O copila de nici doisprezece ani statea cu barbia pironita in pumni si privea cum campiile treceau cu o viteza uluitoare prin fata ochilor ei. Geamul intredeschis al vagonului ii misca parul lung si negru ca taciunele in toate directiile. Ii placea sa-l simta atingandu-i chipul de un palid bolnavicios. Daca ea ar fi vrut, intr-o secunda i s-ar fi scurtat, carliontat, ba chiar ar fi devenit blond. Dar de ce s-ar fi obosit cand ii placea atat de mult cum se nascuse ?
In ultimele cateva ore, facuse abstractie de ceilalti ocupanti ai compartimentului caci toti ii pareau puerili si ridicoli. Insa, ii atrase atentia o carte pe care unul dintre ei o scosese.
-Cea mai celebra carte a vrajitorilor din zilele noastre in editie limitata! exclama unul dintre ei incantat.
-Iti vine sa crezi ca autorul nu vrea sa-si dezvaluie identitatea ? continua altul.
-Ar fi celebru !!!
-Nu ati auzit ultimele barfe ? Se zice ca ar fi totusi mai multi cei care au scris-o... sau ca ar fi o femeie...
Cu totii se uitara admirativ la cel care facuse remarca.
-N-au de unde sa stie ! Astea-s barfe a la Profetu-stupidus ! se revolta altul.
-Da` nici tu n-ai de unde sa stii !
Din locul ei de la fereastra, fata isi arcui buzele intr-un suras ironic. Oricine s-ar fi deranjat sa-i observe prezenta si l-ar fi zarit si-ar fi dat seama imediat ca ii crestea pieptul de mandrie si ca, in mod sigur, ea stia ceva ce nimeni de acolo n-ar fi banuit macar. Cu o miscare surprinzator de gratioasa se ridica de la locul ei si trecu neobservata pe langa ei. Pe coridor vazu doi baieti mai mari purtand insemnele Viperinilor si ochii ei ramsera fixati cu jind asupra lor. O fata de la Cercetasi trecu in acelasi moment pe langa ei si unul dintre baieti ii zambi timid. Aceasta ii raspunse cu un suras larg, iar celalat Viperin le arunca o privire taioasa, dezaprobatoare.
Copila dadu din cap dezaprobator, usor amuzata cum istoria se repeta mereu. Isi sprijini coatele pe geamul din hol si, pe masura ce trenul se aventura tot mai adanc in intunericul noptii, isi aminti un basm pe care obisnuia sa i-l spuna mama ei cand era mica.
,,Mai demult, la Hogwarts, ajunsesera doi tineri care fusesera prieteni timp indelungat, inainte sa primeasca macar scrisoarea. Ea provenea dintr-o familie de Incuiati, in timp ce mama baiatului facea parte dintr-o familie de vrajitori cu traditie. Fugise de acasa pentru ca se indragostise de un Incuiat si familia sa nu ar fi acceptat in ruptul capului ca cei doi sa se casatoreasca. Asfel, cei doi tineri de la Hogwarts, au ajuns sa locuiasca in acelasi cartier marginas al Londrei.
Insa, destinul i-a pus pe cai diferite : ea la Cercetasi, el la Viperini. Dar nimic nu a reusit sa-i tina departe unul de celalalt. Au ramas prieteni, nemarturisindu-si sentimentele deoarece fiecare era convins ca in ochii celuilalt nu exista iubire.
Pana intr-o zi cand amandoi s-au ratacit in Padurea Interzisa... au fost capturati de catre centauri si era cat pe ce sa fie omorati amandoi daca nu ar fi aparut caprioara argintie sa-i ghideze spre un loc ferit : salcia de la marginea padurii. Acolo, s-au sarutat pentru prima data. Desi in urmatoarea zi niciunul dintre ei nu si-a amintit ce se intamplase cu o seara inainte, acesta a ramas cel mai fericit moment al vietii lor. Drept dovada, Patronusul lor avea aceeasi forma : o caprioara.
Cat timp ei isi petrecusera anii la Hogwarts, un vrajitor de neinduplecat ajunsese la putere. Astfel, cand au terminat studiile, drumurile lor s-au despartit de-a dreptul. Ea s-a hotarat sa lupte impotriva Magiei Negre, in timp ce el s-a alaturat Intunericului, pentru a pastra traditia familiei.
Dupa cativa ani s-au reintalnit intr-o lupta decisiva. Cand a revazut-o, a realizat cat de orbit fusese de putere si si-a dat seama ca singura existenta pe care o putea concepe o includea pe ea alaturi de el. Asa ca a trecut de partea binelui si, cu ajutorul sau, au rapus vrajitorul intunecat. Apoi au facut o nunta ca-n povesti. Tot ce conta era ca se iubeau.
Dupa multi ani, fericirea le-a fost zdruncinata din nou : vrajitorul se reintorsese ! De data aceasta dorindu-si razbunare mai mult decat orice... A sadit neincredere intre cei doi pana cand ea a plecat de acasa, fara a-i spune sotului ei ca urma sa nasca.
S-a intors la sora sa care statea ascunsa, departe de pericolele existente. Reusise s-o gaseasca deoarece sotul ei inventase o vraja pe care niciun alt vrajitor n-o stia.
La scurt timp dupa ce s-a nascut copilul, ea a auzit zvonuri despre o batalie cruciala si era sigura ca si sotul ei va participa acolo. Isi dorea nespus sa-l vada, macar de la departare. Chiar daca ii tradase increderea, inca il mai iubea.
Spre groaza ei, ajunsese tarziu. Vrajitorul intunecat ii ordonase sarpelui sau credincios sa-l omoare. Il gasise intr-o balta de sange. Nici nu mai respira. Insa ea nu se lasa batuta. Trase aer in piept si, cu un curaj nemaivazut, ii bandaja rana, facu cateva vraji pe care cei doi le experimentasera pana atunci si il cara cu o vraja in Padurea Interzisa. Ca sa nu-si dea nimeni seama ca lipsea cadavrul sau, incendie cabana in care vrajitorul incercase sa-l omoare.
Ratacind prin padure, ea se chinui sa-i administreze antidotul pe care cei doi il concepusera, un antidot caruia ii lipsea un ultim ingredient. Cand isi dadu seama ca nu va functiona, se arunca in genunchi si incepu sa planga, in deznadejdia ei.
Si, dintr-o data, de nicaieri, o lumina argintie strabatu padurea si silueta unei caprioare se ivi dintre copaci. Animalul ducea o creanga de brad inmugurita. Isi apropie botul de fata ei, parca vrand sa-i stearga lacrimile, si ii intinse crenguta. Ea nu mai ezita niciun moment. Stiu imediat ca acesta era ingredientul care lipsea.
Dupa luni intregi de ingrijiri, intr-o dimineata insorita de vara, sotul ei isi deschise ochii pentru prima data si ii zambi. Pentru un moment, nu realiza ce i se intampla si ochii ii ramasera pe copilul ce se misca neincetat in patutul sau aflat chiar langa al lui. Cand isi reveni din soc, isi saruta sotia si lua pentru prima data copilul lor in brate, multumind universului ca ii daduse inca o sansa la viata.''
Copila ridica incet o spranceana si isi dezveli dintii intr-un zambet atotstiutor. Intelesese totul de multa vreme... nu degeaba ii laudau toti inteligenta.
Isi lega parul strans in coada si pasi in compartimentul Ochilor-de-Soim.