Familia Belikov

Dupa cum a spus si el, nu mai avea rost. Ajunsesem deja. Realizarea ma face sa simt fiori pe sira spinarii. De ce sunt asa de emotionata? Pentru ca e pentru prima data cand Dimitri imi arata o parte atat de importanta din viata lui. De fiecare data cand a pomenit de de familia lui, am auzit numai cuvinte dragastoase la adresa lor. Asa ca da, sunt anxioasa. Nu as vrea sa dau cu bata in balta tocmai acum. Nu as vrea sa il dezamagesc.

Undeva in partea stanga a casei, un capsor apare la fereastra. E un copil, probabil Paul.

Cand iesim din masina, usa de la intrare se deschide si in cardu apare micutul baiat, tintuindu-ne cu privirea. Isi intoarce capul totusi, pentru a striga ceva in rusa. Singurul cuvant pe care l-am auzit clar a fost "дядя", echivalentul pentru unchi, din ce imi aduc aminte. Asociat lui, am auzit „Dimka". Dimka? Sa fie cumva un fel de alint pentru Dimitri? Pentru ca trebuie sa recunosc, suna al naibii de dragut.

In mai putin de 3 secunde, toata lumea iese din casa, gata sa ne primeasca. E o imagine asa frumoasa, si mi se umple inima de bucurie. Dar apropiindu-ne, imi simt palmele transpirate, si ma rog ca nu cumva sa nu fac vreo prostie.

- Dimka, nu ne-ai spus ca iti aduci iubita cu tine. Ne-am fi pregatit cumva. aceasta e Viktoria, care isi priveste fratele cu ochii mijiti, si nu ezita sa il loveasca in umar cu pumnul. Cum ai putut sa taci, huh?

Dintre toti prezenti aici, ea e cea care se remarca cel mai mult. Da, are trasaturile familiei, dar personalitatea ei o face sa iasa in evidenta. Pe langa asta, suvitele violet si faptul ca e imbracata mult mai indraznet decat oricine de aici, ma fac sa cred ca filosofia ei de viata e: „nu-mi pasa de opinia ta". Dimitri a avut dreptate. E posibil sa ma inteleg de minune cu ea.

Cand ochii ei ii intalnesc pe ai mei, imi aduc aminte ce tocmai a spus, si simt nevoia sa remediez lucrurile.

- Oh, nu, nu. Nu suntem impreuna. Suntem doar... prieteni.

Ma doare sa spun cuvintele astea, si faptul ca Viktoria se uita la mine cu privirea aceea de nu-cred-o-boaba-din-ce-spui-dar-fie-treaca-de-la-mine, nu ma ajuta deloc.

- Ea e Rose. E vecina mea.

- Buna! e singurul lucru care imi trece prin cap sa il spun, prea bulversata de privirea insistenta a surorii lui.

Una cate una, femeile prezente il imbratiseaza pe Dimitri, spunandu-i chestii in rusa. Apoi, spre marea mea surpriza, primesc acelasi tratament. Olena, mama lui Dimitri, e cea care ma ia prima in brate si imi spune cat e de incantata ca unul din prietenii lui Dimitri e aici.

Cand vine randul Viktoriei, dupa ce ma imbratiseaza strans, imi spune:

- Ma bucur atat de mult ca esti aici. Sa stii, orice prieten de-al lui Dimitri e parte din familie. Si cred ca imi placi deja. Poate ca noi doua o sa ne intelegem bine.

- Si eu sper. ii raspund incantata.

Apoi, se intoarce si continua sa vorbeasca, dar nu cu mine.

- Stii, мама, acum avem inca doua personae sa ne ajute cu decoratul pentru petrecerea de duminica. Nu e dragut?

Ce petrecere? Dimitri nu a spus nimic despre nicio petrecere. Nu mi-am luat cu mine nimic adecvat pentru o petrecere. Nu am cu mine nicio rochie.

Uitandu-ma la el, vad ca imi evita privirea, deci stie ca a facut o prostie. Dar tot o sa il omor in somn, promit.

Dupa ce Yeva, bunica lui Dimitri, il imbratiseaza, cand trece prin fata mea, se uita urat la mine si bombane ceva in rusa. Fie interpretez eu gresit, fie femeia nu ma prea place. Stiam eu. Stiam eu ca nu se poate ca totul sa mearga bine. Ce mama naibii am facut? Cu ce am gresit?

