- Scuze, ii spun eu uitandu-ma in ochii lui albastri.
- Nu este nici o problema. Te-am lovit? ma intreba el zambind.
- Mnu… tu nu ma poti lovi. Eu da… se pare ca m-am nascut cu aceasta calitate.
- Eii, nici chiar asa. Apropo, nu am facut cunostinta oficial. Eu sunt Edward, imi spuse el si-mi intinse mana.
- Bella, i-am raspuns eu apucandu-i usor degetele calde. Un fior ma trecu pe sira spinarii.
- Incantat domnisoara. Acum daca ma scuzi, am ceva treburi de facut. Ne vom revedea curand, imi spuse el departandu-se.
- Ok…stai putin, il strig eu din urma.
Se intoarse spre mine si astepta.
- La anii tai nu se cade sa fii elev aici. Esti repetent? il intreb eu si zambi la el.
- Vei vedea curand, imi spuse el razand si-si flutura mana in semn de la revedere.
Cred ca fata mea arata ca o capsuna de rosie ce eram. Am zambit si am intrat la Secretariat. Doamna Cope, asa aflasem ca se numeste, era bagata aproape toata sub birou cautand nu stiu ce.
- Buna ziua, v-am adus fisa, am spus eu.
A tresarit si cand a dat sa se ridice, se auzi o bufnitura si apoi cateva injuraturi pe care nu le-am inteles. Se pare ca nu sunt singura care se da cu capul de orice. Cand iesi de sub birou, arata de parca fusese in razboi. Fata ii era rosie, parul valvoi, cateva suvite cazandu-i in fata. O mana o avea pe cap masandu-se din cauza loviturii.
- Buna ziua domnisoara, imi spuse ea strambandu-se de durere.
Am incercat sa nu rad si am lasat privirea in jos, punand hartia pe birou.
- Imi cer scuze ca v-am deranjat… ma retrag acum. La revedere, am spus eu si am tasnit razand pe usa.
M-am indreptat spre parcare. Era aproape goala. Am ajuns la camioneta si m-am urcat in ea. Am pornit motorul iar el a inceput sa raga, pana cand se mai domoli. Am injurat in gand si m-am uitat in oglinda retrovizoare sa vad daca ma observa cineva. In spatele meu trecu rapid un Volvo argintiu. Am observat ca erau doua persoane. Profesorul meu de psihologie…iar celalalt care conducea … nu l-am vazut prea bine, dar un fior ma cuprinse din nou cand masina ma depasi si i-am surprins ochii, cand se uita la mine prin oglinda. Semana cu Edward. O fi fost el? Am dat cu spatele si cum sunt eu neatenta, am intrat intr-un stalp. M-am dat repede jos si am inconjurat camioneta. Ea nu patise nimic, dar saracul stalp pastra urmele unei lovituri. Jake nu o sa observe asta. M-am urcat in camioneta spunand cateva injuraturi si l-am observat pe soferul Volvo-ului razand. M-am incruntat si am apasat pe acceleratie cu gand sa-i botesc putin bijuteria, dar el a demarat in tromba. Imbufnata, am iesit din parcare si m-am indreptat spre casa. Cand am ajuns in fata casei, am incremenit. Masina mamei era acolo. Inima mi-a stat o clipa. Am tras adanc aer in piept si am coborat. Acum ce naiba o sa fac? De ce a venit? O sa ma ia de langa Charlie? Sovaind am intrat in casa usor. Tonuri ridicate se auzeau din bucatarie. Sigur se certau. Am pasit usor sa nu ma auda pana la usa de la bucatarie, cu gandul sa-i ascult.
- De ce ai venit Renee? De ce vrei sa o distrugi?
- Eu o distrug? Sa zica mersi ca am crescut-o pana la 18 ani. Nu a fost usor sa stii.
- Probabil ca nu, dar de ce te comporti asa cu ea? Ce ti-a facut?
- S-a nascut. Este o pramatie asa ca tine. Nu a mostenit nimic de la mine.
Lacrimile imi brazdau obrajii si mi-am bagat pumnul in gura ca sa nu tip. Am alunecat rezemata de perete si mi-am bagat capul intre genunchi.
