Se facuse aproape seara cand Lily primi in sfarsit permisiunea de a se intoarce in turnul Cercetasilor. Pasea rapid, cu capul plecat in pamant si cu speranta ca nu va da ochi-in-ochi cu unul din propfesorii ei. Primise ore de detentie pentru prima data in viata ei si din acest motiv ii era rusine ca ajunsese sa fie la pe acelasi loc cu Potter si gasca in ochii profesoarei McGanagall, profesoara ce, pana atunci, o considerase pe Lily un elev model.

-Lily! Lily, asteapta-ma!

Se intoarse si o vazu pe Laura fugind spre ea, cu Miranda in spatele ei.

-Laura... de ce fugiti?

-Trebuie sa-ti spun ceva: maine dimineata vei ajunge de unde ai plecat.

-Poftim? Lily parea de-a dreptul confuza. Miranda le ajunse din urma si interveni in discutia lor:

-Da-i pace! N-o baga in seama. I s-au urcat la cap laudele profesoarei de prezicere a viitorului si acum i se pare ca vede tot felul de chestii.

-Chestii? Si cand am avut dreptate despre faptul ca Dumbledor o sa se imbolnaveasca iarna trecuta sau cand ti-am spus ca o sa te intrebe McGanagall...

-Hei hei! Nu incepeti, va rog! Deja stiu toata discutia pe de rost, incerca Lily sa le opreasca.

-Aaa si Frank o sa aiba un accident.

Miranda isi dadu ochii peste cap si pasi enervata prin deschizatura din spatele tabloului doamnei grase. Laura, in schimb, ramase pe loc.

-Apropo, Lily, chiar ati inundat aripa spitalului? Am vazut ca au schimbat pana si geamurile.

-Uhm... ceva asemanator. Potter si Black au primit si ei detentie?

-Mda asa se pare, spuse Laura pe un ton indiferent. Filch se ocupa de ei. Voi?

Lily incerca sa-si ascunda frica din voce dar nu prea reusi.

-Trebuie sa mergem in seara asta in Padurea Interzisa. Slughorn si McGanagall asteapta un eseu despre o creatura pe care o s-o studiem acolo.

-Au cam exagerat... asa pedeapsa pentru o inundatie neintentionata? Si mai ales ca tu esti fata si luna viitoare abia implinesti 15 ani. E chiar periculos!

-Pai nu stiu cine ar fi avut curaj sa-i spuna unei McGangall uda din cap pana in picioare ca exagereaza.

Laura se chinui sa nu rada, desi cu mult efort.

-Hai sa intram! Ii spuse intr-un final.

Cand ajunsera in camera de zi a Cercetasilor, o vazura pe Miranda pe o canapea langa Frank Longbottom, desfacand un cadou de Craciun de la parintii ei. Aceasta isi ridica privirea si i se adresa lui Frank cu sarcasm:

-Frakie draga, stii ce am auzit? Ca o sa ai un mic accident. Ar trebui sa fii ingrozit!

Longbottom se uita de la una la cealalta si dupa un moment in care Laura isi dadu ochii peste cap, asa cum facuse Miranda mai devreme, isi dadu seama despre ce era vorba si o intrerupse pe Miranda ce ii descria un glob urias cu picioare paroase care il putea strivi in orice clipa.

-Ah, hai ca am inteles! Iarasi va certati. Nu ma bagati pe mine la mijloc!

Se ridica hotarat de pe canapea, insa nu incepu bine sa urce scarile spre dormitoarele baietilor ca se impiedica de covor iar in cadere, prinzandu-se de rafturile unui dulap plin cu carti, il trase dupa el. Acesta se rasturna, se lovi de canapea si intr-un final cazu peste Frank. Cercetasii alergara sa-i dea o mana de ajutor, in timp ce Laura se aseza comoda pe canapea si cu un aer atotstiutor isi aseza picioarele pe masuta si incepu sa rasfoiasca plictisita o carte care se afla langa ea. Lily se aseza si ea pe canapea si i se adresa interesata:

-Despre ce ai zis mai devreme despre mine... la ce te refereai ?

-Pai nu stiu exact. Previziunile nu sunt intotdeauna clare. Dar nu cred ca e un lucru neaparat rau. Dar ai grija, te rog!

