin. Nu știam unde am ajuns și ce ar fi trebuit să fac mai departe. Mi-am dat totuși seama că eram în mijlocul drumului, așa că am pășit spre trotuar, pierdut în gânduri.

'Ce naiba mă fac acum? Să sun la poliție? Să-l caut pe Cristi mai departe?' Mă întrebam.

Ceva s-a lovit cu putere în mine și mi-a tăiat șirul gândurilor. M-a aruncat câțiva metrii buni prin aer, și m-am mai târât câțiva până m-am oprit complet. Eram întins pe burtă, cu ochii închiși, și simțeam durerea impactului cum îmi invada corpul.

Am reușit să-mi deschid ochii și să mă uit în jurul meu, să văd ce m-a lovit. Credeam că poate a fost vreo mașină sau motocicletă, însă eram singur pe stradă. Am văzut doar o siluetă cum a trecut pe lângă mine în viteză, o umbră transparentă și fără detalii.

'Cred că a avut dreptate Cristi, mi-am pierdut complet mințile,' m-am gândit în timp ce încercam să-mi revin. Mă dureau toate, simțeam că m-am julit de la târâș, și capul îmi vâjâia.

Totuși, nu puteam sta în loc. M-am proptit în coate și m-am ridicat. Ceva m-a înțepat în coaste în timp ce mă mișcam, așa că m-am uitat sub mine. Am descoperit că stăteam pe o sferă, pe care am luat-o în mâini să o examinez.

'Ce mama naibii?!'

Sfera era făcută dintr-un cristal semi-transparent, asemănător cu sticla. Era împărțită în două cupole egale, despărțite la ecuator de o linie. Inscripții ciudate în relief îi împânzeau suprafața, însă nu îmi puteam da seama ce spuneau acestea. Nu erau litere pe care le înțelegeam, sau recunoșteam măcar.

Înăuntrul sferei, o ceață lăptoasă bolborosea în vârtejuri și emana o lumină albăstruie slabă. În timp ce îmi plimbam degetele pe suprafața ei, încercând să simt inscripțiile, mi-am dat seama că nu primeam absolut niciun stimul de la sferă. Nu îi simțeam greutatea, temperatura, textura, nimic. Era ca și cum nu aveam nimic în mâini.

Eram complet bulversat de aceasta, și puteam să simt cum gândurile mi se pierdeau încetul cu încetul în timp ce mă uitam în ea. Cu greu mi-am revenit, și mi-am îndreptat privirea în altă parte. Atunci am văzut cum lumina sferei învăluia strada în jurul meu pentru câțiva metrii, dincolo de care totul era întunecat deși erau felinare pe stâlpi.

Am dat să arunc sfera, speriat de aceasta. Avea probabil o legătură cu femeia ce m-a fugărit, și cu care nu vroiam să am nimic de-a face. Însă m-am oprit. Palma îmi era încleștată în jurul sferei, și deși nu știam de ce anume, pur și simplu nu vroiam să îi dau drumul.

'Trebuie să îl găsesc pe Cristi, asta e tot ce contează acum,' mă gândeam în timp ce am băgat sfera în haină. 'Restul ciudățeniilor pot să mai aștepte.'

Am luat-o la fugă mai departe, șchiopătând puțin de la durere și respirând greu.