Ii intalnesc familia

Mi-am reluat antrenamentele cu Dimitri, si totul pare ca a revenit la normal. Da, lucrurile au fost putin ciudate la inceput, dar nu pentru mult.

E ultima saptamana din semestru, inainte de vacanta de iarna. Mi-am dat toate examenele, si toti colegii mei se gandesc unde sa plece, si daca e posibil, sa o faca cat mai repede. Dimitri urmeaza sa isi viziteze familia, anuntandu-ma ca pleaca pe 23 dimineata, pe cand eu voi ramane tot aici. Singura-singurica. Parintii mei au decis ca, din moment ce eu nu mai sunt acasa, si-ar putea petrece vacanta in Hawaii. Super pentru ei. Pentru mine, nu prea. Nici macar cu Lissa nu ma pot vedea, intrucat Christian i-a oferit cadoul mai devreme, ducand-o intr-o calatorie in Berlin.

Presupun ca as putea sa merg la niste petreceri ale unor colegi de-ai mei, sau sa ma multumesc cu vreo petrecere din campus. Dar nu prea cred ca m-as simti bine. Pentru ca, pentru mine, Craciunul inseamna familie. Desi de obicei eu si parintii mei nu ne intelegem extraodrinar, in aceasta perioada lucrurile se linistesc. Poate are ceva a face cu spiritul Craciunului. In plus, chair daca m-as duce la vreo petrecere, nu cred ca mi-ar placea de cineva. Desi e usor ca lumea sa ma placa, de obicei nu se intampla si invers. Nu prea imi place de cineva asa usor. In special de cei pe care ii cunosc pe-aici. Majoritatea dintre ei sunt superficiali. In afara de a-si petrece timpul prin cluburi si band, sportul lor national e de a se plange ca nu pot sa ia o nota de trecere la examene. Inteleg ca e un stil de viata usor. Dar pana cand te mai poti distra atat? Asa ca aleg sa imi petrec Craciunul singura.

Nu ma obosesc sa decorez. Nu ii vad rostul. Nu e ca si cum cineva le va vedea. Apartamentul meu arata ca a lui Scrooge. Tot ce mai trebuie sa fac e sa astept sa vina fantomele alea sa ma ia, sa ma duca sa imi vad viitoarele Craciunuri de rahat. Asta e. Ma simt singura si trista, asa ca nu prea am loc pentru spiritul festiv.

Cand Dimitri imi bate la usa, eram intinsa in pat, ascultand „Blue Christmas".

- Buna, tovarase. Sper ca muzica nu era din nou prea tare.

- Nu. Nu de asta am venit. Am venit sa te intreb ceva. din gravitatea vocii lui, incep sa ma ingrijorez.

S-a intamplat oare ceva?

- Bine, spune.

- Ma intrebam daca ai vrea sa mergi cu mine acasa la ai mei. M-as simti prost sa stiu ca ramai aici singura. In plus, de sarbatori, motto-ul familiei mele e „cu cat mai multi, cu atat mai bine", asa ca, ce-ar fi sa vii?

- Serios?

- Da. De ce nu?

- Mi-ar placea asta, Dimitri. il imbratisez. Ma duc sa-mi impachetez lucrurile chiar acum.

In dimineata urmatoare, plecam. Nici nu am stiut pana acum ca Dimitri are o masina. Desigur, nu o prea foloseste, pentru ca fiind atletul care este, prefera sa mearga pe jos in majoriatatea cazurilor. E un Jeep Renegade negru, in conditie perfecta, si jur, daca inspiri mai adanc in masina, inca mai poti simti mirosul de nou.

Dupa ce ne ciondanim in legatura cu cine sa puna muzica, reusim sa ajungem la un compromis: o sa ascultam muzica amandurora, schimband-o o data la o ora. Am crezut mereu ca muzia anilor '80 e plictisitoare, cand de fapt, doar muzica anilor '80 pe care o asculta tata e asa. Cea pe care o asculta Dimitri e a naibii de buna. Ce pot sa spun acum, are gusturi bune. In schimb, el nu are aceeasi parere despre muzica mea. Se incrunta de fiecare data cand cate vreun vers contine o injuratura, si e destul de amuzant de privit. Ma intreb ce-o fi crezand ceilalti soferi cand il vad.

- De aici ti-ai luat vocabularul colorat?

- Da, poate. Dar stii, o fata trebuie sa stie cum sa se exprime.

- Da, stiu. Si tu te exprimi mai mult decat orice persoana pe care o cunosc.

Nu prea avem subiecte de dicutat, dar tacerea dintre noi nu e una care sa te faca sa vrei sa o umpli. E felul ala de liniste care te face sa simti ca nu trebuie sa spui absolut nimic ca persoana de langa tine sa te inteleaga. Totusi, asta nu inseamna ca nu am vorbit deloc.

- Ce se intampla daca familia ta nu ma place?

- Nu-ti face griji. O sa te placa.

- Cum poti fi asa sigur? Daca vor crede ca sunt o influenta proasta asupra ta?

Auzindu-ma, rade. Ma bucur ca pot sa ii trezesc astfel de reactii.

- Cum e familia ta? Adica, pot sa presupun ca sunt oameni la fel de buni ca tine, dar pe langa asta, cum sunt?

