II deslusise chipul prin multime cu cateva minute inainte sa se departeze de prietenii ei. Vazuse cum ii asigura ca se va intoarce la timp si o urmarise cu privirea pana la iesirea din castel iar apoi nu se putu abtine sa nu o ia la goana in urma ei. Asta putea fi ultima data cand putea sa o priveasca in voie, fara sa se simta vinovat de tradare. Expresul de Hogwarts urma sa plece din gara in cateva ore si Severus era asteptat la ceremonia pe care i-o promisesera Viperinii.

Fara a incerca sa gaseasca vreo logica, mergea mereu in urma ei, pastrand distanta si ascunzandu-se de ea. Lily strabatea cu pasi nostalgici domeniul castelului. Severus o vazu inconjurand serele in care avusesera orele de Ierbologie, o vazu pasind de-a lungul gradinilor, unde petrecusera ore intregi, de-a lungul aleilor ce le calauzisera pasii in momentele de cumpana, dupa care intra in coliba lui Hagrid, unde ramase cateva minute mult prea lungi. Isi lua ramas-bun de la scoala care ii fusese casa de-a lungul celor sapte ani de magie. Inima i se strangea cu putere de fiecare data cand o vedea atingand cu dragoste fiecare obiect ce ii evoca vreo amintire, de fiecare data cand se aseza intr-un loc special pentru ea. Continua plimbarea ei de adio de-a lungul Padurii Interzise, spre lac. Si, spre uimirea lui Severus, care se ascunsese in spatele unor arbori, fata se opri in fata salcii sub care statusera de atatea ori, sub care el isi amintise despre sarutul lor. Lily se aseza pe iarba umeda a diminetii, ofta, iar apoi isi ascunse capul intre bratele-i firave.

Atunci Severus realiza adevarul crud: in doar cateva ore destinele lor o vor lua in directii total opuse pentru totdeauna iar Lily nu va sti niciodata. Avea nevoie sa-i vorbeasca si s-o auda vorbind. Avea nevoie de reprosurile ei pentru ca pur si simplu nu se putea termina totul asa. Era mult prea absurd. Trase aer in piept si se apropie de ea cu pasi hotarati. Stia exact ce avea sa-i spuna.

Lily tresari cand se aseza langa ea, ridicandu-si capul dintre brate. Nu mai statuse singura in preajma lui de foarte mult timp si uitase cat de inghesuita i se parea lumea, cat de greu ii era sa respire si cat de usor o invaluia prezenta lui.

-Ai venit sa-ti iei ramas bun? Intreba el, privind mereu in fata.

Lily il privi cu coada ochiului, apoi isi intoarse capul suparata si incerca sa plece. Vocea lui rugatoare o opri.

-Mai stai.

Facu o pauza in care Lily simti cum ii paralizeaza picioarele, apoi continua pe un ton la fel de grav:

-Probabil e ultima data cand imi vei fi atat de aproape.

Se aseza cu ezitare, apoi continuara conversatia, dupa un moment de tacere, fara a se privi unul pe celalalt.

-Deci te-ai decis?

Lily incerca sa pastreze raceala in vocea ei.

-Chiar te vei alatura Devoratorilor? Un usor tremur ii trada sentimentele.

-Da, veni raspunsul pustiu.

-Si atunci ce mai cauti aici? Suntem dusmani acum, nu-i asa?

Vocea i se transforma imediat si ramase in asteptarea reactiei lui privind nerabdatoare cum parul lung ii acoperea fata ca o cortina. Severus se incruta de parca un sigur cuvant i-ar fi cauzat o durere devastatoare. Se intoarse brusc spre Lily si o privi direct in ochi.

-Niciodata!

Lily se ridica de-a dreptul suparata in picioare.

-Cum poti sa zici asta? Nu esti constient ca probabil urmatoarea data cand ne vom intalni o sa luptam unul impotriva altuia?

Se ridica si Severus cu greutate, ca si cum ar fi fost cel mai dificil lucru pe care il facuse vreodata.

-Asculta-ma bine!

O prinse de umeri cu ambele maini si, apropiindu-se de chipul ei, ii vorbi rar si apasat.

-Niciodata, niciodata n-o sa ridic bagheta mea pentru a-ti face tie rau. Inca nu ti-ai dat seama cat de importanta esti pentru mine?

