awww, Irina C, ma face asa fericita sa vad ca oamenii se intorc cu drag la povestioara aceea 3 3 3

Adrian

Timpul trece repede cand te distrezi. E deja mijlocul lui octombrie si a trecut o luna de cand l-am sarutat pe Adrian. Din acea zi, pot sa spun ca suntem un cuplu. Ne petrecem mult timp in compania celuilalt. Oh, si asta presupune o gramada de giugiuleala. Totusi, nu am mers niciodata mai departe. E pacat, nu? Mai ales cu un tip ca el. Dar nu ma simt inca pregatita, si oricum, suntem doar la inceputul relatiei. Lucrurile au destul timp sa evolueze. Sau, ma rog, asa credeam.

Adrian era un tip asa dragut, bland si galant. Imi aducea mereu flori cand venea pe la mine, si, desi niciodata nu m-am dat in vant dupa trandafiri, parandumi-se prea cliseici (da, stiu, suna probabil ironic, avand in vedere cum ma cheama si toate cele), dar cand mi-a adus primul buchet, niste trandafiri roz inchis superbi, nu am avut curajul sa ii spun ca imi displac. Trebuia sa ii fi vazut fata cand mi i-a dat. Si uite asa, m-am sucit si imi plac trandafirii. Dar doar daca sunt primiti de la el.

Pe langa asta, avea obiceiul sa ma scoata in oras la unele dintre cele mai dubioase cafenele, locuri care compensau cu muzica buna. Acolo ne petreceam noptile band – eu ceai, el alcool (un alt obicei prost al lui pe care l-am descoperit), vorbind despre tot felul de ciudatenii si cateodata ne inventam propriile povesti despre ceilalti clienti, transformad aceasta ocupatie intr-un concurs de multe ori, incercand sa venim cu unele dintre cele mai ambugue scenarii despre viata persoanelor din jurul nostru.

Weekend-urile ni le petreceam la mine, imbratisati pe canapea aproape toata ziua, uitandu-ne la filme si umplandu-ne burtile cu o garmada de prostii. Dupa apus ieseam, cutreierand strazile goale ale orasului in timp ce ne tineam de mana.

Cateodata, cand trebuia sa invat pentru vreun test, isi aducea panzele, pensoanele, culorile si toate cele la mine si picta toata ziua, doar ca sa imi tina companie. Si faptul ca eu am fost un mic factor in noul lui interes pentru propria educatie, nu o sa mint, ma facea putin mandra de mine. Plus ca, ii eram si de ajutor. Cand nu avea vreo tema stabilita pentru picturile sale, eu eram cea care veneam cu cele mai traznite idei cu privire la ce ar putea picta si, combinat cu talentul lui, ce pot sa spun, faceam o echipa pe cinste. O data chiar, m-a pictat pe mine, caricaturizandu-ma, accentuand mult parul, ochii si buzele intr-o maniera amuzanta, si chiar l-am si convins sa imi faca si mie o copie pentru a o pune la mine in camera.

Adrian chiar a crezut ca e o idee buna ca intr-o zi sa ma invete cate ceva despre gatit. A fost o idee asaaaaa proasta. Am fost cat pe-aci sa dam foc la casa. Nu intelegeti gresit. Nu noi. Mai mult eu. In comparatie cu mine el e un geniu in bucatarie si eu ma multumesc cu statul pe scaun si cu admiratul lui. Totusi, asta nu l-a oprit din a incerca din nou sa ma invete ceva, de data asta mai usor – niste brioste, si desigur, de data aceea nu am fost lasata langa surse de foc prea mult, sau singura. A fost o idee buna, pana am ars de doua ori crema de caramel cu care trebuia sa umplem brosele, ceea ce a facut sa fiu expulzata din bucatarie. Dar hei, eu l-am avertizat cu privire la abilitatile mele in bucatarie, el e cel care nu a ascultat.

Un alt lucru care nu i-a reusit cu mine a fost sa ma invete rusa. Dupa esecul din bucatarie, Adrian a facut din a ma invata cateva cuvinte noua lui misiune. Dar explicatiile lui imi intrau pe o ureche si ieseau pe cealalta in cateva secunde, desi chiar imi dadeam silinta. Si uite asa, dupa o saptamana de chinuri, a trebuit sa renunte si la asta, pentru ca, chiar daca viata mea ar fi depins de asta, nu puteam pronunta un singur cuvant calumea. Dar ah, ar fi trebuit sa il inregistrez cand mi-a spus ca se da batut. Fata lui era asa amuzanta.

Una peste alta, era un tip grozav, in ciuda micilor lui obiceiuri proaste (carora l-am convins sa nu cedeze, macar cand era in preajma mea), si chiar am ajuns sa tin mult la el in luna pe care am petrecut-o impreuna. Ma facea foarte fericita cand era prin preajma. Nu am mai dat niciodata de un tip asa diferit de tot ceea ce eram obisnuita. Era asa rabdataor si dragut si niciodata nu m-a impins sa fac ceva ce nu ma simteam pregatita.

Dar, cum toate lucrurile bune de obicei au un final, si visul frumos in care traiam s-a dus pe apa sambetei intr-o duminica seara, in timp ce ne uitam la Wreck-It Ralph.