Inca putin, Irina. Inca putin si se intampla ;)

20 de intrebari

In aceeasi zi, in jurul orei sapte, sunt plictisita pana peste masura. Cum mi-am indeplinit misiunea, nu mai vad rostul alergarii de seara, asa ca acum am timp liber pe care nu stiu cu ce sa il ocup. Si cumva, imi vine ideea ca vreau sa privesc stelele. Desigur, urmatorul gand pe care il am e ca as putea-o face foarte facil de pe acoperis. La urma urmei, ultima data cand am fost acolo numai chef sa ma uit la stele nu aveam. Asa ca ma duc la Dimitiri si il intreb daca as putea sa ma duc sus. Nicio problema cu asta, chiar imi da si setul duplicat de la cheile lui.

- Stii, nu m-ar deranja compania daca nu ai nimic de facut.

Ii spun asta nestiind insa la ce raspuns sa ma astept. La urma urmei, dupa ce s-a intamplat mai devreme, nu stiu daca pot rezista sa fiu in prezenta lui.

Dimitri

I-am spus ca nu cred ca voi urca. Aveam niste foi de care trebuia sa ma ocup. Stiu ca nu ar trebui sa ma duc. Nu e deloc corect fata de ea sa ii dau sperante false. Imi aduc aminte fiecare cuvintel pe care mi l-a spus la betie si stiu ca cel mai bun lucru pe care il pot face e sa ma tin la distanta de ea. Nu pot sa fac asta. Sau pot? Nu. E gresit.

Si totusi, e ceva care ma trage spre ea. E ca soarele, facandu-ma sa gravitez in preajma ei. Nu ma pot abtine cand vine vorba de ea.

Inainte sa ies dupa ea, fac doua cani de ciocolata calda, stiind cat de mult ii place.

Cand deschid usa de la acoperis, capul i se intoarce instinctiv spre mine, si vazandu-ma, fata i se lumineaza.

- Ce ai acolo, tovarase?

Ma asez langa ea si ii dau una din cani. Inainte de a lua o gura, se delecteaza cu mirosul dulceag.

- E delicioasa. Multumesc mult. si asta imi aduce un nou zambet din partea ei.

Nu stiu exact daca ar trebui sa spun ceva, asa ca decid ca e mai bine sa nu o fac. Norocul meu ca Rose vorbeste prima.

- Hey, vrei sa jucam un joc? Obisnuiam sa il joc cu Lissa, prietena mea cea mai buna de-acasa. Se cheama 20 de intrebari. Te bagi?

- De ce nu? Sa jucam.

- Super. Incep eu. De ce e un divort atat de scump?

- Nu stiu.

- Pentru ca se merita. imi raspunde, deja razand copios.

- Asa ar trebui sa functioneze jocul? Imi pui intrebari din astea? Nu iti irosesti intrebarile asa?

- Mdap. Poti sa intrebi orice iti trece prin cap, si sa o duci cat de departe vrei. Intrebi ceva la nimereala, orice iti trece prin cap, pana termini cele 20 de intrebari. Si neaparat, cealalta persoana trebui sa iti raspunda. E obligatoriu. Plus, trebuie sa fii sincer. Prefa-te ca esti beat sau ceva, daca face lucrurile mai usoare. Si ca tot veni vorba de intrebari, tocmai ti-ai irosit trei, asa ca ce-ar fi sa tii numaratoarea pentru tine si nu pentru mine? Okay. Acum promit ca o sa fiu serioasa. A doua mea intrebare e: Ce fac peștii când sunt mulți?

Nu imi pot ascunde zambetul. Daca are de gand sa continue cu astfel de intrebari...

- Nu stiu nici asta.

- Bancuri, desigur.

Vazand-o atat de amuzata de propriile glume, nu ma prea pot abtine nici eu. Totul pana cand, de atata ras, reuseste sa verse niste ciocolata calda pe ea.

- Ah, pizda mă-sii de treaba.

- Limbajul, Rose. jur ca nu pot sa suport sa aud asa cuvinte iesind din gura asta frumoasa.

- Nu esti amuzant deloc, stii? cand ma incrunt la ea, ridica mainile in semn defensiv. Bine, fie. O sa ma comport frumos. Pe cuvant de cercetas.