-Aaa... acum sunt importanta, zise dojenitor de ironic. Dar unde ai fost cand am avut nevoie de tine? Unde ai fost cand ne-au atacat in casa ta ? Unde ai fost cand am ramas pe drumuri si aveam nevoie de un prieten adevarat ? De ce nu m-ai cautat?

Vocea ei urcase atat de mult incat Severus putea jura ca mai avea putin si plangea. Se chinuia in zadar sa scape din stransorea lui, smucindu-se. Cu eforturi reusi sa o calmeze si sa o convinga sa fie atenta la ce avea el de zis.

-Asta incerc sa-ti explic de aproape doi ani! In vara in care m-am mutat de pe strada Fusului ti-am trimis scrisori fara sa primesc niciun raspuns. Nu stiam ce sa mai cred. Stiu cat de suparata ai fost in anul cinci. Inca de la inceputul anului am incercat sa vorbesc cu tine dar niciodata nu am reusit fiindca prietenii tai roiau in jurul tau intreaga zi. Te-am urmarit mereu si crede-ma ca am incercat sa iti vorbesc!

Lily il intrerupse din justificari.

-Si daca m-ai vazut cat eram de suparata si atat de mult contez pentru tine, cum ai putut sa traiesti vazandu-ma in starea aia si nestiind ce anume a provocat-o?

Severus isi pleca ostenit capul, amintindu-si de modul in care aflase despre tot ceea ce i se intamplase.

-Tocmai... fiindca stiam nu puteam sa mai fim atat de apropiati. Vreau sa-ti explic acum. Acum ori niciodata.

Lily ramase de-a dreptul socata.

-Nu inteleg...

Cu calm si fara sa spuna o vorba, Severus isi scoase bagheta din buzunar si o aseza in mana ei.

-Vreau sa te uiti in ochii mei si sa rostesti ,,Legillimens!''. Hadie, cu curaj! Nu o sa ti se intample nimic.

Dupa atata timp in care mereu isi blocase gandurile, acum avea sa-si deschida mintea si sa-i dezvaluie amintiri ce le ascunsese pe parcursul celor doi ani de neliniste, false sperante si singuratate.

O auzi soptind incantatia, dupa care totul in jur deveni obscur si simti o prezenta straina in gandurile sale, o adevarata eliberare din captivitatea unei inchisori pe care singur o crease. Stia prea bine ce vroia sa-i arate si ce vroia sa ascunda.

Lily vazu imagini care se derulau cu o viteza ametitoare in fata ochilor ei si, cand simtea ca nu mai putea rezista mult, stagnara brusc, materializandu-se apoi in amintirile adevarate pe care Severus i le arata. Vedea acum clar fiecare detaliu pe care el si-l amintea cu o precizie uimitoare dupa atatia ani: poza cu ei doi pe care tatal sau o gasise si care fusese motivul ce declansase cearta intre parintii lui, reprosurile pe care le auzea baiatul din spatele usii, explozia, rugamintea mamei sale de a-l cauta pe Edward Prince, intalnirea cu acesta, incercarile lui Severus de a-i trimite scrisori si o conversatie cu doamna Fairfax ce ii marturisea baiatului ca bunicul sau ii trimisese pe devoratorii care o atacasera pe Lily, ca sa nimiceasca orice persoana ar fi venit din partea tatalui sau.

Severus simti ca tot ce vedea Lily era mai mult decat ar fi putut suporta si nu indrazni sa-i mai arate nimic altceva decat momente in care Edward Prince il antrena in lupte periculoase si dure. Intr-un final, o ghida spre cea mai importanta amintire dintre toate: momentul in care ii spusese ca va trebui sa renunte la ea, fara insa a-i arata ce anume ii promitea. Lily era oricum prea implicata in toata povestea.

Puse un zid intre gandurile sale si prezenta ei, cat mai putin brusc cu putinta, insa Lily tot simti cum intreaga ei fiinta se cutremura, fiind impinsa de o energie careia nu i se putea impotrivi. Ramase in stare de soc pentru cateva secunde, respirand greu.

Nici unul dintre ei nu stia ce anume sa-i spuna celuilalt.

Lily simti ca in curand o sa i se faca rau.

-Trebuie sa stau jos.

Severus o prinse de brat si o trase sub salcie unde o aseza pe pamantul rece.

-Imi pare rau! Zise ea, facand un deosebit efort in a-si controla miscarile.

