In primul rand, va multumesc din tot sufletul pentru pareri, fav-uri si msg, ma bucur enorm ca va place si sper sa ramana asa.
Dupa cum am promis, am continuat seria de one-shoturi despre Devoratori.
Aceasta este povestioara lui Bartemius Crouch Jr. (Barty Crouch Jr.). Va avertizez ca este destul de dur si socant. Am avut momente cand imi venea sa ma opresc, mai ales la sfarsit unde este vb despre tatal lui. V-am avertizat, sa nu fiti luati prin surprindere.
Sper sa va placa. :)
Eu sunt
Sunt...sunt...sunt...inca viu. Nu imi e frica insa de ce urmeaza. Nu imi e si nu mi-a fost niciodata teama de nimic.
Teama e cel mai mare tradator, iti taie craca de sub picioare cand te astepti mai putin asa ca ce sens are sa ii cedezi. E ciudat ca uneori e tentant sa ii cedezi pentru ca mult mai comfortabil sa te lasi in voia instinctului, reactiei naturale, animalice a mintii.
Mintea, tradatoarea, te roaga, te ispiteste sa pierzi controlul, incercand sa te convinga ca asa e mai bine, mai mult decat atat te face sa crezi ca asa e normal, iti spune ca asa reactioneaza orice om normal. Dar nu e asa. Daca ar stii toti asta ar fi mai bine. Ce porcarie sa lasi frica sa te controleze. E o dovada incredibila de pura prostie. Deja depaseste slabiciunea si frizeaza cu prostia, iar eu urasc prostia umana pentru ca e nefondata, nejustificata.
Un animal e condus de instinct pentru ca asa a fost construit si nu are de ales. Un om insa, e facut sa gandeasca, sa constientizeze, sa se construiasca pe sine si sa se controleze. Eu am facut asta de cand ma stiu, m-am construit caramida cu caramida pana am reusit sa imi ating idealul meu individual.
Asta sunt si nu am cum sa aleg alta cale. Teama mi-am sufocat-o din fasa, cand doar incoltea, nu am lasat-o sa prinda radacini la mine in suflet. Timiditate, reticenta, esec, toate izvorasc din teama. Cum poti face ce vrei din viata ta, cum ti-ai putea atinge idealurile cu umbra temerilor urmarindu-te peste tot?
Eu sunt tot ce voi nu sunteti. Eu sunt vrajitor. Eu sunt de vita nobila, Eu sunt multumit de viata ce am trait-o, Eu sunt mandru de ce am realizat pana acum. Eu sunt un Devorator al Mortii, Eu am facut dreptate.
Eu mi-am facut datoria, Eu am invins.
Tot ce a contat pentru mine a fost si va fi cuvantul Stapanului meu, singurele borne, singurele lumini.
Suntem superiori prin nastere, eu doar mi-am insusit cel mai natural drept cu putinta, acela de a ii conduce pe cei ce imi sunt inferiori.
Nu imi e scarba de ei, sunt constient ca sunt la fel de oameni ca si mine insa asta nu inseamna ca ar trebui sa imi fie si egali. Si un animal e facut din carne si oase, ca si mine, dar nu il bag in casa, nu il pun la masa cu mine, nu impartim meserii, nu imi e egal, sau mai rau, nu ii dau sa se joace cu un instrument de de putere suprem, ca bagheta magica.
Nu ii poti oferi unui porc obiecte magice – le va morfoli. Desigur, nu sunt atat de inconstient incat sa nu realizez ca inteligenta unui singemal este superioara celei a unui porc dar un sangemal nu a crescut cu magia, el a crescut cu obiectele incuiatiolor si in lumea lor inchisa si meschina – acestea sunt singurele lucruri pe care le intelege si ereditar nu este capabil sa aiba chemarea magica in mod natural. Invata pe de rost, repeta si iar repeta dar nu poate mai mult, prin venele lui nu curge sange magic din cel vechi, antic. Mai mult decat atat, incuiatul nu poate intra in lumea noastra, influentand, schimband, diluand sangele magic cu al lui. Amenintarea e teribila si e surprinzator ca nimeni nu intelege problema, surprinzator de-a dreptul ca nici macar el, in asa zisa lui virtute si cu toata pretentia lui de a fi corect nu a urmat traditia si a decazut asa. Trist.
