Craciunul. Danseaza cu mine
Doua ore mai tarziu, Vika si eu eram gata. Ea arata fabulos intr-o rochie mov-pruna, cu un decolteu generos si o despicatura pe piciorul stang. Cand ii spun ca ador rochia aceea, ea imi raspunde:
- Pai, mna, e culoarea lui preferata. imi spune cu un ton visator.
- Culoarea preferata a cui?
- A nimanui.
- Viktoria?
Vazand ca nu are scapare, ofteaza.
- Bine, iti spun. Dar trebuie sa imi promiti ca nu o sa spui nimanui vreodata.
- Jur.
- De cand sunt mica, mi-a picat cu tronc prietenul cel mai bun al lui Dimka.
- Ivan? Iti place de Ivan? sa fiu sincera, nu ma intreb de ce; e un tip care greu trece neobservat.
- Shhhh! Nu asa de tare. Cineva te-ar putea auzi.
- Oh, la dracu'. Scuze. E in regula. Secretul tau e in siguranta cu mine, promit.
Sora cea mai mica a lui Dimitri e indragostita de Ivan. Avand in vedere cat de apropiate suntem ca varsta, situatiile noastre sunt a naibii de asemanatare. Stiu exact ce simte Viktoria. Tot ce ma intreb e daca Dimitri va afla vreodata.
- Dar sa lasam asta acum. Poate oi fi eu draguta, dar tu, Rose, esti superba. Toti tipii de aici vor vrea atentia ta cand o sa te vada, crede-ma.
Nu pot sa spun ca nu imi place ce a facut Vika cu look-ul meu. Mi-a imprumutat o rochie midi de culoarea smaraldului, cu anchior in forma de V, care imi scoate in evidenta destul din decolteu, totusi, la limita decentului. In jurul taliei am o mica curelusa aurie, care se protriveste de minune cu sandalele cu toc de aceeasi culoare. Parul imi e impletit complicat, dar imi place la nebunie, iar impletitura se termina la baza gatului cu un coc dezordonat. Nu m-am obosit cu mult machiaj, doar putin fard de pleoape maroniu, mascara si un ruj nude. Si da, Viktoria are dreptate. Arat a naibii de bine.
Intr-un sfarsit, iesim si noi din camera, si asta doar pentru ca petrecera trebuie sa inceapa curand. Asteptand-o pe Viktoria in fata usii, deoarece a uitat ceva. Ceva ma face sa ma intorc spre cealalta parte a holului. De acolo, il vad pe Dimitri iesind din camera lui. Jur, abia ma abtin din a cadea pe jos. E atat de chipes. Si as mai putea veni cu cateva alte adjective, dar macar de Craciun sa fiu cuviincioasa. Poarta niste pantaloni de stofa bleumarin si o camasa bagata in pantaloni, cu manecile suflecate si nasturii de la gat sunt desfacuti, lasand la vedere o mica parte din piept. Parul ii e cu grija strans intr-o coada la baza gatului si oh, jur ca nu a aratat vreodata mai bine.
Problema mea e ca vine incoace. Nu am absolut niciun gand care nu il implica pe el si nu pot face nimic mai mult decat sa ma holbez la el. Cand se opreste in fata mea, asta face si el, uitandu-se la mine din cap pana-n picioare, ochii miscandui-se incet pe fiecare particica din mine.
- Fratioare, nu-i asa ca amica ta arata dragut?
Viktoria. Jur ca isi face aparitia in cele mai nepotrivite momente. Si nici nu am auzit usa deschizandu-se in spatele meu!
El da din cap ca da. Uitandu-se la mine inca o data, il vad cum inghite in sec.
- Esti foarte frumoasa, Roza.
Parca incurcat, clipeste de cateva ori, apoi pleaca repede, fara nicio explicatie.
Viktoria nu pomeneste nimic despre asta, slava Domnului, si coboram si noi. Ajungand jos, vad ca locul e ticsit de oameni,
- Uau, Vika, sunt o gramada de oameni aici.
- Da, stiu, dar ce sa faci? Traditia e traditie. In fiecare an, ii invitam aici pe toti cunoscutii nosti dragi si ne petrecem prima zi de Craciun impreuna. Si e dragut sa fim toti impreuna. Persoanele astea sunt ca o a doua familie pentru noi.
- Da, pare dragut sa ai atat de multi oameni aproape.
- Stii ce? Tu esti singura tipa pe care Dimitri a adus-o aici, lasand la o parte prietenii lui din copilarie. Ei nu se pun la socoteala. Sincer, de asta am crezut ca esti iubita lui atunci. Stii, de obicei, e cam rezervat cand vine vorba de viata lui persoanala.
