M-am întors

Lucrurile bune au adesea un sfârșit și trebuie să te întorci de unde ai plecat și să confrunți realitatea.

Mă întorc acum în Rusia, pentru a-mi relua cursurile, acum că vacanța de Paște s-a terminat.

Un lucru pe care l-am realizat cat eram acasă: lucrurile nu sunt atât de rele pe cât am crezut. Poate că m-am maturizat în timp ce eram departe de casă, dar in timp ce luam cina într-o seară cu părinții mei, mi-am dat seama că nu am fost tot timpul fiica perfectă si că ei nu au fost băieții răi tot timpul. Și am simțit nevoia să le spun asta. A fost un moment de ușurare pentru mine să spun aceste lucruri cu voce tare.

În timp ce urcam scările clădirii mele, îmi aminteam de a doua mea plecare de acasa. Mama m-a îmbrățișat și mi-a spus pentru prima dată că e mândră de mine. Am vrut aprobarea ei toată viața mea, iar acum sper că vom avea șansa să ne întoarcem la relația pe care o aveam când eram mica.

Ajung la etajul meu și urc ultima treaptă în timp ce ușa apartamentului lui Dimitri se deschide. Pur și simplu perfect. Nu ma simt în stare să îl văd. Nici acum, nici cu vreo alta ocazie. Mă simțeam bine și nu vreau să mă întorc la jalirea relației noastre.

Dar nu Dimitri e cel care iese pe ușă. Un bărbat înalt cu părul blond iese din apartament. Ivan.

- Bună, Rose!

-Bună. răspund, zâmbind slab.

- Ce mai faci?

- Bine. Cred că sunt bine. spun în timp ce îmi descui ușa.

Înainte să intru, el adauga:

- A plecat, știi?

- De ce? Nu-mi mai poate vedea fața? Are remușcări? Asta ar fi ceva nou. nu m-am putut abține să nu fiu sarcastică.

- Nu. S-a gândit că ai nevoie de spațiu. Ai spus că nu vrei să-l mai vezi. Sau ca el să incerce sa vorbeasca la tine. Așa că a plecat aseară la Baia.

Ce sfânt. Imi dau ochii peste cap, ca sa vada ce parere am despre gestul lui Dimitri.

- Asta e perfect. Inseamnă că voi putea pleca de aici fără să îl mai văd. E perfect pentru mine.

- Uite, Rose. Îl cunosc de atât de mult timp. Am crescut împreună. Și dacă ai vrea să știi tot adevărul-

- A avut ocazia să-mi spună adevărul. Dar nu a spus nimic timp de șapte luni. Poate că nu era treaba mea la început, dar din moment ce am început să fim impreuna în ianuarie, cred că aveam dreptul să știu că era logodit, nu crezi?'

- Nu e chiar așa. El-

- Nu trebuie să inventezi scuze pentru el, Ivan. A dat-o în bară si nu mai pot avea încredere în el. Nu mai pot avea încredere în niciun cuvânt pe care mi l-ar spune.'

- Îl vei asculta vreodată? Doar pentru a auzi adevărul? Nimic mai mult?

- Ce adevăr? Adevărul că se juca cu sentimentele mele în timp ce viitoarea lui soție era Dumnezeu știe unde?

Ivan ofteaza.

- Bine, fă cum crezi că e mai bine pentru tine.

Se intoarce si se indreapta spre scări.

- Ivan?

- Da, Rose?

- Știi că problema mea nu este cu tine, nu? Pari a fi un tip de treabă și nu vreau să mă înțelegi greșit aici. Nu vreau să crezi că sunt supărată pe tine.

- Știu, Rose. Și știu că ești rănită acum. Sper doar că într-o bună zi vei putea găsi în tine puterea de a-l asculta. Si sper că într-o zi vei fi din nou fericită.

- Mulțumesc.

Închid ușa în urma mea. Totul este la fel. Pantofii mei împrăștiați pe hol, desenul caraghios al lui Dimitri pe tabla de plută, cărțile mele îngrămădite pe măsuța de cafea, cearșaful lui din acea seară aruncat pe canapea, si un buchet de bujori liliachii pe tejgheaua din bucătărie.

Stai, ce? Florile sunt proaspete.

Mi-a intrat în apartament? Asta e ceea ce înțelege el din faptul că îmi oferă spațiu?

Caut în tot apartamentul ceva in neregula. Nu găsesc nimic.

Dar găsesc un lucru care ar fi trebuit să fie diferit și nu este. Micutul Dimka e în regulă, desi ar fi trebuit să se usuce în aceste două săptămâni.

Apoi îmi amintesc: i-am dat cheile mele înainte de a pleca. Așa a intrat. Si cumva, nu gasesc puterea să mă supăr pe el pentru asta. Dar știu că ar fi trebuit să fiu supărată. Nu avea niciun drept să intre aici.

Mai târziu în acea zi, m-am decis sa ma duc în sfârșit la culcare. Nu m-am deranjat să schimb cearșafurile sau păturile. Nu e ceva ce conteaza pentru mine acum.

După ce mi-am periat părul, m-am băgat în pat și m-am invelit. Apoi am simțit mirosul lui pregnant. Oare a dormit în patul meu? Asta e cumva înfiorător. Sau poate doar imi imaginez eu.

Dar de ce nu poate să mă lase în pace? Tot ce am facut și tot ce am vazut de când am intrat pe ușa mi-a amintit de el. Și nu am nevoie de reamintirea constantă a existenței lui dacă planuiesc să merg mai departe. Nu-mi pot permite asa ceva.