Vantul rece ii sufla in parul negru si lung, facandu-l sa zboare haotic in timp ce statea nemiscat langa geamul compartimentului. Expresul de Hogwarts se deplasa greoi spre destinatia bine-cunoscuta de catre pasagerii sai.
Lily se gandi pentru un moment sa-l ia de mana pe Severus dar se razgandi cand vazu raceala din ochii sai, asa ca se multumi sa-i ofere comfort doar prin cuvinte:
-Nu-i baga in seama. Sunt o adunatura de rebeli!
Severus inca se mai uita pe fereastra si nu era dornic sa vorbeasca despre incidentul cu cei doi baieti care il tachinasera pentru ca isi dorea sa fie un viperin.
-Hei! Mergem in sfarsit la Hogwarts. Te rog nu mai fi suparat.
Se intoarse si, vazandu-i privirea inocenta, plina de speranta, aproape ca uita totul.
-Sa stii ca am vorbit foarte serios. Ai face bine sa intrii la Viperini. Daca nu, voi incerca prima mea vraja pe Jobenul Magic.
Imaginea lui Severus luptandu-se cu o palarie o amuza deosebit pe Lily si nu se putu abtine sa nu rada pe infundate. Expresia lui trada faptul ca zambetul ei il incanta intr-un mod cu totul aparte.
-Fii atent! Nu conteaza in ce case o sa fim. Orice s-ar intampla tot prieteni vom ramane, nu?
*
O data cu caderea noptii, cu totii devenisera din ce in ce mai entuziasmati. Cei din primul an erau, ca de obicei, extrem de greu de stapanit: fugeau dintr-un compartiment in altul, vorbeau rapid si tare iar din cand in cand, atunci cand zareau cate o luminita in departare, strigau a uimire, imaginandu-si ca zaresc noua lor casa. Cand trenul s-a oprit, tot ei au fost primii care s-au dat jos. Din multimea lor, baiatul cu parul negru si lung se distingea prin atitudinea sa incordata, atitudinea unui om caruia tocmai i se daduse o misiune extrem de importanta: aceea de a-i duce bagajele fetei roscate care tocmai ii promisese prietenia ei neconditionata. Isi tinea capul sus si din cand in cand, cu coada ochilor, o spiona pe aceasta. Ii vedea parul unduindu-se in lumina palida a felinarelor, degetele-i mici imbratisand vechile carti de magie pe care cei doi le invatasera pe de rost in vara aceea. El se tinuse de cuvant si o ajutase pe Lily sa inteleaga noua lume in care, acum, avea si ea un loc.
-Cei din primul an, pe aici!
Lily se intoarse si zari cel mai mare om pe care il vazuse pana atunci, acoperit de o haina imensa, cu o barba deasa si niste ochi mici si sclipitori. Desi, in ciuda infatisarii, lui Lily i se parea prietenos, foarte putini elevi din primul an nu facusera un pas in spate atunci cand el vorbi.
-Haideti! Spre barci toata lumea! Urmati-ma! Pe aici, dupa mine!
Dupa ce gasira doua locuri libere intr-o barca, Lily remarca faptul ca Snape inca nu isi dezlipise ochii de pe cel care ii intampinase.
-De ce te tot uiti la el?
-Sunt aproape sigur ca e pe jumatate urias, ii raspunse acesta miscandu-si ochii de jos pana sus cu o anumita aroganta ce o deranja pe Lily. Asa ca ii raspunse brusc:
-Si ce daca? Mie mi se pare dragut.
-Lasa-ma sa ghicesc! Vrei sa fii sortat la Viperini.
Cei doi le remarcara pentru prima data pe fetele cu care se aflau in barca. Cea care vorbise avea par saten, putin cret, destul de scurt si purta niste ochelari roz. Cealalta era blonda, dar nu puteau sa-i vada fata deoarece statea cu spatele la ei si le facea semne baietilor ce se aflau in alta barca. Cand li s-a dat foc tortelor, Severus remarca faptul ca baietii carora le facea cu mana, nu erau altii decat cei care il insultasera pe tren.
-Ce draguti sunt! Exclama fata cea blonda.
La auzul cuvintelor ei, Snape stranse cu ciuda torta pe care o tinea, insa mana i se relaxa instantaneu cand Lily isi incrucisa bratele si pufni ofticata.
-Hai sa facem cunostinta! Eu sunt Miranda, zise fata cu ochelarii roz, iar ea e Laura.