-Mie imi pare rau! Ii raspunse el.

Ii apuca barbia delicata intre degete si o privi in ochii tremuranzi.

-As fi dat orice sa nu se fi intamplat atatea. Nu m-as fi dus niciodata sa-l caut daca as fi stiut ca asta m-ar fi tinut departe de tine.

-Nu, ai facut bine. Mama ta avea nevoie de ajutor. Acum inteleg cat de greu ti-a fost si tie. Si cu tatal tau... s-a intamplat ce cred eu?

-Da, raspunse, inghitind in sec.

Lily simti un val de dezgust pentru tot ceea ce insemna ideologia sangelui-pur, asa cum nu mai simtise niciodata pana atunci.

-Trebuia sa-mi spui! Vroiam sa-ti fiu alturi.

Era randul lui Severus sa-si simta buzele tremurand incontrolabil. Fata ii mangaie fata, fara a-si da seama cata tandrete purta gestul ei.

-Dar tot nu inteleg. Nu faceam nimic rau. Ce se putea intampla daca ramaneam prieteni?

Severus suspina trist.

-Ai vazut si tu ce ati patit cand v-ati apropiat de casa de pe strada Fusului. Ce crezi ca ai fi putut pati daca ar fi aflat ca suntem prieteni? Ar fi fost suficient ca unul dintre colegii mei sa isi dea drumul la gura de fata cu parintii lor iar acestia sa aiba curajul de a-i spune ceva lui. Imi pare rau pentru ce s-a intamplat atunci. Daca as fi stiut, as fi incercat prin orice mijloace sa impiedic totul.

Se uita in ochii lui adanci. Stia ca ceva ascundea. Era doar o presimtire, dar daca era adevarat?

-Severus, dar e aiurea. De ce si-ar pierde timpul cu cineva atat de insignifiant ca si mine?

Severus pufni cand ii auzi cuvintele, apoi ii vorbi cu un glas mai dulce decat si-ar fi putut inchipui vreodata, afisand un zambet stangaci.

-Nu puteam sa risc, nu-i asa?

O amuza intr-un mod extrem de placut inocenta cu care o intrebase.

-Si de ce nu mi-a zis mai repede? De ce tocmai acum ?

Expresia lui se intuneca si nu o mai privi in ochi.

-Incearca sa ghicesti, spuse cu ciuda, zmulgand cu gesturi automate firicelele de iarba.

Reactia lui o bulversa cu totul.

-Habar n-am, ii raspunse cu toata sinceritatea cu care putea.

-Gandeste-te putin!

O privi acuzator insa ea tot nu stiu ce sa-i raspunda.

-Ce s-a intamplat anul trecut? Intreba el, retoric. Iti spun eu: Potter s-a intamplat.

O amaraciune deosebita ii acapara glasul odinioara atat de dulce.

-Stai putin... tu chiar crezi ca daca el nu ar fi fost de acord sa fim prieteni eu l-as fi ascultat?

-Prieteni, repeta Severus printre dinti.

-Hey, stiu ca voi nu va intelegeti deloc, dar nu il implica pe James in povestea asta! El nu are nicio vina pentru ca nu mi-ai zis pana acum.

,,Ba are!'' urla o voce in capul lui. ,,Are toata vina din lume pentru ca nu puteam sa strig in gura mare cat de mult te iubesc cand tu planificai sa pleci cu el!''

Se ridica brusc in picioare si isi stranse pumnii de parca o durere insuportabila pusese stapanire pe intregul sau corp.

Lily nu mai suporta asteptarea. Trebuia sa-l provoace cu orice pret sa-i raspunda.

-Stii ce cred eu? Toata povestea asta cu dorinta ta de a ma proteja mai are o fata ascunsa. Defapt n-ai reusit niciodata sa te decizi cu adevarat de care parte esti si ai profitat de drumul care ti-a iesit in cale si ai facut alegerea pe care o puteai justifica cel mai usor.

Tonul vocii ei urcase atat de mult incat aproape striga.

-Imi spui cumva ca te mint?

-Nu! Pur si simplu insinuam ca te minti singur.

-Cum poti sa spui asa ceva? Cand am trecut prin atatia ani in care am tanjit dupa prezenta ta, atata timp in care a trebuit sa ma prefac ca nu-mi pasa, in care am innabusit tot ce simteam.

