Am promis ca ma revansez cumva ;)

Te las in pace

Ajungem in sufragerie. Si el inca abia imi vorbeste. Si asta ma innebuneste mai tare decat orice predica. As prefera sa tipe la mine si sa ma certe. Tratamentul tacerii nu imi face niciun bine. E tortura. Si el o stie foarte bine.

Incep sa fac pasi prin camera, nerebdatoare. Dand cu ochii de o mica oglinda, vad ce mi-a facut la par.

- Uau, imi place mult ce ai facut cu parul meu. Nu as fi crezut niciodata ca stii sa impletesti asa.

- Am trei surori. Am invatat cateva lucruri de-a lungul timpului.

Aham. Raspunsuri scurte. Reci. Incearca sa imi vorbeasca cat mai putin posibil. V-am spus eu. Tortura. Dar nu prea vreau sa ma las invinsa. Nu inca.

Continui sa ma plimb prin camera, inecrcand sa vin cu un subiect de conversatie. Dar nimic nu imi trece prin minte. Si stiu ca trebuie sa capitulez mai repede decat ma asteptam.

- Okay, stiu foarte bine ce faci, si da, functioneaza al naibii de bine.

- Ce fac?

- Toata nenorocita asta de tacere. Stai acolo si nu imi spui nici macar un cuvintel dar oh, simt cum ma judeci in capul tau, la naiba s-o de treaba!

- Vocabularul, te rog.

- Scuze. Dar e asa frustrant. Stiu ca am fut- stiu ca am dat de necazuri aseara.

- Chiar stii, Rose? Chiar intelegi ce s-ar fi putut intampla aseara?

Tonul vocii lui denota putina furie, intr-un sfarsit aratandu-mi ce simte. Si macar acum imi vorbeste. Dar doamne, cate are sa imi spuna acum ca si-a dat drumul la gura.

- Iti poti macar imagina ce iti putea face nenorocitul ala? Ce se putea intampla daca Ivan nu te recunostea cand ai trecut pe langa noi? Daca noi nu am fi fost in clubul ala aseara? Pentru numele lui dumnezeu, Rose, erai atat de beata! Ce s-a intamplat cu tine? Te comporti normal intr-o secunda si in urmatoarea faci un lucru atat de copilaresc. La ce te gandeai? Unde voiai sa ajungi? Ce voiai sa demonstrezi? Desigur, pe langa faptul ca ai fost complet imatura.

Iar chestia aia. Detest sa mi se spuna ca sunt copilaroasa sau imatura. Si desigur ca nu ma pot abtine din a-mi roti ochii si a-mi incrucisa bratele.

- Uite si dovada. Ce tocmai spuneam. Te porti ca un copil. e raspunsul lui, ceea ce ma doare la fel de tare ca si toate cuvintele pe care mi le-a spus mai devreme.

- Imi pare rau. Imi pare sincer rau, bine? imi vine greu sa vorbesc, un nod formandumi-se in gat, iar vocea devenindu-mi sugrumata. Nu am facut nimici intentionat. Tot ce am vrut a fost sa ies in oras si sa ma distrez putin. Voiam sa fiu printre oameni. Totul a fost bine, jur, dar apoi l-am vazut pe el si era cu tipa aia si ceva, nu stiu, s-a rupt in mine. M-am simtit atat de rau. M-am dus la bar vrand sa amortesc durerea aia. Si apoi, urmatorul lucru pe care mi-l amintesc e ca dansam cu tipul la si am crezut...

- Ce ai crezut, Rose? nu simt ca ii pot raspunde. Rose? Spune-mi.

- Am crezut ca el est tu, bine? Eram atat de beata incat am crezut ca tipul ala esti tu, pentru ca semana cu tine, si parea ca ma vrea, si aveam nevoie sa ma simt dorita pentru ca Adrian m-a facut sa ma simt mica si neimportanta si vazand-o pe noua lui iubita m-am simtit ieftina si... era atat de frumoasa, Dimitri, si eu... eu nu. Pur si simplu... nu am gandit limpede. Intelegi ce-ti spun? Nu am vrut niciodata ca lucrurile sa ajunga acolo, jur ca nu am vrut.

Oprindu-ma sa respir, imi dau seama ca plang. Dumnezeu stie de cat timp.

- Si apoi... vii tu si ma scoti din toate belelele in care intru si continui sa fii atat de bun cu mine, ai facut-o de atat de multe ori, chiar daca nu imi esti dator cu nimic si eu nu am fost nimic mai mult decat o scorpie inca din prima zi. La naiba, ti-am si dat un pumn, Dimitri! Si pana si acum. Continui sa iti aduc probleme in viata pentru ca nu pot... pentru ca sunt un dezastru umblator si tu nu meriti asa ceva din partea mea. Esti un om bun, si eu...

Se apropie de mine, tristetea umplandu-i privirea.

- Am urat faptul ca eram asa neajutorata. fara sa imi dau seama, mi-am atins vanataia de pe incheietura. Mereu am crezut ca ma pot descurca in orice situatie, dar adevarul e ca nu sunt buna de nimic si tot ce stiu sa fac e sa intru in situatii stupide, cu care habar nu am cum sa ma descurc.

Ma doare pieptul de atatea suspine inabusite, iar cand Dimitri ma ia in brate, imi ingrop fata in curbura gatului lui si plang fara pic de restictie.

- Nu ma uri, te rog.

- Nu te-as putea uri vreodata, Roza.

Auzindu-l spunandu-mi asa, ceva ma trezeste la realitate. Ma trag inapoi repede. Uite-ma, facand-o din nou. Ii complic viata inutil. Si pentru ce?

- Imi pare rau, Dimitri. Iti fac viata grea iar. Nu e treaba ta sa ai grija de toate problemele mele. O sa te las in pace, promit. Nu meriti asa ceva.

Fug pana sus si imi iau repede rochia, geanta si geaca, apoi ma indrept spre iesire.

Dimitri nu spune si nu face nimic, sta doar unde l-am lasat, privindu-ma cu ochi blanzi.

- Iti multumesc. Din adancul sufletului, iti multumesc pentru tot ce ai facut pentru mine. Nu stiu daca voi putea vreodata sa te reasplatesc.

Inchid usa in urma mea si nu trece mai mult de o secunda pana ma napadesc din nou lacrimile.