Anul Nou pe stil vechi

Dimitri ma face atat de fericita. Ne petrecem fiecare secunda pe care o avem libera impreuna si tot nu ma satur de el. Ne-am continuat alergarile de dimineata si antrenamentele de dupa-amiaza, iar cat timp el e plecat la munca, imi ocup timpul cu fel de fel de chestii. M-am apucat de citit cateva carti, nu pentru scoala, ci asa, pentru mine. Totusi, nu pot sa spun ca ignor scoala complet. Cand nu invat, imi pun toata energia in gasirea unui hobby de care sa nu ma plictisesc in mai mult de trei, patru zile. Am incercat origami, sa colorez in cartile alea pentru adulti, sa crosetez, niste mici proiecte DIY, m-am apucat de facut puzzle-uri, am incercat trucuri de magie, am vrut sa imi cos ceva, si lista mea de activitati creste pe zi ce trece. Nu imi petrec destul timp asupra unui lucru incat sa devin buna la el, dar Dimitri mereu gaseste un lucru bun la ceea ce fac, si necontand cat de urat a iesit ceea ce am incercat, ii gaseste el vreo calitate. Si cumva, vorbele lui ma fac sa continui sa incerc.

Intr-o zi, dupa alergarea de dimineata, Dimitri imi spune sa ma pregatesc, pentru ca vom merge intr-o mica calatorie.

- Uuuu. Pot sa stiu unde ma duci?

- E o surpriza. Tot ce trebuie sa stii e ca o sa ai nevoie de haine calduroase.

- Bine. stiu ca nu are rost sa insist, nu voi scoate un cuvant de la el. Cand vii sa ma iei?

- La patru.

In timp ce ma pregatesc, incantarea mea creste. Mereu mi-au placut excursiile. Si surprizele.

Mergem cu masina cam 30 de minute. Si cand vad unde opreste, nu ma pot abtine din a tipa putin.

- M-ai adus sa vad Piata Rosie?

- Mi-ai spus ca mereu ai vrut sa vii aici. Si pe langa asta, azi e o zi speciala.

- Chiar e?

- Da. Azi oamenii sarbatoresc Anul Nou pe stil vechi.

- Stai putin. Voi sarbatoriti Anul Nou de doua ori?

- Aham.

- Ce tare! Atunci sa mergem odata, vreau sa vad tot. Absolut tot.

- Ar fi o mica problema, totusi.

- Care?

- Nu cred ca o sa putem intra nicaieri. O sa trebuiasca sa ramanem pe-aici, pe afara.

- Eh, merge pentru mine. E destul de interesant si afara.

Pentru ceva timp, pur si simplu ne plimbam, tinandu-ne de mana. Privelistea e cu adevarat surprinzatoare. Atat de multe culori. Atat de multi oameni zambitori.

Primul loc spre care ne-am indreptat a fost, desigur, biserica Sf. Vasile. Am stat in fata ei minute intregi, doar holbandu-ma. E atat de frumoasa. Dar totusi, nu imi puteam petrece toata noaptea acolo, asa ca am trecut mai departe, spre monumentul dedicat lui Minin si Pozharsky, o statuie plasata in fata bisericii. Am trecut pe langa magazinul GUM si cand am ajuns la catedrala Kazan, m-am indragostit imediat de toate acele bolti. Urmatoarea oprire a fost un muzeu, si ca sa marcam momentul, in fata lui, am facut o poza impreuna.

Ne-a luat destul de mult timp pentru a ajunge dintr-un loc in altul din cauza tuturor oamenilor care erau aici pentru a sarbatori. Aglomeratia e coplesitoare. M-am si pierdut de Dimitri la un moment dat, dar nu mi-a fost chair atat de greu sa il gasesc, pentru ca e pur si simplu memorabil cu dusterul lui. De cum ne-am regasit, Dimitri nu mi-a mai dat drumul la mana, ca sa nu ma mai pierd iar. M-am simtit putin ca un copil, dar faptul ca ne tineam de mana compenseaza desul.

E acum in jur de ora noua.