-Bine. Mersi Laura!

Lily urca spre dormitoarele fetelor si cand deschise usa vazu ca inca se mai vedeau urmele dezastrului cauzat de pregatirile pentru bal. Cand isi lasa pelerina sa cada peste pat vazu trandafirul. Il lua in ambele maini si aproape ca il stranse la piept pentru un moment.

-Ce-i cu trandafiru`? Laura o lua prin suprindere cand inchise usa in urma ei.

-Nimic nimic, zise Lily fastacindu-se si incercand sa-l ascunda.

-Eh... mie mi se pare foarte cunoscut. Parca l-am mai vazut pe undeva... poate aseara sa-l fi zarit. Stai linistita, nu spun nimanui.

Zambi usor spre Lily iar asta o determina sa-i vorbeasca despre Severus cu incredere.

-Pai, el mi l-a dat. Stiu ca multi nu il plac si nu inteleg de ce exista atatea resentimente fata de el. Poate ca se comporta urat cu ei dar asta nu il face sa fie o persoana rea. Eu il cunosc si nu e asa cum cred altii.

Laura se incrunta putin, isi stranse buzele si ii spuse:

-Poate ca e adevarat si ce spui tu insa nu poti nega faptul ca cei care se pricep la Magia Neagra sustin si ideile in ceea ce priveste inferioritatea vrajitorilor nascuti din Incuiati si a creaturilor magice cum ar fi spiridusii. Eu am inceredere in alegerile tale in ceea ce priveste prietenii dar trebuie sa-ti spun ca atunci cand e vorba despre baieti, fetele tind sa nu vada tot adevarul.

Lily ingheta.

-Nu, nu! Ai inteles gresit. Noi suntem doar prieteni si nimic mai mult.

-Parca nu-mi vine sa cred ca l-ai apara atat de mult daca nu l-ai place si ca baiat, oricat de putin.

Lily incerca sa mai spuna ceva dar Laura o opri:

-Nu trebuie sa-mi explici nimic. Pot intelege de ce esti atrasa de el. E genul retras, singur si enigmatic, tacut si respectuos care iti acorda intreaga lui atentie. E intr-un fel intrigant comportamentul lui atat de diferit. Si trebuie sa recunosc ca o legatura intre doua persoane ca voi este intr-adevar magica datorita diferentelor. Stii tu la ce ma refer... tu esti fata ideala pe care toti o plac iar el e baiatul care te iubeste din intuneric (si de asta sunt chiar sigura!). Wow, dupa privirea ta, as spune ca ti-e chiar mila de el.

Lui Lily ii tremurau mainile cand izbucni:

-Sa nu mai zici asa ceva! Nu mai vorbi asa!

Apuca pelerina si iesi din camera fara sa se uite in ochii Laurei.

*

Severus se indrepta spre camera de zi a Viperinilor, cu mainile inclestate pe bagheta din buzunarul drept. Astepta razbunarea lor dintr-un moment in altul deoarece acum stiau ca pe langa faptul ca se dusese cu un sange-mal la petrecere, o si aparase de niste Cercetasi tembeli. Stia ca nu putea sa scape dupa ce Slughorn luase puncte de la Viperini dupa ce Severus il mintise in fata ca nu stia sa desfaca vraja geamurilor-oglinda, drept razbunare pentru pedeapsa groaznica pe care le-o daduse. Expresia nervoasa a lui Slughorn era suficienta de placuta incat sa-i dea curaj lui Snape sa-si infrunte colegii.

Camera de zi era acum la doar cativa metri. Nu se auzea niciun zgomot insa el putea sa simta prezenta Viperinilor infuriati.

-Severus! Aici erai! Dolohov isi tinea bratele enorme deschise de parca l-ar fi strans dintr-un moment in altul in brate. Ranjetul de pe fata lui nu i se potrivea deloc. Nimic nu ar fi putut sa-l surprinda pe Severus mai mult decat ce urma.

