Antrenamentul. Un pariu.

Doua zile ma tarziu, imi adun tot curajul pentru a merge sa bat la usa lui Dimitri. Nu imi e usor sa fac asta, considerand faptul ca din dimineata aceea am facut tot ce imi sta in putinta sa nu mai dau peste el. Pentru ca, la o adica, ce altceva mai puteam sa ii spun? Stiu ca am facut lucrul cel mai bun cand am ales sa ies din viata lui. Si sunt decisa ca lucrurile sa ramana asa.

Deschizandu-mi usa, cand ma vede, primul lucru pe care il face e sa imi zambeasca. Si doamne, zambetul lui! E veritabil si cald, si simt cum mi se inmoaie genunchii. Sa il vad zambind e ca si cum iese soarele pe strada mea dupa o saptamana de furtuni, luminand totul si asigurandu-ma ca totul e din nou in regula. La naiba, opreste-te, Rose! Fa ce ai venit sa faci si lasa-l in pace! Sa nu cumva sa iti treaca ceva prin cap!

- Buna. Eu um... am venit sa iti returnez asta. ii intind tricoul, spalat si atent impaturit, la care renunt cu strangere de inima. Iti multumesc ca mi l-ai impumutat. momentan nu imi spune nimic, asa ca decid sa inchei lucrurile repede. Pai... cred ca o sa plec acum.

Ma intorc cu spatele, dar cand pun mana pe clanta usii mele, imi vorbeste:

- Rose?

Degetele mele strang metalul in timp ce ma rog ca el sa nu imi spuna ceva ce voi regreta ca aud. Intorcandu-ma cu fata la el, imi tintuiesc ochii pe tricoul din mana lui.

- Da?

- Iti aduci aminte ce mi-ai spus in dimineata aia?

- Va trebui sa fii putin mai specific. Am spus o gramada de lucruri in ziua aia.

- Faptul ca te-ai simtit neajutorata. oh, aia. dau din cap ca da. Cred ca te pot ajuta cu asta.

- De ce ai face-o?

Da din umeri.

- Pur si simplu. uite-l din nou, incercand sa ma ajute, pur si simplu.

In minte imi vin deja doua momente in care nu am putut sa ma apar. Mi-l amintesc pe Adrian strangandu-ma de incheietura mainii si corpul lui Sasha presandu-l pe al meu de perete.

- Cum? Cum ma poti ajuta?

- Te-as putea antrena. La urma urmei, la asta ma pricep. Am destula experienta. Asa ca ma gandeam ca te-as putea invata sa te aperi.

Nu, nu, nu! Rose, NU! Constiinta mea urla la mine. Lasa omul in pace! Spune-i nu. Refuza-l chiar acum! Pleaca.

- Bine. spun in loc sa fac orice din ce stiu ca ar trebui sa fac. Cand incepem?

- E bine maine?

- Da, e bine.

- Ne intalnim la cinci jumatate?

- Sigur. Suna bine.

De cum intru inapoi in apartamentul meu, intrebari imi rasar in cap. Ce fac, mai exact? Dar cel mai important, ce incearca el sa faca? De ce nu am putut sa ii spun nu? Pentru ca nu pot sa stau departe de omul asta, de aia. Jur, e ca un magnet, mereu tragandu-ma spre el. Nu cred ca mai e vorba doar de faptul ca il plac. La naiba, ma indragostesc de el mai mult si mai mult cu fiecare zi ce trece si jur ca nu stiu ce sa fac cu asta.

Cineva imi bate la usa. Ma uit pe noptiera. 5:35. Dimineata. A luat ceva foc cumva? Lasa-i sa bata. Pana nu simt fum, nici nu ma ridic din pat. Si poate daca vede ca nu raspund, persoana se va plictisi si va pleca.

Dar nu. Perseverenta nu e buna cateodata. Si acum e cel mai bun exemplu. Persoana asta inca bate la usa, asa ca ma tarasc afara din pat si ma duc la usa. O deschid, gata sa ma iau de cel/cea din fata mea.

Spre surprinderea mea, e Dimitri, imbracat sport.

