Pa-pa New York, bine te-am găsit Moscova

Restul vacanței de vară a trecut repede, fiind ocupată cu pregătirile și hârțogăraia necesară plecării, și, desigur, petrecându-mi cât de mult timp am putut cu Lissa.

Astfel, pe nesimțite, ziua plecării a venit. Nu pot să spun cu siguranță dacă sunt super încântată de asta sau îngrozită. Poate puțin din amândouă. Dar subit, să fiu plecată pentru doi ani pare cam mult. Totuși, trebuie să îmi țin promisiunea și să termin ce am început.

Să mă trezesc la trei dimineața a fost a naibii de greu, dar cumva am reușit să fiu gata în timp util și să ajung la aeroport împreună cu gașca mea.

O chestie despre mine – urăsc să îmi iau rămas bun. Când o spui, e ca și cum nu o să mai vei acea persoană niciodată. Dar știu că este ceva ce trebuie făcut și nu am cum să mă sustrag.

Pe de altă parte, am fost extrem de fericită să văd că Lissa și Christian au putut ajunge. Cei doi au fost foarte ocupați cu mutarea Lissei de acasă, și chiar începeam să îmi fac griji că nu vor fi aici.

După ce am îmbrățișat și mi-am luat la revedere de la toată lumea, am făcut o mică piruetă și m-am îndreptat spre poarta mea. Am lăsat în urmă o Lissa în lacrimi, în brațele iubitului ei, un Abe zâmbitor și pe mama, a cărei expresie nu am putut-o descifra. Dar pot să jur că am văzut niște lacrimi și în ochii ei.

Zborul a fost destul de OK, asta dacă nu iei în considerare tipul din scaunul alăturat, care a fost puțin cam prea vorbăreț și care s-a holbat la mine mai mult decât mi-am dorit. Dar să fi ferit Dumnezeu dacă s-ar fi gândit să mă atingă. Jur că eram gata să îi sparg nasul.

Dar căștile mele au salvat situația, făcând ignorarea acestui individ mult mai ușoară și plăcută.

Pe lângă asta, mâncarea servită a fost demențială, și deja am început să îmi fac planuri de a deveni stewardesă, doar ca să pot avea așa mâncare la îndemână tot timpul. Și hei, dacă experiența mea în Rusia va fi oribilă, atunci voi avea un plan de rezervă.

Aproape de aterizare, în Rusia era deja seară și soarele apunea. Culorile m-au lăsat fără cuvinte. Nu am mai văzut așa frumusețe în viața mea. Mi-am lipit, literalmente, fața de geam de fascinată ce eram. Mă comportam ca și cum nu am mai văzut în viața mea un apus, dar în acel moment nici nu îmi păsa.

De cum am zărit clădirile formându-se pe după nori, am simțit un gol în stomac. Sunt așa aproape de destinația mea. Și așa departe de casă. 7500 kilometri. Singură. Complet singură. Nu știu pe nimeni aici.

Tot ce sper e că voi putea să îmi țin promisiunea făcută tatălui meu. Și hei, doi ani, totuși, vor trece repede, nu?

După un zbor de zece ore, într-un sfârșit, am debarcat. Mi-am recuperat bagajul și m-am îndreptat spre hotel. Tatăl meu s-a gândit și s-a ocupat de toate, și a aranjat să petrec prima noapte într-un hotel în apropierea aeroportului, și ca mâine dimineață să îmi iau în primire apartamentul pe cate l-a închiriat pentru mine. Restul lucrurilor mele vor fi aduse tot mâine, așa că nu trebuie să îmi fac griji pentru nimic.

Și sincer, tot ce vreau acum e să ajung la hotel cât mai repede, să fac o baie lungă în probabil un litru de spumant, să vorbesc cu Lissa ca să îmi iau o doză de încurajări de la ea întrucât o grămadă de dubii au început să îmi împânzească mintea, și, desigur, să mă cufund în pat, pentru un somn lung, lung și dulce.

Cu acest program în minte, am ieșit din aeroprt și o briză călduță m-a lovit din plin. Se pare că m-am îmbrăcat prea gros. Cine ar fi crezut? Spre surprinderea mea, acest loc nu e un pustiu înghețat , așa cum credeam. Da, știu, am o grămadă de superstiții legate de această țară. Dar nu mă pot abține.

De peste tot din jurul meu aud oameni vorbind și nu înțeleg absolut nimic, ceea ce este, din nou, descurajant. Nu știu niciun cuvânt.

Mint. De fapt, m-am documentat puțin, ca să pot recunoaște înjurături, în caz că cineva se va gândi să mă insulte. Ce pot sa spun? Vobitul licențios este unul din punctele mele forte, modul în care ador să mă exprim. Dar, din păcate, nu sunt un as în a mă exprima și în această limbă, așa că mă voi rezuma la engleza pentru moment. Pot doar să mulțumesc universului că programul in care m-am înscris e exclusiv în engleză și că Moscova e un oraș turistic, așa că sper că mă voi putea descurca pe-aici.

În caz contrar, sunt pierdută.