Dolohov il lua de dupa cap si il trase dupa el in camera de zi. Acolo, Severus ii zari pe toti Viperinii izbucning in aplauze zgomotoase cand intra. Cu totii aveau obiecte verzi cu argintiu, ce aminteau de casa lor, unii fluturau drapele in culorile respective, in timp ce altii isi tineau baghetele ridicate deasupra capului, luminand sala cu serpi verzi stralucitori.

-Atentie, va rog! Toata sala se linisti cand un tanar inalt, cu par negru si ochi albastri patrunzatori se adresa multimii. El era unul dintre putinii pe care Severus nu avea ce sa-i invete despre Magia Neagra.

-Bunul nostru coleg, Severus Snape aici de fata, spuse el, batandu-l usor cu palma pe umar, va deveni un erou in aceasta seara.

Vocea lui profunda fu auzita in fiecare coltisor.

-Asa cum bine stiti cu totii, la balul lui Slughorn a invitat un sange-mal cu scopul de a o ataca in momentul oportun, facand totul sa para un accident. Felicitari pentru Severus Snape!
Viperinii incepura din nou sa aplaude si sa strige incurajari si felicitari. Tanarul inalt aproba totul din priviri. Stiindu-i bine pe Viperini, Severus era convins ca pur si simplu nu putea fi adevarat. Mirosea a capcana.

-Ceea ce nu stiti, e ca, in aceasta seara, el va merge cu acelasi sange-mal, in Padurea Interzisa, unde planuieste sa faca dreptate celor carora magia le-a fost furata. Da, el va pedepsi hotul. Oamenii ca ea nu au dreptul sa invete tainele magiei alaturi de adevaratii vrajitori ca noi, iar pentru ambitia lor fara margini, pentru indrazneala lor, prietenul nostru ii va demonstra ce poate face un vrajitor adevarat.

Sala parca innebunise. Discursul sau fusese suficient ca sa-i determine pe toti sa strige in gura mare idei ingrozitoare de pedepse si sa-l felicite iar si iar pe Snape.

Deci asta era intentia lor. Stiau ca nu va putea niciodata sa o raneasca pe Lily si ca toti il vor numi ,,las''. Desi timp de multi ani reusise sa stea departe de centrul atentiei si sa fie prieten cu Lily fara ca multi dintre ei sa-l ia in seama, castigand respectul lor prin devotament fata de Magia Neagra, acum brusc, reputatia lui se va schimba.

-Nu vreau sa va dezamagesc, dar asta nu se poate intampla.

Viperinii se linistira imediat si il privira incruntati si impacientati.

-Bineinteles ca vreau sa ajut scopul vostru nobil dar, din pacate, asta nu e un moment bun.

Multimea incepu sa protesteze.

-Nu vreau sa fiu eu vinovat daca Viperinii pierd si mai multe puncte. E un risc mult prea mare. Poate altadata cand nu vor conta punctele.

Le intoarse spatele si iesi p usa, cu roba fluturanda, lasand in urma niste Viperini de-a dreptul bulversati.

*

Lily si Severus traversau acum Padurea Interzisa. Desi era inca devreme, totul in jurul lor parea intunecat si doar niste firisoare de lumina strabateau padurea deasa. Ningea. Severus nu scosese un cuvant tot drumul. Fusese tacut cat timp McGanagall si Slughorn le explicasera cu detalii ce anume trebuie sa scrie in eseu si continua sa fie tacut, tinandu-si capul sus cu demnitate. Ochii sai erau indreptati spre puncte aleatorii si nici macar nu urmareau fulgii de nea. Severus nu se uita din cand in cand la Lily, asa cum obisnuia sa faca ci fata lui ramanea rigida si alba, ca marmura. Acum, Lily era cea care ii arunca pe furis cate o privire, asteptand un semn, orice semn. Credea ca el era suparat deoarece se afla in padure din cauza ei, decazand in ochii profesorilor, mai ales in ochii lui Slughorn care incercase sa o convinga pe McGanagall sa o ierte de pedeapsa pe Lily si sa-l trimita doar pe Snape. Insa aceasta refuzase categoric. Insa, in realitate, raceala lui fata de Lily se datora faptului ca tocmai renuntase la incercarile sale de a intra in gratia colegilor sai, renuntase la tot ce se straduise sa construiasca in acei ani, la putinii oameni pe care ar fi putut sa-i numeasca de-ai lui. Si totul pentru ea. Nu si-ar fi putut imagina sacrificiul imens pe care tocmai il facuse. Stia ca nu se vor opri pana cand toti Viperinii ii vor intoarce spatele, insa era pregatit pentru asta.

