Cu cel mai mare drag, Irina! E sincer o placere sa citesc din nou povestea asta si sa-mi aduc aminte ce am scris.

Si daca tot am cateva zile libere, let's celebrate :)

Drumul spre casa. Furioasa

Urmatoarele zile trec geru. Ceea ce le face insuportabile este faptul ca Dimitri ma evita din nou. De fiecare data cand ochii nostri se intalnesc, tot ce vad la el e regret. Se simte vinovat. Asa si trebuie. Sa se simta vinovat pentru ca m-a facut sa sper din nou. Eu mi-am respectat partea mea de intelegere. Stateam departe de el. Eram prieteni. Dar el ce face? Vine si ma saruta din nou. El e cel care habar nu are ce vrea. Si daca nu se poate decide, eu nu sunt in stare sa il ajut. Asa ca ajung la concluzia ca cel mai bun lucru pe care il pot face e sa nu ii stau in cale. Sa ma prefac ca nu exista, exact cum face si el cu mine.

Imi petrec timpul cu surorile lui, de obicei vorbind vrute si nevrute, sau ajutand-o pe Olena in bucatarie. Jur, femeia asta gateste extraordinar. Ador in special painea pe care o face, si cu greu ma abtin din a o manca in cantitati industriale. Desigur, scumpa de ea, e mereu dispusa si fericita sa mai coaca paine de fiecare data cand imi fac drum spre bucatarie, cautand inca o felie.

Intr-un timp atat de scurt, am ajuns sa o iubesc la nebunie pe mana lui Dimitri. Seamana atat de mult cu mama pe care o aveam cand eram mica. Imi doresc ca relatia mea cu mama sa nu se fi racit asa si sa fi ajuns la ce este astazi. Dar asta e. Sunt in viata lucruri pe care nu le poti schimba.

Spre seara, de obicei imi ocup timpul cu a fi partenerul de joaca al lui Paul, ajutandu-l sa construiasca castele si tot felul de ciudatenii din piese Lego, imaginatia copilului acesta fiind fara limite. E un baietel inteligent si foarte bine crescut. Ma amuza totusi sa vad ca a adoptat unele din obiceiurile si gesturile lui Dimitri, si chiar mi-a spus intr-o zi ca vrea sa isi lase parul sa creasca. Presupun ca daca Dimitri e singura figura masculina din aceasta casa, Paul l-a luat drept model, si nu am nicio ezitare sa spun ca baietelul va ajunge sa fie un barbat exceptional daca o tine tot asa.

Nici sa petrec Anul Nou aici nu a fost rau. Faptul ca am inceput sa tin la familia lui Dimitri ca la a mea, si faptul ca sentimentul e reciproc, a ajutat mult. Pentru aceasta ocazie, nimeni nu s-a obosit prea mult. Am facut de mancare, cateva cunostinte au venit in vizita, dar nimic nu se compara cu adunarea de la Craciun. La miezul noptii, toata lumea a si-a urat "С Новым Годом!" (ceea ce i-a luat Viktoriei trei zile sa ma invete sa pronunt corect) si apoi totul s-a termiant. Nimic spectaculos. Niciun eveniment jenant. Niciun sarut la miezul noptii.

Pe doi ianuarie, am plecat inapoi spre Moscova. Toata lumea a fost trista, dar am compensat asta cu imbratisari (pana si Yeva m-a imbratsat si nu mi-am putut ascunde mirarea catusi de putin), si mama lui Dimitri mi-a oferit un mic cadou – mi-a copt o paine, doar pentru mine, ca sa ma tina fericita ope drum. Dar asta nu a fost tot. Mi-a oferit si un mic butas din oxalisul ei. Jur, femeia asta e prea buna cu mine. Cateodata, nu cred ca merit bunatatea pe care familia Belikov mi-a aratat-o.

Dupa ce Viktoria mi-a promis ca ma omoara daca nu o sa mai vin in vizita, si dupa ce Olena mi-a mangaiat obrazul si m-a rugat sa am grija de el (inca ma mai gandesc daca se refra la Dimitri sau la micuta planta), Yeva a venit la mine si m-a tras in jos, pentru a-mi sopti la ureche.

- E baiat bun. Fii rabdataore cu el.

Si cu asta, am plecat spre casa. Cu inima grea, le-am facut cu mana pana femeile au devenit mici de tot.

- Ai vrea sa pui niste muzica?

Oh, deci acum ne vorbim?

- Nu.

- Pot sa pun eu atunci?

- Fa-ti de cap.