Sunt sigur ca un val de prostie s-a asezat peste ochii tuturor. Macar sunt sigur ca eu ma port cum trebuie ca sunt constient de ce in jurul me si nu umblu ca un orb fara rost prin lumea asta. Eu sunt corect si responsabil. Eu sunt responsabil pentru lumea in care m-am nascut si pe care sunt dator sa o apar cu orice pret. Singurul fapt de care sunt sigur este ca finalul va fi cel pe care eu il doresc doar daca il infaptuiesc eu. Doar prin stradania si sudoarea fruntii mele imi voi atinge scopul.
Oricum, ce mai am de pierdut? Nimic. Decat pe mine daca nu imi ating scopul pentru care m-am nascut. Unul din aducatorii legii vechi, unul din cei ce prin foc purifica si prin inec spala. Altfel nu poate fi.
Scopul este mult prea pentru ezitari, pentru indoieli. Eu oricum nu mai sunt fiul unui tata demult. Am avut o mama si atat. El m-a dezamagit cu ideile lui smintite si eu nu am nevoie de devieri de la drumul drept. Interesele lui oricum nu erau sincere, nu credea in nimic, nu s-a dedicat niciodata trup si suflet nici-unui scop, om sau ideal. Lordul insa, traieste pentru idealul sau. Lordul intelege lucrurile astea, ma intelege pe mine. Nu suntem prea diferiti, defapt, eu am mai multe lucruri in comun cu Lordul Intunecat decat cu acel barbat care cica ar fi tata. Tot ce el urmaraeste este din interes si nu crede in nimic. Interes si lasitate. Multa, multa lasitate. Din cauza asta, acest os nu e decat un os, o bucata de fibra dura si alba fara valoare.
Acest os e nimic. Acest os este nimicul care a fost el. Iar el nu a fost nimic pentru mine. Nu ca as fi avut nevoie ca el sa fie ceva pentru mine. Efemeritate, declin, insignifiant obiect ce va putrezi in maruntaiele pamantului precum o frunza banala din miliardele de miliarde de frunze banale ce sunt mancate de pamant in fiecare an.
Gura neagra a pamantului, mai neagra decat cerul noptii strangand acest os in ai sai dinti. Coltii sai negri se vor inchide peste albul lucios si limba lui umeda si zgrunturoasa il va dizolva in particelele cele mai minuscule pana insasi existenta lui va fi doar o amintire comica. Un nimic comic.
Eu sunt totul, tot ce el nu a fost. Mi-ar placea sa fie aici sa se vada. Sunt sigur ca revelatia ultimei sale clipe in fiinta il va trezi la realitate. Il va trezi la o epifanie necaracteristica lui. Stiu asta.
Imi vine sa rad privind pamantul cum inghite entuziast nimicul. Dar nu rad. Buzele-mi se dezlipesc de pe dinti si ranjesc la albul penibil ce inca incearca sa razbata prin intunericul umed. Cad in genunchi „tata" si rad, rad in hohote si scuip pe penibilul si meschinul mormant ce ti l-am facut. Scuip pentru ca esti nimic. Sperai sa ingenunchez si sa plang, nu? Sa sufar? Ce gluma! Eu nu mai am pentru cine sa plang!
Eu sunt ce tu nu ai vrut. Eu sunt cosmarul tau si nu e nimic mai perfect decat atat. Nu sunt ce tu in corectitudinea ta ai dorit. Eu sunt eu, nu tu. Tu cu mustatile tale de husar si parul tau lins, cu hainele tale apretate si manierele si regulile si rusinea ta, mania, fobia, rigiditatea, severitatea, inchistarea, frustrarea ta. Cu ticurile si gesturile tale cretine care ma scoteau din minti. Vocea, mersul, gesturile tale, cuvintele, hainele, tabieturile, cele mai mici detalii ce te faceau pe tine ca om – cele mai enervante si exasperante chestii de pe lumea asta.
Ce penibil ai fost tata. Atat de patetic si penibil ca trebuie sa ma rezem de pomul de langa mormantul tau sa nu cad pe jos de ras. Rad si rad pana imi dau lacrimile si cad iar la pamant batandcu pumnii in tarana ce acopera nimicul batatorind-o bine. Pumnii ma dor, durerea ma trezeste, ma face constient ca sunt liber.
In sfarsit sunt eu. In sfarsit nu sunt tu. In sfarsit sunt liber
Se poate intampla orice acum, pot sa si mor, nu imi pasa, voi muri cu lacrimi de fericire in ochi.