Lily nu mai avea rabdare.

-Si cam despre ce ai vrea sa scrii? Incerca sa inceapa o conversatie.

Snape ii raspunse, uitandu-se fix inainte.

-Unicornii par interesanti.

-Mda, sopti ea.

Severus nu s-ar fi suparat niciodata pe ea, insa acum ceva se schimbase. De ce era asa de distant ? Era prima data cand il vedea atat de suparat in prezenta ei. Daca nu putea s-o ierte? Daca se va purta asa pentru mult timp? Daca pentru totdeauna? Isi scutura capul in negare. Dar ce se intampla cu el? Demnitatea era singurul lucru pe care il trada fata lui imobila. Mergea asa, privind spre nicaieri, pasind sigur pe sine, cu degetele-i lungi incolacind bagheta, roba cazand elegant, lumina difuza mangaindu-i parul negru intens... era atat de inalt si fermecator. Stai! Ce?! Nu putea sa-si recunoasca propriile ganduri. Oare avea Laura dreptate? Nu, nu se putea... si totusi. Era un sentiment ciudat. Parea diferit. Era hotarat sa fie mandru de ceva ce ea nu stia. Constientiza ca Laura avea, in mod sigur, dreptate in cel putin una dintre multele ei afirmatii: era ceva special in ceea ce-l privea, in acel moment, ceva enervant de misterios. Se hotari sa nu mai ocoleasca subictul:

-Ok, Severus, ce-i cu tine?

-Nimic. Isi intoarse fata spre ea si cu ochii-i patrunzatori se uita intr-ai ei. Fata se pierdu pentru o secunda.

-Da? Ei, bine, nu te cred! N-ai zis nimic tot drumul. Ai patit ceva si nu vrei sa-mi spui. Vreau sa stiu!

-Ar trebui sa vorbesti mai incet. Si linisteste-te, altfel nu vom gasi vreo creatura pe care s-o studiem inainte sa se intunece complet.

Insa Lily continua, la fel de tare:

-Nu schimba subiectul! Ce-i cu tine??

-Baiatul are dreptate, ar trebui sa vorbesti mai incet.

Amandoi auzira clar vocea din spatele lor. Se intoarsera iar Lily urla cand vazu creatura din spatele lor. Isi scoase bagheta si o indrepta spre doua forme inalte, jumatate om, jumatate cal, ce tineau in maini un arc aurit si o tolba cu sageti imense.

-Vrajitoareo, pamantul ne apartine! Nu ai dreptul sa folosesti o bagheta aici. Da-ne-o in acest moment! Spuse celalat, apropiindu-se de Lily, amenintand-o cu una din sageti.

Snape sari imediat intre ce-i doi si trimise o vraja arzatoare spre centaur. Acesta isi ridica picioarele din fata ca sa evite contactul cu focul si se dadu in spate cativa pasi urland cu o voce tematoare:

-Chemati-i pe ceilalti! Bagheta asta e inconjurata de Magie Neagra. Am gasit unul de-al lor. Trebuie sa-i prindem!

Severus o lua pe Lily de mana si o trase dupa el. Amandoi fugeau prin zapada, fara a se uita inapoi. In curand, auzira zgomotele copitelor inconjurandu-i si vazura sageti cazand deasupra lor. Pe masura ce incercau sa scape, distrugeau si sagetile. Intr-un moment de neatentie, una dintre ele il nimeri pe Severus in picior. Acesta se prabusi la pamant iar Lily se intoarse sa-l ajute. Rana ii sangera abundent. Severus ii facu semn sa continua sa fuga, insa centaurii ii inconjurara din toate directiile. Aproape doisprezece creaturi monstroase ii priveau furiosi. Trei dintre ei aruncara o plasa din fire subtiri si stralucitoare peste Severus, ratand-o pe Lily cu doar cativa centrimetrii. Ramase intepenit, nemaiputand sa-si miste nici macar bagheta. Ea se arunca asupra plasei, incercand din rasputeri s-o rupa si sa-l elibereze. Inutil...

