Hey! Ma plictiseam putin, asa ca, un extra capitol nu strica, nu? :)

Pastele

Cum îndrăzneste sa faca asa ceva? Ce avea de gând să spună? Că tipa era verișoara lui? Că "logodnică" este cuvântul pentru verișoară în rusă? Că aproape mâncându-i fața verișoarei tale e un mod de a saluta zilele astea? Cât de proastă crede că sunt? De ce s-a mai obosit să vină după mine?

Într-un sfârșit, ajung acasă. Sunt udă leoarcă, greutatea hainelor mele tranagandu-ma parca si mai tare in jos. Mă doare atât de tare pieptul încât cred că ceva în mine se va rupe de-a binelea. Poți să mori din cauza unei inimi frânte? Pentru că eu chiar simt că așa va fi. Vreau doar să plec cât mai repede din locul ăsta. Mâine, la aceeași oră, voi fi acasă.

Când mă voi întoarce va trebui să schimb locul în care locuiesc. Nu mai pot sta aici. Ar fi prea greu să trebuiască să-i văd fața în fiecare zi. Nu cred că voi putea să mă controlez si imi e frica sa nu fac vreo prostie.

Mă dezbrac și rămân pe canapea. Mintea imi este goală. Nu mai simt nimic. Sunt atât de amorțita.

Cineva bate la ușa.

- Pleaca! Nu vreau sa iti aud scuzele! Doar pleacă, Dimitri!

Mă doare gâtul de cat tip, dar nu ma abtin. Nu va renunța ușor, simt asta. Dar nici eu nu voi renunța. Nu am de gând să-l las să mă păcălească din nou.

Rămâne acolo și mă strigă pe nume o vreme. Nu am de gând să mai răspund.

În cele din urmă, se oprește. Si slavă Domnului că a plecat.

Ceasul ticăie. E ora patru dimineața. La cinci și jumătate pleacă avionul.

Mă duc la baie să fac un duș. Fața mea e un dezastru. Ochii imi sunt roșii, fața e umflată. Nu-mi pasă.

Dar imi pasa cand vad semnele de pe trupul meu. Aș vrea să-mi rup carnea în bucăți.

Mă îmbrac cu o bluză cu guler înalt ca să nu mai văd semnele. Sunt o amintire constantă a nopții trecute. Mă îmbrac doar cu haine negre, pentru că mă simt moartă pe dinăuntru.

4:45. Ies pe ușă și aproape că mă împiedic de el. Doarme pe podeaua holului, lângă ușa mea, cu spatele sprijinit de perete.

Aproape că râd. Ce încearcă să demonstreze? Rahatul ăsta nu mă va impresiona. Trec pe lângă el și mă îndrept spre iesire.

Încerc să dorm pe toată durata călătoriei, dar continui să visez la atingerile lui pe trupul meu și la cum a făcut dragoste cu mine. Somnul meu e agitat și sunt epuizată.

Când ajung, mă așteaptă ai mei. Par atât de fericiți să mă vadă. Dar tot ce vreau să fac este să plâng în hohote.

- Rose, te simți bine?, mă întreabă mama. Arăți atât de slaba și de palidă. Ești bolnavă?

Da, bolnavă din cauza inimii mele.

- Nu, doar că nu am putut să dorm și sunt epuizată de la zbor.

- Hai să te ducem acasă atunci, spune Abe și mă îmbrățișează.

M-au lăsat în pace în acea zi. În timpul cinei, mi-au pus diferite întrebări despre facultate, prieteni, petreceri, mâncare și sărbători, iar apoi au atins un punct sensibil: m-au întrebat dacă am găsit pe cineva drăguț în Rusia.

- Nu. Nu chiar. Nimeni în mod special. Ce te-a făcut să crezi asta? Nu am găsit pe cineva.

