Vantul rece de octombrie se izbea in geamurile conacului vechi facandu-le sa scartaie infundat. Dupa ce Severus inchisese usa in urma lui, Lily ramase in linistea incaperii luminate doar de focul din semineu. La inceput crezuse ca tremura doar din cauza socului prin care trecuse dar apoi isi dadu seama ca o cuprinsese frigul. Se ghemui pe podea, in fara semineului, strangandu-si genunchii la piept si, cu o privire pierduta, urmarind jocul flacarilor, ascultand absenta cum lemnele trosneau, astepta ca focul sa-i infierbante fata palida. Niciodata nu se mai simtise atat de impovarata ca si acum, fiind impinsa spre un viitor incert. Tot ce stia era ca astepta ca Severus sa se intoarca si ca urma sa-i povesteasca totul. Dar apoi? Ce se va intampla apoi?
O bataie in usa anunta prezenta spiridusului de casa.
-Buna seara! Se apleca acesta pana in pamant.
Lily se uita la el cu surprindere, studiindu-l din cap pana-n picioare. Era imbracat intr-un soi ciudat de frac vechi, iar privirea tipica de neintelegere a spiridusilor de casa ii lipsea cu desavarsire. Se apropie, cu capul plecat de semineu, dupa care ii vorbi din nou:
-Eu sunt Gerry. Stapanul m-a trimis sa am grija de dumneavoastra. Va stau la dispozitie pentru orice.
-Nu vreau nimic acum, raspunse incruntata.
-Foarte bine. Va stau la dispozitie pentru orice ! Noapte buna !
Se apleca si mai adanc, vrand sa plece.
-Stai ! Gerry... vreau sa t intreb ceva.
Spiridusul o privi nedumerit si isi inclina capul, urechile atarnandu-i intr-o parte.
-Unde ai invatat sa vorbesti asa?
-Toate se datoreaza stapanului.
De data asta facu cea mai adanca plecaciune de pana atunci.
-Este cel mai bun stapan care exista. Noi spiridusii spunem mereu asta despre stapanii nostri, insa putini sunt cei care cred ceea ce spun. Gerry spune doar adevarul. Stapanului nu-i placea cand nu vorbeam corect, asa ca ne-a pus sa invatam carte.
In spatele usii se auzira zgarieturi insistente si un urlet rugator.
-Ce-a fost asta?intreba Lily si mai uimita. Aveti caine?
-Da, domnita, raspunse Gerry. Este cainele stapanului. Ma duc acum sa-l alung ca sa nu va deranjeze.
Cand auzi titlul de ,,domnita'' pe care i-l atasase spiridusul aproape ca surase.
-Nu! Lasa-l sa intre!
Cand usa se deschise, un Husky superb intra in fuga si o lua prin surprindere pe Lily, sarind voios peste ea si trandind-o complet pe podea. Era probabil cel mai energic si jucaus caine pe care il vazuse vreodata.
Tot timpul cat statuse in fata semineului, asteptandu-l pe Severus, cainele ii tinu companie si o facu sa nu se mai simta atat de singura. Cum putea un om ca si Severus sa fie un Devorator cu sange rece?
Spre miezul noptii, ii auzi pasii pe coridor. Cainele se ridica brusc de langa Lily si o lua la goana in calea lui. Din camera de zi, Lily il auzi pe Severus strigand spiridusul de casa.
-Du-o pe Alexis la culcare!
Apoi silueta-i inalta intra in incapere. O studie pentru cateva momente de parca ar fi incercat sa se convinga de faptul ca era acolo cu adevarat. Ea intrerupse tacerea:
-Ce s-a intamplat? Ce vroia?
-Exact cum am zis : sa ma anunte ca ai murit.
Fata lui era lipsita de orice expresie ironica.
-Severus eu....
-Lily...
-Spune!
-Nu, spune tu!
Se uita spre podea si isi duse ingrijoarta mana prin par.
-Trebuie sa-ti spun tot ce s-a intamplat pana acum!
-Sigur nu vrei sa te odihnesti inainte? Intreba grijuliu.
-Nu. Trebuie sa-ti spun acum. Nu ma simt in stare sa inchid un ochi.
