Erau ei. I-am vazut destul de bine. Stateau pe partea cealalta a strazii si ranjeau la mine. Am inchis ochii cat am putut de strans si m-am intins pe ambele scaune din fata, nu inainte de a bloca usile. Am inceput sa tremur si m-am scotocit prin buzunare dupa telefon. Il trecusem zilele trecute pe Edward pe apelare rapida. Nu stiam daca a plecat sau daca mai este acolo. Imi era teama sa ridic capul si sa ma uit. Cu mainile tremurand am apasat tasta 1.
- Te rog Edward, raspunde. Mi-a raspuns dupa al treilea bazait.
- Da Bella?
- Ed…ward.
- Ce este?
- Ai plecat? L-am intrebat mai mult in soapta si am realizat ca si vocea imi tremura.
- Inca nu. Esti in masina? Vin la tine.
Nu am apucat sa-i mai raspund ca mi-a inchis imediat. Nu m-am ridicat si am asteptat. Am tresarit cand am auzit pe cineva fortand portiera. Mi-am pus mainile la urechi iar un ciocanit in geam m-a facut sa tip.
- Bella, deschide. Mi-am ridicat privirea si l-am vazut pe Edward incruntandu-se, tragand de portiera. M-am ridicat si am deblocat usa.
- Ce e cu tine? Ma intreba el cand mi-am acoperit fata cu mainile. Bella…
- Sunt acolo, am spus eu cu o voce inceata incat nu eram sigura daca a auzit sau nu.
- Cine?
- Ei…sunt acolo. Pe partea cealalta a strazii.
- Nu este nimeni Bella, imi spuse el inca incurcat.
Mi-am desclestat putin degetele si m-am uitat printre ele. Intra-adevar, nu era nimeni. Ce dracu? Puteam sa jur ca i-am vazut acolo.
- Au fost acolo Edward. Au fost acolo. Au venit dupa mine. Frica puse stapanire pe mine si nu ma mai puteam concentra.
- Hei, linisteste-te. Nu a venit nimeni dupa tine. Sa nu-ti fie teama, imi spuse el incercand sa ma linisteasca.
- Crezi ca este fructul imaginatiei mele? Crezi ca sunt nebuna? I-am spus eu ridicand vocea. Ma uitam furioasa la el si am scrasnit din dinti.
- Nu am spus asta. Uite, ma duc pana in strada si ma uit, da? Cum erau imbracati?
- Ca motociclistii, i-am raspuns si mi-am pus capul pe volan. Am suspinat de cateva ori si apoi m-am uitat pe geam. Edward statea pe trotuar si se uita cand in dreapta, cand in stanga timp de cateva minute. Se intoarse cu fata spre mine si-mi facu un semn negativ din cap. Am inchis ochii si am pus din nou capul pe volan. Pasii lui Edward se auzeau din ce in ce mai aproape iar furia inca nu-mi trecuse. Nici nu mi-am dat seama ca eram singurii ramasi in parcare. Cand a ajuns langa mine, am simtit o atingere usoara pe umar.
- Nu ma atinge, i-am spus eu cat de calm am putut. M-am uitat in ochii lui si am incercat sa nu ma pierd din nou in ei. S-a incruntat si o cuta se forma intre sprancene.
- Imi cer scuze. Bella, nu e nimeni. Poate ca or fi fost, dar…
- Poate? Poate? Nu ma crezi nu? Stii ce Edward? Multumesc pentru ajutor. Acum ma duc acasa. L-am impins si am incercat sa inchid portiera dar el m-a oprit.
- Nu pleci singura. Te duc eu acasa. Nu poti conduce in starea asta. Esti prea nervoasa, imi spuse el autoritar.
- Ei nu zau? Vrei sa-ti arat ca pot? Nu mi-am imaginat niciodata ca voi striga la el.
- Nu fi incapatanata. O sun pe Alice sa-ti duca ea camioneta acasa iar tu mergi cu mine.