- Dimitri, imi e foame.

Asa ca ma duce la un rand kilometric, si ne ia cam o ora sa intram in zona in care se gasesc mici tarabe cu mancare. Ne oprim totusi la o masa, care e plina de aperitive de tot felul. Cat stau si analizez toate bunatatile din fata mea, simt cum sunt impinsa din spate, oamneii incercand sa-si faca loc spre masa. Totusi, asta nu ma ajuta sa ma decid mai repede. Sunt prea multe optiuni tentante.

- Haide, Rose. Lumea asteapta.

- Bine, bine.

Pun mana pe un sandwich si trecem mai departe.

- Un sandwitch. Dintre toate optiunile de acolo, tu ai luat un sandwich?

- Hei, m-am panicat, okay? Si asta era singurul lucru care arata familiar. Oh. Ce sunt alea?

- Galuste. Vrei?

- Desigur ca vreau. Arata delicios.

Imi comanda cateva si dupa ce vanzatorul ii da un mic castron de hartie, incep sa mananc. In timp ce molfai fericita, Dimitri se uita la mine cu ochii aia. E a mia oara cand o face.

- Ce? il intreb cu gura pe jumatate plina. De ce te uiti mereu asa la mine cand mananc?

- Pentru ca apetitul tau nu inceteaza sa ma surprinda. Si faptul ca chiar mananci. Ca nu esti mereu la dieta, cum se obisnuieste zilele astea.

- Pai, stii, imi place prea mult mancarea. Ma face fericita. Asa ca, nicio dieta pentru mine. ii spun in timp ce mai iau o imbucatura dintr-o galusca.

Mestecand, dau peste ceva de plastic. E un nasture.

- Ew. Cineva si-a scapat un nasture in galusca asta.

Asta il face sa rada.

- Nu. E o traditie. E pus acolo intentionat. Se spune ca persoana care il gaseste va avea mult noroc in anul care vine.

- Tare. Dar cred ca am fost destul de norocoasa si anul asta, nu zici?

E aproape miezul noptii.

- Tovarase?

- Da?

- Imi e frig.

- Ti-am spus sa iti iei haine groase.

- Da, dar nu m-am gandit ca o sa fie atat de frig.

Scotandu-si fularul, mi-l pune in jurul gatului. Din rucsac scoate o caciula neagra si imi acopera capul. Apoi, imi ia mainile in ale lui si imi incalzeste degetele, sufland aer cald spre ele.

- Ce m-as face fara tine, huh?

- Ai muri de frig, probabil. imi raspunde inainte de a-si lipi buzele de incehietura mainii mele; iubesc cand face asta.

Cand trec ultimele secunde din acest an, artificiile isi fac cunoscuta prezenta. Cerul e luminat de minunate flori stralucitoare.

Dar Dimitri nu prea le da atentie. In schimb, el se intoarce spre mine, ma ia de umeri si ma trage spre el. Ochii ii sclipesc, si asta nu are absolut nicio legatura cu faptul ca lumina artificiilor se reflecta in ei. Nemaiputand sa astept, il trag in jos de guler, si imi primesc sarutul de Anul Nou.

In drum spre casa, imi amintesc ceva.

- Hei, nu am avut sansa sa imi iau un suvenir de acolo. Cum am putut sa uit? Macar sa-mi fi luat ceva traditional.

Nu e tragic, dar tot ma bosumflez putin.

- Imi poti da, te rog, apa din rucsac?

M-a auzit macar? Nu vreau sa fiu neaparat consolata, dar pare ca nici macar nu a auzit ce am spus.

- Da, okay.

Ma rasucesc in loc si iau rucsacul. Deschizandu-l, dau de ceva ce nu trebuia sa fie acolo – o cutiuta.

- Ce e asta?

- Suvenirul tau.

- Serios?

Da din cap ca da, asa ca deschid cutiuta repede-repede. E o matrioska.

- Dimitri, e atat de frumoasa. Multumesc mult.

- Ma bucur ca iti place.

- Nu, nu imi place. O ador.