-Bine atunci. Haide sa mergem sus! Aici e foarte frig.
Isi scoase mantia neagra si se apropie de Lily. O infasura in jurul ei dintr-o singura miscare si o conduse spre scarile ce duceau la etaj.
Lily nu mai fusese niciodata intr-o cladire atat de spatioasa, cu exceptia Hogwartsului. Uitase cat de mica se simtea intr-un astfel de loc. Cat timp urcara scarile de marmura violet si strabatura coridoarele, Severus ii vorbi foarte putin:
-Ti s-a pregatit un apartament langa al meu. Sper sa-ti placa.
-Imi pare rau ca te deranjez, Sev.
Zambi cu compasiune spre ea.
-Care deranj?
Intrara in apartamentul de care acesta ii spusese. Lily nu apuca sa vada decat prima camera, decorata cu draperii brodate manual, fotolii de matase si covoare cu diferite ornamente, fiindca amandoi se oprira la intrare.
-Halal casa! Zise Severus cu ciuda. Nu s-a incalzit inca.
Si intr-adevar, Lily simtea racoarea ajungandu-i pana la oase.
-Si in plus, n-au adus destule lumanari.
Lily se uita uimita la incapere. Nu se asteptase deloc sa fie atat de placut decorata, in culori calde, nuante de crem si albastru intens. Isi stranse pelerina lui Severus in jurul ei. Inca mai purta mirosul de afara al umezelii de toamna. Chiar ca ii era frig.
-Daca nu te deranjeaza, facem schimb de apartamente pentru noaptea asta. Pana maine o sa fie cald si aici. Nu cred ca o sa-ti placa prea mult al meu, dar maine facem schimb din nou.
Lily aproba obosita din cap.
Traversand holul, ajunsera la apartamentul lui Severus. Aprinse lumanarile si intr-o clipa camera fu inundata de sclipirea acestora ce se reflecta in oglinzile de pe pereti. Caldura din jur o linisti pe Lily. Se aseza pe unul dintre fotoliile de langa masa rotunda si astepta ca Severus sa faca acelasi lucru.
Isi ascunse mainile sub genunchi si isi pleca privirea.
-Nu stii de unde sa incepi? Intreba Severus.
Aceasta clatina din cap. Cuvintele ii pareau straine insa era hotarata sa-i spuna totul pana la capat si sa nu omita niciun detaliu. Si nu fiindca stia ca asa se va intampla ci fiindca simtea ca asa trebuia sa fie.
-Nu stiu cat vei intelege din tot ce iti voi povesti fiindca sunt sigura ca nici eu nu am inteles totul prea bine. M-am lovit de lucruri in care nu am crezut ca voi crede vreodata.
Isi indrepta ochii spre chipul lui Severus.
-Imediat dupa sfarsitul anului sapte trebuia sa plecam in Franta, insa nu pentru ca primisem vreo bursa, ci pentru ca ne aflam intr-o misiune speciala pentru Ordinul Phoenix.
Severus nu schita nicio miscare.
-Dar desigur, probabil stii asta acum.
Aproba tacut, insa, inainte ca ea sa mai poata continua, Severus o intrerupse:
-Lily, stii ca sunt un Devorator al Mortii. De ce ai incredere sa-mi povestesti toate astea?
Se uita surprinsa la el.
-Pentru ca mi-a zis Laura.
Severus ridica o spranceana.
-Cum adica? Atat?
-Mda... raspunse confuz.
-Vrei sa spui ca ... Dumbledore ... nu v-a zis?
-Ce sa ne spuna?
-Ca eu l-am avertizat ca Lordul Intunecat vrea sa va omoare, zise acesta incurcat.
Lily se uita socata la Severus.
-Nu! Nu stiam nimic.
Se lasa tacerea, amandoi cautand ceva de zis.
-Te rog, continua! Vorbim despre ce ai facut tu, acum. Restul poate sa astepte.
-Bine.