Cand trece mai departe, Viktoria ma trage de-o parte si razand, imi spune:

- Nu-ti face griji in privinta ei. Se comporta ca o nebuna de cand ma stiu. Si ah, sa nu te sperii, dar are toate chestiile astea mai vrajitoresti la care tine. E mai bine sa o ignori, sincer. Merge de minune pentru mine. Si inca ceva. Sa nu o lasi sa te pacaleasca. Stie a naibii de bine engleza.

Pentru ca sunt un invitat neasteptat, familia s-a pus de acord ca eu sa dorm impreuna cu Viktoria, in camera ei, nevrand sa ma lase sa dorm aiurea pe canapea. Si sincer, nu imi displace deloc. E ceva la fata asta care te face sa o indragesti imediat.

Ziua urmatoare, colega mea de camera ma trezeste la 6 dimineata.

- Hai, hai, gata cu somnul. Avem o gramada de treaba de facut.

Credeam ca glumeste, dar chair sunt o gramada de lucruri de facut. Am ajutat-o pe Olena in bucatarie, taind legume, spaland vase si asezand farfurii pe masa, pentru a-i usura munca. Apoi, l-am ajutat pe Dimitri sa aranjeze bradul in sufragerie. Ultimul lucru pe care il mai avem de facut e sa agatam niste luminite de Craciun pe verenda.

Asa ca m-am urcat pe o scara si am inceput sa asez luminitele pe care mi le intrindea Viktoria.

- Rose, am o idee. O super idee. Stai aici putin, ma intorc cat ai clipi. si in mai putin de o secunda, a disparut.

Nestiind ce a mai nascocit, raman cocotata pe scara, asteptand-o. Dar observ ca ceva nu merge cum trebuie cu un beculet, si iau decizia proasta de a ma intinde dupa el, incercand sa il misc, sperand ca va invia cumva. La urma urmei, imi strica opera de arta.

Doar ca alunec.

Ma astept ca fundul meu sa faca cunostinta cu mica alee pietruita, asa ca imi inchid ochii strans si astept impactul.

Singura chestie e ca nu mai ajung pe jos. Maini puternice mi se incolacesc pe trup, tinandu-ma strans. Dimitri. Cand imi deschid ochii, ii intalnesc pe ai lui. Nu sunt capabila sa spun nimic, si nici el nu e prea vorbaret. Doar ne uitam unul la altul, aerul din jurul nostru incepand sa se electrizeze, si dintr-odata, imi e a dracu' de cald.

Cineva tuseste. Nu eu. Nu el.

- Hey. e Viktoria.

Dimitri ma pune jos asa repede ca cred ca o sa ma scape. Ce pot sa spun, cred ca e la fel de jenant pentru el cat e si pentru mine.

- Ce s-a intamplat aici?

- Eu, um, am alunecat de pe scara.

- Ce? Cum? Esti bine? dau din cap ca da. Slava domnului ca Dimka a fost aici sa te salveze, nu? da, intr-adevar, multumesc lui dumnezeu ca iar am putut sa imi amintesc cat de mult imi place sa fiu in bratele lui.

Macar pot sa fiu recunoscatoare ca ziua s-a terminat fara ca Dimitri sa trebuiasca sa ma mai salveze, sau sa trebuiasca sa fiu pusa intr-o situatie jenanta.

Pe 25, e ziua ca mare. Ziua petrecerii.

- Vika?

- Huh? ma intreaba nedandu-mi prea multa importanta, fiind ocupata cu cotrobaitul prin dulap.

- Crezi ca e in regula daca nu particip la aceasta mica adunare?

- De ce nu ai face-o? Si daca nu vii, ce o sa faci toata seara?

- Nu stiu, o sa stau in camera ta sau ceva. Adevarul e ca, nu am ce sa port. Dimitri nu mi-a pomenit nimic de nicio petrecere, asa ca tot ce am luat cu mine au fost chestii neelegante.

- Oh, Rose, nu fi prostuta. Hainele mele sunt si ale tale. De fapt, stiu. Am rochia perfecta pentru tine.