Un alt centaur presara un praf galben deasupra lor. Lily isi simtea pleoapele grele.

-Severus! Striga ea, intr-o ultima incercare de a rupe plasa.

-Lily! Asculta-ma! Ii spuse in asa fel incat doar ea il putea auzi. Ascunde-ti bagheta! Nu au curaj sa puna mana pe ea.

Dadu din cap, indesand-o in buzunar.

*

Cand Lily isi reveni, statea pe un covoras, legata spate in spate cu o persoana pe care n-o putea vedea. Se aflau singuri intr-o coliba de lemn, nemobilata, avand doar niste desene indescifrabile pe pereti. Se auzeau voci de afara: cativa centauri se certau. Se misca putin.

-Lily! Esti bine?

-Severus? Unde suntem?

-Cred ca la ei acasa. Prizonieri...

-Sst...!

Amandoi ascultara ce se vorbea afara. Vocea ii apartinea centaurului care o atacase pe Lily:

-Nu ar trebui sa mai asteptam. Cine stie ce pot face?

O alta voce continua :

-Chiar daca sunt inca tineri, in jur de 15 ani, nu exista nicio indoiala in ceea ce priveste Magia Neagra din jurul baiatului.

-Dar cu fata ce facem? Sa ne ocupam si de ea?

-A incercat sa-l ajute pe baiat. Deci sunt amandoi de acelasi fel, asa ca ar trebui...

Inima lui Lily se opri. Intentionau sa-i omoare.

-Rossiny si cu ceilalti vor ajunge in curand. Mai bine sa-i asteptam.

Se parea ca ceilalti erau de acord cu propunerea deoarece se indepartara de langa usa, pana cand vocile lor nu se mai auzeau. Snape stia ca Lily era de-a dreptul ingrozita si se hotari sa se concentreze la o modalitate de a evada.

-Nu pot sa tai frangiile prin magie fara sa te ranesc. Daca esti de acord, pot transforma bagheta ta intr-un cutit.

Severus se intinse sa scoata baghta sa, insa se dovedi a fi o sarcina dificila deoarece frangiile erau stranse iar piciorul il durea ingrozitor. Dupa ce reusi, fu randul lui Lily sa incerce. Se chinui in mod repetat sa ajunga la bagheta ei dar nu izbuti. Lacrimi incepura sa-i curga pe obraji. Severus intui ca plangea.

-Lily, te rog, nu intra in panica!

Insa aceasta nu ii raspunse, ci continua sa incerce.

Se dadu batuta si se lasa prada lacrimilor abundente.

-De ce, Severus? Am crezut in tine... de ce nu mi-ai zis niciodata ce faci?

Snape isi dadu ochii peste cap si zise hotarat :

-Accio bagheta lui Lily!

Aceasta tasni, lovindu-l in piciorul deja ranit. Stranse tare din dinti, dar nu striga. In timp ce taia franghiile cu cutitul ii vorbi cu o voce calma:

-Au fost cateva vraji pe care le-am incercat si nimic mai mult. Da, stiu destule despre Magia Neagra, dar incepand cu seara asta nu o sa mai incerc altele. Asta era in neregula cu mine. Acum stii... haide sa scapam cu viata! Crezi ca poti sa faci asta pentru mine?

Lily isi sterse ochii si incerca sa nu mai lase alte lacrimi sa-i cada. Snape deschise cu grija usa nepazita si iesira amandoi, cu precautie, afara. Coliba lor era inconjurata de multe altele, acoperite cu paie si plante uscate. Centaurii erau adunati in jurul unui foc si purtau o discutie extrem de aprinsa. Lily si Snape, care nu putea pasi bine, se miscara destul de rapid de-a lungul unui gard ce se intindea pana in apropierea unor copaci. Se oprira in spatele acestora cand observara ca doi centauri se indreptau spre coliba in care se presupunea ca ei se aflau.

-Nu trebuie sa afle ca am scapat. Ne trebuie o diversiune, spuse Snape

Isi misca rapid bagheta si o coliba mai mica lua foc. Apoi alta si alta si alta...