Trase aer in piept si povesti mai departe:
-In ziua in care trebuia sa plecam, chiar inainte sa parasim peronul, McGonagall a venit sa ne anunte ca intervenise ceva si ca se amana plecarea pana pe data de douazeci. Venisera noi membrii pentru Ordin care urmau sa calatoreasca in strainatate cu noi. Pana atunci, Dumbledore m-a rugat sa ma ocup de niste potiuni pentru Ordin si am stat la sediu tot acest timp. Descoperisem ca nu mai tineam la James ca si inainte si ca vroiam sa luam o pauza dar, la doar cateva zile dupa ce ma mutasem la sediu, a avut loc o infruntare intre Devoratori si Ordin in care parintii lui James au murit, insa eu nu am aflat nimic. Cand m-am intors din misiune, cu cateva zile inainte sa plecam in Franta, am ramas din nou la Laura acasa si ea mi-a povestit tot ce se intamplase.
Pe masa rotunda aparura ca din senin doua cesti cu ciocolata fierbinte. Miroseau a menta. Lily o lua in mainile sale si sorbi o inghititura. Apoi isi duse picioarele la piept si se ghemui in fotoliu.
-Inainte sa ma pot intalni cu James ca sa-i spun cat de rau imi parea pentru pierderea suferita, a venit Lupin in vizita la noi. Atunci am aflat in detaliu cat de mult il afectase totul pe James si cat de mult il ajutase Laura sa treaca peste. Lupin mi-a povestit ca Laura fusese singura persoana la care nu urla cand incerca sa-i vorbeasca. Avusese rabdare cu el si, incet, incet, reusise sa-l salveze din starea in care se afla. M-am convins ca era adevarat cand l-am vazut pe James. Se schimbase foarte mult. Nu mai facea glume stupide si nici nu se mai purta ca si un copil rasfatat. Acum eram cu totii mai hotarati ca niciodata sa luptam impotriva Lordului Intunecat.
Severus se misca in fotoliu. Isi incrucisa bratele la piept si se aseza cu coatele pe masa rotunda. Sorbea fiecare cuvant rostit de ea.
-In ziua in care trebuia sa plecam, a avut loc un incident intr-o piata publica si ne-au lasat siguri langa aeroportul international. Si atunci am fost atacati pentru prima data de Devoratori.
Vocea incepu sa-i tremure, semn ca urma ceva neplacut.
-Si nu stiam cum sa reactionam. Am luptat ca nebunii si nu ne-am despartit unul de celalalt... noi cinci. Si a fost cea mai mare prostie pe care o puteam face.
Stranse puternic ceasca de pe masuta. Severus stia deja tot ce se intamplase. Isi intinse mana dreapta peste masa si o aseza pe a ei.
-I-am lasat singuri pe ceilalti din restul caselor si pe noii veniti. Nu se cunosteau intre ei si aproape ca au luptat singuri impotriva Devoratorilor ce erau bine-organizati. Si, ca sa fie si mai rau, in toata nebunia, i-am pierdut pe Miranda si Frank. Frank a scapat ca printr-o minune, insa Miranda a... a.
-Stiu!
Isi duse si cealalta pana peste ale ei.
-Unde erai? Intreba sumbru.
-N-am participat.
Isi retrase mainile dintre ale lui si isi freca ochii care nu mai puteau plange.
-De fiecare data cand trimiteam vre-un blestem ma gandeam ca poate erai chiar tu cel impotriva caruia il trimiteam.
Severus isi relua pozitia, cu bratele incrucisate incordat.
-La un moment dat au inceput sa apara alti membrii mai vechi ai Ordinului si ne-au ajutat sa le tinem piept. Cand luptam mai bine, nu stiu cum de au reusit sa ne desparta. Pe mine m-a luat unul care parea mai nepriceput deoarece nu mi-a facut nimic si am scapat usor. Norocul nostru a fost ca, intr-un final a aparut si Dumbledore care le tinea piept Devoratorilor si...
-Da... stiu ca Devoratorii s-au retras fiindca Lordul Intunecat a fost ranit grav.