- Sa stii ca si eu am niste drepturi. Sunt tatal ei, Renee si nu voi permite sa i se mai intample ceva. Nu ai fost alaturi de ea cand a avut nevoie de tine. A trebuit sa invete singura sa se descurce.
- I-a mai taci tu din gura, nu e chiar asa cum spui tu…sau cum spune ea.
- Nu e cum spune ea…e doar ceea ce vad eu. Abia ce a reusit cat de cat sa se intremeze si acum ai venit tu. Pentru ce? Pentru ce ai mai venit daca nu o vrei langa tine? De ce vrei sa-i faci viata amara in continuare?
Tata se enerva si pentru prima data in viata mea l-am auzit cand a dat cu pumnul in masa. A iesit nervos din bucatarie si a inlemnit cand m-a vazut cuibarita langa usa. S-a aplecat usor si-si puse mainile pe umerii mei.
- Bella… ce faci? De cat timp esti aici? ma intreba el cu o voce panicata.
Am ridicat capul uitandu-ma la el. O perdea de lacrimi imi inunda ochii si am lasat din nou capul pe genunchi. Mama iesise si ea din bucatarie si a inceput sa rada.
- Zau Bella… cu atitudinea asta a ta… cersesti mila oriunde te-ai duce.
Auci…asta a durut. Nu mai puteam suporta. De ce a venit? Sa-mi strice universul linistit? Plina de furie, m-am ridicat si m-am proptit in fata ei.
- Te rog din suflet sa nu-mi mai vorbesti asa. Sunt copilul tau. Sau nu?
- Sa nu ridici tonul la mine domnisoara, ca altfel…
- Ca altfel ce? O sa ma lovesti? Hai….loveste-ma. Nu e prima data cand o faci, i-am spus eu strigand la ea furioasa.
Si-a strans buzele si se incrunta la mine. Nu a durat mult si o lovitura se simti pe obrazul meu. Mi-am pus palma pe obraz, frecand locul inrosit si cu lacrimi in ochi i-am spus:
- Nu te mai iubesc. De azi inainte nu mai esti mama mea.
- Bella, calmeaza-te, striga Charlie.
- Nu tata, nu pot. Plec…nu stiu cand ma intorc. Ma duc sa respir aer proaspat. Vad ca aici locul este infectat, am spus eu si m-am grabit spre usa.
- Bella…nu face nebunii. Calmati-va amandoua si haideti sa stam de vorba ca niste oameni civilizati.
Nu m-am uitat inapoi. Am trantit usa si am mai auzit doar vocea aceleia care pana acum cateva minute o consideram mama mea:
- Se va intoarce Charlie. Asa a facut mereu. Pleca de nebuna si tot acasa se intorcea. O sa vezi. Las-o in pace. Las-o sa-si calmeze neuronii.
Am alergat pana la masina si m-am sprijinit de ea. Ce sa fac acum? Deocamdata nu vreau sa stau in casa. Vreau un moment de liniste. Observ padurea si un gand imi veni in minte. E un loc perfect pentru a medita. Cu pasi repezi m-am indreptat spre locul linistii mele. Am intrat in padure si am inceput sa inaintez, gandindu-ma la ale mele. M-am afundat tot mai mult, dar nu-mi pasa. Plangand, m-am asezat pe un bustean cazut. Mi-am pus mainile la ochi si am stat asa cateva minute. De ce viata este atat de nedreapta? M-am ridicat si am mers mai departe. Nu-mi pasa daca ma pierdeam. Nu-mi pasa daca imi rupeam gatul intr-o creanga. Nu-mi pasa daca ma ataca vreun animal. Nu-mi mai pasa de nimic. Nu-mi mai pasa de viata.
M-am afundat tot mai mult in padure. Nu mai era nici o carare. Locul parea neumblat. Nu mi-a pasat nici de lucrul asta. Cu inima amarata, am mers in continuare. La un moment dat am auzit niste zgomote in apropiere. Am tresarit si m-am ascuns dupa un trunchi mai gros. Se auzeau niste voci infundate. Nu-mi dadeam seama ce vorbeau. Erau prea incete pentru urechile mele. Deodata am auzit un tipat.
- Lasati-ma….va implor. Nu-mi faceti rau…