Odihna la pat. Castig pariul
Ma trezesc. Ma doare gatul si imi simt gura uscata. E ca si cum as fi mancat nisip si abia pot sa inghit. Totusi, un lucru bun s-a intamplat. Febra mi s-a dus, dar tot simt ca imi e al naibii de cald. In special in zona spatelui. Incerc sa ma intorc, dar o mana infasurata in jurul taliei ma trage mai aproape de sursa de caldura, iar mai apoi ii aud vocea lui Dimitri, atat de aproape de ureche:
- Shhh, Roza. E in regula. Sunt aici.
Incepe sa murmure cea mai frumoasa melodie pe care am auzit-o vreodata, in timp ce ma starnge cu putere la pieptul lui. E minunata senzatia ca ma contopesc cu el. Nici nu ma gandesc sa il opresc, si nu dupa mult timp ma pierd iar in lumea viselor.
Urmatoarea data cand ma trezesc e pentru ca el incearca sa isi traga mana e sub capul meu, si cum nu ma mai tine in loc, ma intorc pe cealalta parte, fiind acum fata in fata cu el. Jur, arata asa dulce cand e somnoros. Cu ochii intredeschisi, parul ciufulit si niste urme de la perna pe obraz, sa il vad asa, ma incalzeste pe dinauntru.
- Imi pare rau ca te-am trezit.
- E in regula. Eram treaza de mai demult. arunc o minciuna nevinovata.
Simtind nevoia sa ma misc, ma ridic in fund.
- Rose, nu cred ca vrei sa... dar e deja prea tarziu – paturile cad de pe corpul meu si ma trezesc ca sunt la bustul gol in fata lui. Faci asta... incheie el intr-un sfarsit, ochii fugindu-i in jos pe corpul meu, si imediat inapoi sus.
Mama naibii! Ma acopar cat pot de repede, dar tot nu e de-ajuns.
- Doamne dumnezeule. doar atat pot sa mai spun, si simt cum mi se inrosesc obrajii si asta nu mai are absolut nicio treaba cu febra de dinainte.
- Imi pare rau pentru asta, dar nu mi-a trecut altceva prin minte ca sa te incalzesc. imi spune aratand la fel de stanjenit ca mine, ochii lui evitandu-i pe ai mei in timp ce isi plimba degetele de-a lungul cefei. desigur, eu inca sunt prea socata sa spun ceva, asa ca doar dau din cap. Poti sa-ti pui asta.
Imi intinde maioul si mi-l pun pe mine cu viteza luminii. Apoi realizez de-a binelea ce s-a intamplat. Am fost in acelasi pat cu el, goala. Goala! Si nici el nu e prea imbracat. E a doua oara cand mi se intampla sa ma aflu in patul lui si sa nu imi amintesc cum am ajuns aici. Cum de tot ajung in astfel de situatii? Nu ar trebui, nu?
Ma dau jos din pat si ma rog ca macar pantalonii sa ii am pe mine. Spre marea mea bucurie, astia nu au fost indepartati.
- Ce faci?
- Eu um... ma duc acasa. Cred ca te-am deranjat destul. Pentru a nu stiu cata oara. Iti multumesc pentru-
- Rose, treci inapoi in pat.
- Nu, serios, chiar ma simt bine. Nu mai am febra si chair simt ca ar trebui-
Cand se ridica in picioare si isi incruciseaza bratele, imi inghit protestele.
- Rose. Inapoi in pat. Acum.
Nu vad cum as putea sa ma impotrivesc, asa ca ma strecor inapoi sub paturi.
- Iti place sa faci pe seful, huh?
Imi zambeste si deja uit ca poate ar trebui sa ma mai impotrivesc.
- Asteapta aici.
Cand se intoarce, imi aduce un ceai. Menta, niste lamaie si o gramada de miere pentru raguseala mea. Si apoi supa. Mi-a facut supa de pui, exact cum obisnuia mama sa imi faca cand eram mica. Oh, m-a facut sa imi fie al naibii de dor de zilele alea, cand chiar parea ca mama da doi bani pe mine.
Doctorul Belikov imi recomanda sa stau macar trei zile la pat. Si prin imi recomanda vreau sa spun ca ma obliga sa stau in pat, motivand asta prin faptul ca simptomele s-ar putea agrava daca nu am grija. Si ca sa fie sigur ca nu ma abat de la „recomandarile" lui, isi ia trei zile libere de la munca, doar ca sa stea cu ochii pe mine.
Jur, nu am mai trait vreodata niste zile asa plictisitoare ca astea trei. Faptul ca Dimitri nu prea venea in camera mea decat atunci cand imi aducea ceva de mancare nu m-a ajutat deloc. A insistat ca trebuie sa ma odihnesc si ca daca ar sta cu mine, asta m-ar distrage. Dar mi-am gasit propriile mele distractii. Plictisindu-ma atat de tare, daca va vine sa credeti, m-am apucat sa citesc una din cartile cu cowboy ale lui Dimitri, pe care am gasit-o pe noptiera. Si contrar asteptarilor, chair a fost o carte interesanta. Pot sa inteleg acum de ce ii plac atat de mult lui.