Lily aproba dupa care continua:
-Dumbledore nu a vrut sa mai amanam plecarea asa ca am pornit spre Franta chiar in ziua respectiva. N-am mai putut lua legatura cu niciunul dintre cei care au pornit in directii diferite. Lupin nu stim unde a fost trimis, Longbottom si Sirius au stat in spital pentru mult timp si si-au revenit foarte greu. Una peste alta, timpul a trecut repede cat am stat in Lyon. Eu si cu Laura eram ocupate cu misiuni pentru Ordin si bineinteles, cu viata de acolo. Ne-am adaptat foarte repede si ne placea mult de tot. James avea mereu meciuri de Vajthat si asta il scapa de griji si il relaxa. Asta, pe langa prezenta Laurei. Trebuia s-o fi vazut, Sev, cat de frumoasa se facuse. Intodeauna a fost draguta, dar atunci radia a feminitate. Era ca o floare ce asteptase tacuta primavara.
Severus o intrerupse ingrijorat :
-De ce vorbesti asa despre Laura...? De parca...
Ochii i se incetosara si vocea ii deveni mai subtire.
-Lasa-ma sa ajung la capat, pana mai pot.
Mai lua o gura de cicolata calda inainte sa continue.
-Dupa tot ce se intamplase acasa, nu ma simteam in stare sa vorbesc cu James despre relatia noastra. Pana intr-o zi, cand am fost invitati numai noi la un picnic si am ramas singuri. Eram ca doi straini. Nu stiam ce sa ne spunem. Se terminase si amandoi o stiam. Asa ca ne-am despartit si am ramas prieteni buni. A continuat sa vina sa ne viziteze si in scurt timp am realizat ceea ce ar fi trebuit sa realizez de ani buni.
-Ca Laura era indragostita de Potter, spuse absent, un zambet duios scapandu-i.
Lily se uita surprinsa la chipul sau relaxat. Camera se intuneca treptat, lumanarile se terminau.
-De unde stii? Decand stii?
-Pai observasem chiar din primul an in care am fost la Hogwarts ceva, insa am fost sigur abia dupa ce i-am vazut amintirile.
-Ce i-ai vazut? Intreba Lily nedumerita.
-Cand nu stiam ce ti se intamplase, in anul cinci, am facut o prostie pentru care nici pana acum n-am reusit sa-mi cer iertare. Dar lasa asta! O sa-ti povestesc altdata! Iarta-ma ca te tot intrerup. Te rog, continua.
-In vreo cateva luni si-au anuntat logodna. Ma bucuram atat de mult pentru ei. Niciodata nu am vazut doi oameni mai fericiti. Nu era zi in care sa nu aiba zambete largi si ochii sa nu le luceasca. Mai bine de atat nu putea sa fie. Fericirea lor parca ne molipsise pe toti. Nu exista misiune pentru Ordin care sa aiba esec. Inclusiv atacul Lordului Intunecat din primavara. I-am facut praf si pulbere. Mai ales Laura! N-am vazut in viata mea pe cineva luptand atat de inflacarat. Au fugit mancand pamantul.
Se uita la Severus care se simtea inconfortabil.
-Iarta-ma!
-Nu-i nimic. Pana la urma, acum nu mai sunt Devorator.
Se simtea sincer usurat spunand cuvintele acestea.
-Continua!
-La scurt timp dupa batalie s-au casatorit.
-Stai, ce?! Severus parca se trezise.
-Da, s-au casatorit. Eu nu sunt si nici nu am fost sotia lui James Potter.
Severus casca ochii de uimire si isi muta privirea cand la verigheta de pe degetul ei cand la chipul ei impovarat de secrete. Lily o scoase cu usurinta de pe deget si o aseza pe masa.
-E de plastic. A fost doar un plan pentru ca Lordul Intunecat sa il aleaga pe Harry ca egalul sau. Profetia care l-a adus pe urmele noastre zicea ca parintii lui l-au infruntat de trei ori, iar Laura nu a facut-o decat de doua.
Cand ii rosti numele, ii dadura lacrimile din nou.
-Deci Laura e mama lui Harry?
Insa Lily nu-i raspunse nimic. Severus se ridica din fotoliul sau si-i cuprinse capul in bratele sale. Cum de nu se gandise la Laura imediat? Doar stia prea bine ca unul din motivele pentru care o placea mai mult decat pe ceilalti Cercetasi erau ochii ei, identici cu cei ai lui Lily, ochi pe care ii remarcase din prima zi in care o vazuse.