Cum suntem opriti la o benzinarie, Dimitri isi scoate portofelul si imi arata niste poze.

- Ele sunt surorile mele. Karolina, cea mai mare, Sonja e urmatoarea, iar ea e Viktoria, cea mai mica dintre noi. Cred ca voi doua v-ati intelege bine. Semanati mult. schimband poza, imi arata un baietel. El e Paul, nepotul meu.

- E atat de dulce. Cati ani are?

- Zece.

Alta poza, in care apare si el. Presupun ca e facuta la vreo reuniune de familie. Arata toti atat de fericiti. Si asemanarea dintre ei e uimitoare. In poza vad pe cineva nou, o femeie extraordinar de frumoasa, in jur de 40 de ani. Dimitri ii seamana atat de mult.

Spre ea arata el acum.

- Ea e mama. Si ei ii plac mult florile. Avand asta in comun, cred ca o sa va intelegeti bine. acum, imi arata ultima persoana necunoscuta din poza. Si ea, ea e bunica.

- Ai o familie asa draguta. Acum sper din tot sufletul sa ma placa. Sincer, nu as vrea sa deranjez. Sa va incurc cumva, mai ales de sarbatori.

- Crede-ma, Rose, vor fi incantate sa te intalneasca.

Asa sper si eu. Mi-ar parea rau sa il dezamagesc.

- Ce tare! Ai mei nu m-au lasat niciodata sa scot capul pe fereastra, nici macar cand am crescut. Oh, si briza asta, e geniala! Se simte atat de bine.

Am parul zburlit in toate partile, asa ca imi bag capul inapoi in masina. Totusi, imi scot mana pe geam, ca sa mai simt briza.

- Incearca asta. Asaza-ti palma in jos, si fa valuri cu ea, in sus si in jos.

Se simte ca si cum as zbura. Aerul se opune miscarii mainii mele, trimitand-o de la sine in sus si in jos.

- E asa amuzaaant!

- Stii ce e amuzant?

- Ce?

- Sunt in Rusia de patru luni si nici macar nu am fost sa vad Piata Rosie. Si doar mereu am visat sa vizitez Catedrala Sf. Vasile. Mama obisnuia sa aiba un glob de zapada cu ea, si mereu am fost fascinata de cupolele acelea. Era asa colorat totul ca nu imi mai puteam dezlipi ochii de la ele.

- Inca ai timp sa o faci.

- Da, asta imi spun in fiecare zi, dar parca vad ca o sa ajung la 80 de ani tot cu aceeasi scuza.

- Esti sigur ca nu esti obosit?

- Da, Rose. Fac drumul destul de des. Sunt obisnuit cu el.

- Totusi, m-ai putea lasa oricand sa conduc si eu.

- Ai permis?

- Nu.

- Stii macar sa conduci?

- Desigur ca da. Cand eram mica castigam cursa dupa cursa impotriva baietilor din cartier cand jucam Need for Speed. Aveam cele mai mari punctaje dintre toti prietenii mei. Cat de diferit de asta poate fi sa conduci? il intreb si izbucnesc in ras odata cu el.

- Aia e cumva o masina de politie? De ce ne trage pe deapta?

- Probabil e o verificare de rutina.

- Nu, nu cred. Cred ca cineva are necazuri maaari. Ai incalcat legea, tovarase. Am vazut eu. Era un semn cu viteza de maxim 50 km/h, si tu ce ai facut? Tu ai mers cu 60. Vin dupa fundul tau, iti spun eu. Dar stai, ce o sa fac eu daca te baga la inchisoare? Poate ar trebui sa incerc sa seduc unul din politisti sa ma duca acasa. Ce zici de asta? nu ma pot abtine din a-l tachina.

- Rose, taci si da-mi buletinul tau. imi spune cu o expresie exasperata. stiu ca i-am umplut capul de prostii tot drumul, dar ce sa fac daca-mi place?

- Nu cred ca o sa ma plictisesc vreodata de privelistea asta. ii spun lui Dimitri in timp ce conduce pe niste serpentine. Arata feeric cu toata zapada asta acoperind pinii.

- Asa-i nu? E partea mea preferata din tot drumul spre casa.

- Oh, tovarase. Cum poti sa spui asta? Ai utat de cei doi reni care si-o trageau mai devreme? E un adevarat miracol al naturii, nu crezi?

- Dimitri, nu pot sa cred asta.

- Ce?

- Nu am niciun cadou. Doamne, cat de proasta am fost! Cum am putut sa uit? Familia ta ma va primi in casa lot si eu? Eu ce fac? Vin cu mana goala?

- Rose, calmeaza-te. Nu te-am adus cu mine ca sa aduci cadouri familiei mele.

- Dar ma simt prost. Ce fel de oaspete sunt? O sa le fac o impresie rea. Stii ca asta conteaza.

- Nu si pentru mine. Si oricum, nu mai poti face nimic acum. Am ajuns.

Dimitri trage masina pe aleea din fata unei case micute. Geamurile ii sunt pline de luminite de Craciun, acoperisul si copacii sunt acoperit de zapada, aud zgomote fericite si jur ca simt buna dispozitie radiind dinauntru.