Cand isi auzi numele, Laura se intoarse si ii privi drept in ochi pe cei doi. Severus aproape scapa torta din mana. Cei doi se uitau uimiti la ea. Aceasta zambi strengar.
-Da, am observat si eu. Semanam destul de bine, mai ales la ochi. Se uita acum doar la Lily.
-Incantata de cunostinta! Dadu mana cu aceasta dar nu indrazni sa faca vreo miscare in ceea cel privea pe Snape care inca se mai holba stupefiat la ea.
-Eu sunt Lily, iar acesta este amicul meu, Severus.
Laura si Miranda ii aruncara acestuia o privire care sugera ca ar fi fost imposibil ca cineva sa poata fi prieten cu acesta, privirea care spunea clar ca il vedeau ca pe un copil ciudat care nu avea ce cauta acolo. Ingorandu-l complet pe acesta, incepura sa povesteasca cu Lily, pe care, in mod evident, o placeau, despre cat de minunat se vedea castelul, despre materiile pe care aveau sa le invete si despre cei care aveau sa le fie profesori. Pe tot parcursul calatoriei, gandurile lui Severus erau undeva departe. Cu privirile atintite pe suprafata lacului putea vedea luminile oglindite. Un sentiment amar de dezamagire il cuprinse cand isi dadu seama ca viata lui la Hogwarts nu va fi atat de diferita pe cum se asteptase.
Timpul trecu repede si, in cateva minute, cei din primul an paseau peste pragul Marii Sali si se opreau in fata jobenului, fiind inconjurati de alti zeci de elevi ai scolii.
Lily se afla acum in mijlocul unui grup mare de bobcei care pareau foarte interesati de ce avea ea de spus. Din cand in cand isi ridica privirea si-l cauta pe Severus. Acesta statea departe de ceilalti, cu o fata inexpresiva, nemiscat, nu vorbea cu nimeni. Ei i se facu mila imediat si regreta ca il lasase singur asa ca se hotari sa avanseze prin multime spre el. Insa, cu cativa pasi inainte de a ajunge la Severus, isi auzi numele.
-Evans, Lily!
Abia atunci Severus se misca, urmarindu-o cu privirea. O vedea cum strabate multimea, cum se aseaza timida pe scaun si isi ridica ochii-i stralucitori spre joben. Parul ei lung ii acoperea umerii tremuranzi. Isi musca buzele de emotie. Cand Lily stranse cu putere scaunul pe care se asezase, Severus isi stranse si el pumnii si ramase asa.
,,Hmm..." spuse o voce pe care doar ea o putea auzi. ,,Esti curajoasa cu adevarat si ai sentimente nobile. Iti faci griji pentru o persoana deosebita din viata ta pe care iti doresti s-o ajuti cu orice pret. Excelent!'
-Cercetasi!
Cand il privi pe Severus, acesta observa zambetul ei trist si nu mai putu s-o priveasca. Astepta cu rabdare sa-i vina randul iar cand McGanagall spuse ,,Snape, Severus'' acesta pasi intr-o maniera demna, tinandu-si capul sus.
,,Ti-ai dori s-o urmezi, nu-i asa? Insa nu vei putea niciodata sa negi ca locul tau e la..."
-Viperini! Se auzi glasul jobenului.
Mai tarziu, Lily se apropie de masa Viperinilor unde Severus statea tacut. Ceilalti viperini parura de-a dreptul ofensati cand aceasta ii vorbi.
-Felicitari pentru ca ai fost sortat la Viperini! Snape schita un zambet prefacut. As vrea sa vad castelul maine, dupa ore. Vrei sa vii?
-Avem potiuni impreuna ultima ora asa ca ne vedem atunci. E bine?
-Super! Atunci ne vedem maine! Noapte buna. De data aceasta el zambi sincer.
-De ce vorbesti cu ea? Nu stii ca e sange-mal ? ii spuse baiatul care statea in dreapta lui.
-Sa nu-mi zici ca si tu esti tot sange-mal, glumi cel din stanga. Viperinii rasera batjocoritor deoarece era de stiut ca doar cei cu sange-pur ajung in casa lor.
-Nu, nu sunt! Mama mea face parte din familia Prince.
Viperinii se agitara la auzul numelui Prince si incepura sa susoteasca si sa se inghionteasca. Acum il priveau cu admiratie pe Severus. El se multumi sa zambeasca siret. Proabil pentru prima data cineva din familia sa il facuse sa se simta mandru.
-Atunci, vocea laconica a Perfectului casei ii zise, ar fi bine sa te feresti de cei ca ea. Asta daca nu vrei ca sangele tau sa primeasca aroma de noroi proaspat.