Cum sa nu stiu asta? Dar sa aud ca sunt una dintre putinele persoane pe care le-a adus acasa, imi incalzeste inima. Poate asta e un mic pas in directia buna. Poate intr-o zi ma va lasa sa il descopar, asa cum e el cu adevarat.
Petrecem ceva timp vorbind cu niste oameni a caror nume nu reusesc sa le retin pentru mai mult de o secunda. Si imi pare rau, pentru ca par de treaba. Dar nimeni nu mi-o ia in nume de rau cand mai gresesc.
Cand vine timpul sa mancam, ne asezam toti la masa si spre marea mea usurare, locul meu e langa Viktoria. Pot presupune ca s-a plictisit putin de mine pentru ca, nevrand sa raman singura printre atatea persoane necunoscute, sunt umbra ei in seara asta. Dar daca chiar simte asta, nu a aratat-o deloc.
Ma bucur pentru ea pentru ca a reusit sa isi gaseasca un loc langa Ivan, si de cum ne-am asezat, a uitat complet de mine, si a inceput sa ii acorde lui toata atentia.
La stanga mea e Paul si mama sa, Karolina. De partea cealalta a mesei, fata in fata cu mine, e Dimitri. m-as putea bucura de aceasta priveliste daca femeia de langa el nu mi-ar arunca priviri ucigatoare. Desigur, vorbesc de Yeva. Jur, de fiecare data cand se uita la mine ma trec fiori.
Cina trece fara vreo problema. Atmosfera e calda si mancarea e delicioasa. Olena e o bucatareasa extraordinara. Singurul lucru pe care nu il pot intelege e de ce Yeva ii toarna pahar dupa pahar de vodka lui Dimitri, si el le bea. Mi se cam pare ca il impinge sa o faca, ori se simte presat sa fie politicos, dar tot ce stiu e ca el nu comenteaza prea mult. Numar cel putin cinci inainte ca Vika sa ma traga in salon.
Aici sunt cateva persoane care danseaza, unii care stau pe canapea si povestesc, iar altii stau pe margini, band cate ceva. Nu prea ma simt in stare sa dansez, asa ca o conving pe Viktoria sa stam prin preajma semineului, ca sa nu incurcam pe nimeni.
Dupa o vreme, sunt parasita. Viktoria are un obiectiv clar si nici maca eu nu ii pot sta in cale – trebuie sa fie oriunde este Ivan. Plictisindu-ma, intorc spatele petrecerii si ma delectez cu pozele de familie expuse pe policioara semineului.
O poza cu Karolina insarcinata. Poze cu copii in prima zi de scoala, avand ghiozdane mai mari decat ei in spate, dar zambete si mai mari. Dimitri era un copil asa dragalas. O poza cu Paul, bebelus. Una cu Olena impreuna cu un barbat, care presupun ca este sotul ei. Aratau fericiti, macar acolo.
Si uite-o, acolo, mai in spate, o rama cu doua poze cu Dimitri. Una este cu el imbracat in uniforma kaki, militareasca. Era asa tanar. Avea parul scurt. E o imagine asa de neobisnuita pentru mine. Inca ceva neobisnuit pentru mine e sa il vad zambind atat de larg. Imi e dor de asta. De zambetul ala micut al lui, abia retinut, care se ivea cand spuneam cate vreo prostie.
- Poza asta e de cand era la Scoala Militara. Avea 16 ani. Olena spune din spatele meu. Cealalta e de la absolvire, cand avea 20 de ani. de data asta vocea ii e plina de mandrie.
In a doua poza, Dimitri are trasaturile mai serioase si nu se mai utia direct la camera. Aici poarta un costum bleumarin si chipiu.
Vreau sa spun si eu ceva, dar vad ca Olena a devenit trista, si fara sa mai spuna altceva, pleaca. E cumva trista pentru ca Dimitri a renuntat la slujba lui? Acum ma racaie si mai tare misterul asta.
Toata lumea se distreaza de minune, si ma bucur enorm ca fac parte din aceasta adunatura de oameni. E unul dintre putinele momente in viata mea cand chiar simt ca e locul meu aici.
Karolina chiar ma ia cu ea sa dansam putin. Dar cand melodia mai antrenanta se termina si incepe una mai inceata, ne departam de micul ring de dans improvizat si asteptam altceva.
- Mi-ai face placerea de a dansa cu mine? aud pe cineva intreband din spate.
Intorcandu-ma, uite-l, uitandu-se la mine ca si cum nu ar mai exista nimeni in incapere.
- Desigur.
La urma urmei, ce ar putea merge prost? Suntem doar doi prieteni care danseaza.