- Ai fost cercetas?

- Nah. Prea multa bataie de cap. Prea multe reguli. Si in plus, nu mi-a prea placut de fetele de acolo. Prea multa drama pentru cineva de opt ani. Acum e randul meu. De unde vii?

- Baia. E un oras cam la 7 ore de-aici, daca mergi cu masina.

- De ce nu te-ai intors acasa dupa ce ti-ai dat demisia? De ce ti-ai dat demisia in primul rand? Nu mi-ai spus asta prima data cand te-am intrebat. Dar acum trebuie sa imi spui, asa spune regula. imi reaminteste, atat de mandra de ea.

- Nu am vrut sa imi deranjez familia. In plus, voiam sa reusesc undeva pe cont propriu si sa ma intorc inapoi acasa nu ma prea ajuta. Si legat de a doua intrebare, tot nu iti voi spune.

- Nu e corect. sta bosumflata pentru cateva secunde, parca cantarindu-si optiunile. Iti iubesti familia?

- Da. As face orice pentru ele.

Si pentru tine. As face orice si pentru tine.

- Uite... nu trebuie sa imi raspunzi la asta daca nu vrei, dar... am vazut o poza zilele trecute la tine in dormitor si... era cu familia ta si jur, semanati atat de bine toti, zici ca sunteti clonati. Doar ca nu l-am vazut pe tatal tau. Si mai devreme cand vorbeai de ai tai, ai pomeit doar de ele. El e cumva... mort?

- Nu, nu e mort. nu stiu cat de bine am putut sa imi ascund dispretul din voce, iar daca l-a simtit, Rose nu ma intreaba nimic inca. Doar a plecat.

- De ce?

- Pentru ca... obisnuia sa ii faca placere sa o loveasca pe mama. Si crescand, a inceput sa imi placa si mie sa il tratez la fel.

- Recent?

- Cand aveam 13 ani.

- Iti bati joc de mine, nu?

- Nu.

- Imi pare rau pentru asta.

- Sa nu-ti fie. O merita. cu varf si indesat.

- Da, poate ca o merita. Dar cumva, e inca tatal tau. Nu pot spune ca am o relatie extraordinara cu mama, dar inca imi pasa de ea. sa spun ca sa vorbeasca despre mama ei o supara profund ar fi putin zis. Dar tu de ce nu ma intrebi mai nimic? Haide, zi. vazand ca vrea sa schimbe subiectul, decid sa nu cer nicio explicatie.

- Cum de nu ai nicio planta in apartament?

- Ce fel de intrebare e asta?

- E intrebarea mea, nu trebuie sa aiba sens pentru tine. Doar ca, stiu ca studiezi botanica si m-am gandit ca iti plac plantele, nu? Totusi, paradoxal, nu ai niciuna.

- Atat de atent, tovarase. Dar da, ai dreptate. Obisnuiam sa am, dar mi-au murit toate. Asa ca am incetat sa imi mai iau. Totul a inceput cu Pablo.

- Cine e Pablo?

- Cine a fost, poate. Pablo a fost cactusul meu.

- I-ai pus nume cactusului tau?

- Aveam doar 6 ani, bine? Si ma rog, am reusit sa omor un cactus, planta care are nevoie de atat de putin sa traiasca. Amuzant, nu? Dar nu a fost singura mea victima. A urmat Alejandro, o planta de busuioc, cam pe cand aveam 12 ani. Ultima mea plantucidere a fost Manuel, inca un cactus, la 15 ani. Ce sa spun? Sunt o criminala.

Auzind istorisirea asta a ei, imi e greu sa ma abtin din ras.

- Nu faci asta prea des, stii? da, stiu. numai de-ar sti ea ca ea e singura persoana care a mai reusit sa ma faca sa zambesc in ultimul timp.

- Care e culoarea ta favorita? Ce culoare iti icalzeste inima cand o vezi, Dimitri? Eu sunt nebuna dupa verde. Mereu ma face sa ma gandesc la viata si la nou si nu stiu, ma bucura sa o vad.

E simplu. Culoarea ochilor tai. Ochii tai superbi. E ca si cum cineva a turnat aur intr-o mare de ciocolata. As putea sa ma uit in ochii tai pentru tot restul zilelor mele.

