Vreau doar sa spun ca voi inceta sa folosesc diacritice pt ca imi vine mult mai usor sa scriu, lunadu-mi mai putin timp sa redactez

Imi cer scuze daca exista vreo greseala prin capitol, dar am niste vin fiert la bord si nu am mai stat sa citesc inca o data, vrand sa postez ceva, avand in vedere ca am lipsit cam mult (pentru cine intereseaza 😅)

Craciun fericit!

Ciocnindu-ma de cineva

Nu stiu cat timp am dormit. La naiba, nici nu imi amintesc cand am adormit. Tot ce imi aduc aminte e ca intr-o secunda vorbeam cu Lissa despre cum merg lucrurile pentru ea la Medicina, si, in urmatoarea, imi aud telefonul sunand.

La dracu', e deja dimineata? Dar inca e intuneric afara.

Intind mana dupa telefon si raspund, bolborosid mai mult decat vorbind.

- Hei, Rose! Tata? Te-am sunat sa iti spun ca ai exact, urmeaza o pauza in care era sa adorm inapoi, 45 de minute sa iti muti fundul la apartament. Echipa de mutare va fi acolo la 5 fix pentru a-ti aduce lucrurile. Acum, du-te si pregateste-te. Vom vorbi mai tarziu. Pa!

Ce? 5 dimineata? Ce om in toate mintile lucreaza la ora asta?

Se pare ca echipele de mutare din Rusia.

Abia m-am tarat afara din pat, am intrat la dus si am dat drumul la apa. Ouch. Apa e cam rece si nu m-am putut opri din bodoganit in timp ce stropii mari imi cad peste muschii incordati. Dupa zece ore in avion, normal ca corpul meu protesteaza. Dar macar apa asta rece isi face treaba, trezindu-ma de-a binelea.

Cand ies, imi usuc parul cat pot de bine si imi iau repede pe mine o pereche de jeansi negri, impreuna cu o bluza in dungi alb si negru. Nu ma preocup prea mult sa ma machiez, pentru ca adevarul e ca, rareori o fac. Si cine ma vede oricum? Nu e ca si cum ar mai fi cineva treaz la ora asta sa ma observe.

Douazeci de minute mai tarziu, iau un taxi si ii dau adresa soferului. Stand in spatele masinii pentru cinsprezece minute, mi-am indreptat atentia spre strazile goale.

Inca cinci minute trec. La naiba! Inca cinci minute si voi intarzia.

E chiar asa departe apartamentul meu? Sau cumva soferul ma ia de proasta si ma plimba prin tot orasul, incercand sa imi ia banii? Pentru ca pot sa jur ca am mai vazut cladirea asta acum zece minute.

Furioasa, me aplec spre scaunul lui.

- Ce-ar fi sa incetezi sa ma plimbi aiurea? Nu am timp de plimbari si explorat orasul. Du-ma unde ti-am spus. Ai exact cinci minute sa ma duci acolo, sau jur ca ma dau jos din masina si poti sa iti iei adio si de la banii pe care trebuie sa ti-I dau pentru drum.

Uitandu-se la mine in oglinda retrovizoare, tipul se stramba si calca pedala. Si uimitor, cateva minute mai tarziu, ajungem. Recunosc locul din pozele pe care mi le-a aratat Abe.

Ii dau banii soferului, desigur, fara bacsis, ii spun singurul cuvant nelicentios pe care il stiu in rusa, multumindu-i, si ies din masina. Acum e liber sa pacaleasca alti turisti.

Uitandu-ma la telefon, vad ca am intarziat trei minute. Ugh. Dar poate mai am o sansa. Pana la urma, nu vad nicio masina in fata cladirii. Poate intarzie si ei?

Dar apropiindu-ma, vad ca, chair acolo, pe partea dreapta a usii principale, sunt cutiile mele. Le numar. Treisprezece. Pe ele, la loc de cinste, sta lipi un bilet care spune: Pentru domnisoara Rosemarie Hathaway-Mazur.

Au fost deja aici? Au plecat? Iti bati joc de mine? Cum o sa car acum toate cutiile astea? Singura! Nu trebuiau ei sa ma ajute cu asta? Nu de asta ii plateam?!

Ma rog. Raul e facut deja.

Incercand sa imi controlez furia, intu in cladire si ma indrept spre apartamentul proprietarului, sa imi revendic cheile. Apoi, la treaba cu mine. La urma urmei, cutiile astea nu o sa se care singure sus, pana la etajul cinci.

Incep prin a le aduce in holul parterului, nevrand ca vreuna din ele sa imi fie furata. E un miracol ca nimeni nu a facut-o deja. Credeam ca va fi usor, dar a trebuit sa ma lupt cu usa de la intrare la fiecare cutie. Si ma indoiesc ca de acum va fi mai usor, pentru ca trebuie sa ajung sus, pe scari. Imi va lua o eternitate. E clar. Ziua de astazi va fi ca dracu'.

Inainte de a incepe adevarata truda, trebuie sa imi deschid apartamentul. Intrand, vad ca e perfect. Imi place mult si faptul ca stau undeva sus, intr-un spatiu ce pare construit mult mai tarziu, ca o aditie cladirii, separata de restul apartamentelor de jos. Asta e un plus major. Nu vreau pe nimeni bagacios prin preajma.

Primul loc in care intu e un hol care e conectat cu livingul, nicio usa intre cele doua. O usa glisanta te duce in bucatarie. Una impresionanta. Dar nu cred ca o voi putea folosi la adevarata ei valoare pentru ca abilitatile mele intr-ale gatitului nu sunt aproape jalnice. Mai mult decat jalnice. Trecand inapoi la living, acesta e destul de incapator si are niste scari care to dau intr-un alt hol, unde gasesc doua usi. Cea din stanga da in baie, si multumesc lui Dumnezeu ca are cada. Cealalta usa duce la dormitor, si vazand patul de aici, tot ce vreau e sa trag un pui de somn.

Dar desigur, imi aduc aminte de gramada de cutii care ma asteapta jos.

Coborand, imi fac o nota mentala sa il sun pe tata si sa ii multumesc pentru tot. Apartamentul asta e tot ceea ce imi doream, si chiar mai mult.

Am inceput prin a duce o singura cutie sus. Dar, facand calculele, am decis ca nu voi face treisprezece drumuri. Exista limite la ceea ce corpul meu poate indura la ora cinci dimineata.

A doua oara am luat doua cutii. Pot sa le car, nu sunt chiar asa grele, dar ceea ce ma emnerveaza e ca imi blocheaza vederea. Pot doar sa sper ca nu ma voi impiedica pe scari. De altfel, nu trebuie sa ma ingrijorez ca voi da peste cineva. E doar 5:40 si niciun om normal nu ar fi functional la ora asta, nu?

Nu am putut vreodata sa gresessc mai mult.

Cand am ajuns la etajul meu, urcand ultima treapta, ma indreptam repede spre apartamentul meu, intrucat imi simteam mainile tremurand si chiar nu vreau sa scap cutiile astea.

Cinci pasi ramasi pana la usa mea.

Am putut doar sa fac trei pana am dat peste cineva.

Surprinsa, am dat drumul cutiilor, si mai mult decat enervata, am deschis gura:

- Hei, uita-te pe unde mergi!