- Stii ce Edward? Nu am nevoie de ajutorul tau. Nu ma poti obliga. Lasa-ma in pace. L-am impins si am tras portiera cu putere. Nu mi-am dat seama ca plangeam pana cand am vazut o lacrima pe mana. Nici nu stiam de ce plangeam. Din cauza fricii sau din cauza lui Edward? Nu ma crede. Am pornit masina si am bagat in viteza, uitandu-ma inca o data spre Edward. Dar el nu mai era acolo. Apoi am vazut Volvo-ul miscandu-se usor. L-am ignorat si am plecat. Tot drumul m-am luptat cu lacrimile, frica si furia. Edward mergea in spatele meu si-i surprindeam privirea atintita asupra mea cand ma uitam in oglinda retrovizoare. Cand am ajuns acasa, masina lui Charlie era acolo. Am parcat langa si am sarit din masina. Am auzit portiera Volvou-lui trantindu-se dar nu m-am uitat. Am intrat in casa in fuga si am dat peste Charlie care era pe hol, tinand un teanc de dosare, care in momentul impactului au cazut si eu de asemenea peste ele. Tipic mie.
- Bells…
Tata ma ajuta sa ma ridic si l-am imbratisat strans. M-am uitat in ochii lui si am observat ca era uimit. Dupa ce mi-am dat seama ca l-am imbratisat, m-am retras rapid si am intors capul cand am auzit un ciocanit in usa. Stiam cine era. M-am incruntat si am fugit in bucatarie. Charlie a deschis usa si Edward a intrat. Nu am auzit ce vorbeau, dar stiam ca vorbesc despre ce s-a intamplat.
- Bells, de ce nu m-ai sunat? ma intreba Charlie cand intra in bucatarie urmat de Edward.
M-am asezat pe un scaun si am inceput sa ma joc cu turturii de la fata de masa. Am inghitit in sec si m-am uitat la el. Se aseza pe scaunul din fata mea dar nu am apucat sa raspund pentru ca am auzit un ciocanit scurt si usa de la intrare deschizandu-se.
- Charlie? Isabella?
Oh nu. M-am uitat la Charlie cand se ridica de pe scaun si se indrepta spre usa.
- Renee.
- Aici erati? Ce faci Bella? Mama intra zambitoare in bucatarie si se opri cand il vazu pe Edward.
- Oh….cine este acest tanar simpatic? intreba ea privindu-l pe Edward, scrutandu-l din cap pana in picioare.
- Edward Cullen ma numesc, spuse el si-i saruta mana mamei.
Ea zambi iar pe mine ma apuca greata. Am incercat sa tusesc dar nu iesi decat un sunet ciudat, ca o pisica incercand sa vomite.
- Ce cauti aici? am intrebat iar furia crestea in mine.
- Ce? Nu am voie sa vin in vizita?
- Nu esti binevenita aici, m-am rastit la ea ridicandu-ma brusc de pe scaun si m-am dus in cel mai indepartat loc din bucatarie.
- Hei domnisoara. Nu ridica tonul la mine. Nu am voie sa te vad? Sa vad ce mai faci? Ma privea furioasa iar zambetul ii disparuse complet de pe buze.
- Fac al naibii de bine. Multumesc pentru ca iti pasa, i-am strigat eu din capatul celalalt. Cand am avut nevoie de tine unde ai fost? Ai fost la curent cu tot ce mi s-a intamplat si nu ai venit niciodata sa ma vezi. Nu ai venit niciodata la spital.
- Am dat telefon….
- Si crezi ca…. cu un telefon ma faci sa ma simt mai bine? Aveam nevoie de tine…
- Bells… Charlie veni langa mine incercand sa ma calmeze. M-a mangaiat usor pe brat dar de data asta nu m-am mai retras.
L-am vazut pe Edward incruntandu-se si iesi din bucatarie. Imi era rusine de ceea ce auzise.
- De ce trebuie mereu sa fii asa dificila? Nu vezi ca fac tot ce pot? Isi puse poseta pe scaun si ma privi intens.
- Tu te gandesti doar la tine si niciodata la copilul tau! Niciodata nu m-ai intrebat ce fac, ce imi doresc.