Lily incerca din rasputeri sa ignore efectul devastator pe care il avea declaratia lui.

-Si ma rog, de ce tocmai acum vrei sa-mi explici? Ce rost mai are din moment ce te-ai decis? Cu ce schimba atatea vorbe inutile faptul ca in cateva ore vom fi in tabere diferite, vom fi dusmani ?

-Dusmani, vorbe inutile? Vocea lui era acum atat de aproape de o soapta incat era greu sa-ti dai seama daca intr-adevar el era cel care vorbea.

-Despre ce vorbesti, Lily? Cum trebuie sa-ti mai spun? Ne cunoastem decand eram copii si inca nu ti-ai dat seama? Tu esti singura care ma poate determina sa renunt definitiv la drumul pe care am inceput sa pasesc. Un singur cuvant de-al tau si dau uitarii tot.

-Severus, nu e alegerea mea!

Inchise ochii cand isi auzi numele rostit de ea.

-Severus, daca vrei sa renunti, fa-o pentru tine!

-Lily, chiar nu intelegi! Daca nu renunt, pot sa te protejez, insa daca renunt acum si tu nu ma ierti si ma refuzi, cum vrei sa mai am grija de tine?

-Te implor, vorbeste clar! Ce sa iert? Cum sa te refuz?

Severus isi acoperi fruntea cu ambele maini si parul ii ramase ravasit.

-Te rog, nu-mi ingreuna si mai mult situatia! Lily, ma cunosti de atatia ani. Chiar nu ti-ai dat seama ce simt eu pentru tine?

Fata ei impietrise complet, cu buzele departate de uimire. Desigur ca undeva, adanc de tot, stia. Insa nu intelegea de ce vroia neaparat sa-l auda spunandu-i totul.

-Vrei sa spui ca....? vocea-i tremura mai tare ca niciodata.

-Da, asta vreau sa spun! Din momentul in care te-am vazut pentru prima data ai devenit cea mai importanta persoana din viata mea si tot ce mi s-a intamplat vreodata te-a implicat mereu si pe tine. Te-a implicat prea mult si la un moment dat n-am avut de ales. Si da, ai dreptate, exista o parte din mine care a acceptat destinul asta pentru ca parea cel mai usor de justificat. Insa, celalalta parte, mult mai mare, a vrut mereu ca totul sa se termine si sa te protejeze cu orice pret.

-Severus, vorbesti de parca as fi un copil neajutorat care nu poate sa aiba grija singur!

Se apropie de ea. Uitase cat de mult crescuse in ultimul timp. Acum fruntea ei era in dreptul buzelor sale.

-Imi pare rau. Nu pot sa fiu altfel decat protector cu tine.

Bratele lui imense ii inconjurara umerii si o trasera intr-o imbratisare stransa.

Lily isi folosi chiar si ultima picatura de energie care ii mai ramansese ca sa-si invinga dorinta de a ramane in bratele lui. Se elibera cu greu.

-Nu e bine ce facem!

El isi incrucisa bratele si isi ingusta ochii cu tristete.

-Potter?

Lily aproba din cap cu tristete.

-Te rog sa intelegi. Nu pot. I-am promis.

Si atunci Lily vazu ceva ce nu s-ar fi asteptat sa vada vreodata. O lacrima aluneca din ochii lui negri, pe obrazul alb ca marmura si inima ei uita sa mai bata.

-Nu, Sev!

Isi intinse mainile spre umerii sai, insa acesta se feri inainte ca ea sa-l atinga.

-Mda, ma rog! N-ai decat sa te duci la el, daca ai impresia ca te merita.

-Haide Severus! Nu pot sa fac nimic! E si profesorul Slughorn implicat. Trebuie sa plec in Franta. Nu pot da inapoi tocmai acum, in ultimul moment.

-Si eu? Eu nu sunt in aceeasi situatie? Dar bineinteles, ce nu faci tu pentru Potter ?

-Hey ! Nu te purta asa. Si tie ti-a mai placut de altcineva asa ca trebuie sa intelegi.

Severus se uita surprins la siguranta cu care Lily tocmai ii reprosase ceva inexistent.

-La ce anume faci aluzie?

-La nimic in mod special.

-Te indoiesti ca tu esti singura fata...

-Si Despina? Il intrerupse Lily fara a mai astepta ca el sa-si termine propozitia.