Jur, astea o sa fie ultimele cuvinte pe care o sa i le spun. O sa il tratez cu tacere, exact cum mi-a facut si el mie atatea zile. Nu imi pasa. Poate sa incerce sa vorbeasca cu mine, dar o sa afle in curand cat de suparata sunt pe el. A naibii de suparata. Si desi vorbele bunicii lui continua sa imi vina in minte, nu ma simt prea rabdatoare in acest moment.

Pentru ceva timp, doar am ascultat muzica si lucrurile pareau ca vor continua tot asa pana ajungeam. Pana cand „Sign your name" incepe. Nu ma simt in stare sa ascult melodii de dragoste acum.

Cand incepe refrenul, simt cum lacrimi mi se aduna in ochi.

Inchid repede radioul si Dimitri nu comenteaza nimic.

De-acum, o sa mergem in liniste. Au mai ramas cinci ore. Cinci ore agonizante.

Ca sa fac timpul sa treaca mai repede, ma gandesc sa ma culc. E o alternativa mult mai buna decat sa ma gandesc la tot ceea ce s-a intamplat zilele astea.

Ma trezesc in timp ce am oprit la o benzinarie. Dimitri e inauntru, la casa.

Cand intra in masina, vad ca are chef de vorba.

- Te-ai trezit.

Nu ma obosesc sa raspund. E destul de evident, nu?

- Ti-am luat niste gustari.

Ma uit la ce a cumparat si vad o punga de cipsuri si una de M&M's. Preferatele mele. Subit, realizez cat imi e de foame. Cu greu reusesc sa imi desprind ochii de ele si sa par indiferenta.

- Nu mi-e foame.

- Rose. nota de exasperare din vocea lui ma enerveaza la culme.

Ma intorc si il privesc, cu un zambet fortat.

- Da, Dimitri?

- Nu fi copil.

Imi dau ochii peste cap atat de tare incat cred ca mi-am rupt vreun muschi.

- Eu? Eu ma comport ca un copil? Ce spui atunci de domnul maturitate in persoana aici de fata? Cum se cheama ce dracu' ai facut tu pentru ultimele sapte zile, futu-i mama ei de treaba?

- Limbajul, Rose.

- Oh, mai lasa-ma! Futu-i. Futu-i. Futu-i. Pot sa spun asta ori de cate ori am chef, bine? Nu am nevoie de permisiunea ta. Acum, raspunde-mi la intrebare.

- Nu stiu, bine?

- Saracul de el, nu stie. Lasa-ma sa te iluminez atunci. M-ai ignorat pentru ultimele sapte zile. Te-ai prefacut ca nici nu exist pentru o saptamana intreaga! E in regula, doar am mai facut-o pana acum, si pentru mai mult timp decat atat. Dar eram acasa la ai tai, Dimitri. Ai cea mai vaga idee cat de ruisnata m-am simtit din cauza asta? Toata lumea a fost atat de draguta cu mine. Dar le simteam mila din privire.

Expresia i se schimba, si citesc durere in ea. Perfect! Sa il doara si pe el putin. Macar un sfert din ce simt eu.

- Dar uita asta. Aveam o intelegere, nu? Nu eram prieteni? Atunci, vrei sa imi explici ce ai facut in prima zi de Craciun? Bine, am dansat. Prietenii pot dansa. Dar de ce m-ai sarutat? Din nou. Nu era gresit? Nu mi-ai spus ca a fost o greseala prima data cand ai facut-o? De ce ai facut-o din nou?

- Nu eram eu atunci. Eram ametit.

- Da, asa este. Nu erai tu. Dar ti-am spus ca nu trebuie sa o faci. Si ce mi-ai spus atunci?

- Ca vreau sa o fac. sopteste el.

- Poftim?

- Am spus ca vreau sa o fac.

- Deci cand esti beat, dintr-odata vrei sa ma saruti, dar cand esti treaz e o greseala. Stii ce? Cred ca o sa ma duc pe jos acasa. O sa gasesc eu un taxi sau ceva. Orice sa nu mai fiu in preajma ta acum.

Imi scot centura si ies din masina, intreptandu-ma dumnezeu stie unde.

Reusesc sa fac doar cativa pasi inainte ca Dimitri sa ia de mana si sa ma traga inapoi.

- Da-mi drumul! O sa tip! O sa te lovesc! si vorbesc serios.

- Fie. Fa-mi orice vrei, Roza, dar macar asculta-ma. nu vreau nici sa il ascult, nici sa mai fiu in preajma lui, dar oricat ma zbat, nu am scapare. Am vrut sa te sarut cand eram beat. Am vrut sa te sarut si cand eram treaz, sus, pe acoperis. Problema nu e ca nu vreau sa te sarut. Problema e ca vreau sa o fac tot timpul.

Auzindu-l, ma opresc si ma uit la el uluita.