Către Împăratul tuturor sufletelor,
Singurătatea e așa apăsătoare când Îți întorci fața de la mine. Știu că tot din cauza mea nu te poți uita la mine, căci sunt conștientă că sunt o proastă care cade mereu în aceleași păcate. Nu sunt împlinită, dar asta e tot din cauza mea. Mi-am distrus viața încă de mică pentru că mi-am iubit părinții mai mult decât pe Tine. Cred că a fost dureros să Te uiți la mine făcându-mă de râs atâția ani. Vindecă durerea din sufletul meu, căci știu că am greșit și multe rele am făcut, dar mă străduiesc să mă îndrept. După ce am păcătuit atâția ani, e greu să mai îndrept ceva, dar încerc. Mi-am adus aminte de Tine în anii tinereții. Ajută-mă, nu mă părăsi. Mi-am dorit cu disperare o familie, prieteni, dar mi-am dat seama că, dacă nu mi le-ai dat, înseamnă ca nu îmi sunt de folos. Poate că e mai bine așa, căci numai Tu știi cum e mai bine. Încerc să mă obișnuiesc cu ideea. Din păcate, cred că aș distruge orice familie pe care aș putea să o fac. Sunt bolnavă și cu capul și cu corpul, am un temperament urât, care nu poate fi potrivit pentru o familie și lumea mai mult ar suferi lângă mine. Nu aș fi în stare să cresc copii. Nu mai contează. Nimic nu contează în afară de Tine, căci Tu ești singurul la auzul căruia sufletul meu tresaltă, doar lângă Tine viața mea are sens. Iar dacă am sau nu am copii, nimeni nu va mai știi zeci de ani mai târziu. În schimb, numele Tău este și va fi pururi cunoscut, căci dintre toate, Tu ești cel mai important. Dai alinare unui suflet însingurat și batjocorit. Ai milă de mine, o amărâtă. Doamne, Îți mulțumesc pentru tot ceea ce mi-ai dat și iartă-mă că nu mereu mă bucur și nu mereu Îți mulțumesc.
Mulțumesc, Doamne.