Masa viperinilor se umplu de un ranjet malitios.
-De unde stiti ca parintii ei sunt Incuiati? Intreba Snape, incercand sa ocoleasca acel cuvant, ,,sange-mal''.
-Ah! Pai noi cunoastem toti elevii sange-mal. O vezi pe fata aceea de la Ochi-de-Soim? Cea scunda cu parul prins in coada... Mulciber aici de fata a promis ca intr-o zi o sa-i vina de hac! Auzi cat tupeu: a venit cu parintii ei Incuiati pana pe platforma peronului 9 ¾. O cheama Mary Macdonald sau cel putin asa o va chema cand Mulciber va regla conturile cu ea.
Un alt val de ras batjocoritor cuprinse masa lor.
*
In acea noapte, Severus abia inchise ochii. Continua sa se gandeasca la tot ce spusesera viperinii si la ce impresie buna facuse el cand rostise numele mamei sale. Acum se simtea de parca, intr-un final, si-ar fi gasit locul. Insa, de fiecare data cand isi amintea de tatal sau Incuiat, inima i se strangea la gandul ca cineva ar putea afla ca sangele lui nu este atat de pur precum toti credeau. Nu vroia sa afle nimeni. Pur si simplu vroia sa fie un Viperin adevarat, acceptat de toti ceilalti.
*
-A fost uimitoare ora de potiuni! Chiar nu ma asteptam sa-mi placa atat de mult, spunea Lily in timp ce traversau domeniul castelului.
-Da... trebuie sa recunosc ca, pana acum, e materia mea preferata.
Se asezara amandoi sub un copac, langa Padurea Interzisa, cu cartile deschise in brate.
-Chiar crezi ca e posibil sa poata fi inventate potiunile despre care ne-a spus prfesorul Slughorn? Chiar si cele care pot stopa moartea? Sau antidoturile de care vorbea? Ai auzit cand a spus ca lumea asteapta noi genii in domeniu, minti tinere si stralucite?
Abia mai respira din cauza entuziasmului.
-Da, ii raspunse Severus cu ochi stralucitori. Suna ca o provocare pe care as accepta-o. Oh, muscatura de sarpe suna foarte interesant. Inca nu au reusit sa descopere un antidot eficient.
Dadu cateva pagini si cartea sa ramase deschisa la aceeasi pagina la care era si ea.
Lily stia ca in ciuda faptului ca nu isi arata entuziastmul era cu adevarat pasionat de potiuni si acest gand o facea sa se simta fericita deoarece stia ca erau putine lucruri pe lume care ii faceau placere. Incepu sa citeasca si tacerea se asternu asupra lor. Stateau singuri, absorbiti in totalitate, in lumea lor. Dar... nu erau singuri! O pereche de ochi negri le urmarea fiecare miscare din spatele celui mai apropiat copac al padurii. Lily auzi zgomotul facut de o miscare brusca a animalului si cand isi ridica privirea vazu cea mai frumoasa caprioara. Isi misca plina de gratie gatul ei lung si clipea rar, trupu ascunzandu-si-l in umbra padurii. Iar lucrul cel mai uimitor era culoarea ei: blana era de un gri sclipitor ce o facea sa para din argint. Severus se uita de asemenea uimit la ea.
-Sev, iti amitesti cartea cu legende care mi-ai imprumutat-o in vara? Sopti ea, ca sa nu sperie caprioara.
-Ihmm
-Scria acolo ca atunci cand vezi o caprioara argintie trebuie sa faci o promisiune iar daca o vei mai intalni, in mod sigur iti vei respecta promisiunea. Haide, promite-mi ceva!
Severus se amuza la gandul ca Lily lua atat de in serios o carte cu basme. Spuse pe un ton jucaus:
-Bine... stai sa ma gandesc! Eu, Severus Snape, iti promit tie, Lily Potter, ca voi ramane mereu alaturi de tine, ca vom inventa cele mai spectaculoase potiuni impreuna, chiar si antidoturi pentru muscaturile de sarpe.
Lily paru multumita de promisiunea sa deoarece ii zambi larg iar apoi ii facu semn cu mana caprioarei care tocmai se retragea in padure.
-Ok! Deci daca o s-o mai intalnim o sa-ti tii promisiunea.
-O sa-mi tin promisiunea oricum.
Cand ii auzi replica se uita la el mirata. Dandu-si seama de ce tocmai marturisise, Severus isi ascunse fata in carte pentru ca Lily sa nu-l vada rosind incetisor.