-Cum ai putut risca atatea? Iti dai seama in ce pericol te-ai pus?
-Laura mi-a salvat viata... ii eram datoare, zise printre suspine. Si era cea mai buna prietena a mea.
Crezuse ca putea sa-i povesteasca totul pana la capat insa se insela. Isi baga mana in buzunarul de la pantaloni, scoase bagheta si transforma cana goala intr-o sticla. Apoi fire argintii formara lichidul ce umplu sticla. I-o inmana lui Severus dupa care ii spuse:
-O sa-ti ia ceva timp. Te deranjeaza daca ma duc sa ma intind pana te intorci?
-Nu deloc, zise el absent.
*
Severus statea in mijlocul bibliotecii avand Pensivul in fata lui. Amintirile lui Lily se roteau ametitor la suprafata. Se hotari sa nu mai amane momentul. Biblioteca disparu, iar in jurul lui se forma imaginea matinala a unei gradini vesele, cu flori multicolore si pomi fructiferi. Poarta tocmai se inchidea in urma unui tanar de statura mijlocie, cu parul ciufulit. In spatele lui statea Laura, alaturi de Lily si amandoua ii faceau entuziasmate cu mana si ii urau ,,succes!''. Severus il recunoscu imediat: era James Potter. Uitandu-se mai bine la cele doua tinere isi dadu seama cat de adevarate erau cuvintele lui Lily despre Laura. Intr-adevar radia.
Cand James disparu complet din raza lor vizuala, Laura se intoarse brusc spre Lily. Zambetul ii pierise complet si avea o privire grava si serioasa.
-Lily, trebuie sa-ti vorbesc! Nu avem mult timp. James o sa se intoarca intr-o ora.
Lily se uita amuzata.
-Serios? Iarasi vezi viitorul?
Insa Laura nu isi schimba expresia grava.
-Intotdeauna l-am vazut.
Amandoua pornira pe alee si se asezara pe o banca, sub frunzele din vie. Fiindca era o amintire, Severus doar presupuse ca mirosea puternic a struguri copti.
-Lily, vreau sa-mi spui daca ai incredere in mine?
Tanara parea de-a dreptul confuza.
-Ce se intampla...? intreba ea ingrijorata.
-Te rog sa nu-mi pui intrebari. Raspunde-mi doar si apoi, asculta-ma!
-Pai bineinteles ca am incredere in tine. Esti prietena mea cea mai buna, esti persoana de care sunt atasata cel mai mult, incerca un zambet incurcat.
-Si spune-mi, cel mai mult iti doresti sa castigam razboiul impotriva lui Voldemort?
Lily inghiti in sec atunci cand ii auzi numele si aproba din cap.
-Si esti dispusa sa faci un sacrificiu pentru asta?
Se incrunta si se uita mirata spre Laura insa nu ii intalni privirea. Buclele aurii ii acopereau fata plecata.
-Un sacrificiu? Nu inteleg!
-Raspunde doar! Ii zise pustiu.
-Da, spuse Lily, de data asta mai hotarata.
-Bine atunci.
Severus se aseza in fata lor si privi cum Laura isi intoarce capul spre Lily si ii vorbeste fara ezitare.
-In mai putin de o ora James o sa vina acasa, topaind de fericire pentru ca au castigat meciul si fiindca li s-au oferit bilete pentru doua persoane la Mont Saint Michel. O sa vrea sa mergem deoarece nu am avut parte de luna de miere inca. Iar peste noua luni voi naste un baiat.
Lily era atat de uimita de siguranta cu care ii spunea totul incat avea gura intre-deschisa. Severus nu se lasa mai prejos.
-Ii vom pune nume Harry James Potter iar el va fi cel care il va invinge pe Lordul Voldemort. Inainte de a se naste, o profetie va fi facuta, in care se va zice ca parintii sai au luptat de trei ori impotriva lui Voldemort. Amandoi am luptat impotriva lui de doua ori iar James va mai lupta odata cand va veti intoarce din Franta.