Dar desigur, ei nu ii dau acelasi raspuns.

- Sunt de parere ca orice culoare are potentialul de a te face sa simti ceva la un moment dat.

- Prostii. Iar vii cu jumatati de raspunsuri. Stii ce? Niciodata nu imi spui lucruri despre tine. Mereu imi dai raspunsuri scurte, fara pic de substanta. Imi spui ceva doar de dragul de a-mi spune ceva, si acel ceva e nimic din ce voiam sa stiu. Te-am intrebat de unde vii. Ai spus Baia, bine, e un oras. Dar nu mi-ai spus nimic despre el, intelegi? Okay, am inteles ca poate am intins coarda cam mult cu motivul pentru care ti-ai dat demisia. Nu ma mai astept la nimic din acea sfera. Dar mai apoi? Te-am intrebat despre familia ta. Si tot ce mi-ai spus a fost mai nimic. Nu mi-ai spus nimic cu adevarat important despre familia ta. Doar partea cu tatal tau. Dar in rest? Nu prea stiu nimic despre tine. Nu stiu, dar mi se pare ca te tii la distanta de mine. De oricine, de fapt. Nu iti e greu? Sa nu lasi pe nimeni sa se aporpie? De ce nu lasi pe nimeni sa te cunoasca?

Pentru ca imi e frica ca o sa ii pierd. Pe oricine las sa se apropie. E mai usor asa. Sa tin pe toata lumea la distanta. Dar ea? Oare ar fi atat de rau sa o las sa se apropie de mine? As putea sa o las?

- Nu-i corect. Deloc. Pentru ca dupa aia esti atat de bun cu mine si ma ajuti de atatea ori. Esti o persoana atat de buna, ajuti pe toata lumea, dar in schimb... nu lasi pe nimeni sa te ajute. La naiba, nici nu ii lasi sa incerce sa fie buni cu tine.

Cand nu primeste niciun raspuns din partea mea, ofteaza si se ridica.

- O sa te intreb inca ceva. Si vreau sa fii sincer cu mine, pentru ca nu e despre tine, cat despre mine. Dar chiar trebuie sa stiu.

E evident agitata, dar nu ma pot abtine din a fi fermecat de miscarile ei, trecandu-si degetele prin par in timp ce se plimba stanga-dreapta in fata mea. Doamne, e atat de frumoasa. Jur, nu are nevoie de nimic, de niciun strop de machiaj, nimic. E splendida, si nici nu isi da seama ce imi face.

- Nu pot sa cred ca am ajuns sa te intreb asa ceva dar... oh, doamne, mi-e rusine sa te intreb.

Ma ridic si eu si o opresc.

- Rose, intreaba-ma si gata.

Tragand aer in piept, iti tintuieste ochii in jos.

- Mai stii... in seara aceea cand m-am imbatat, eu... nu pot sa te intreb asa ceva... oh, doamne, bine. O sa o spun si gata. Tu si eu... am facut sex in seara aia? Trebuie sa stiu macar atat. M-am trezit imbracata cu tricoul tau si in patul tau si s-a intamplat si faza aia cu tipul ala si oh, nu imi prea amintesc nimic dupa aceea, dupa ce am urcat in masina lui Ivan.

Deci nu isi aduce aminte nimic din ce mi-a marturisit?

- Nu, Rose. Nu am facut nimic de genul ala. Nu-mi sta in fire sa profit de femei in asa fel. Dar chiar crezi ca as fi putut sa te tratez in felul acela?

Desi doar dumnezeu stie cat de mult mi-as dori acum sa o am, doar pentru mine, in toate felurile posibile.

- Nu, sigur ca nu cred asta. rasufla usurata. De fapt, trebia sa stiu mai bine. de data asta rade incetisor. Doar esti tu. Tu si codul tau moral de cowboy.

Cand isi ridica privirea si se uita in ochii mei, nu stiu, ceva se intampla si nu ma mai pot controla.

- Stii ce mai spune codul ala moral al meu? da din cap ca nu. Sa nu ramai niciodata dator.

Apropiindu-ma de ea, ii iau obrajii in palme si o trag mai aproape de mine, din ce in ce mai aproape, pana cand buzele ni se intalnesc.