- Inceteaza naibii cu asta! Muncesc de ma rup pentru tine, ca sa ai ce manca.
- Nici macar nu ti-ai luat o slujba, ai fost data afara! Sau ai uitat?
- Charlie, tu nu spui nimic? Cum ii tolerezi asta? il intreba ea scrasnind din dinti de furie.
- Vreau sa va las sa va spuneti tot ce aveti pe suflet. Dar orice ar fi, voi ramane mereu alaturi de Bella. Mereu.
Charlie se intoarse cu fata spre mine si imi sterse lacrimile de pe obraji.
- Multumesc tata, i-am spus schitand un zambet. Si mama, nu mai sunt un copil, nu-mi poti spune tu ce sa fac! Poate crezi ca sunt proasta, dar nici chiar asa! Nu ai o slujba, dar esti tot timpul aranjata, imbracata, coafata si cu bani in geanta! De unde ii ai? Banii astia nu vin singuri! i-am spus eu tipand.
- Nu e treaba ta! Si deja devii isterica. Ar trebui sa te internezi la nebuni, sa te tratezi, pentru ca nu te vad bine domnisoara!
- Renee, ajunge! Charlie striga la ea si se indrepta spre usa de la bucatarie. Cred ca este timpul sa pleci!
- Ce? Nu dragule, nu am terminat inca! Mama se intoarse cu un zambet prefacut pe buze.
- Ar fi mai bine sa pleci, i-am spus eu, aratand spre usa.
- Cum vrei atunci. Isi lua poseta de pe scaun si cotrobai in ea. Scoase un plic si il arunca pe masa, dar cazu la picioarele mele.
M-am aplecat si l-am luat.
- Ce este? am intrebat eu tinand plicul in mana.
- Deschide-l, ma indemna ea.
L-am deschis si am ramas inmarmurita. Am strans plicul in pumn si l-am aruncat pe masa.
- Bani? Multumesc dar nu am nevoie. Mai ales ca nu sunt munciti. Crezi ca vreau sa traiesc asa ca tine? Nu e de mirare ca nu poti avea o familie unita. Pe tata tu l-ai indepartat! am strigat.
- Cine a zis asta? ma intreba ea si apoi il privi pe Charlie care statea langa ea. Tu i-ai spus minciuna asta?
- Eu nu i-am spus nimic Renee. Nu am adus vorba despre tine niciodata. Si da, tu m-ai indepartat. Iar Bella spune ceea ce vede! ii spuse Charlie vizibil afectat.
- Nu stiti ce vorbiti, spuse ea si ma privi cu furie.
- Este adevarul mama. Nu eu sunt aia care isi desface picioarele pentru barbati. Si observ ca esti foarte bine platita pentru asta. De acolo ai banii nu? Te rog sa iesi afara! i-am strigat eu in fata, strangandu-mi degetele in pumni.
- Cum poti sa spui asta? striga ea.
Se lasa o tacere apasatoare timp de cateva secunde. Se auzeau in incapere doar propriile mele suspine.
- Pleaca, am tipat eu.
- Bine, plec. Sa nu te intorci niciodata in Phoenix. Nu vreau tarfe in casa mea. Chiar vrei sa cred ca ai fost violata? Te rog! Poate ca sunt asa cum spui tu, dar imi semeni. Ti-a placut nu? striga ea la mine si apoi incepu sa rada isteric.
Cuvintele ei au durut mai mult ca niciodata. Am tresarit si m-am uitat la ea cu gura cascata. Charlie a apucat-o furios de mana incercand sa o scoata din bucatarie.
- Esti nebuna Renee? Cum poti sa spui asta? Cum poti vorbi asa? Cum poti sa spui asemenea lucruri despre ea? Este fiica ta, Renee! Pentru Dumnezeu, este fiica ta. Cum poti tu ca mama sa-i spui asa ceva?
- Charlie… Nu imi pare rau pentru ceea ce am spus. Si daca tot vorbim despre asta, tu m-ai indepartat de langa tine, nu eu.