Expresia lui deveni rigida si incepu sa vorbeasca cu o pasiune exagerata.

-Despina a fost ca un fruct mult prea atragator pe care nimeni nu-l putea refuza.

Cu coltul ochiului ii zari privirea taioasa si continua pe acelasi ton, intorcandu-se cu spatele.

-Era ea insasi o ispita teribila care isi pusese ochii tocmai pe mine, dintre toti cei pe care putea oricand sa-i aiba la degetul mic. Ma surprindea mereu cu atitudinea ei seducatoare, ca nimeni altcineva.

Simtea in spatele lui o faptura mica ce tocmai primea lovituri in orgoliul ei feminin.

-Fiecare gest al ei ma flata complet si erau de ajuns cateva cuvinte ca sa ma duca in cele mai adanci si periculoase prapastii de foc.

Se uita peste umar si ii zari chipul uluit. Pupilele ei devenisera imense si toata fiinta ei parca ii striga: ,,si eu?''. Se intoarse si ii ascunse mainile intre ale sale.

-Insa tu, draga mea, imi dai aripi sa zbor spre cele mai inalte ceruri posibile si te iubesc mai presus de orice.

Ii duse mainile pana in dreptul buzelor sale si ii saruta degetele micute, pe rand, cu o afectiune enorma, asa cum nimeni nu mai facuse pana atunci.

Ramase inmarmurita. Oare timpul se oprise?

-Vezi ce prostii ma faci sa zic? Zambi Severus, sarutandu-i obrajii, lipindu-si fruntea de a ei.

Zambi o data cu el si isi musca buzele. Intalnindu-i privirea, Lily simti un val de energie traversandu-i intreg corpul. Se apropiase periculos de mult. Daca nu se departa in momentul acela, avea s-o sarute si ea avea sa-i raspunda. Se trase de langa el, facnd cativa pasi inapoi. Inconjura trunchiul gros al salciei si se ascunse printre ramuri.

Severus incepu sa inteleaga. Se apropia de incheiere. Mai avea un singur lucru sa-i spuna si daca nici asta nu avea s-o convinga, atunci totul avea sa fie pierdut si calea sa de acum inainte era clara.

Se sprijini de trunchi si tacerea se lasa peste ei. Nu ii vedea chipul, insa ii vedea mana iesind de sub maneca robei. Era la doar cativa centimetri de a sa. Se intinse incet si isi strecura degetele printre ale ei. Lily nu se impotrivi. Putea sa petreaca o eternitate asa.

Se uitau amandoi cum razele diminetii strabateau cortina groasa de frunze si amandoi refuau sa mai vorbeasca. Nici nu isi puteau da seama cat timp trecuse decand se ascunsesera sub aripa protectoare a salciei, cand din departare auzira glasurile bine-cunoscute ale lui James si Sirius.

Lily tresari si incerca sa-si elibereze mana din stransoarea lui Severus, insa acesta nu ii dadu drumul.

-Trebuie sa plec.

-Nu, nu pleca, o ruga Severus.

-Nu pot, Sev, trebuie!

-Nu trebuie. Poti alege! Nu pleca, o ruga, pe aceeasi voce sfasiata.

Incerca sa o stranga din nou la pieptul sau, insa, de data asta, Lily fu mai hotarata cand opuse rezistenta.

-Ti-am explicat. Te rog, lasa-ma sa plec.

Isi trase complet mana dintr-a lui si dadu ramurile la o parte, vrand sa iasa. Atunci Severus se hotari sa joace si ultima carte:

-Lily, a fost real! Atunci, la Craciun! Caprioara argintie, salcia, sarutul. Totul s-a intamplat!

Pentru a mia data in dimineata aceea, fata incremeni complet si gura i se deschise de uimire. Simtea din nou ca fata ii arde. Pentru un momet ezita. Apoi ii vazu pe James si Sirius apropiindu-se de salcie. Iesi de sub cortina ei si o lua la fuga fara a se mai uita inapoi.

Ramurile se lasara in jos, o data cu Severus.

Simti cu ochii i se incetoseaza treptatat insa de data asta nu se lasa prada lacrimilor. Respira adanc de cateva ori, isi freca ochii energic si se ridica hotarat. Era asteptat la o ceremonie.

*

-Uite la ea ce alba e la fata! Se amuza Sirius pe seama lui Lily.