-Stai! Cum adica ne vom intoarce? Tu ce vei face?
-Eu nu ma voi mai intoarce in Anglia fiindca voi muri la scurt timp dupa ce se va naste Harry, ii raspunse fara nicio urma de teroare in voce.
Lily incremeni si se albi la fata.
-Nu se poate... ai innebunit, Laura. Cum poti sa zici asa ceva?
-Lily, ti-am mai spus ca nu avem timp! Asculta-ma pana la capat. Profetia in sinea ei nu e gresita fiindca, daca iti mai aduci aminte, intr-una din vacante ne-au atacat Devoratorii la mine acasa si, in mod normal, ar fi trebuit sa ma alatur parintilor mei, insa voi nu m-ati last. De aceea e esential ca toata lumea sa creada ca tu esti mama lui Harry fiindca altfel nu se va gandi niciodata ca el este copilul despre care se spune.
Lily scutura cu forta din cap.
-Nu se poate sa fie adevarat !
-Te rog sa nu plangi!
-Cum poti sa ma rogi asa ceva ?!
Laura ii zambi impacata.
-O sa-ti spun ceva ce nu ar trebui sa-ti spun defapt. Vezi tu, moartea celor care sunt implicati in profetii este diferita fata de a celorlalti.
-Diferita cum?
-Diferita... pur si simplu diferita. Din acest motiv nu imi fac griji pentru moartea mea si nici cea a lui James.
-Poftim?? De data asta vocea lui Lily urca atat de mult incat aproape ca urla.
-Atunci cand Lordul Intunericului il va insemna pe Harry ca si egalul sau... vreau sa spun ca atunci cand va incerca sa-l omoare, tu si cu James il veti apara iar James va muri. De tine nu se va atinge si vraja impotriva lui Harry il va distruge pentru un timp suficient de lung incat Harry sa crasca. Insa, vreau ca toata lumea sa creada ca si tu ai murit o data cu James, dandu-ti viata pentru Harry.
-Adica sa-l parasesc? Si ce o sa se aleaga de copil atunci?
-Harry trebuie sa se maturizeze repede fiindca Voldemort o sa revina atunci cand el o sa aiba abia paisprezece ani. Si ca sa se maturizeze nu are nevoie de o viata usoara unde toti sa-l compatimeasca. Trebuie sa aiba parte de cat mai putina iubire ca sa invete s-o pretuiasca.
-Dar, Laura, nu e corect. N-o sa afle niciodata ca tu esti mama lui. O sa aiba in minte mereu chipul unei straine.
-Nu are importanta. Va sti ca mama sa a murit ca sa poata el trai si mi-e suficient. Chiar crezi ca e o coincidenta faptul ochii nostri seamana atat de mult? Ti-am mai spus ca moartea celor implicati in profetii e diferita, inclusiv moartea lui Harry.
-Stai putin... sa nu-mi spui ca si el va muri.
-Sincer, nu stiu. E singurul lucru pe care chiar nu-l stiu. Insa il va invinge pe Voldemort. De aceea trebuie sa urmezi intocmai instructiunile mele.
-Nu se poate, Laura, trebuie sa existe alta solutie!
O prinse cu ambele brate pe Lily si o stranse tare de umeri.
-Nu exista alta! Asa trebuie sa se intample. Am vazut cum e daca schimbam ceva. Cand James mi-a propus prima data sa fim impreuna l-am refuzat fiindca am crezut ca asa ii pot salva viata. Si atunci am vazut haosul ce ne astepta. Si pana la urma am fi murit cu totii. Si asa o sa se intample daca nu o sa ma asculti. Refuz sa ti-l descriu fiindca e mult prea ingrozitor.
Ochii lui Lily nu mai rezistau mult fara sa scape lacrimi pe obrazul piscat de soare. Severus vru sa ii stranga mainile lui Lily. Aproape uitase ca era o amintire.
-Lui James cand o sa-i spui? Abia articula.
-Nu o sa-i spun.
De data asta Laura nu se mai uita in ochii lui Lily.