- Minti. Sa-ti spun de ce? Ma inselai inca de cand ne-am casatorit. Am stiut asta mereu si am vrut sa vad pana unde mergi. Stiam ca-ti place foarte mult de fostul meu coleg. Chiar prea mult. De aceea te-am dat afara din casa si am cerut divortul. Poate ca m-ai placut si pe mine, dar ti-au placut si alti oameni.
Eu nu am mai putut sa scot nici un cuvant. Era prea mult. Mama s-a albit la fata, si-a luat poseta si a fugit afara din casa spre masina. Charlie a ramas langa usa de la bucatarie si am vazut ceva sclipind pe obrajii lui. Mi-am dat seama ca plangea. Am inceput sa plang zgomotos si am alergat spre el, imbratisandu-l. M-a strans in brate cu putere si si-a lasat capul pe umarul meu, pieptul lui tresaltand din cauza suspinelor. I-am mangaiat parul si l-am sarutat pe obraz.
- Tata, nu plange. Nu merita. Ii mangaiam spatele incercand sa-l calmez.
Si-a dres vocea si s-a indreptat uitandu-se la mine. Si-a sters lacrimile apoi le-a sters si pe ale mele.
- Te iubesc mult fetita mea, imi spuse el mangaindu-mi obrazul si un zambet micut ii aparu pe chip.
- Si eu te iubesc tata. Enorm de mult. Multumesc pentru ca esti alaturi de mine. Daca eram singura, cred ca ma prabuseam de atata durere, i-am spus cu ochii in lacrimi.
- Mereu voi fi alaturi de tine. Orice ai face, imi spuse si ma saruta pe obraz.
Ne-am asezat pe scaune si am stat in tacere cateva minute. Nu stiam ce sa mai spun, dar intr-un final el rupse tacerea.
- Ce s-a intamplat cand ai venit? Edward mi-a spus ceva. I-ai vazut? Unde erau? ma intreba el fixandu-ma cu privirea. Incerca sa para calm dar nu prea reusea. Aproape uitasem incidentul de la scoala si cand mi-am amintit am lasat privirea in jos scotand o grimasa.
- I-am vazut, da. Erau pe partea cealalta a strazii. M-au vazut pentru ca se uitau la mine si zambeau. Edward nu ma crede. Nu mai erau acolo cand el s-a uitat dupa ei. Cand am pronuntat numele lui Edward, furia reaparu. Nu ma crede, am spus in soapta numai pentru mine, sau asa am crezut. Uitasem ca Charlie are auzul foarte fin. Bine… numai pentru ce ii convine.
- Bells… te crede. Doar ca nu i-a vazut…
- Nu stiu ce ti-a spus, dar deocamdata nu vreau ca Edward sa se apropie de mine. Nu vreau sa vorbesc cu el. Nu inca.
- Mai vorbim despre asta. Hai sa te odihnesti, a fost o zi plina!
Charlie se ridica de pe scaun si veni langa mine. Se apleca si ma saruta usor pe par. M-am uitat la el si i-am zambit.
- Si ma bucur ca acum poti sa ma imbratisezi. De cand asteptam asta. Sa te tin in brate!
Am inghitit in sec si m-am ridicat de pe scaun.
- Si eu ma bucur. Nici nu stii cata nevoie am avut de asta. Imi cer scuze ca nu am putut pana acum, dar nu ma simteam pregatita.
- Stiu si voi avea rabdare cu tine, oricat si oricand. Si nu-ti mai cere scuze, pentru ca nu ai facut nimic. Nu a fost vina ta.
- Multumesc. Ma duc in camera tata.
- Bine. Sa mananci ceva! imi spuse ridicand putin tonul, incercand sa para serios.
- Da, sa traiti! Am ras si m-am indreptat spre camera mea. Macar acolo puteam sa plang in voie. Simteam nevoia sa tip, sa scap de toata amaraciunea din inima, dar m-am rezumat doar la un plans sanatos infundat in perna.
A fost o zi plina de confesiuni.