-O saraca! Raspunse James, aruncandu-si bratul in jurul gatului ei. Sigur se teme de zborul cu avionul Incuiatilor.

Lily incerca sa stea nemiscata, cu toate ca tot ce isi dorea era sa-i ia mana lui James care o incomoda. Din nou se purta de parca era proprietatea lui. Si Severus era posesiv dar o facea intr-un mod atat de grijuliu incat parca incerca sa-i arate ca o considera ca facand parte din el. De ce naiba se gandea la asta? Ce-o apucase sa-i compare?

-Zau asa, Lily, eu ar trebui sa fiu ingrozit de avioane, nu tu. Doar ai crescut printre Incuiati.

In momentul acela, nu se putea hotari ce o enerva mai tare : mana lui sau cuvintele sale.

-Haide, nu fi pufy ca te umfli! O saruta zgomotos pe obraz, in timp de Sirius rase intelegator.

Lily mai avea putin si exploda cand, din fericire, Laura isi facu aparitia in compartiment.

-Ati vazut ce agitatie e?

-Ce se intampla ? intreba Sirius.

-Viperinii... s-au baricadat in ultimele doua vagoane si nu lasa pe nimeni sa treaca.

-Hey, James! Ai chef sa investigam?

-Nu cred ca e nimic de investigat, zise Laura plictisita. Probabil fac petrecere de adio pentru cei din anul sapte. Si ai nostri fac in vagonul de langa.

-Si noi de ce nu stim nimic? Sari James entuziasmat.

-Hai sa le aratam ce-i aia petrecere !

-Lily, vii?

-Imediat va ajung din urma, le raspunse fara chef si fara vreo intentie de a li se alatura.

De indata ce baietii iesira din compartiment, Lily o chema pe Laura inapoi.

-Cine sta de paza de la Viperini? Intreba ea in timp ce scotocea in unul ditre bagaje.

-Fratele lui Sirius, din cate stiu eu. Lily ce vrei sa faci?

-Am gasit!

Scoase o mantie argintie si incepu sa aseze la loc hainele.

-Ma intorc imediat. Ai grija de James. Sa nu-si dea seama!

-Lily, ce vrei sa faci? Repeta Laura si mai ingrijorata.

-O nebunie, ii raspunse cu un zambet ciudat.

Laura ii mai vazu chipul pentru o clipa, dupa care disparu complet sub pelerina si simti cum trece pe langa ea si o ia in directie opusa fata de James si Sirius.

Lily se strecura de-a lungul coridoarelor inguste, chinuindu-se din rasputeri sa nu se loveasca de vre-un elev. Ajunse intr-un final fata-in-fata cu usa pe care o pazeau cu atata indarjire Viperinii. Asa cum zisese si Laura, in fata usii statea Regulus Black urmarind atent orice miscare de-a lungul coridorului. Lily vroia neaparat sa intre fara ca cineva sa-si dea seama.

Se uita de jur imprejur, cautand ceva care ar putea sa-i distraga atentia lui Regulus. Vazu pe jos o cutie de ciocolata. Isi scoase bagheta si o transforma intr-o pasare. Vraja ii reusise atat de bine incat putea jura ca era reala. O facu sa zboare in dreptul ochilor lui Black. Acesta fu luat prin surpridere si incerca in zadar sa o sperie. Lily isi misca bagheta cu indemanare iar pasarea il ciupi pe acesta de ureche, dupa care incepu sa-l traga de fularul sau verde-argintiu.

-Nenorociti de Cercetasi! Zise acesta printre dinti.

Porni de-a lungul coridorului sa-i descopere pe faptasi. Atat astepta Lily. Trecu dincolo de usa intr-o clipita. Regulus auzi zgomotul si se intoarse imediat. Isi indrepta bagheta spre usa, apoi o sigila pe dinafara, enervandu-se grozav ca nu se gandise sa faca asta mai devreme.