-Vreau sa-i spui tu, dupa ce voi muri. Pot suporta orice, mai putin sa-l vad suferind.
Se lasa tacerea. Severus aproape ca le auzea respirand.
-Il iubesti mult? Intreba Lily.
O singura lacrima ii curse pe obrazul ei neted si se pierdu in buclele de aur.
-Din tot sufletul meu. De aceea simt ca sunt cea mai norocoasa persoana din lume deoarece copilul nostru va fi cel care va restabili echilibrul in lumea vrajitorilor si a Incuiatilor.
Isi duse o suvita de par dupa ureche si zambetul ei obisnuit ii reveni.
-Sper ca vei accepta sa fii nasa lui...
Lily se arunca la gatul ei si o stranse tare in brate. Laura ii mangaie parul roscat si o legana de parca ar fi fost un copil.
De-a lungul aleii venea cineva alergand si strigand voios. Era James.
-Laura, mergem in luna de miere! Du-te sa-ti faci bagajele. Plecam la Mont Saint Michel.
Lily sari in picioare. Severus se ridica si el si simti acelasi lucru pe care il simtise si ea: ca un cosmar tocmai devenise realitate.
-De cat timp stii? Intreba Lily cu o voce sfasiata.
-Din totdeauna, ii spuse prietena ei, zambind duios, cum numai ea putea. Si acum, daca nu te superi, mai am cateva luni de fericire.
Se intoarse pe calcaie si fugi in calea lui James. Cand drumurile li se intersectara el o prinse de talie si o roti in aer, strangand-o apoi la pieptul sau si sarutand-o entuziasmat.
Ultimul lucru pe care il vazu Severus inainte de a ateriza in biblioteca fu ca Lily izbucnise in lacrimi si o luase la goana in directia opusa.
*
Urca cu greutate scarile conacului sau si cu aceeasi greutate deschise usa apartamentului sau. Lumanarile se terminasera si totul era cufundat in bezna. Din dormitor mai sclipeau inca trei luminite firave. Severus inainta si se opri dincolo de arcada. Lily se ascunsese intre cearceafurile argintii. Inca mai plangea.
Severus se apropie si dadu la o parte, incet, draperiile patului cu baldachin. Se aseza pe marginea lui.
-Si chiar a murit... Laura? nici daca ar fi vrut nu ar fi putut sa-si ascunda regretul din voce.
-Da. La scurt timp dupa ce s-a nascut Harry.
Severus intinse o mana prin intuneric si ii intalni chipul umed cu lacrimi, apoi ii trecu mana prin par.
-Imi pare foarte rau, ii sopti.
Lily se trase langa el si se lipi de pieptul sau.
-O sa am grija de Harry... pentru Laura.
-Stiu. Si o sa te ajut!
-Mersi. Laura mi-a zis mereu ca pot avea incredere in tine.
O stranse tare in brate apoi o saruta pe frunte. Ea lasa pe spate, o data cu Severus.
-Nu iti place aici? intreba el.
-Ba nu... e foarte frumos.
Se intoarse cu fata spre Severus si se ghemui langa el.
-Sev, esti sigur ca se poate intoarce.
Nu trebui s-o intrebe la cine se referea.
-Da. Din pacate.
Facu o pauza, dupa care intreba:
-Vrei sa te las sa dormi?
Se mai stinse o lumanare. Mai erau doar doua.
-Nu... mi-e urat.
Severus nu ii raspunse.
-Nu pleca..
Se mai stinse o lumanare. Acum mai era una singura aprinsa. Intunericul era mai apasator ca niciodata. Lily inchise ochii si isi apropie fata de a lui fara sa stie ca si Severus facuse acelasi lucru. Se oprira la cativa centimetri unul de celalat. Inca putin si buzele lor s-ar fi atins. Se stinse si ultima lumanare.
Nu stiu de ce atunci cand nu reusesti sa dormi se spune ca ,,nu poti inchide un ochi toata noaptea''. Uitati-va la Lily si Severus! Sunt exemplul potrivit. Rasaritul ii gasi la fel cum ii invaluise noaptea: imbratisati, cu ochii inchisi, insa fara a fi atipit macar o singura data.