Am părut aproape isterică cu raspunsul meu, dar cum aș fi putut să le spun că aveam o relație falsă cu un bărbat logodit? Cum aș putea să le spun că am făcut sex cu el? Și, pe deasupra, cum vor reacționa când vor afla că este cu aproape șapte ani mai mare decât mine? Trebuie să fiu foarte atentă cu acest subiect, cel puțin până când voi trece peste toate acele rahaturi. Nu cred că voi putea vreodată să le spun despre Dimitri.

Ziua urmatoare:

- Ghici cine s-a întors!, spune Lissa când intră în camera mea.

Când mă vede, fața i se umple de îngrijorare.

- Ce s-a întâmplat, fetițo? Ce e in neregula?

Ea e singura persoană căreia i-am spus despre Dimitri. Când sunt lângă ea, parcă nu mai pot să țin nimic în mine și încep să plâng.

- Ce s-a întâmplat? Spune-mi, Rose. O să ne descurcam impreuna cu asta, doar spune-mi ce s-a intamplat.

- Este logodit.

- Nenorocitul ăla! A cerut-o în căsătorie pe Sydney? Ce măgar! Abia dacă o cunoaște.

- Nu e vorba de Adrian, Lissa.

- Dar cine? Ochii ei se lărgesc surprinși. Nuuuu. Nu se poate.

Dau din cap, plângând si ea mă ia în brațe.

- Și, și el o săruta. Și că după ce noi, după ce noi...

- După ce, Rose?

- După ce am făcut dragoste, Lissa. Nu-mi vine să cred că s-a întâmplat așa ceva. Te rog spune-mi că e doar un coșmar. Nu poate fi adevărat. Nu se poate întâmpla așa ceva.

Îmi mângâie părul, încercând să mă liniștească.

- Am pus fiecare parte din mine în această relație. I-am dat totul. M-am dat pe mine însămi lui.

- Uite, Rose. Nu vreau să fiu personajul negativ în acest scenariu. Dar tu ești doar în faza de negare acum. Trebuie să accepți că acest lucru chiar s-a întâmplat. Trebuie să te confrunți cu asta.

- Dar, dar eram atât de fericiți împreună.

- Nu voi nega asta. Dar el a făcut ceea ce a făcut. Dacă îl voi vedea vreodată, îi voi da foc pentru ceea ce ți-a făcut. Dar acum trebuie să lucrezi cu ceea ce ai. Haide, să te speli pe față.

În zilele următoare am trecut prin toate fazele. Nu credeam că tot procesul ala e pe bune. Dar până nu-l experimentezi, nu-ți dai seama. Cred că am făcut aceleași lucruri când m-am despărțit de Adrian, dar nu a fost atât de rău, pentru că mi-am dat seama că nu am fost cu adevărat îndrăgostită de el. El a fost un fel de înlocuitor ca să pot uita de pasiunea mea pentru Dimitri.

Am ajuns în punctul în care am crezut că voi fi capabilă să-l iert. S-a despărțit de acea femeien, nu? Asa mi-a spus. Aș putea să-l am din nou doar pentru mine.

Apoi, furia a fost cea care a preluat controlul asupra mea, și am izbucnit la orice mic inconvenient.

Dupa aceea, am vrut să fiu lăsată în pace. A fost o binecuvântare că o aveam pe Lissa lângă mine, ca să-mi readucă gândurile pe linia normalității. Nu cred că aș fi reușit să fac asta fără ajutorul ei.

În cele din urmă, am ajuns la concluzia că, de fapt, viața merge mai departe după aceste lucruri. Trebuie doar să le depășești cumva.

Am început să ascult din nou vechea mea muzică, în loc de melodii de despărțire, am mers la cumpărături cu Lissa, m-am întâlnit cu vechii mei prieteni, am ieșit în cluburi și am petrecut Paștele cu părinții mei. M-am simțit bine să iau o pauză și să mă întorc acolo unde puteam fi din nou eu însămi, în preajma oamenilor care mă iubeau cu adevărat.

Și după două săptămâni de la incident, mă simt din nou mai mult ca vechea eu. Pot să inspir din nou, fără o greutate care să mă apese pe piept. În sfârșit, am trecut peste asta. Sau cel puțin așa am crezut.