Lily era acum captiva in vagonul Viperinilor, insa nu ii pasa. Tot ce vroia era sa-l gaseasca pe Severus. Se uita in fiecare compartiment, asteptand sa-i zareasca chipul printre ceilalti. Ii atrase atentia compartimentul din capat deoarece era pusa o bariera albastruie. Se apropie cu atentie si arunca o privire prin geam. Atunci il zari pe Severus langa geam, avand afisata o expresie rigida de seriozitate si privind atent la nimeni altul decat Lucius Malfoy, insotit de Narcissa, cu care se casatorise de curand. Prezenta lor o surprinse pe Lily fiindca terminasera demult studiile la Hogwarts si nu isi putea explica in ce context Dumbledore le-ar fi permis sa calatoreasca in Expresul de Hogwarts. Doar daca... Dumbledore nu stia nimic. Asta insemna ca se aflau acolo cu un scop. Se apropie si mai tare de geamul compartimentului si isi ciuli urechile la discursul lui Malfoy.

-Acum ca v-am explicat totul putem incepe. Am aici o lista.

Scoase un pergament rulat din roba lui neagra si lunga, apoi ochii lui de sticla o fixara pe Narcissa.

-Ar fi mai bine sa paralizezi aerul de pe coridor.

Aceasta aproba scurt din cap, dadu bariera la o parte si cu o miscare scurta din bagheta, totul in jurul lui Lily incremeni. Ceea ce o uimi fu faptul ca isi putea misca in continuare degetele sub pelerina si ca putea respira. In mod normal, din cate citise, ar fi fost paralizata si ea, o data cu aerul si n-ar fi putu auzi discutia ce continua in compartiment.

Narcissa Malfoy prelua pergamentul si citi laconic primul nume.

-Avery!

Se ridica de pe bancheta si ingenunchie in fata lui Lucius Malfoy. Amandoi intinsera mana dreapta si se apucara strans. Apoi Lucius intreba:

-Promiti ca te vei alatura Lordului Intunecat atunci cand el ti-o va cere?

-Promit! Raspunse Avery cu ranjetul lui inconfundabil.

Din bagheta Narcissei iesi un sirag de foc ce inconjura manile celor inca unul si inca unul, impletindu-se precum o funie si lumnind fetele triumfatoare ale viitorilor Devoratori ai Mortii.

-Legamantul suprem, sopti Lily ingrozita, doar pentru ea, din spatele pelerinei invizibile.

Continua sa priveasca in interiorul compartimentului cum unul dupa altul cei care se aflau acolo faceau acelasi lucru precum Avery. De la masivul maxilar al lui Dolohov pana la ochii vicleni ai lui Rockwood, fura luminate pe rad de firul rosu de foc al legamantului suprem.

Ultimul pe lista ramansese Severus.

Cand Malfoy ii rosti numele, Lily tresari.

-Nu, Severus, te implor, nu! Se ruga, fara ca acesta s-o poata auzi.

Severus se ridica la fel de rigid si ingenunchie demn.

Aceeasi intrebare ii fu adresata si lui:

-Promiti ca te vei alatura Lordului Intunecat atunci cand el ti-o va cere?

Lily se ruga mai rau ca niciodata desi stia foarte bine ce avea sa urmeze. Inchise ochii fiindca nu suporta sa mai vada nimic. Si auzi raspunsul pe care ar fi dat orice sa nu-l auda:

-Promit.

Vocea rece a lui Severus se revarsa ca un ecou in mintea ei si simti cu ochii ii sunt inundati de lacrimi. Chiar si tinandu-i inchisi, lumina rosie se rasfranse pe suprafata lor. Ii stranse si mai tare.

Ritualul se incheiase, insa lacrimile abia incepusera sa-i curga siroaie pe fata ei intepenita.

Vraja fu ridicata de Narcissa si, pe rand, iesira cu totii din compartiment.

Lily ramase lipita de geam, abia evitand o coliziune intre ea si Dolohov.

Severus era cel care incheia coloana. Ramase in spate.

-Vii? Il intreba Rookwood.

Acesta ii facu un semn cu mana, indiferent, si cand toti parasira holul, se inclina pe geam si urmari imaginile trecand cu viteza mare prin fata ochilor sai. Langa el, Lily isi tinea mainile la gura, ca sa fie sigura ca nu-i va scapa vre-un suspin in timp ce plangea.

Chipul sau ramansese la fel de inexpresibil si privirea ii era complet pustie. In ochii sai se oglindeau imagini pe care el nu le vedea.

Lily si-ar fi dorit sa-i mangaie fata pentru ultima data, insa nu putea. Trebuia sa-l lase sa plece. Trebuia sa devina Devorator, altfel ar fi incalcat legamantul suprem si ar fi murit. Trebuia sa-l lase sa plece. Trebuia!