- Ai intarziat.

Oh, deci cand a spus cinci jumatate, s-a referit la cinci jumatate dimineata? E nebun sau ce?

- Iti bati joc de mine, nu?

- Desigur ca nu. E 5:35 si vad ca esti inca in pijamale.

- Pai, vezi tu, am crezut ca ai spus 5:30 dupa-amiaza.

- Nu, nu asta am spus. Eu de obicei la ora asta alerg. Si de astazi te iau cu mine. Asa ca haide, mergi si imbraca-te. Te voi astepta.

- Macar asteapta-ma inauntru. Sa nu stai aici aiurea.

Cinci minute mai tarziu sunt gata sa ies.

Peste inca un timp, care mi se pare ca a durat ani si ani, simt ca o sa mor. Aerul rece ma face sa ma doara in piept si deja nu imi mai simt picioarele.

- Putem sa ne intoarcem acum? Am terminat?

Dimitri se opreste din alergat si vine inapoi spre locul unde m-am oprit, aplecata, tragandu-mi sufletul.

- Doar atat poti?

- Da. Simt ca o sa mor in orice moment.

- Deci o sa fie destul de greu sa progresezi.

- Ce vrei sa spui cu asta? O duc asa de rau?

- Au trecut doar cinci minute de cand am inceput, Rose. Si tu deja ai ramas fara suflare. Si uite cat de aproape suntem de locul din care am inceput.

- Doar cinci minute, huh? Nu se poate. Alergam de cel putin jumatate de ora. Sau ma rog, asa se simte. La naiba. Faci asta in fiecare zi? Cat de mult alergi?

- Intr-o zi normala, fac cam 10 km. e putin zis ca mi-a cazut fata.

- Okay, si cat de mult mi-ar lua mie sa alerg tot atat?

- Stiu si eu... poate trei luni? Asta daca alergi in fiecare zi. Trei luni cel putin, considerand nivelul de la care incepi.

- Nu, nu merge asa, tovarase. Stiu ca pot sa fac asta. In mai putin de trei luni. Am nevoie doar de motivatia potrivita. pana la urma, incerc sa fiu mai puternica, nu? si ii voi demonstra ca sunt pregatita sa ma dedic acestui proces. O sa alerg acesti 10 km intr-o luna, nu in trei.

- Nu, nu o vei face.

- Asta e cumva o provocare, tovarase? nu i-a spus nimeni ca iubesc provocarile? iubesc sa le demonstrez oamenilor ca au gresit.

- Poate e.

Daca asta e modul lui de a ma motiva, habar nu are cat de bine merge.

- Foarte bine. Spune-mi cel mai bun timp al tau.

- 32 de minute si 16 secunde. ceeee?!

- Acum chiar ca iti bati joc de mine, nu?

- Nu, Rose, deloc.

Trebuie sa fiu un gen special de nebuna sa ma bag in asta. Dar faptul ca el nu crede ca o pot face ma enerveaza la culme. Si vreau atat de mult sa ii demonstrez ca se inseala.

- Perfect. Atunci, intr-o luna, iti voi bate recordul. Si va trebui sa imi dai ceva la schimb.

- De ce nu? Spune ce vrei. Poate fi orice.

- Orice?

- Orice.

- Hm, nu stiu sigur... dar apoi, cea mai stupida idee imi trece prin cap. Ce zici de un sarut?

Cu o expresie de ingamfare, aproba.

- Bine. bine? de ce a acceptat ata de repede?

- De ce nu te-ai impotrivit nici macar putin? Tu chiar nu crezi ca pot sa o fac, nu?

Mentinandu-si aceeasi expresie faciala, da din cap ca nu. Oh, nenorocit mic, lasa ca iti arat eu tie.

- Atunci, mai bine ti-ai pregati buzele alea pentru un sarut, Belikov, pentru ca o sa o fac. Ne vedem maine.

- De fapt, voiam sa trecem pe la sala mai tarziu.

- Merge pentru mine. Ne vedem mai tarziu.

Acum trebuie sa ma pregatesc mental pentru a incerca sa fac imposibilul.