Si dupa cele trei zile de vegetat in patul lui, mi-a fost intr-un sfarsit sa merg la mine acasa.
In dimineata de dupa, il astept pe Dimitri sa iasa din apartament, pregatita pentru alergarea noastra e dimineata. Chiar si cu micul pas inapoi, nu ma voi da batuta.
Cand ma vede stand pe hol, e mai mult decat socat.
- Ce faci aici?
- Te astept pe tine, aprarent. Ai intarziat doua minute, tovarase. incerc sa mimez dezamagirea, dar nu prea imi iese.
- Nu mergi nicaieri.
- De ce nu?
- Pentru ca inca nu ti-ai revenit dupa-
- Oh, termina cu prostiile. Uite, nu e ca si cum aproape am murit sau ceva asemanator. Doar mi-a fost putin rau. Si am stat in pat cele trei zile, ceea ce a fost mai mult decat suficient. cand se incrunta, stiu ca vrea sa vina cu argumente, asa ca continui sa vorbesc. Stii, pot sa alerg si singura. Nu e ca si cum trebuie sa iti cer tie permisiunea. Voiam totusi un partener. Dar e la latitudinea ta pana la urma cum o sa decurga lucrurile.
Jur pe ce am mai sfant ca isi da ochii peste cap, desi nu ar recunoaste-o nici in ruptul capului.
- Bine, sa mergem. Dar ia-o incetisor, bine?
Numai incetisor nu am luat-o. Dar s-a meritat. La final, eram doar cu 5 secunde in urma fata de ultimul timp pe care l-am scos inainte sa ma imbolnavesc.
- Sa stii ca imi cer, in mod oficial, trei zile in plus la intelegerea noastra. Doar tu m-ai pus sa stau atat in pat.
- Desigur. Poti sa ceri cate zile ai nevoie.
- Nu, nu, tovarase. Pariul nostru e unul corect. Am spus ca o s-o fac intr-o luna, asa ca o sa o fac intr-o luna. Nicio zi in plus.
Si pot sa o vad in ochii lui ca de la ultima noastra discutie, si-a schimbat parerea despre ce sunt capabila sa fac si ce nu.
Aproape doua saptamani trec cu acelasi program ca si celelalte doua deja scurse.
E 2 decembrie si suntem in penultima zi a pariului nostru. Ieri cand alergam singura, am terminat cei 10 km in 32 de minute si 15 secunde, asa ca sunt mai mult decat sigura ca astazi voi scoate acelasi timp. Desigur, eu stiu ca deja i-am batut recordul, dar trebuie sa i-o demonstrez si lui.
Abia astept sa vad cum ii cade fata si de cum termin de alergat, imi cer premiul.
- Ei, unde imi e sarutul, Belikov?
- Ce sarut?
- Cel pe care mi-l datorezi.
- Pentru ce?
- Pentru ca ti-am batut timpul, desigur. Te-ai indoit de mine si tocmai ti-am demostrat contrariul. Suferi cumva subit de amnezie?
- Dar nu ai facut-o inca.
Daca incearca sa isi bata joc de mine, jur ca o sa ma supar groaznic pe el.
- Da-mi aia. ihnat cronometrul din mainile lui si vad – 32 de minute si 17 secunde. dracu'sa le ia! sunt atat de nervoasa incat plec imediat. Ne vedem maine. Inca mai am o zi ramasa.
In dimineata urmatoare, alerg ca o nebuna. Mi-am si imaginat ca in spatele meu e un nebun urmarindu-ma cu un cutit si ce sa vezi, a mers! Am scos de data asta 32 de minute si 10 secunde. Ha! O diferenta de 6 secunde.
Aproape ca ii scot un ochi cu cronometrul cand i-l arat.
- Vezi? Am facut-o. Si nu mi-au trebuit trei luni.
- Felicitari, Rose. faptul ca pare ca chiar se bucura pentru mine face reusita asta de zece ori mai buna. Deci, unde sa fie?
- Ce sa fie unde?
- Sarutul.
- Nu-l vreau. confuzia de pe fata lui e de inteles. Nu o sa te pun sa ma saruti daca nu vrei asta, Dimitri. Si oricum, sa iti demonstrez ca ai gresit e de o suta de ori mai satisfacator.
Joc cartea la care ma pricep cel mai bine, cea de „nu imi pasa cu adevarat", dar de fapt, imi doresc atat de tare ca el sa imi spuna ca de fapt vrea sa ma sarute, indiferent de un pariu prostesc.
Dar nu o face.