-Severus! Vino sa vezi ce au gasit! Hai sa vezi pe cine obligam sa faca legamantul ! se auzi vocea lui Dolohov.

Se intoarse plictisit, ezita pentru cateva momente, apoi pasi apasat de-a lungul holului. Cand ajunse la capat, deschise usa, iar inainte sa o tranteasca, paraliza din nou aerul.

Acum Lily era complet blocata in vagonul Viperinilor. Numai o minune o mai putea salva. Nici nu vroia sa se gandeasca ce o astepta daca o descopereau. Isi muta ochii cand spre usa pe care iesisera cei din anul sapte, in frunte cu familia Malfoy, cand spre usa pazita Regulus Black. La un moment dat, observa ca acesta statea de vorba cu o fata. Parul blond si esarfa de Cercetas o facu sa se gandeasca imediat la Laura.

Nu putea auzi ce discutau cei doi, insa o vazu pe Laura vorbind extrem de dragut cu Regulus care se fastacea in raspunsuri. Apoi, o vazu cum studia cu atentie usa in spatele careia se afla ea. Niciodata nu se bucurase mai tare ca Laura se pricepea atat de bine sa identifice urmele de magie. Imediat ce isi dadu seama ce vraja fusese aruncata, isi scoase bagheta si, inainte ca Regulus sa mai faca vreo miscare, il puse la pamant cu o vraja impecabil aruncata, apoi ridica bariera si rosti ,,Finite Incantatem!''

Pasi pe coridor cu bratele intinse soptind:

-Lily! Esti aici?

Aceasta fugi in calea Laurei si arunca pelerina peste ea.

-Nu esti normala! Multumesc!

Laura remarca tristetea din vocea ei si stiu imediat ca ceva se intamplase. Intrara in prima baie pe care o gasira si cand lasara pelerina sa cada, banuielile i se confirmara. Lily plangea.

-Ce s-a intamplat? O intreba Laura alarmata, strangand-o in brate.

Insa ea nu putea vorbi.

-Ce ai vazut? Nu ma speria! Vorbeste.

-Au facut legamantul suprem, rabufni Lily. Am vazut-o cu ochii mei ! Au jurat sa se alature Devoratorilor.

Laura isi duse inspaimantata mainile la gura.

-Si nu te-au descoperit, nu?

-Nu, ii raspunse amar.

Fata n-o mai intreba nimic. Presimtea ca mai avea ceva sa-i spuna. Si intr-adevar asa era:

-A jurat si el.

Acum urla de-a dreptul. Si in ciuda eforturilor Laurei de a o convinge sa vorbeasca mai incet, ea continua pe acelasi ton:

-Acum doua ore imi zicea ca ma iubeste. Si ca trebuie sa faca o alegere. Si cand m-am dus dupa el sa-i zic ce-am hotarat era acolo cu ailalti... n-am mai putut face nimic! NIMIC! Ma intelegi?

Laura aproba cu tristete.

-Si acum trebuie sa devina Devorator! Daca nu o sa moara!

Hohotele de plans pusera din nou stapanire pe ea.

*

Cand Expresul de Hogwarts ajunse in gara, Lily se calmase si, datorita Laurei, pelerina invizibila a lui James era la locul ei si nimeni nu observase ca ea lipsise.

-Unde naiba umbla Sobo? Intreba James de-a dreptul enervat.

Se aflau la iesirea de pe peron, in asteptarea acestuia.

-Pierdem avionu`, ce saracia! Exclama acesta.

Lily schimba o privire trista cu Laura.

Intr-un final, aparu la brat cu Lupin care il gasise pe Sobo ratacind prin gara, cu o expresie ingrozita pe chip. Nimeni nu-l intreba ce i se intamplase.

-Miscati-va mai repede! Striga Sirius in gura mare.

Lily se afla langa James in momentul in care vazu gasca de Viperini apropiindu-se. Printre ei il vazu si pe Severus care mergea cu capul in pamant. Acestia se oprira undeva aproape de ei si ea surprinse privirea lui Severus oprita asupra ei.

Instantaneu apuca bratul lui James si ii spuse suficient de tare incat sa auda si Severus :

-Hai sa ne grabim. Trebuie sa prindem avionul spre Franta.

Gandindu-se ca o durea la fel de tare ca si pe Severus, il saruta indelung.