Lily is duse mainile la gura de spaima. Incepu sa tremure cand vazu haosul creat in tabara centaurilor. Isi intoarse capul in alta directie, iar pentru o secunda crezu ca ceea ce vedea era doar o iluzie creata de flacari si de ochii ei inlacrimati. Ii mai sterse o data ca sa fie sigura de ceea ce vedea. Din mijlocul copacilor, o caprioara stralucitoare apruse.

Il prinse pe Severus de roba si il trase cu fata spre caprioara.

-Haide s-o urmam! Spuse ea cu speranta, apucandu-l pe Severus de mijloc, ajutandu-l sa se deplaseze, stergand urmele lor din zapada pe masura ce avansau tot mai mult in adancul padurii.

Se parea ca micuta caprioara stia ca le ghida pasii pentru ca, din cand in cand, se oprea, isi intorcea gratios capul si astepta ca ei sa ajunga langa ea. Se miscau incet datorita piciorului ranit al lui Severus. Lily incepuse sa-si faca griji in privinta faptului ca centaurii puteau sa-i ajunga.

-Imi pare rau ca mergem asa de incet.

-Te doare?

Severus incerca sa forteze un zambet insa nu se planse. Era socata sa vada atata incredere in ochii lui. Se gandi ca nu mai vazuse niciodata un Viperin mai curajos.

Incetase sa mai ninga iar aerul nu mai era atat de rece. Snape se gandi ca simtea caldura din cauza veninului din sageata, dar adevarul era ca si Lily putea s-o simta.

-Crezi ca s-a ratacit? Sopti Lily.

In curand afla raspunsul la intrebarea sa: crengile erau acum invaluite in gheata argintie, iar pamantul nu era nimic mai mult decat o oglinda stralucitoare din argint. Cerul noptii nu putea fi zarit deoarece erau complet inconjurati de copaci inalti. Singura lumina venea din baghetele lor si se reflecta pe suprafetele de cristal. Continuand sa urmeze calea pe care le-o arata caprioara, ajunsera intr-un luminis superb, in mijlocul careia se afla cea mai impresionanta salcie: crengile ii atingeau pamantul intr-o ploaie de stralucriri argintii, formand o cortina groasa si impenetrabila.

-Ce-i cu locul asta?intreba Severus.

-Nu stiu... se pare ca totu-i din argint, spuse ea cu ochii fascinati.

Caprioara argintie se aseza cuminte in fata salciei, plecandu-si capul cu eleganta.

Lily se apropie si ea de salcie si, dand crengile la o parte, simti o usurare de nedescris, de parca nimic rau nu s-ar putea intampla vreodata. Se apleca si trecu dincolo de ele, sub salcie. Severus o urma. Sub salcie, nu mai simtea nici urma de vreo durere. Frumusetea pe care o imbratisara era coplesitoare. Lily nu putu sa se impotriveasca sentimentului de beatitudine: isi deschise larg bratele si incepu sa chicoteasca, rotindu-se o data, de doua ori...pana cand se ameti si Severus aproape ca fu nevoit s-o prinda ca sa nu cada. O prinse oricum. Amandoi se uitau unul la celalalt, cu un zambet larg, razand fara sa stie de ce.

-Acum suntem in siguranta.

Lily nu apuca sa-si termine propozitia ca din departare se auzira aceleasi zgomote ingrozitoare facute de copitele centaurilor. Zambetul disparu de pe fetele lor iar Lily ii arunca o privire deznadajduita lui Severus inainte sa spuna, abia respirand:

-Ne-au gasit.

Pe masura ce sunetul se intensifica, ea incepu sa tremure. Severus nu se putu gandi ce altceva ar putea face decat s-o stranga la pieptul sau cu putere. Era mai aproape de el ca niciodata, tremurand de frica, avand nevoie de aripa lui protectoare.

Putea sa simta... centaurii se apropia, dar si Severus. Erau atat de aproape de moarte, atat de aproape unul de celalalt. Ea isi inchise ochii. Urmau sa-si piarda viata, mai aveau cateva secunde, el era atat de aproape incat ii simtea atingerea pe obraz, mai aveau doar un moment, un ultim moment... si se unira intr-un sarut.